Tărgi și aparatură performantă, la UPU-SMURD a SCJU Sibiu, achiziționate în urma unei sponsorizări

Acasa >

Articol

Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu a primit, sub formă de sponsorizare, peste 120.000 de lei pentru dotarea UPU-SMURD.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Firma Albis Sibiu a sprijinit dotarea UPU-SMURD a SCJU Sibiu, prin acordarea unei sponsorizări în valoare de 125.000 lei, bani cu care au fost achiziționate tărgi și aparatură performantă pentru acordarea îngrjirilor medicale de urgență, respectiv: trei tărgi performante, radiotransparente, pentru Camera de Resuscitare, care pot fi folosite pentru radiografiile pentru pacienții critici, mai ales cei politraumatizați. Pe lângă aceste tărgi au mai fost achiziționate două aparate electrocardiograf și un aparat pentru vizualizarea venelor periferice (în vederea puncției venoase).

„Suntem recunoscători pentru ajutorul constant primit de la partenerii care înțeleg importanța acordării îngrijirilor medicale de urgență la cele mai înalte standarde. Aceste dotări contribuie întocmai la creșterea calității actului medical și a rapidității cu care sunt gestionate cazurile, într-un spațiu în care, așa cum știm, este un rulaj mare de pacienți și intervenția urgentă la fiecare caz în parte este esențială. Mulțumim, Albis Sibiu, pentru sponsorizare”, a spus dr. Bogdan Csillag, șeful UPU Sibiu.

(I.D.)

 

 

 

 

25 iunie 2024 la 09:47

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 minute
FC Hermannstadt câștigă derbiul pentru șefia play-out-ului, întorcând rezultatul la Galați, în repriza secundă
Sibienii erau conduși cu 1-0 la pauză, dar italianul Murgia și Tiago Goncalves au întors rezultatul în numai...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 ore
(ÎN CURS DE ACTUALIZARE) Simion conduce în continuare detașat în județul Sibiu
Actualizare 22.48 După aproximativ 85% PV-uri centralizate în județ, George Simion continuă să conducă detașat, cu un procent de...
Actualitate
1 min de citit
acum 4 ore
(ÎN CURS DE ACTUALIZARE) Aproape 20 de procente între Simion și Antonescu, în țară, după numărarea a 60% din procesele verbale din secții
Actualizare 22.25: 41,8 la sută are George Simion și peste 1,7 milioane de voturi după numărarea voturilor din 60...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 6 ore
Sibiul, în jumătatea inferioară a clasamentului procentajului votanților, la ora 18!
Sibiul este pe locul 22 în clasamentul pe județe al procentajelor celor care au votat până la ora...
Actualitate
1 min de citit