Sibiul are şi el mini-litoralul său, în afară de “standardul” Ocna Sibiului, care este altceva şi care mai ales nu se află în Sibiu. Este zona de la Lacul lui Binder, amenajată de Primărie în ultimii ani ca o mică plajă cu toate facilităţile de distracţii acvatice pentru copii şi adulţi. Şi despre care am tot scris.
Indiferent de părerile pro sau contra, sau de faptul că astfel s-a desfiinţat un spaţiu cât de cât verde al cartierului, facilitatea aceasta are succes pe plan local şi este relativ frecventată în anumite zile sau în weekenduri. Asta mai ales că alt loc de genul acesta nu avem.
Numai că e o problemă aici. Una semnalată de destui cititori. Cum că zona unde e “Complexul “Lacul Binder”” cum i se spune oficial, în afară de distracţiile de interior care amintesc cumva de zonele private de pe litoral, nu oferă nimic altceva. Ideea transmisă este că “nu ai ce face”, că locul ar putea fi altfel, dar nu e. Că aşa nu atragi aici turişti. Că se ajunge greu. În principiu, aceste lucruri sunt ştiute de orice sibian care se respectă, dar am zis că cel mai bine e să verifici acolo, în teren, cum stă treaba. Ca un turist care tatonează un loc să vadă dacă merită sau nu. Ceea ce am şi făcut.
Cum ajungi acolo, sau un loc cam departe de orice
Pentru ca un loc să aibă priză şi succes la public, chiar la cel ne-sibian (că de aia ne tot lăudăm cu atracţiile turistice ale Sibiului), trebuie să fie uşor de… accesat. Complexul de la Lacul lui Binder este în cartierul Ţiglari. Cartierul “Ţiglari” era mult timp perceput – pe drept cuvânt – ca ceva străin de oraş, deşi parte din Sibiu. La fel ca Turnişorul sau (mai ales) Guşteriţa. Adică interesa doar pe cei care locuiau acolo. OK, oraşul s-a dezvoltat, s-a extins, au apărut cartiere noi. Dar Ţiglariul este tot acolo unde e, nu s-a mutat mai spre centru. Să zicem că tu eşti un turist “clasic”, cazat undeva în zona centrală sau prin preajma ei şi afli că Sibiul, pe lângă că e burg şi are cea mai frumoasă stradă din Sibiu, terase cu ceafă la grătar şi bere, Podul Minciunilor şi bâncile din Huet, are şi un mini-litoral. Şi vrei şi tu să ajungi acolo. Şi nu ţii neapărat să iei un neo-taxi din acela chemat prin aplicaţie sau alt fel de taxi. Care e soluţia alternativă optimă?
Păi, în afară de să mergi pe jos până acolo – ceea ce, la modul “drumeţie” nici nue aşa de greu dar ţi-e peste mână, sau să iei trenul de la Gara Mare la Gara Mică şi de acolo să mergi tot pe jos, poţi lua autobuzul. Aceasta în cazul în care nu te grăbeşti. Pentru că locul acela – perlă estivală nu e deservit decât de două autobuze: 16 şi 18. Unul din Valea Aurie, altul de la gară. Iar dacă nu locuieşti în gară ori în Valea Aurie, va trebui să iei un alt autobuz care să te ducă într-o staţie intermediară, de unde să iei apoi autobuzul care trebuie,a dică tot 16-le sau 18-le. Asta cam mănâncă timp, iar în weekend, pentru că e alt program de circulaţie, mănâncă mult mai mult timp. Dar eu am încercat aşa şi a mers.
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Am luat o cursă “comună”, de succes şi cu frecvenţă orară mare: autobuzul 1. Cu acesta poţi merge, din centru (să zicem că e mai comod pentru toţi) până în Terezian. Ideea e să cobori la Independenţa, apoi treci podul Maria admirându-l ce praf e, apoi pe Gladiolelor, puţin pe Lungă şi de acolo, tot pe Ţiglarilor, până ajungi la destinaţie, că e în linie dreaptă. Nu e mult de mers pe jos: cam 1,6 km calculaţi pe Maps. În total, ca timp, 25 de minute cu soarele în cap sau nu.
