Tezaurele culturale săsești din Sibiu, luate la inventariat

Asociația Contrafort Pro Kleinschenk/Cincșor desfășoară, în aceste zile, inventarierea patrimoniului mobil din biserici fortificate, în cadrul proiectului „SAFE. Tezaure culturale săsești”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Sunt inventariate obiectele de patrimoniu din zece biserici fortificate de pe teritoriul județului Sibiu, parohii aflate în subordinea Consistoriului Districtual Evanghelic C.A. Sibiu: Chirpăr/ Kirchberg, Daia/ Thalheim, Dealu Frumos/ Schonberg, Hosman/ Holzmengen, Marpod/ Marpod, Merghindeal/ Mergeln, Nocrich/ Leschkirch, Nou/ Neudorf, Roșia/ Rothberg și Veseud/ Zied.

„Piese de orfevrărie medievală, cositoare, mobilier pictat specific barocului țărănesc din Transilvania (altare, strane, bănci, pupitre, panouri), cristelnițe, piese de amvon, vase bisericești din cupru, textile vechi, cărți și documente, dar și clopote, orologii și orgi se numără printre bunurile culturale care sunt identificate și documentate.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

O parte din aceste obiecte nu au mai fost cercetate sau chiar sunt complet necunoscute atât specialiștilor, cât și publicului larg. Adesea aflate în stare de conservare precară, ele riscă să fie distruse sau să dispară din cauză că nu li se cunoaște valoarea.

Inventarierea, digitalizarea și cercetarea acestor obiecte de patrimoniu este absolut necesară pentru menținerea unor evidențe exacte și pentru identificarea unor soluții viitoare de conservare și restaurare. Unul dintre obiectivele proiectului este punerea în siguranță a obiectelor aflate în pericol, introducerea lor în circuitul științific și, pe cât posibil, în cel turistic, dar și valorificarea lor pentru comunitățile locale.

Accesibilizarea acestui patrimoniu în beneficiul publicului se face printr-o bază de date online care reunește informații despre cele zece biserici fortificate, dar și imagini și fișe detaliate ale obiectelor care se păstrează în sau care provin din aceste parohii.

O expoziție care valorifică rezultatele cercetării din cadrul proiectului este în curs de organizare, în parteneriat cu Casa Teutsch din Sibiu, și va fi itinerată în câteva dintre cele zece biserici fortificate incluse în proiect”, au transmis organizatorii.

(I.D.)

 

 

15 noiembrie 2024 la 10:33
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Mihai POP
acum 1 oră
Biserica din Turnu Roșu, ctitorită de Matei Basarab, primește 200.000 lei de la Consiliul Județean Sibiu
Pe ordinea de zi a consilierilor județeni convocați în ședința ordinară din 30 iulie ac, se află un...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 1 oră
Ne scriu cititorii: „Afișe pe toți stâlpii, trotinete ca la nebuni. Nu-i vede nimeni!”
Parcul Sub Arini, în teorie oaza de verdeață și liniște din mijlocul urbei, are statutul de parc. Cel...
Actualitate
2 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 20 ore
Triatlonul Binder Lake: o zi în care sportul a purtat un alt sens
Duminică dimineața, la răsăritul soarelui peste Lacul Binder, liniștea apei a fost spartă de emoție, pași grăbiți și...
Eveniment
3 min de citit
Autor Mihai POP
acum 1 zi
Jurnalistul Cătălin Striblea: „Sibiul este un județ binecuvântat”. Avem poteci montane cât distanța Sibiu – Viena
Prezent în calitate de moderator al dialogurilor „Carpathia Talks”, organizate la Sebeșu de Sus în cadrul Făgăraș Fest,...
Actualitate
4 min de citit
Autor Mihai POP
acum 1 zi
Directorul Muzeului Astra a făcut senzație cu „cuțâtoaia” la Făgăraș Fest
Atelierul de șindrilar al Muzeului Astra a stârnit curiozitatea celor veniți să petreacă pe muzică bună și să...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Vremea continuă după acelaşi tipar: jumătate căldură moderată, jumătate ploaie
În săptămâna ce începe, prognoza meteo va fi următoarea pentru judeţul Sibiu: Luni, vremea va fi caldă pentru...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Două intervenții cu elicopterul în Munții Făgăraș pentru salvarea a două persoane
Echipajul Salvamont Sibiu a fost solicitat sâmbătă pentru două intervenții distincte în Munții Făgăraș, ambele necesitând sprijin aerian...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Piața Mare din Sibiu, plină de chitariști. Pregătiri în forță pentru Guitar Meeting Festival
Sute de tineri chitariști au transformat sâmbătă Piața Mare din Sibiu într-o adevărată scenă rock, în cadrul unei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
Seri de vară cu filme „hot”, la Cinema Boutique. Ce surprize îi așteaptă pe cinefili
Până pe 15 septembrie, singurul cinematograf în aer liber din Sibiu promite să transforme fiecare seară într-o experiență...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
Covrigul și cafeaua la „botul calului”, în Sibiu. Cât ne costă o gustare în mers
Zilele aglomerate și pauzele scurte de prânz au transformat masa „to go” într-un stil de viață pentru mulți...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
Ciocnire în lanț la ieșirea din Șura Mică. Unul dintre șoferi a ajuns la spital
Un accident s-a produs vineri după-masă pe DN 7H, în zona podului peste autostradă, la ieșirea spre localitatea...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Sembraz dispare, pregătirea pentru hypermarket apare…
Ultimele rămăşiţe ale fostei fabrici "Sembraz", anterior I.M.A.I.A. sunt în curs de dispariţie şi de pe harta Sibiului,...
Actualitate
3 min de citit