USR ajunge la Poliție din cauza unui afiș publicitar amplasat ilegal în centrul Sibiului

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

USR, formațiunea care s-a identificat ani de zile cu mesajele pentru respectarea legii, pare să aibă, uneori, scăpări tocmai în dezideratul transformat în stindard politic. 

Lângă sensul giratoriu situat la intersecția Bulevardului Vasile Milea – Calea Dumbrăvii, trecătorii au putut vedea, de ceva vreme, un afiș publicitar de mari dimensiuni de pe care le zâmbea imaginea Elenei Lasconi, candidatul USR la Președinție. 

Pentru că e an electoral, sibienii sunt obișnuiți cu panourile, afișele și mesajele de campanie, întâlnite la fiece pas, cu figuri de politicieni ce te îmbie să le dai votul, promițându-ți un viitor strălucit. Toate bune și frumoase, doar că materialele destinate publicității electorale nu pot fi amplasate oriunde, existând reglementări clare în acest sens. 

Ei bine, în locul despre care vorbim, adică acolo unde a fost fotografiată reclama electorală – ce să vezi? – afișajul este interzis. Nu am spus-o noi, ci reiese acest lucru dintr-un răspuns transmis de Primăria municipiului Sibiu, instituție care a efectuat cercetări la fața locului, prin intermediul Poliției Locale. În urma constatării amplasării ilegale a materialului publicitar a fost sesizat IPJ Sibiu. 

„Primăria Sibiu nu a primit solicitare de autorizare și nici nu a emis certificat de urbanism sau autorizație de construcție sau de amplasament pentru utilizarea locației menționate în scopul publicității. În urma unei sesizări primite pe Sibiu City App în data de 6 august, Poliția Locală – Compartimentul Disciplina în Construcții a efectuat un control în teren în această locație și a întocmit o notă de constatare în acest sens. Având în vedere că spațiul se află în zona de protecție a centrului istoric, iar nerespectarea legislației în regimul construcțiilor și amenajărilor în astfel de zone reprezintă o faptă penală, în data de 8 august Poliția Locală a transmis Inspectoratului Județean de Poliție o adresă de sesizare, IPJ fiind instituția abilitată să ia măsuri în astfel de cazuri.” se arată în răspunsul Primăriei.

Suntem curioși când vor decide cei care au amplasat ilegal acest material de promovare să îl dea jos. Miercuri, 28 august, Elena Lasconi ne zâmbea de pe respectivul afiș, probabil neștiind de isprava celor din teritoriu. 

USR dă vina pe agenția de publicitate

USR Sibiu a transmis un punct de vedere legat de această situație:

”În temeiul art. VIII. din Legea nr. 154/2017, completat de prevederile Legii nr. 185/2013, privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate, publicată în Monitorul Oficial al României, aceste responsabilități revin exclusiv agențiilor publicitare.

USR are în acest sens un contract de prestări servicii cu o agenție publicitară la nivel național care gestionează imaginea campaniei noastre publicitare. Agenția respectivă este responsabilă de contractarea locațiilor, are la dispoziție tot cadrul legal pentru  promovarea materialele publicitare fără probleme. Agenția contractată este singura în măsura, prin specificul activității sale, de a solicita orice tip de avize publicitare necesare în toate locații la nivel național, implicit pentru cele din Sibiu. 

USR  acordă o mare importanță respectării legii și reglementărilor locale și naționale. În speța relatată USR nu poate fi culpabilizată și nici nu i se pot aduce acuze nefondate/neîntemeiate. 

Toate agențiile publicitare trebuie să-și îndeplinească toate obligațiile legale în vigoare. Suntem încrezători că situația va fi remediată conform normelor legale în cel mai scurt timp.

USR rămâne dedicat transparenței și respectării legii și va continua să își desfășoare activitatea în conformitate cu principiile sale de corectitudine și legalitate” a transmis președintele organizației municipale USR Sibiu, Adrian Echert.

 

28 august 2024 la 07:13

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dragos BAKO
acum 16 ore
Bravo, băieți: Poliția Română se promovează cu o manea
Un clip postat pe pagina de socializare a Ministerului Afacerilor Interne, prin care se dorește responsabilizarea celor care...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 17 ore
CSU Sibiu are 1-0 în întâlnirea din play-out cu Galațiul după victoria din această seară, din ”Transilvania”
Baschetbaliștii sibieni au debutat cu dreptul în play-out-ul Ligii Naționale, învingând Galațiul, pe teren propriu, în primul meci...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 19 ore
Accident langă Rășinari. Un șofer a alunecat într-un pârâu
Un accident a avut loc de 1 Mai, în afara localității Rășinari, pe un drum forestier. Șoferul a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 21 ore
Sute de oameni au ales să petreacă 1 Mai la înălțime, pe Aerodromul Măgura-Cisnădie
De 1 Mai, în timp ce mulți au ales clasicele grătare și ieșiri la iarbă verde, câteva sute...
Actualitate
2 min de citit