Ar mai fi varianta să iei ceva ca să ajungi în gară şi să iei 18-le, dar traseul e cam lung şi nu ştiu dacă aveţi nervi pentru el. Iar în Valea Aurie ai Zoo, lacul şi pădurea la câţiva paşi, nu cred că te interesează să te bălăceşti neapărat la Lacul lui Binder doar ca să te dai cu 16-le.
Deci, avem legături cu centrul turistic şi de watersports din Ţiglari? Nu prea. Nici noi, nici turiştii.
O atmosferă caldă dar cât se poate de ne-estivală
Ajuns acolo, te întâmpină, într-adevăr, o atmosferă cumva estivală. Mai exact, de litoral la început de sezon (deşi e iulie). Parcarea este pustie, chiar dacă ar merita să vii aici să intri şi să “te bălăceşti”, cum se spune acum. Pustietatea parcării arată că puţini (spre deloc?) ne-sibieni frecventează locul.
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
În interior, lume puţină spre suficientă, dar să nu uităm că e şi în cursul săptămânii (era miercuri), şi înainte de amiază. Când am scris “litoral la început de sezon”, m-am referit mai ales la atmosfera de şantier în lucru de acolo, care îţi spune că aici treaba e neterminată şi că să vii ceva mai încolo. De exemplu, în incintă, se bocănea de zor la un spaţiu – bănuiesc – comercial, pe un fond de manele iar limbajul lucrătorilor şi volumul sonor al acestuia nu erau dintre cele care să-ţi arate că aici eşti în capitala culturală europeană. Nu reproduc expresiile aici, că iar mi-aud de la sensibili că folosesc limbaj porcos în texte, deşi acolo îl auzeau destui copii. Oricum, am un audio video aşa ca amintire şi justificare.
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Oferte de distracţie aici, în afară de lac? Nimic
Dacă vrei ca un loc estival să fie cât mai cu priză la cetăţean, e bine să ai în jurul lui cât mai multe chestii estivale unde să-şi arunce şi banii şi să se simtă bine. Şi nu mă refer aici la “în incinta” ci mai ales la proximitatea ei. Aşa te poţi lăuda că ai un mini-litoral la o simplă aruncătură de maşină sau autobuz.
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Ei bine, nu este cazul aici la Lacul lui Binder. Aici avem doar un cartier cu un ştrand îngrădit şi doar atât. Nimic din ceva care să-ţi dea impresia aceea de loc de vacanţă, fără griji, relaxant şi cu distracţie la cote înalte. Adică e locul în care vii, stai la soare cât stai, laşi pe copii să facă chestii cât le e programul, apoi la revedere-drum bun, acasă sau în altă parte, că aici nu ai ce face mai mult.
Nu sunt, de exemplu, bănci în zonă, cu excepţia celor de la scările blocurilor, care nu sunt pentru tine, ci pentru locatari. Erau, da înainte de amenajarea lacului. Deci dacă îţi vine să stai, stai în picioare, cu capu-n soare. Sau ca tanti aceea care s-a aşezat pe bordură, sub un copăcel care dă impresia de umbră dar e în eroare pe tema asta.
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Având în vedere că moda ronţăielilor, a băutului “to go” şi a cumpăratului de orice cu orice preţ e la cote înalte, te aşteptai aici să fie ceva chioşcuri de profil cu de toate, patiserii, covrigării, jucării, suveniruri, cu sau fără tradiţionalii kurtos-colaci. Ai în Hipodrom aşa ceva şi nu e niciun ştrand acolo. Aici ai nimic.
Nu e un fast food sau alt loc de unde să iei ceva, de la cafea la răcoritoare sau bere. Bun, probabil că este sau va fi ceva facilitate de acest gen în incinta ştrandului, dar acum noi ne referim la partea de dincolo de el. Nu ai o terasă estivală, cu meniu, mici-grătare pizze bere, umbreluţe. Dar ce ai? Ce se vede, cum spuneau vânzătorii în anii ’80. Atmosfera de distracţie-vacanţă lipseşte complet în afara locului specific.
