Polițiștii sibieni au fost sesizați de un cisnădian că un bărbat lovește un câine fără stăpân, pe un câmp din apropierea străzii Petre Antonescu din orașul Cisnădie.
La fața locului s-au deplasat polițiști de ordine și siguranță publică, precum și cei de la Biroul pentru Protecția Animalelor din cadrul IPJ Sibiu.
Agresorul animalului a fost identificat, fiind vorba despre un bărbat în vârstă de 45 de ani, din județul Bacău.
De asemenea, în zonă a fost găsit și câinele, care prezenta leziuni în zona capului. Acesta a fost predat de polițiști unei clinici veterinare unde i se vor acorda îngrijiri medicale.
În cauză, la nivelul Biroului pentru Protecția Animalelor Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rănirea cu intenție a animalelor.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu. (L. B.)