Tinerii cu rezultate bune la învățătură au fost premiați la Gala Premiilor de Excelență. Președintele Rotary Club: „Tinerii sunt dovada că binele poate deveni mereu o forță”

Gala Premiilor de Excelență din cadrul Clubului Rotary Sibiu a avut loc, luni seara, la Sala Thalia, în cadrul acestui evenimentul fiindu-le acordate premii de excelență tinerilor elevi și studenți care au avut rezultate bune la învățătură în anul școlar 2023/2024.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La gală au fost prezenți reprezentații autorităților locale, primarul Sibiului, Astrid Fodor, prefectul județului Sibiu, Mircea Crețu și vicepreședintele Consiliului Județean, Vlad Vasiu precum și rectorul Universității „Lucian Blaga”, Sorin Radu, alături de cadre didactice, părinți și copii. 

„Rotary Club Sibiu și-a concentrat mereu energia pe nevoile comunității sibiene, având ca piloni centrali sănătatea, educația și mai presus de toate sprijinirea tineretului. Este o muncă în care nu doar investim resurse, ci pune și mult suflet. A face bine fără a aștepta ceva în schimb este una dintre cele mai mari bucurii ale vieții. Tinerii sunt dovada că binele poate deveni mereu o forță”, a afirmat Radu Suciu, președintele Rotary Club în deschiderea Galei de Excelență.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Pentru meritele deosebite și rezultatele bune la învățătură, tinerii au fost premiați cu diplome de excelență, premii în bani, laptopuri și smartphone-uri. S-au acordat premii pentru ”Tehnicianul anului”, ”Excelența în Istorie”, premiul 2 și 3 pentru „Științele exacte”.

Primarul Astrid Fodor i-a felicitat pe copii pentru rezultatele obținute de-a lungul acestui an. ”Acestă gală este dedicată tinerilor care au obținut rezultate de excepție la învățătură. Copii, să fiți mândri și bucuroși pentru că ați muncit mult pentru a obține aceste rezultate. Este investiția cea mai bună pentru viitorul vostru, drept urmare cel mai bun lucru pe care l-ați ales este cel de a învăța”, a declarat Fodor.

Mircea Crețu, prefectul județului Sibiu, consideră că rezultatele vin prin muncă și perserverență: ”Trebuie să remarcăm dezvoltarea noastră personală, dar și a societății noastre. Totul se poate prin muncă, perseverență și nopți pierdute, dar rezultatul valoarează foarte mult. Să nu uităm de părinții care sunt alături de ei, felicitări celor care au performanțe deosebite”.

În semn de mulțumire și apreciere, directorul Colegiului Național ”Gheorghe Lazăr”, Gabriel Negrea a primit un premiu de excelență cu titlul ”Profesorul anului”.

Rectorul ULBS Sorin Radu a încheiat alocuțiunile lăudând comunitatea clubului care ajută fără a aștepta ceva în schimb.

”Este o seară deosebită. Clubul Rotary servește mai presus de sine, acesta a fost elementul prin care o mână de oameni s-au strâns ca să ajute comunitatea și educația fără nici un interes. Acești oameni servesc comunitatea prin putere și resurse luându-și din timpul lor”, a spus rectorul universității sibiene.

Atmosfera a fost întreținută de câteva momente artistice ale unor  tineri talentați.

Marele premiu de 10.000 de lei a fost câștigat de un olimpic

Ioan Daniel Bischin a obținut medalia de bronz la Olimpiada Națioanală de Matematică, s-a clasat pe prima poziție la Concursul de Programare Competiția Java și s-a remarcat prin participarea la competiții internaționale. Datorită rezultatelor sale a fost ales câștigător al marelui premiu de 10.000 lei oferit de Rotary Club Sibiu.

Băiatul le-a mulțumit persoanelor dragi care i-au fost alături: „Matematica este regina științelor pentru că se remarcă printr-o multitudine complexă de domenii. Le mulțumesc tuturor celor care m-au ajutat și și-au lăsat amprenta în educația mea”.

