Tătar salvează un punct în ultimele secunde. ”Călăreții roșii”, al patrulea 1-1 consecutiv acasă și doar două puncte în ultimele 3 etape!

Titularizat în premieră, după săptămâni întregi de absență din cauza unei accidentări mai grave, Daniel Tătar a adus un punct Șelimbărului în confruntarea cu Unirea Slobozia. Fundașul stânga a punctat în ultimele secunde ale meciului de la Rm. Vâlcea cu o execuție de manual, din lovitură liberă, direct la vinclu. Renumiți ca imbatabili pe teren propriu, anul trecut, acum ”călăreții roșii” au o problemă la meciurile de acasă, fiind la al patrulea 1-1 consecutiv.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

La cum a început, credeam că jocul va fi unul spectaculos, cu nenumărate goluri, dar prima impresie a fost contrazisă ulterior de cei 22 de ”actori” de pe teren. Cărăruș a trimis primul șut pe spațiul porții în chiar primul minut, din marginea careului mare, lateral dreapta, dar Contra a reținut în doi timpi.
Crișan a interceptat o minge în jumătatea adversă, apoi Cărăruș a încercat să-l găsească pe Gele, în fața porții, însă oaspeții au îndepărtat pericolul ('10).
Ialomițenii au cerut lovitură de la 11 metri la o fază în care Afalta a făcut rost de o minge în flancul drept, apoiSilaghi l-a găsit în centru pe Ciprian Rus, al cărui șut s-a oprit în Cărăruș. Rus a fost convins că jucătorul Șelimbărului a jucat mingea cu mâna, dar ”centralul” băimărean Codrea n-a schițat niciun gest ('17).

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Custom Image

 

Jocul a continuat să fie unul deosebit de fragmentat, cu numeroase faulturi, pase inexacte și greșeli de ambele părți, așa că cei doi portari au cam șomat. La unul dintre puținele atacuri ale oaspeților, Dorobanțu a vrut să centreze, din marginea careului mare, dar mingea s-a dus la prima bară, de unde a reținut Mitrovic ('29).

 

Oaspeții, gol din fază fixă 

Mitrovic n-a mai avut însă reacție la cornerul bătut de căpitanul Toma, din flancul stâng, același Dorobanțu scăpând din marcaj și trimițând în plasă, cu capul, din marginea careului mic ('31).
Mai mult, Ciprian Rus a încercat să-l surprindă pe tânărul Mitrovic cu un șut din întoarcere, de la 22 de metri, dar a trimis prea înalt, cu 3 minute înainte de pauză, astfel că oaspeții au intrat la vestiare doar cu avantaj minim pe tabelă.
Surprinzător, Eugen Beza a trimis același ”unsprezece” pe teren și în partea a doua, însă jocul ”călăreților roșii” n-a suferit îmbunătățiri.
La 7 minute de la reluare, căpitanul Dandea a șutat peste transversală de la distanță.

 

Custom Image

 

De-abia în minutul 58 Beza a făcut trei schimbări dintr-un foc, toate la mijlocul terenului, apelând la Manole, Octavian Ursu și Tudor Man. Primul dintre aceștia a forțat o lovitură de la 11 metri, dar a fost apostrofat de ”centralul” Condrea, care i-a promis un ”galben” la a doua încercare de acest gen ('63).
Șelimbărenii au reușit să trimită în cele din urmă mingea în plasa porții lui Contra, Gele l-a deschis în dreapta, pe nou-intratul Octavian Ursu, care a intrat în careu cu mingea la picior, însă asistentul de pe acea parte era cu fanionul ridicat. Ursu și-a dus la capăt acțiunea, trimițând în plasă, motiv pentru care a fost și el avertizat ('68).
Odată cu trecerea timpului, tensiunea pe banca Șelimbărului a escaladat și, după ce Eugen Beza a fost avertizat, băimăreanul Codrea a dat alte două ”galbene”… în zonă, jucătorului Riza și unuia dintre membrii din staff.
Cu o singură reușită în tricoul Șelimbărului, francezul Gele a fost aproape de a doua cu 78 de minute înainte de final, când a primit în adâncime, în careul advers, dar a pierdut prim-planul cu Dorobanțu, iar Contra a reținut de la picioarele lui.