Dar de fapt ce avem acolo?
Am intrat iar în pielea amatorului de recreere helio-acvaitcă şi am zis că am ieşit de la “Lacul Binder”, mi-e foame şi sete şi am chef să stau undeva relaxat, la umbră, cu mâncarea şi berea “răcoritoare” sub nas, alături de prieteni. Ei bine, nu am găsit nimic în zonă. Nici restaurant nici terasă. Iar fostul restaurant “La Lac” ţi-e de folos doar să vezi cum arată un spaţiu abandonat de peste 10 ani (cred că sunt zece ani, nu?) care îţi dă impresia că locul a fost părăsit în fugă din cauza unui dezastru iminent. Iar grafittiul acela făcut la un SISAF nu rezolvă cu nimic aspectul de loc lăsat de izbelişte.
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Dar, ai câteva magazine alimentare, din acelea obişnuite de cartier. Pe Ţiglarilor, o TransAgape (pe Ţiglarilor) şi un alt magazin alimentar “Casa Curtean” sunt mai aproape de “Punctul Zero” al nostru, Dincolo de blocuri, o Simpa la vechiul complex şi Profi-ul din fosta centrală termică. Dacă vreau cafea, mă pot aproviziona de la un automat. Dacă vreau ceva haine de purtat, e un second. Aici ai chiar câteva bănci şi un loc de joacă, destul de în soare, unde o ceată de porumbei stă relax la umbră.
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Magazinul numit nostalgic Aprozar e de închiriat, casa de pariuri de lângă nu dă nici ea semne de viaţă dar nu-i bai, e oricum alta peste drum Mai adăugăm aici o farmacie, un magazin tip “Gospodarul”, un cuib de berze şi un porumbel care trece strada pe zebră, Mai poţi vizita biserica, admira ce a mai rămas (deşi “tunat”) din fosta fabrică de cărămidă a lui Binder, o dubiţă TV albastră într-o curte şi o grădină faină devenită maidan şi tocmai prin asta frumoase în pustietatea vegetală de acolo. Poţi să mai stai în picioare, la umbră, printre blocuri, că e umbră şi răcoare, că acolo nu s-a “reabilitat” spaţiul verde cu drujba ca în Ştrand, Terezian sau Hipodrom. Dacă eşti fiert pe artă poţi să admiri graffiti-ul acela cu bătrâna în adidasbascheţi pe fond negru şi să te întrebi ce e aia.
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Şi cam atât. Asta e. Cartierul mărginaş e cartier mărginaş., chiar cu facilităţi de loisir atractive în el şi cu camere de închiriat în regim hotelier. Iar dacă toate îţi sugerează să nu mai stai pe aici, te decizi că aşa e, şi pleci.
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Drum întors? La fel, ori aştepţi 16-le sau 18-le să te ducă unde te-or duce, sau mergi pe jos până în Terezian pe Lungă, unde ai o staţie de unde poţi lua un 1. Drumul te face cam 15-20 de minute. Pleci gândindu-te cât de frumos ar fi fost dacă s-ar fi încercat ceva acolo să atragă ceva mai multă lume. Aşa, vorba cititorilor, nu prea ai ce face dincoace de gardul complexului de acva-distracţii de la Lacul lui Binder. Decât să vii şi să pleci.
Un loc abandonat, deşi putea fi un punct de atracţie al Tălmaciului. O ruină de cetate care nici măcar nu figurează pe lista monumentelor, deci nu există oficial ca loc cu valoare istorică. (Conform LMI, Tălmaciu are doar un monument istoric, casa parohială evanghelică). Un loc romantic al începutului de secol, unde tălmăcenii vechi amenajaseră un punct de relaxare şi belvedere, devenit acum gazdă de antene GSM şi o staţie meteo. Un loc care, dacă nu cunoşti ce e acolo, îl treci indiferent din goana maşinii sau de la fereastra trenului. O cetate căutată doar de arheologi şi de pasionaţi ai istoriei. Adică Landskrone – Coroana Ţinutului/Ţării), cetate care veghea pe vremuri intrarea în Transilvania dinspre Valahia şi răscrucea de drumuri spre Făgăraş şi Sibiu. Şi care prin poziţia ei mai acoperea o bună parte din porţiunea aceea de trecere a Oltului prin defileul său, spre sud. O ruină frumoasă, care ar fi putut fi mândria locului dacă s-ar fi ocupat cineva de ea. Nu a fost aşa.
