Va fi frumos şi va ploua. Luaţi-vă umbrela când mergeţi la grătare

Luni, vremea va fi relativ caldă şi temporar instabilă după-amiaza şi seara, mai ales în zonele montane. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în a doua parte a zilei şi prima parte a nopţii când local, îndeosebi în zonele de munte, se vor semnala averse de ploaie, însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat, la munte, ploile vor fi mai însemnate cantitativ şi temporar vor fi condiţii de grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări de scurtă durată după-amiaza, în timpul averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 şi 26 de grade, iar cele minime între 9 şi 11 grade.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Marţi, vremea va fi caldă şi uşor instabilă la munte. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare mai accentuate în zonele montane, unde pe arii restrânse se vor semnala averse de ploaie, însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Izolat, la munte, cantităţile de apă pot fi mai însemnate. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în timpul averselor şi în zonele de creastă. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 28 de grade, iar cele minime între 10 şi 12 grade.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Miercuri, vremea va fi în general instabilă, iar temperaturile diurne vor înregistra o scădere uşoară. Cerul va prezenta înnorări temporar accentuate şi local se vor semnala averse de ploaie, însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Ploile vor avea şi caracter torenţial şi pe arii restrânse, mai ales în zonele de munte, cantităţile de apă vor fi mai însemnate. Izolat, vor fi condiţii de grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 şi 24 de grade, iar cele minime între 11 şi 13 grade.

Joi, vremea va fi normală termic pentru această dată şi temporar instabilă. Cerul va prezenta înnorări temporar accentuate şi local se vor semnala averse de ploaie şi descărcări electrice. Izolat vor fi condiţii de grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în timpul averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 şi 23 de grade, iar cele minime între 11 şi 13 grade.

În weekend, vremea va fi temporar instabilă după-amiaza, iar temperaturile vor fi apropiate de normalul termic al perioadei. Local, în zonele de munte şi pe arii mai restrânse în rest, se vor semnala averse de ploaie, însoţite de descărcări electrice.

Prognoza meteo ne-a fost oferită de meteorologul Raul Cioc, de la CMR Transilvania Sud Sibiu.

Autor
19 mai 2024 la 10:41
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 9 ore
România mai pierde un mare campion. A murit Mihai Leu!
Cu puțin înainte de miezul nopții s-a stins din viață Mihai Leu, primul român campion mondial de box...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 12 ore
Dragoș Albu a ajuns sub comanda lui Măldărășanu. Ce obiectiv își propune și care sunt motivele pentru care a ales Sibiul
Dragoș Albu, fostul căpitan al echipei lui Mititelu, FC ”U” Craiova, jucător împrumutat, sezonul trecut, la FC Buzău,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 13 ore
Tamponare în lanț pe Vasile Milea: trei mașini implicate
Un accident rutier s-a produs marți după-amiază pe Bulevardul Vasile Milea din Sibiu, unde trei mașini au fost...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 14 ore
Liber la film! Singurul cinema în aer liber din Sibiu și-a deschis porțile. Cât costă un bilet
Începând de marți, 1 iulie, Terasa cu Flori a Centrului Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu își deschide porțile...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 16 ore
SONDAJ: Sibienii, îngrijorați de scumpirea energiei electrice: „Am început să facem economie tot mai mult, dar tot nu se vede în factură!”
Începând cu 1 iulie, marii furnizori de energie electrică din România, au anunțat că vor crește prețul energiei...
Actualitate
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 17 ore
Bis la „Jaful Secolului”? Un colecționar din Cisnădioara acuză: Opere de artă (inclusiv piese de Rembrandt și Picasso) au dispărut din casă
Thomas Emmerling este un colecționar de artă, curator și om de afaceri german. Născut în 1963 la Nürnberg,...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Burduf Challenge 2025 vine cu un format nou: mișcare, gust autentic și tradiții la înălțime
După șase ediții de succes, Burduf Challenge revine cu o formulă inovatoare, menită să reunească pasionații de mișcare...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Record la FITS 2025: peste un milion de vizitatori la Sibiu. „Faust” a tras cortina
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu a reunit, timp de zece zile, un public impresionant  în Sibiu,...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
9 posturi desființate la Filarmonica de Stat Sibiu. 4 partide politice au votat pentru scăderea cheltuielilor
Ședința extraordinară a consilierilor județeni organizată pentru ora 15.00 la zilei de luni, 30 iunie ac a avut...
Administrație
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
A început gazonarea primelor două terenuri de pe ”Voința”. De câți bani mai are nevoie ALMA pentru a duce la bun sfârșit lucrările
Lucrările începute în toamnă la Baza Sportivă ”Voința” se îndreaptă cu pași repeți de final. La începutul săptămânii...
Actualitate
6 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 1 zi
„Bujorul de Munte” înflorește cu drumeții, preparate tradiționale, cântece și jocuri populare
Experiențe unice se trăiesc în acest an la Festivalul „Bujorul de Munte” din comuna sibiană Gura Râului, căci...
Actualitate
6 min de citit