Un mort și trei răniți după un accident între trei mașini, pe DN 14

O persoană a murit și trei au fost rănite, luni, în urma unui accident care a avut loc pe DN 14, în zona localității Slimnic, ca urmare a unui impact între trei mașini.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului, a rezultat faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe DN 14, dinspre Slimnic spre Șura Mare, pe un tronson de drum în curbă periculoasă la dreapta, un șofer în vârstă de 30 de ani a ieșit parțial în afara părții carosabile, pe acostament, iar în încercarea de a redresa autoturismul, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu o autoutilitară și un autocamion conduse  dinspre Sibiu spre Slimnic.

Din păcate, impactul a provocat decesul pasagerului stânga spate, un bărbat în vârstă de 54 de ani, precum și rănirea altor doi pasageri aflați în autoturism, toți ocupanții autoturismului fiind din localitatea Hașag.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Polițiștii rutieri fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, respectiv vătămare corporală din culpă, urmând a fi stabilite cu exactitate toate circumstanțele producerii acestui accident rutier. (L. B.)

14 martie 2022 la 10:31
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 50 minute
Accident între Sibiu și Boița: un bărbat a fost rănit
Un accident rutier s-a produs joi, pe Autostrada A1, pe sensul de mers Sibiu – Boița. „Un bărbat în...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 ore
Asociatia Baschet Club reprezintă Sibiul în Campionatul Național 3×3. Turneul 3 are loc în weekend, la ”Arena de Baschet”
Campionatul Național de baschet 3x3 este organizat de Federația Română de Baschet. După primele două turnee, ABC Sibiu...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 4 ore
Vino să descoperi cele mai bune materiale de construcții la Ravago Sibiu!
Sibienii și toți cei pasionați de construcții sunt invitați la „Ziua Porților Deschise” organizată de RAVAGO ROM în...
Eveniment
2 min de citit
Autor Mihai POP
acum 5 ore
Adrian Bibu, la startul ”Turului Ciclist al Sibiului”: ”Banii alocați nu sunt o cheltuială, ci o investiție”
Prezent miercuri seara la startul festiv al celei de-a XV-a ediții a Turului Ciclist al Sibiului, administratorul public...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 8 ore
FOTO-VIDEO / Poate vă era dor de Fanfara din Turnișor!
Cunoscută și sub numele de „Fanfara sașilor”, Neppendorfer Blaskapelle și-a reluat deja tradițional recital de vară în Parcul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Eveniment caritabil în sprijinul Asociației Animal Life Sibiu, la Cisnădioara
Pe 6 iulie, între orele 12:00 și 18:00, iubitorii de animale sunt invitați la un eveniment special organizat...
Actualitate
1 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 1 zi
Legendarul Christopher Froome revine la Turul Ciclist al Sibiului! Ediția a XV-a debutează în această seară, cu prezentarea echipelor
Pentru al doilea an consecutiv, britanicul Christopher Froome este prezent la startul Turului Ciclist al Sibiului. Acum în...
Actualitate
8 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Transfăgărășanul, zona urșilor. Câte amenzi s-au dat pentru hrănirea lor în ultimii cinci ani
Apariția tot mai frecventă a urșilor atât în localități, cât și în afara lor reprezintă o problemă tot...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 zi
România mai pierde un mare campion. A murit Mihai Leu!
Cu puțin înainte de miezul nopții s-a stins din viață Mihai Leu, primul român campion mondial de box...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Dragoș Albu a ajuns sub comanda lui Măldărășanu. Ce obiectiv își propune și care sunt motivele pentru care a ales Sibiul
Dragoș Albu, fostul căpitan al echipei lui Mititelu, FC ”U” Craiova, jucător împrumutat, sezonul trecut, la FC Buzău,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Tamponare în lanț pe Vasile Milea: trei mașini implicate
Un accident rutier s-a produs marți după-amiază pe Bulevardul Vasile Milea din Sibiu, unde trei mașini au fost...
Actualitate
1 min de citit