Un roman modern, de un autentic dramatism, cu un epic dens, rezultat al mai multor optici narative (la persoana întâi, a treia, chiar şi a doua), precum şi al coagulării, prin tehnica "romanului în roman", a multor nuclee epice (romanul copilăriei, al prieteniei, al iubirii, al morţii, romanul creştin, romanul Mamei ş.a.), este noua carte a Anei Selejan, În blândeţea şi-n viforniţa zilelor. Cu o cronologie fragmentată- căci sunt mai mulţi naratori: Olga, Evelina, Aurel, Mama ş.a., naraţiunea configurează memorabil destinele unor intelectuali (medici, profesori, jurnalişti) din anii `70 şi `80 ai secolului trecut, dinspre relativa normalitate a unui bildungsroman (căsnicie, carieră, idealuri, eşecuri) spre catastrofă şi disoluţie. Moartea năprasnică a celor dragi (soţ, frate, soră, prieten) deturnează iremediabil destinele celor rămaşi, orientând evenimentele epice dinspre timpul prielnic spre cel vrăjmaş şi tragic, dinspre rază spre lespede şi dramă, astfel că, în aceste segmente epice, autoarea construieşte şi un bun roman creştin.

De altfel, căptuşeala livrescă (religioasă, medicală, bibliologică, literară), varietatea spaţiilor epice (familie, sanatoriu, redacţie, spital, mănăstire ş.a.), fabulosul copilăriei, voluptatea evocării – cu inerenta dilatare a timpului narat –  interogaţia existenţială şi metafizică imprimă expresivitate şi varietate epică acestui roman psihologic, susţinut de puţine personaje centrale, dar toate bine reliefate şi memorabile.