Un nou vin lansat de Muzeul Naţional Brukenthal

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Darius Pripon, Chief Winemarker, a declarat: "Dragi prieteni, avem plăcerea de a vă invita să degustaţi noul nostru vin InTouch făurit în strâns parteneriat cu Muzeul Naţional Brukenthal, în inima Transilvaniei, în Jelna şi Sibiu. În aceste vinuri, veţi degusta amprenta Transilvaniei în forma sa pură, înaltă şi jovială. Vă aşteaptă cu freamăt, prospeţimea unică din piemontul Căli­manilor."

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Alexandru Constantin Chituţă, manager interimar al Muzeului Naţional Brukenthal, a afirmat: "Cu prilejul celui mai important eveniment cultural-diplomatic din România SCAF – Festivalul Internaţional de Artă Contemporană de la Sibiu am dorit să avem şi un nou produs de brand Brukenthal. Împreună cu prietenii noştri de la Crama Jelna am realizat această ediţie limitată de vin alb şi roşu care va putea fi achiziţionat de la Muzeul de Artă Contemporană şi de la Palatul Brukenthal. In Touch este tema ediţiei acestui festival, iar pentru etichetă am folosit indicii care ne transmit la Metaverse, o temă de actualitate astăzi în întreaga lume despre care vom vorbi şi în cadrul ediţiei din acest an a Festivalului Internaţional de Artă Contemporană de la Sibiu. Se cunoaşte faptul ca arta şi frumosul merg foarte bine alături de un vin bun, de calitate. Vom oferi la ediţia SCAF 2023 artă de foarte bună calitate adusă din peste 20 de ţări de pe 5 continente împreună cu un vin excelent. Muzeul Naţional Brukenthal vine şi în acest fel în întâmpinarea vizitatorilor noştri cu produse souvenir. Ne gândim atât la promovarea produselor româneşti, cât şi la dezvoltarea brandului Brukenthal care duce direct la realizarea de venituri proprii. Muzeul Brukenthal este instituţia cu cel mai dezvoltat brand al unei instituţii culturale din România având o seamă de produse".

05 septembrie 2023 la 19:54
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Mihai POP
acum 3 ore
Sibianca Ghizela Vonica a câștigat „masters”-ul de alergare montană de a Stâna de Vale
Sâmbătă, 5 iulie, a fost o zi cu adevărat bună pentru Ghizela Vonica. Prezentă la Campionatul Național de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 6 ore
Românii par a nu mai dori intermediari pentru vacanţe. Aproape jumătate îşi rezervă direct transportul și cazarea
Un studiu realizat de către Reveal Marketing Research pentru evidenţierea principalelor comportamente și criterii de decizie ale românilor...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 7 ore
Motociclistă accidentată pe Şoseaua Alba Iulia
IPJ Sibiu informează că polițiștii rutieri au intervenit la un accident produs pe Șoseaua Alba Iulia. Polițiștii au...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 8 ore
Ghidul Michelin: Muzeul Astra – Locul I în topul muzeelor din România. Brukenthal ocupă locul IV
Noua ediție a Ghidului Verde Michelin dedicată muzeelor și turismului cultural din România plasează Muzeul Astra din Sibiu...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 8 ore
(UPDATE) Matthew Riccitello, favorit la câștigarea Turului Ciclist al Sibiului după ce trece al doilea linia de sosire la Păltiniș Arena
Americanul are acum 66 de secunde în clasamentul general în fața lui David De La Cruz, iar Turul...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 9 ore
Construiești o casă? Hai azi la Ravago și pornește cu dreptul!
Cei care își doresc o locuință construită bine, cu materiale de calitate și soluții moderne, mai au astăzi...
Actualitate
2 min de citit
acum 10 ore
Accident lângă Avrig: O autoutilitară a lovit un pieton
Sîmbătă, polițiștii rutieri au intervenit, în urma unui apel la 112, la un accident produs pe DN 1,...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Video/ Pregătiri intense pentru prima seară la Festivalul „Bujorul de Munte”. Drumeţie, mâncare tradiţională şi proiecţie de film
Vineri după-amiază, Gura Râului a intrat în atmosferă de sărbătoare. Festivalul "Bujorul de Munte", eveniment așteptat atât de...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
“Litoralul Sibiului” de la Lacul lui Binder. De succes local dar prea sărac în oferte pentru a se vorbi de turism
Sibiul are şi el mini-litoralul său, în afară de "standardul" Ocna Sibiului, care este altceva şi care mai...
Actualitate
10 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Bărbat şi femeie, daţi dispăruţi. Au plecat în Cehia şi nu au mai dat niciun semn
Poliţiştii sibieni caută un bărbat și o femeie în vârstă de 56 de ani, care au plecat de...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 08.07.2025 NEMSA, strada PRINCIPALA partial 08:00...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 07.07.2025 PROD, strada PRINCIPALA partial 09:00...
Actualitate
1 min de citit