 

Punct salvat in extremis 

Presiunea la poarta Sloboziei a continuat să crească, jucătorii lui Beza fiind în căutarea golului egalizator, iar Contra a respins cu dificultate din fața lui Manole, care era însă semnalizat în ofsaid. Sibienii au protestat, încercând să-l convingă pe Codrea că mingea a ajuns la Manole dintr-un adversar, însă ”centralul” din Baia Mare a fost de neînduplecat.

 

Custom Image

 

Tătar a beneficiat de o lovitură liberă din preajma careului advers când mai erau 6 minute din timpul regulamentar, dar a trimis un pic prea înalt pentru Manole, la colțul lung, și Contra a mai scăpat o dată cu fața curată.
Nici tânărul Tudor Man n-a avut mai mult noroc, mingea șutată de acesta, de la 20 de metri, respinsă de defensiva ialomițeană, în urma unui corner, fiind reținută de Contra ('90+2).
Un minut mai târziu, Monea a centrat în cros pentru Gele, însă mingea reluată cu capul de atacantul Șelimbărului a trecut peste transversală ('90+3).
Francezul a scos un fault în marginea careului mare al Unirii, când cele 4 minute de prelungire erau pe sfârșite, iar Daniel Tătar a executat magistral lovitura liberă de la 22 de metri, perpendicular pe poartă, punând mingea în vinclu ('90+5). Fundașul care va împlini vinerea viitoare, pe 21 octombrie, 35 de ani, aflat la primul joc ca titular în acest sezon, după ce o accidentare l-a chinuit săptămâni întregi, a salvat astfel un punct pentru echipa din Șelimbăr.

 

Custom Image

 

Finalul a fost unul încins, jucătorii celor două echipe având ceva de împărțit după ultimul fluier al ”centralului Codrea, care arbitru a avut și el de împărțit mai multe avertismente.
Cel puțin până duminică, ”călăreții roșii” urcă pe locul 7. Șelimbărul are acum 16 puncte, dintre care doar două obținute în ultimele 3 meciuri, după ce a avut un start de sezon foarte bun, care a propulsat-o în fruntea clasamentului Ligii 2. Gloria Buzău, care joacă duminică, la Timișoara, cu Politehnica, ar putea trece peste CSC în clasament dacă învinge. ”Călăreții roșii” ar putea cădea și mai mult în clasament dacă Concordia va oține, luni, la Galați, o victorie la o diferență de trei goluri, dar, să fim serioși, asta pare puțin probabil.

 

CSC 1599 ȘELIMBĂR – UNIREA SLOBOZIA 1-1 (0-1)
Au marcat: Daniel Tătar '90+5 / Cristian Dorobanțu '31.
CSC ȘELIMBĂR: 68. Aleksander Mitrovic – 20. George Monea, 27. Radu Crișan, 30. Alexandru Dandea (cpt.), 17. Daniel Tătar – 21. Ion Cărăruș (7. Alexandru Curtean '88), 15. Robert Boboc (46. Adrian Cîrstean '76) – 26. Alexandru Ciocâlteu (98. Mircea Manole '60), 33. Alexandru Luca (18. Tudor Man '60), 9. Alexandru Raicea (8. Octavian Ursu '60) – 10. Jordan Gele. Antrenor: Eugen Beza. Rezerve neutilizate: 1. Alexandru Silveanu, 99. Lucian Buzan, 19. Robert Riza, 6. Ciprian Natea.
UNIREA SLOBOZIA: 1. Mario Contra – 2. Cristian Dorobanțu, 4. Alexandru Dinu, 14. Gabriel Lazăr, 10. Constantin Toma (cpt.), 8. Ionuț Coadă, 20. Serges Ekollo, 77. Ben Levy (7. Denis Golda '58), 11. Robert Silaghi (24. Christo Bolohan '79), 98. Christ Afalna (18. Ciprian Perju '90+1), 19. Ciprian Rus (23. Antonio Cruceru '59). Antrenor: Costel Enache. Rezerve neutilizate: 30. George Păduraru, 22. Mihăiță Lemnaru, 36. Marius Botogan, 31. Marius Ciobanu, 13. Vlad Prejmerean.

