Trotinetele continuă să ne bruieze trotuarele. Facem ceva, sau continuăm la fel?

Acasa >

Articol

Da, spuneţi că mă repet, că-s monoton, că am făcut obsesie, că se spune prin târg că merg pe jos, nu cu maşina "propietate". Păi ar fi simplu. Dacă nu m-aş împiedica, şi alături de mine (sau na, înaintea mea, ca să nu mă acuzaţi că mă pun în faţă) cam câteva minim mii de persoane zilnic, de aceleaşi trotinete LIME verzi care blochează, clar INTENŢIONAT ba trotuare, ba intrări, ba treceri. Dacă nu aş fi scris de m-am plictisit şi eu fără a primi vreun răspuns oficial că se va lua o minimă măsură de a reciviliza Sibiul ăsta verde vopsit şi se va readuce la normal circulaţia pietonală. Dacă nu ar zăcea acolo până ori le trânteşte vântul, ori le trânteşte altcineva. Dacă nu am vedea că povestea asta se repetă zilnic fără măcar un rând de scuze pentru deranj de la cei care le deţin de facto şi de jure. Dar uite că vedem, simţim, ne deranjează şi ne enervează. Ştim, nu înţelegem trendul "green" al transportului electric urban, suntem cârcotaşi cu cei care salvează planeta şi ne scapă de încălzirea globală. Dar nu înţelegem nici să tot ocolim o chestie pusă anapoda şi acceptată să fie pusă aşa şi neamendată de NIMENI,
deşi, cu un efort, s-ar şti clar şi cine şi când, şi unde, şi cât s-a plimbărit cu chestiile acestea. Felicitări pentru parteneriatul care face praf traficul pietonal. Dar parcă era vorba să le şi ridice, nu? Trotinetele continuă să ne bruieze trotuarele. Facem ceva, sau continuăm la fel?

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 Custom Image Custom Image Custom Image

Autor
20 ianuarie 2022 la 21:09

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dragos BAKO
acum 27 minute
Bravo, băieți: Poliția Română se promovează cu o manea
Un clip postat pe pagina de socializare a Ministerului Afacerilor Interne, prin care se dorește responsabilizarea celor care...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 oră
CSU Sibiu are 1-0 în întâlnirea din play-out cu Galațiul după victoria din această seară, din ”Transilvania”
Baschetbaliștii sibieni au debutat cu dreptul în play-out-ul Ligii Naționale, învingând Galațiul, pe teren propriu, în primul meci...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 ore
Accident langă Rășinari. Un șofer a alunecat într-un pârâu
Un accident a avut loc de 1 Mai, în afara localității Rășinari, pe un drum forestier. Șoferul a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 5 ore
Sute de oameni au ales să petreacă 1 Mai la înălțime, pe Aerodromul Măgura-Cisnădie
De 1 Mai, în timp ce mulți au ales clasicele grătare și ieșiri la iarbă verde, câteva sute...
Actualitate
2 min de citit