Orașul Sibiu s-a transformat, încă o dată, într-un veritabil centru de dezbateri academice și științifice, găzduind cea de-a 32-a ediție a Conferinței Internaționale de Științe Economice, un eveniment de anvergură organizat de Facultatea de Științe Economice a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS). Această manifestare de tradiție a reunit anul acesta peste 160 de autori din partea a peste 45 de instituții academice din România și din străinătate, confirmând, o dată în plus, prestigiul internațional al conferinței.
În deschiderea oficială, reprezentanții ULBS au transmis un mesaj de bun venit și și-au exprimat recunoștința față de participanți pentru implicarea activă și sprijinul constant acordat conferinței. Evenimentul a inclus peste 90 de lucrări științifice, organizate în 12 sesiuni paralele, care s-au desfășurat atât în format fizic, cât și online, oferind astfel o platformă flexibilă de dezbatere și colaborare pentru cercetători din întreaga lume.
Temele abordate în cadrul acestei ediții au fost dintre cele mai actuale și relevante pentru contextul economic contemporan. De la economia digitală, cu toate provocările și oportunitățile pe care le presupune, până la dezvoltarea durabilă, antreprenoriatul contemporan, provocările marketingului în era globalizării și noi metode de cercetare economică, conferința a reflectat o gamă largă de preocupări teoretice și aplicative, în strânsă legătură cu realitățile economice curente.
Unul dintre momentele cele mai așteptate ale conferinței l-a constituit participarea celor doi keynote speakers de renume internațional:
Prof. univ. dr. Lavinia Stan, de la St. Francis Xavier University (Canada), expert în științe politice și politici comparate, a prezentat o analiză complexă a relațiilor dintre stat, religie și societate în Europa de Est postcomunistă.
Prof. univ. dr. Dan-Cristian Dabija, de la Universitatea Babeș-Bolyai, considerat unul dintre cei mai influenți cercetători români în domeniul marketingului, a oferit perspective valoroase asupra comportamentului consumatorului și sustenabilității în afaceri.
În plus față de sesiunile academice, conferința a inclus și un program social – o vizită culturală în satul tradițional Sibiel, parte a Mărginimii Sibiului, oferind participanților oportunitatea de a descoperi bogăția culturală și ospitalitatea specifică zonei.
”Evenimentul a fost susținut de parteneri importanți din mediul bancar, antreprenorial și academic, dar și de o echipă dedicată de voluntari studenți, fără de care organizarea acestui eveniment de amploare nu ar fi fost posibilă. Prin această ediție, ULBS își reconfirmă poziția de pol de excelență în educație și cercetare, consolidând colaborările academice și schimbul internațional de idei. Organizatorii privesc cu încredere spre ediția a 33-a, promițând un nou eveniment de referință în peisajul științific românesc și internațional. Ne revedem la Sibiu, în 2026! ”, – a precizat decanul Facultății de Științe Economice, conf.univ.dr. Alin Opreana.