Foto: Ioan Adrian GICĂ
Nu a fost aşa până de curând, când, un grup de entuziaşti s-a decis să o scoată din “întuneric” şi mai ales din hăţişurile vegetale ce o camuflau complet. Şi nu e vorba doar de o simplă “igienizare”, ci de proiecte serioase din care va avea de câştigat atât Landskrone, cât şi cei care trec pe acolo şi comunitatea Tălmaciului.
Motorul acestor acţiuni este Grupul de Inițiativă Civică “Landskrone”, a cărui componenţă acum, a ajuns la 100 de membri. Despre el ne spune chiar iniţiatorul grupului, Constantin Lotrean:
“Grupul de inițiativă a fost ideea mea. A apărut după o discuție cu Eugen Gellért, un alt pasionat de istorie locală din Tălmaciu. Totul a început cu un picnic pe care l-am organizat la cetate, cu autorizarea d-nei director Fodor, cu care sperăm că vom avea o cooperare fructuoasă și în viitor. Domnul Popa, șeful de ocol de la Tălmaciu, ne a ajutat mult, urmând să cooperăm la traseu prin identificarea arborilor și panotaj explicativ despre ecosistemul din zonă. Avem în grup și doi consilieri locali: Ioan Adrian Gică și Ioan Popa, care ne vor ajuta cu proiecte pentru reglementarea legală a traseelor”
Foto: Ioan Adrian GICĂ
“Proiectul Landskrone este pentru noi un drum greu la finalul căruia ne propunem să realizăm refacerea cetății și includerea ei în circuitul turistic. Ne dorim să începem acest proiect, la început, doar pe bază de voluntariat, încercând să potențăm implicarea comunității în proiecte locale. Primul obiectiv este scoaterea din anonimat a cetății prin defrișarea vegetației care a acoperit total zidurile și realizarea unui scurt traseu turistic, “Landskrone Path”, în jurul cetății. Pentru a realiza acest lucru am demarat, cu sprijinul Ocolului Silvic Tălmaciu, în special a d-lui Ilie Feţan, responsabilul pădurii de pe Dealul Cetății, activități de defrisare a turnului pătrat de la intrarea în cetate. Am avut și voluntari care s-au oferit să ajute cu drujbe, motocositori și tocătoare de crengi. Voluntarii au fost Ioan Cândea fiul său David, Timi Hozat și Costel și Monica Opreapopa”, ne-a mai declarat Constantin Lotrean.
Se speră ca traseul cetăţii să fie finalizat până la sfârșitul verii. Poteca spre Landskrone va fi de o dificultate ușoară, în lungime de aproximativ 7.000 de pași/aproximativ 4 km, cu o diferență de nivel de la 370 m la pornire la 518 în cel mai înalt punct.
În perioada 20 august -15 septembrie se va organiza o tabără de vară care să finalizeze defrișările, să marcheze traseul şi să realizeze locuri de relaxare și belvedere. După încheierea taberei de vară, organizatorii îşi propun să realizeze un loc permanent de picnic.
Vom reveni cu detalii, inclusiv istorice, despre acest loc interesant al sudului judeţului nostru.
Sezonul cald este în plin debut, iar gândurile multor români şi sibieni se duc deja spre locurile unde doresc să-şi petreacă cele câteva zile din concediu, într-o mini-vacanţă pe măsura gustului, preferinţelor şi posibilităţilor financiare. Unii aleg metoda de a contracta serviciile direct la destinaţie, pentru că este mai puţin costisitor. Dar aceasta implică şi anumite riscuri, din categoria cu care ne-am obişnuit deja în comerţul şi serviciile online: “afară e vopsit gardul”, iar înăuntru nu e. Alţii aleg o metodă mult mai sigură, aceea de a apela la o agenţie de turism pentru a se lovi de mai puţine riscuri şi surprize neplăcute la destinaţie. Aşa că am fost curioşi să vedem cum stăm pe această temă, la nivel de Sibiu şi chiar de judeţ.
