Prin obârșie este ancorat în plaiurile Moldovei. S-a născut la 27 august în localitatea Plainești, azi Dumbrăveni (Vrancea), remarcându-se rapid ca un apreciat istoric literar și experimentat traducător. Este al treilea născut din cei șase copii ai modestei familii Radu și Maria Constantinescu. Mama era sora academicianului Simion Mehedinți (1868-1962), cel considerat drept întemeietorul disciplinei geografie în specializarea universitară din țara noastră, unul din ctitorii spirituali ai României moderne, umanist cu un loc bine definit în istoria culturii românești.

În anul 1969, atunci când l-am cunoscut, răspundea de biblioteca noii Facultăți de Filologie-Istorie din Sibiu, pendinte de universitatea clujeană. Alături de alți studenți, sub coordonarea doamnei Emilia Șt. Milicescu, nepoata lui Barbu Ștefănescu Delavrancea și a profesorului Mihail Isbășescu, ambii veniți de la Universitatea din București, participam, împreună cu alți studenți, la organizarea și inventarierea cărților, ziarelor și revistelor care constituiau nucleul bibliotecii universitare de astăzi. Responsabilul acesteia, Pimen Constantinescu, aducea zilnic, într-o geantă din piele, câteva cărți. Nu aveam să știu la acea vreme, că acestea făceau parte din donația bibliotecii personale de 15.000 de volume, strânse de-a lungul vieții. Un gest rarisim, de mare generozitate, greu de conceput în zilele noastre. Mic de statură, subțirel, cu o fața blajină, o privire pătrunzătoare, inteligentă, „de o sfială și cordialitate adolescentină cu ceilalți” (Ionescu, Teodor, Pimen Constantinescu, în :„Tribuna Sibiului”, anul III, 1970, nr. 813 din 3 oct., p.3), ne vrăjea pe noi cei tineri, cu momente desprinse din viața sa. Era un bun orator, lucru pe care aveam să-l trăiesc în anii ulteriori, audiind cursurile altor dascăli, din Sibiu și Cluj, cei care onorau cu brio diferitele discipline pe care le predau. În acest sens, mă rezerv pentru un viitor articol, cu atât mai mult cu cât în anul acesta se va sărbătorii o jumătate de secol de la absolvirea primei promoții sibiene de istorici și filologi.

În vara anului 1923, cu prilejul unei excursii școlare la care a luat parte, relaționează cu frumusețile și istoria milenară a Peninsulei Italice. Impresia puternică produsă asupra sa, l-a însoțit tot restul vieții (N. I. Dobra, Un cărturar pe nedrept uitat- Pimen Constantinescu, în: „Tribuna”, 2005). După absolvirea liceului se înscrie la Facultatea de Litere a Universității din București, secția limba și literatura italiană. Alături de George Călinescu, se numără printre discipolii preferați ai celebrului profesor Ramiro Ortiz (1879-1947), profesor de limba și cultura italiană la universitatea din capitală și membru de onoare al Academiei Române ( vezi: Dicționar general al literaturii române,vol.II, București, Editura Univers Enciclopedic, 2004, p. 347).

La București dobândește diploma de licență în filologie modernă, având italiana ca specializare principală și filologia romanică și dialectologia, pe cea secundară. În anii de studenție a predat limba italiană la licele din Câmpina (1927-1928) și „Gheorghe Șincai” din capitală (1928-1929). În același an 1929, obține „diploma de abilitate” la „Universita italiana per i stranieri” din Perugia și devine, peste ani, emisarul acestei instituții în România. A fost primul bursier român al cursurilor de înaltă cultură mediteraneană din Rhodos. În același an 1929, publicația bucureșteană „Universul” informa cititorii cu privire la adunarea generală de constituire sub președinția profesorului universitar Simion Mândrescu a societății academice „Amicii Italiei” (anul 47, 1929, nr.37 din 16 februarie, p.4), din care făcea parte și Pimen Constantinescu, la acea vreme îndeplinind funcția de bibliotecar al Seminarului de limbă italiană de la Facultatea de litere din București. Societatea avea menirea de a facilita frecventarea cursurilor de la Universitatea de vară din Perugia ( „Curentul”, anul II, 1929, nr.498 din 9 iunie, p. 6).

