UPDATE: Protestul celor de la Protecţia Mediului continuă şi vineri

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

"Angajații Agenției pentru Protecția Mediului Sibiu suntem profund afectați de discriminările salariale, de salariile foarte mici comparativ cu volumul de muncă, de personalul redus și îmbătrânit, de echipamentele folosite uzate moral și fizic; totodată noi îndeplinim aceleaşi atribuţii ca funcţionarii publici din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului și în mod corect, salarizarea noastră ar trebuie să fie aceeaşi, însă noi suntem discriminaţi, având salarii mult mai mici. Prin amendamentul PLX 67/2024, depus în Senatul Romaniei în data de 19.02.2024, s-a inițiat repararea nedreptății și  discriminarii produse angajaților A.P.M.-urilor, singura categorie de bugetari care nu au fost salarizați la nivel de administrație publică centrală, conform OUG nr. 128/2023. Neadoptarea sau întârzierea adoptării amendamentului în Camera Deputaților, întăresc nedreptatea și discriminarea angajaților Agențiilor Județene pentru Protecția Mediului, având în vedere faptul că majoritatea funcționarilor publici din alte sectoare bugetare beneficiază de salariile mărite, începând cu 1 ianuarie 2024”, au transmis joi dimineață reprezentanții salariaților A.P.M. Sibiu", se arată în comunicatul emis joi de către protestatari.

Două ore de grevă, la Sibiu

Aproximativ 30 de salariați ai APM Sibiu s-au aflat în grevă, joi, timp de două ore, purtând în fața sediului instituției mesaje printate. Oana Negreu, președintele sindicatului APM Sibiu, a declarat pentru Tribuna că:  "Aproximativ 1400  de salariaţi din întreaga ţară sunt indignaţi de discriminarea la care sunt supuşi în comparaţie cu colegii lor din alte agenţii şi instituţii judeţene cărora li s-au stabilit  salarii la nivelul celor de la nivel central prin OUG 128/2023. Agenţiile pentru protecţia mediului îşi desfăşoară activitatea  sub coordonarea Agenţiilor Naţionale pentru Protecţia Mediului  şi au aceleaşi responsabilităţi şi atribuţii în implementarea  legislaţiei în domeniul protecţii mediului  la nivel judeţean. Este esenţial ca această egalitate să reflecte şi nivelul de salarii. Nu cerem decât alinierea salariilor aşa cum s-a procedat şi în cazul altor instituţii. Nu solicităm privilegii suplimentare faţă de alte instituţii judeţene, ci doar încetarea discriminării  şi  respectarea drepturilor noastre legitime. Importanţa activităţii noastre va deveni evidentă atunci când angajaţii îşi vor întrerupe activitatea şi  vor protesta. Proiecte finanţate din fonduri europene şi naţionale inclusiv cele în cadrul PNRR aşteaptă actele de reglementare necesare, iar orice întârziere va afecta implementarea acestora. Întreruperile în funcţionarea reţelei naţionale de monitorizare a calităţii aerului vor avea consecinţe grave."

Greve spontane ar putea fi organizate și în zilele următoare. 

Ce spun sindicaliștii

„Angajații din Agențiile Județene pentru Protecția Mediului declanșează proteste împotriva discriminării salariale. Aproximativ 1400 de salariați din  întreaga țară sunt profund indignați de discriminarea salarială la care sunt supuși în comparație cu colegii lor din alte agenții și instituții județene, cărora li s-au stabilit salariile la nivelul celor de la nivel central prin OUG 128/2023. Agențiile pentru Protecția Mediului își desfășoară activitatea sub coordonarea Agenției Naționale pentru Protecția Mediului și au aceleași responsabilități și atribuții în implementarea politicilor și a legislației în domeniul protecției mediului la nivel județean. Este esențial ca această egalitate să se reflecte și în nivelul salariilor. Nu cerem decât alinierea salariilor, așa cum s-a procedat și în cazul altor instituții. Nu solicităm privilegii suplimentare față de alte instituții județene, ci doar încetarea discriminării și respectarea drepturilor noastre legitime! Senatul României a luat deja măsuri pentru a corecta această injustiție, adoptând un amendament pentru eliminarea discriminării salariale. Cu toate acestea, proiectul de lege a rămas blocat în Camera Deputaților (PL-x nr. 67/26.02.2024), iar nenumăratele demersuri făcute pentru obținerea drepturilor noastre legitime au fost ignorate și respinse. Importanța activității noastre va deveni evidentă atunci când angajații își vor întrerupe activitatea și vor protesta. Proiectele finanțate din fonduri europene și naționale, inclusiv cele din cadrul PNRR, așteaptă actele de reglementare necesare, iar orice întârziere va afecta implementarea acestora. Întreruperile în funcționarea Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului, un obiectiv de interes național, vor avea consecințe grave. De asemenea, semnalăm posibilitatea unor sincope în funcționarea Rețelei Naționale de Monitorizare a Radioactivității Mediului. Încetarea altor activități esențiale și nevăzute ale angajaților din protecția mediului va afecta societatea în ansamblul său. Poate atunci va deveni evidentă importanța contribuției noastre și vom fi recunoscuți și ascultați așa cum merităm. Protestele ce vor urma, inclusiv greva generală, sunt expresia hotărârii noastre de a lupta pentru dreptate și echitate în tratamentul salarial. Ne angajăm să continuăm această luptă până când drepturile noastre sunt respectate și nedreptatea salarială este eliminată!” anunță reprezentanții Sindicatului Publisind.  

 Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

Autor
16 mai 2024 la 06:38

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
Alegeri sub supraveghere: sute de angajați MAI mobilizați în județul Sibiu
Angajații structurilor Ministerului Afacerilor Interne din județul Sibiu sunt mobilizați pentru asigurarea ordinii publice pe întreaga durată a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
O introducere în lumea lui Jules Verne, deasupra Sibiului
Fotograful Dan Tarcea a surprins în imagini spectaculoase un balon cu aer cald și un avion de agrement,...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 ore
Mopedist accidentat la Gura Râului de un șofer neatent
Polițiștii rutieri au intervenit sâmbătă la un accident produs în localitatea Gura Râului, pe strada Principală. Fără să...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 4 ore
Bărbatul de 70 de ani din Moardăș, care și-a înjunghiat mortal un consătean, a fost arestat
Procurorul criminalist din cadrul Parchetului de lângă Tribunalul Sibiu a dispus, în cursul zilei de vineri, reținerea pentru...
Actualitate
1 min de citit