Răspunsul este că stăm bine. Conform unui document emis de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, avem în judeţ 79 de agenţii de turism licenţiate: organizatoare, organizatoare online, intermediare sau intermediare online. Dintre acestea, 52 sunt în Sibiu şi 17 în Mediaş. Avem agenţii de turism chiar şi la Şeica Mare şi Apoldu de Jos.
Astfel în Sibiu avem, conform documentului, ca agenţii turistice organizatoare, pe SOBIS Turism, Trans Europa, Paralela 45 Turism Sibiu, Eximtur, Carpathian Travel Center, Lotus Travel, Tioc Natur-und Studiereisen, Bon Voyage, Sibiu Reisen, RO Voyage, Călătoreşte cu Radu, Go East Travel, Europe Travel and Events, Sela Reisen, Uno Voyage, Vookbook, Tramp Travel, Medtour, Inter Pares, Yo-Yo Travel, Karusell In, Air Tour Travel, Vacanţa de Vis şi Maxtravel.
Agenţii organizatoare online sunt Destination Transylvania, Siebenburgen Reisen, Reky Travel Club, Romania Guided Tours, Burg Reisen, Trail Trips, Romania Photo Tours, Boat Travel and Tours şi Nature Adventures.
Ca agenţii de turism intermediare, Sibiul are pe: Holyland, Transilvania Booking, Enjoy World, Prime Time Tour, Atlantic Travels International, Karpaten Outdoors Tours, Future Travel Consulting, Global Fuzion-Global Fly, Pelerinaj AOR, My Way Travel, Travel Up, Cibiniun Travel, Worldwide Tour, Dream Travel, Enjoi Holidays, Armonia Travel, Omerom Discoveries, Happy Travel şi Turetur.
Agenţii turistice şi în judeţ
Medieşenii pot alege anul acesta între 17 agenţii de turism: Cartaga Travel Agency, Velimed Travel, Paralela 45 Siebenburgen, ca agenţii organizatoare şi Active Planet, Nicola Clasic Tur, Eximtur, Hai Tai şi Taco Travel, agenţii organizatoare online.
Ca agenţii intermediare, sunt Holiday Dream, Holiday Leader, Ionuţ Tour, Sejur Plăcut, TGN Tour, Omgego Travel, Pan Reisen Bus şi Paneuro Travel. Journey Hub este agenţie intermediară online
Alte locailităţi din judeţ cu agenţii turistice sunt Şeica Mare cu Romania Tour Agency (organizatoare online), Apoldu de Jos cu Go On Holiday (organizatoare online),
Cârţişoara cu Transfăgărăşan Tour (intermediară online), Cisnădie cu Gabtour Travel (intermediară online), Şelimbăr cu Rada Tour Travel, Concord, Myth Travel (agenţii intermediare online) şi Topping Travel, Mango Tour (intermdiare). La fel, Şura Mare are ca agenţie intermediară online pe Heide Reisen.
Nicio agenţie de turism din judeţ nu a avut licenţa retrasă şi doar o singură agenţie a solicitat radierea licenţei sau a anexei licenţei: “Tioc Reisen” din Sibiu (agenţie organizatoare).
Pe plan naţional, există 2.860 de agenţii de turism cu licenţa actualizată pe anul 2025. Opt agenţii au licenţa sau anexa licenţei retrasă. Alte 66 au licenţa sau anexei radiată, la cerere.
