Vârstnicii din Sibiu au un centru de zi modern. Servicii medicale, sală de lectură și activități recreative într-un sediu renovat

Acasa >

Articol

Centru Social Catedral „Sfânta Treime”, aflat în apropierea Catedralei Mitropolitane a îmbrăcat haine noi, cu ocazia sărbătoririi hramului istoric al acestei biserici fiind marcată și finalizarea lucrărilor.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Centrul a trecut printr-un amplu proces de renovare și modernizare și va oferi servicii specifice unui centru de zi pentru vârstnici, servicii medicale asigurate de medici voluntari, va avea o sală de lectură, o sală de conferințe, o sală de recuperare și întreținere locomotorie. Accesul la cele trei etaje va fi asigurat de un ascensor, iar toate încăperile beneficiază de climatizare corespunzătoare.

 „Cu toții cred că suntem implicați în realizarea acestui centru, pentru că este foarte important pentru comunitate și este foarte important pentru Biserica noastră Ortodoxă, pentru Catedrala Mitropolitană din Sibiu, care, iată, peste doar doi ani, o să împlinească 120 de ani, iar această lucrare a Domnului, acest lucru care s-a construit aici cu sprijinul nostru, consider că este important pentru comunitate. Astfel, toți cetățenii de vârsta a treia din Sibiu vor beneficia aici de un centru unde să socializeze și unde se pot reintegra în comunitate. Acest proiect este unul dintre cele mai mari din cele 13 din Regiunea Centru, aproximativ 900.000 de euro, fiind un proiect care a readus această comunitate la viață și vă oferă dumneavoastră, tuturor, un loc unde să găsiți binecuvântare și sprijin” a spus Nicolae Mărginean directorul departamentului Relații publice și Comunicare ADR Centru, citat de www.mitropoliaardealului.ro.

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu a amintit istoria, pe scurt, a acestui centru social inaugurat la Sibiu, subliniind importanța pe care acesta o va avea asupra urbei.

Sursa foto: mitropolia-ardealului.ro

(I.D.)

25 iunie 2024 la 06:51

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 ore
(ÎN CURS DE ACTUALIZARE) Simion conduce în continuare detașat în județul Sibiu
Actualizare 22.48 După aproximativ 85% PV-uri centralizate în județ, George Simion continuă să conducă detașat, cu un procent de...
Actualitate
1 min de citit
acum 4 ore
(ÎN CURS DE ACTUALIZARE) Aproape 20 de procente între Simion și Antonescu, în țară, după numărarea a 60% din procesele verbale din secții
Actualizare 22.25: 41,8 la sută are George Simion și peste 1,7 milioane de voturi după numărarea voturilor din 60...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 6 ore
Sibiul, în jumătatea inferioară a clasamentului procentajului votanților, la ora 18!
Sibiul este pe locul 22 în clasamentul pe județe al procentajelor celor care au votat până la ora...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 7 ore
Accident grav lângă Poplaca. Un tânăr a fost rănit
Polițiștii rutieri au intervenit duminică, la un accident rutier produs în afara localității Poplaca, pe DJ 106 R. „În...
Actualitate
1 min de citit