 

Autor
15 octombrie 2022 la 12:10
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 6 ore
FC Hermannstadt transferă un mijlocaș care și-a făcut junioratul în Țările de Jos și e internațional de juniori și tineret
La echipa sibiană ajunge Dragoș Albu, un mijlocaș defensiv care a evoluat în sezonul precedent FC ”U” Craiova...
Sport
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 10 ore
FC Inter promovează în Liga 3. Adversara de la baraj a anunțat că nu se prezintă! Sibiul va avea două echipe în cel de-al treilea eșalon
”Bleu-albaștrii” ar fi trebuit să susțină ”dubla” cu campioana județului Harghita pe 22 și 28 iunie, primul meci...
Sport
3 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 1 zi
”Super-Teo”: are sindromul Down, merge la școală, taekwon-do, călărie, fotbal, înot, schi și dansuri
Între tinerii elevi ai Clubului ”Puma” se află Teodora, elevă a Școlii Gimnaziale ”Ioan Slavici” din Sibiu. Are...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Aria Recuperare, cel mai modern centru de recuperare medicală și sportivă din Transilvania
La Sibiu pot fi tratate afecțiuni osteoarticulare și musculoscheletale și alte patologii din sfera următoarelor specializări: recuperare medicală...
Actualitate
4 min de citit
Autor b.o.n.
acum 2 zile
FC Hermannstadt anunță primul ”transfer”. Preparatorul fizic revine la Sibiu, în locul lui Sergiu Coc
Înaintea plecării în cantonamentul centralizat de la Bolu, în Turcia, gruparea de pe ”Municipal” a anunțat că Stelian...
Sport
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Doi under-i, singurele noutăți ale lui Hermannstadt la plecarea în cantonamentul de la Bolu. Ce jucători n-au mai făcut deplasarea…
Patrick Vuc - atacantul care s-a aflat în pregătiri cu sibienii și în urmă cu un an -...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
FC Inter a câștigat și Cupa României
Noua campioană județeană, FC Inter, a câștigat, în această seară, și trofeul Cupei României, faza județeană. La capătul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
ACS Champions Sibiu are patru jucătoare convocate la naționala U18 de beach volley. ”O confirmare a muncii și a viziunii unui club care crește frumos”
Sonia Rusu, Bianca Văcar, Draga Savu și Cătălina Vasilescu vor participa la Campionatul Balcanic, în perioada 18-22 iunie. Evoluțiile...
Actualitate
4 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 4 zile
Trei zile de „luptă” pentru Cupa României la Baschet în Fotoliu Rulant
În acest weekend, Sibiul devine capitala baschetului în scaun rulant. Sibienii sunt așteptați la Sala Transilvania să îi...
Actualitate
2 min de citit
acum 5 zile
Cupa Mediașului la Kickboxing (ediția a VI-a)
Sâmbătă, 14 iunie, începând cu ora 10, la Sala Sporturilor „Octavian Șerban” din municipiul Mediaș se va desfășura...
Actualitate
1 min de citit
acum 5 zile
Flashmob „România Dansează”, la Mediaș
Municipiul Mediaș se va afla printre localitățile care vor găzdui sâmbătă, 14 iunie, flashmob-ul „România Dansează”, un eveniment...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 5 zile
FC Inter încheie sezonul Ligii a IV-a cu 72 de puncte, din 78 posibile. Birț: ”Parcursul nostru demonstrează că avem calitate, băieții au căpătat încredere, au acumulat experiență”
Președintele clubului FC Inter, a cărei echipă a câștigat un nou titlu județean după un parcurs aproape perfect,...
Sport
2 min de citit