Acum 20 de ani pe vremea asta era destul de cald, dar nu chiar ca acum, pentru că nu progresasem îndeajuns. A fost un iunie ploios, spre bucuria celor din presa centrală care se isterizau în direct că e “România sub ape”, că a venit potopul şi altele din meniul de a atrage vizionări. În iunie 2005, Teodor Tulpan pornea să cucerească vârful Huascaran din Peru. Preşedinte era Traian Băsescu, premier era Călin Popescu Tăriceanu, în faţa căruia se ploconea pe atunci cam toată lumea, că ne ducea în Europa. Primar era Klaus Iohannis care era pe panta ascendentă a gloriei sale, iar preşedinte la Consiliul Judeţean era Martin Bottesch. Sibiul continua să înceapă să se fardeze gros pentru momentul glorios din 2007, dar locurile vechi şi pitoreşti încă predominau. Spaţiile verzi erau la ele acasă, deşi în fundal se ascuţeau drujbele…
Deci, acum 20 de ani pe vremea asta…
…”Podul Neculce” arăta fix ca în imagine. O punte din lemn, pavată cu scânduri, “modernizată” cu nişte stâlpi de iluminat. Pe atunci era suficientă pentru trafic, nefiind nici măcar înghesuială de pietoni pe ea. Chiar dacă are, pardon avea un aspect fragil, nu-mi amintesc să se fi rupt vreodată, singurele reparaţii, şi ele când şi când, fiind la “pavajul” lemnos, când mai ceda câte o scândură. Nu că ar fi fost un obiectiv nemaipomenit de istoric, dar avea şi puntea asta pitorescul ei.
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
…Tribunalul de pe Victoriei, zis “Palatul de Justiţie”, nu era o ruină monumentală cu vechime în serviciul ei de ruină, ci 100% funcţional şi plin de viaţă. Mai ales în zilele când se judeca pe penal, de veneau dubele de la Aiud (de la Aiud?) pline de “băieţi”. Erau aşteptaţi acolo de familii şi prieteni, strada primind un farmec aparte în acele momente. Şi chiar dacă, teoretic, inculpaţii erau aduşi “prin spate”, tu, de pe Justiţiei, vedeai “din faţă” sau în fine, din lateral. Ce m-a frapat atunci a fost că băieţii din dube se întreţineau destul de colocvial cu păzitorii lor, nu cum vedeam în “prison-movies”-urila americane.
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
…Casele din capătul Căii Guşteriţei erau demolate pentru a face loc viitoarei şosele de centură, menită să mai decongestioneze din traficul intern al Sibiului. Şi pentru că după aceea era prea decongertionat el, traficul, au venit localnicii mai vechi şi mai noi cu maşinile proprii, pentru a-l recongestiona.
Tot atunci, străzile Abrud şi Viitorului – parţial încă nu erau asfaltate deci nu contribuiau vara la încălzirea global-locală. N-o fi fost civilizaţie, o fi fost praf, dar mai respira şi pământul ăla.
Plus că îţi dădea o senzaţie de margine de Sibiu destul de romantică.
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
…Piaţa Huet îşi redescoperea mormintele vechilor sibieni. Era normal asta că doar acolo era cimitirul oraşului. A fost cel mai larg şantier arheologic din Sibiu, dacă nu mă înşel, şi s-au descoperit multe lucruri interesante care acum nu mai interesează pe nimeni pentru că asta e nostalgie iar nostalgicii (se ştiee!!!) sunt nişte putinişti. Cert este că era plin de arheologi, studenţi, schelete, casete şi secţiuni săpate, lucruri găsite, de mi-a fost ciudă că nu am dat la istorie. Chiar dacă unii dintre “lucrători” se uitau ciudat la mine că făceam poze.
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
… Încă mai exista staţia de autobuz de pe Mihai Viteazu, din faţă de la Telefoane. Urmele ei se văd şi acum în asfalt. La fel, pasajul de la gară era un loc pentru care “jalnic” era cel mai mare compliment posibil. În imagine avem ruinele chioşcului care era acolo prin anii ’70, de unde îţi puteai lua nişte mărunţişuri de-ale gurii înainte de a urca în tren. Era singurul din zonă.
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
…”Budi Bar”-ul din Sub Arini era în plină faimă, mai ales seara. Era perioada când nu plăteai de trei ori preţul berii (sau îl plăteai dar nu se observa asta la portofel), când oamenii erau aşa de înapoiaţi încât vorbeau unul cu altul la masă în loc să stea cu nasu-n smartfon iar găştile animau atmosfera. Dacă stau să mă gândesc, generaţia noastră şi imediat următoarea i-a spus “Budi-Bar”. Se numea de fapt “Student” (că era lângă cămine), bineînţeles că nimeni nu-i zicea “Student”, iar numele neoficial îi venea pentru că aici fusese WC-ul public al parcului.
