Polițiștii sibieni au reținut un bărbat suspectat de comiterea mai multor fapte cu violență și au întocmit dosar penal pe numele unui șofer care a intrat cu mașina într-un cap de pod.
„La data de 19 mai a.c., polițiștii Secției de Poliție Urbană Sibiu au reținut un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din municipiul Sibiu, cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere și amenințare.
Din cercetările efectuate a reieșit că, la data de 8 aprilie, în timp ce se afla în incinta unei benzinării din municipiul Sibiu, pe fondul unor neînțelegeri spontane, l-ar fi agresat fizic pe un bărbat de 34 de ani, din municipiul Sibiu, lovindu-l cu pumnii și palmele.
De asemenea, la data de 28 aprilie, în timp ce se afla pe strada Cernei, ar fi distrus parbrizul unui autoturism condus de un tânăr de 18 ani și l-ar fi amenințat pe acesta cu acte de violență, pe fondul unor neînțelegeri spontane.
Totodată, la data de 10 mai, în timp ce se afla în incinta unui local de pe strada Rahovei, din municipiul Sibiu, l-ar fi agresat fizic pe un bărbat de 33 de ani, din municipiul Sibiu, lovindu-l cu pumnii și palmele.
La data de 19 mai a.c., în jurul 12.00, bărbatul a condus un autoturism pe Bulevardul Corneliu Coposu, în municipiul Sibiu, iar din verificările efectuate de către polițiști a rezultat că dreptul acestuia de a conduce autovehicule pe drumurile publice este suspendat.
În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii sibianului pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate la nivelul Secției de Poliție Urbană Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
La data de 19 mai a.c., în jurul orei 23.00, în timp ce conducea un autoturism pe DN 14, în localitatea Axente Sever, un bărbat în vârstă de 36 de ani a pierdut controlul direcției de deplasare și a derapat în afara părții carosabile, lovind un cap de pod.
Evenimentul s-a soldat cu pagube materiale.
Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii evenimentului, în vederea aplicării măsurilor legale în consecință”, au transmis marți, reprezentanții IPJ Sibiu.
Sursa foto: Arhiva Tribuna
(I.D.)
interlop aur