Daria Mitrea, studentă la Științe Economice va primi o bursă lunară în valoare de 1.000 lei, timp de 10 luni, pentru rezultate bune la învățătură, dar și cu rezultate de voluntariat impresionante. Este prima bursă de acest gen pe care clubul o oferă. Emoționată, fata a spus că va investi banii în materiale care să o ajute în dezvoltarea educației sale.

„Este o onoare să fiu prima generație care beneficiază de acestă bursă. Educația de business este esențială și această bursă va fi un sprijin real pentru mine. Intenționez să folosesc aceste resurse pentru a investi în cursuri și materiale de specialitate”, a spus tânăra.

Foto: Răzvan NEGRU

      

Autor
26 noiembrie 2024 la 12:38
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Paul NEAGU
acum 2 ore
Triatlonul Binder Lake: o zi în care sportul a purtat un alt sens
Duminică dimineața, la răsăritul soarelui peste Lacul Binder, liniștea apei a fost spartă de emoție, pași grăbiți și...
Eveniment
3 min de citit
Autor Mihai POP
acum 5 ore
Jurnalistul Cătălin Striblea: „Sibiul este un județ binecuvântat”. Avem poteci montane cât distanța Sibiu – Viena
Prezent în calitate de moderator al dialogurilor „Carpathia Talks”, organizate la Sebeșu de Sus în cadrul Făgăraș Fest,...
Actualitate
4 min de citit
Autor Mihai POP
acum 6 ore
Directorul Muzeului Astra a făcut senzație cu „cuțâtoaia” la Făgăraș Fest
Atelierul de șindrilar al Muzeului Astra a stârnit curiozitatea celor veniți să petreacă pe muzică bună și să...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 7 ore
Vremea continuă după acelaşi tipar: jumătate căldură moderată, jumătate ploaie
În săptămâna ce începe, prognoza meteo va fi următoarea pentru judeţul Sibiu: Luni, vremea va fi caldă pentru...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 8 ore
Două intervenții cu elicopterul în Munții Făgăraș pentru salvarea a două persoane
Echipajul Salvamont Sibiu a fost solicitat sâmbătă pentru două intervenții distincte în Munții Făgăraș, ambele necesitând sprijin aerian...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 8 ore
Piața Mare din Sibiu, plină de chitariști. Pregătiri în forță pentru Guitar Meeting Festival
Sute de tineri chitariști au transformat sâmbătă Piața Mare din Sibiu într-o adevărată scenă rock, în cadrul unei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Seri de vară cu filme „hot”, la Cinema Boutique. Ce surprize îi așteaptă pe cinefili
Până pe 15 septembrie, singurul cinematograf în aer liber din Sibiu promite să transforme fiecare seară într-o experiență...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
Covrigul și cafeaua la „botul calului”, în Sibiu. Cât ne costă o gustare în mers
Zilele aglomerate și pauzele scurte de prânz au transformat masa „to go” într-un stil de viață pentru mulți...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
Ciocnire în lanț la ieșirea din Șura Mică. Unul dintre șoferi a ajuns la spital
Un accident s-a produs vineri după-masă pe DN 7H, în zona podului peste autostradă, la ieșirea spre localitatea...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Sembraz dispare, pregătirea pentru hypermarket apare…
Ultimele rămăşiţe ale fostei fabrici "Sembraz", anterior I.M.A.I.A. sunt în curs de dispariţie şi de pe harta Sibiului,...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
Filme de weekend la Cinema „Ion Besoiu” Sibiu. Program pentru toate vârstele
În ciuda vremii mohorâte, sibienii se pot bucura în weekend de filme pentru toate vârstele. Cu un program...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 2 zile
Aproape nicio zi fără urs într-o localitate, în județ! Mesaj RO-Alert la Tălmaciu!
În urmă cu puțin timp, pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, a fost semnalată prezența unui...
Actualitate
1 min de citit