După absolvirea Seminarului Pedagogic Universitar „Titu Maiorescu” din București, în anii 1931-1932 îl întâlnim în postura de profesor la Liceul (azi Colegiul Național) „Al. I. Cuza” din Galați („Dimineața”, anul XXVII, 1931, nr.8879, p. 8). Prin concurs, devine titular în Sibiu la Liceul Comercial de băieți („Lupta”, anul XI, 1932, nr. 3090 din 23 februarie, p. 40). În această perioadă a coordonat activitatea Societății de lectură „M.Eminescu” și pe cea a Societății italo-române „Italia”. După crearea Catedrei de limba și literatura italiană de la celebrul liceu „Gh. Lazăr”, se transferă pe acest post. În anii 1941-1947 este cooptat ca asistent, ulterior conferențiar la Academia de Studii Comerciale și Industriale din Brașov și la universitatea clujeană, aflată în refugiu la Sibiu după Dictatul din 30 august 1940. A fost fondatorul Institutul de Cultură Italiană din România, filiala Sibiu.

A fost atașat cultural al Ambasadei române din Roma (1940), o prezență deosebit de activă, apreciat în Italia, difuzând amplu și competent literatura italiană la noi și cea română in Italia.

A participat la congrese internaționale de lingvistică (1967) și romanistică (1968). A activat ca secretar științific și conferențiar al Societății de științe istorice și filologice, filiala Sibiu (1950-1960) și lector de limba italiană al Universității populare.

În orașul de pe Cibin își găsește perechea de viață în persoana profesoarei de gospodărie de la Liceul „Domnița Ileana”, Lucia Alexandrescu cu care se căsătorește. Din această însoțire a rezultat două fiice: Laura Manta, profesoară de matematică la Liceul „O.Goga” (1957-1990) și Doina Maria, profesoară de limba și literatura română la Colegiul Național Brukenthal (1962-1990).

Pimen Constantinescu a fost un fin și riguros literat, sever cu sine, autor de versuri proprii, cu peste 1.000 de poezii traduse din varii limbi: italiană, latină, ladină, spaniolă, portugheză, franceză, germană și rusă. Este autorul a peste 100 de articole și studii de filologie, folclor, de istorie a culturii locale, apărute în volume, broșuri și reviste importante din țară și străinătate. Amintim câteva titluri: Istoricul presei focșenene. Bibliografie (1859-1900), Focșani, 1931; Poeme conviviale de Giovani Pascoli. Traducere, note și bibliografie românească, Focșani, 1932; Bibliografie italo-română, în Ada Negri, Cartea Marei, Focșani, 1932; Publicațiile periodice românești ale Sibiului de azi, Sibiu, 1934; Limba și literatura italiană la Sibiu, Sibiu, 1938; George Călinescu italienist – 70 de ani de la naștere, Sibiu, 1969. Era posesorul unei culturi cuprinzătoare, poliglot, excelent filolog, bibliograf, bibliofil și pertinent traducător (Nistor, George, Pimen Constantinescu-în cadrul grupării „ Thesis ” de la Sibiu, în: „Tribuna Sibiului”, anul XXXIV, 1982, nr.7855, p.2). A fost organizatorul la Sibiu al Societății de lectură „Leonardo da Vinci”, societate româno-italiană. Ședința de constituire a avut loc la data de 5 octombrie 1938, societatea având ca scop îmbogățirea cunoștințelor din domeniul culturii italiene și promovarea legăturii culturale româno-italiene. Societatea și-a continuat activitatea și în timpul celui de Al Doilea Război Mondial iar în momentele de cumpănă ale Societății de lectură „Alexandru Vlahuță” a primit în rândurile sale și membrii ai acestei societăți (Anuarul Liceului Gheorghe Lazăr, 1939/40 și 1940/41, p.208-209).

Debutul literar îl consemnăm încă din perioada liceală, cu poezii și traduceri, în „Universul literar” , urmat apoi de contribuții la cele două reviste focșănene: ”Căminul” și „Freamătul”. A fost un scriitor și traducător prolific. Colaborările sale sunt disipate în circa 100 de publicații ale vremii. Din șirul acestora consemnăm, selectiv următoarele: „Țara Bârsei” (Brașov); „Calendarul Asociațiunii” (Sibiu); „România literară” (București); „Viața ilustrată” (Cluj-Sibiu)- care apare inițial la Cluj din martie 1934 până în august 1940, definită drept „revistă de familie cu conținut cultural” la care au colaborat: Victor Papilian, I.G.Paprișan, Octavian Goga, Radu Stanca; „România tânără. Îndreptar Politic, Economic și Literar” (Brașov) ; „Curierul” devenită „Revista de cultură și îndrumare manuală”; „Provincia literară” (Sibiu), redactor Nicolae N. Petra, editată împreună cu Paul Constant și Al.Dima; „Plaiuri săcelene” (Satu Lung – Brașov) continuarea publicației „Viața săceleană” în care publică cronici literare alături de Ion Jalea, Victor Jinga, I.U.Soricu, N.Batzaria ș.a.; „Curierul economic și social” (Sibiu); „Făt-Frumos” (Cernăuți); „Câmpina; „Datina” (Turnu Severin); „Hyperion (Cluj); „Buna Vestire”; „Gazeta Sibiului”; „Luceafărul”; „Ramuri”; „Tribuna Sibiului”; „Revista de istorie și teorie literară”, „Roma”, „Studii italiene” , „Olimpo” -revistă italiană-elenă din Salonic la care a fost redactor (vezi: Balaci, Alexandru, Studii italiene, vol.I-IV, București, 1958-1969) ș.a. Este autor de studii de literatură comparată, istorie culturală și istorie româno-italiană („Memorandumul român și Italia”, „România și Italia” care prezintă o sinteză a realizărilor politice dintre anii 1859-1919 ale României și Italiei, cu scoaterea în evidență a nedreptății acestora la masa verde de la Versailles), autor de manuale de limbă și literatură italiană pentru liceu

A fondat publicația „Ausonia” (numele poetic al Italiei protoistorice), subintitulată „Caiete trimestriale de poezie italiană” în care a publicat traduceri din operele celor mai însemnați poeți italieni. Referindu-se la apariția acestei reviste publicația „Neamul românesc” consemna următoarele: „Legăturile noastre cu sora mai în vârstă, Italia, se fac din zi în zi mai puternice. Pe drumurile bătute de domnii profesori Nicolae Iorga și Ramiro Ortiz pornesc astăzi tineri înzăuați în platoșa rezistentă a pregătirii temeinice și a dragostei arzătoare a tuturor producțiunilor spirituale ale Italie.

Un tânăr profesor de limba italiană anume, Pimen Constantinescu, s-a remarcat, de mult timp, prin studii și traduceri publicate în reviste și ziare, mai cu seamă în revista de cultură italiană, „Roma”. Anul acesta tânărul și harnicul profesor s-a gândit să scoată o publicație mai cuprinzătoare, mai potrivită spiritului nostru, pentru difuzarea culturii italiene, care fiind continuu, în contact, cu flacăra veșnic vie a Cetății eterne, a păstrat, oarecum, nealterată, toată vigoarea geniului latin…” ( Anul XXVII, 1932, nr. 209 din 18 septembrie, p.1).

Lăsământul Pimen Constantinescu păstrat la Filiala județeană Sibiu a Arhivelor Naționale, însumând peste 16 metri liniari stă, în continuare, la dispoziția cercetătorilor cu informații inedite. Din acest fond, cercetătorul clujean Nicolae Mocanu publica lucrarea intitulată Poezia friulană. Din Renaștere până în zilele noastre, Cluj-Napoca, Editura Clusium, 1993, 578 p. Este o valorificare a manuscrisului lui Pimen Constantinescu aflat în Biblioteca Arhiepiscopiei din Udine (Italia) și comparat cu ceea ce se păstrează la arhivele sibiene. Informații utile se pot extrage și din donația fiicelor italienistului făcută Bibliotecii județene „Astra” din Sibiu.

Activitatea prodigioasă desfășurată de Pimen Constantinescu a fost răsplătită cu ordinul Cavaler al Ordinului „Coroana Italiei” și comandor al Ordinului „Coroana Italiei” . A fost organizatorul celui de al X-lea Congres Internațional de Lingvistică și Filologie Romanică (1968); Academia Română i-a atribuit ex-aecquo premiul Titu Maiorescu pe anul 1993.

A trecut pragul veșniciei la Sibiu, în 25 aprilie 1973.

Dr. Lucian Giura