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
…La capătul dinspre gară al străzii Lupeni încă mai exista firma “Tutungerie” pe chioşcul ce era înainte de barieră. Aşezat strategic, ca toţi ceferiştii din staţie să se poată aproviziona de acolo. Acum, na, şi cârciuma “Zorile” era aşezată la fel de strategic… Locul s-a transformat în magazin cu articole de pescuit şi în ultima vreme îl văd tot închis. DE remarcat balconul original la clădirea din dreapta (acum e altceva acolo)
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
…Liceul Pedagogic plus şcoala din incinta lui erau funcţionale, cu elevi şi profesori în el. De fapt, făcusem poza asta ca material “critică” pentru stâlpii aceia cu lanţuri care ba erau, ba nu erau, ba unul era căzut pe jos, numai bun de dus la fier vechi de către profesioniştii genului. Acum asta a ajuns o imagine document, de când clădirea s-a distrus prin retrocedare, felicitări proprietarilor, mai puteţi?
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
…Troleibuzele făceau legea în transportul sibian. Interesant este că erau vehicule electrice, deci numai bune pentru propaganda energetică de acum, dar au fost desfiinţate. Aici eram într-un T2: Gară- capăt Rahovei, iar “troleul” era cel roşu, primit second-hand de la elveţieni, care care era foarte cochet şi funcţional. Se vede şi compostorul cu buton vechi de decenii. Apropo, câţi bani or fi făcut atunci când au dat jos cablurile? Şi mai ales la cine or fi ajuns banii ăia? (va urma)
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Debutul sezonului turistic de la Richiș vine cu o propunere interesantă pentru iubitorii istoriei medievale: circuit destinat „Omului Verde”, simbol celtic reprezentând reînnoirea naturii, datând din perioada anterioară creștinătății, care se regăsește și în biserici din Transilvania.
Și pentru că în Biserica fortificată din Richiș există astfel de sculpturi, satul vecin Biertanului va fi punctul de plecare spre alte 12 biserici: Bahnea și Băgaciu, din județul Mureș, Sf. Bartolomeu din Brașov, și în cele din Sibiu (Catedrala Evanghelică), Curciu, Brateiu, Valea Lungă, Mediaș, Ighișu Nou, Moardăș, Copșa Mare și Șaroș pe Târnave.
Evenimentul, care a marcat începutul actualului sezon de turism, a fost organizat sâmbătă, 26 aprilie ac, în Căminul Cultural Richiș, între invitați aflându-se Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, Caroline Fernolend, președinta Fundației „Mihai Eminescu Trust”, Alin Chipăilă, președintele Asociației Județene de Turism Sibiu, Mircea Dragomir, primarul comunei Biertan și Gabriel Nuțu, primarul comunei Moșna.
„Mă bucură să întâlnesc aici, în Richiș, oameni care vor să pună în valoare patrimoniul natural și cultural, intuind corect potențialul ecoturismului, cât și nevoia turiștilor de a beneficia de experiențe locale, total diferite față de cele ale turismului de masă”, a spus Daniela Cîmpean în alocuțiunea sa din deschiderea evenimentului, adăugând că „avem cel mai frumos județ din țară, cu un cadru natural de excepție, cu un patrimoniu cultural bogat și diversificat, cu oameni care păstrează tradițiile și obiceiurile strămoșești”.
Legat de patrimoniul cultural, Carolina Fernolend, președinta fundației care în acest an va aniversa 25 de la înființarea sa, rod al implicării Regelui Charles, la acea vreme Prinț de Wales, a arătat că „În anii `90 mă întrebam ce se va întâmpla cu patrimoniul moștenit de la sași? Atunci, autoritățile de la București nu credeau în valoarea sa, însă acum mă bucur să văd că lucrurile s-au schimbat mult, că sunt numeroase organizații implicate în promovarea patrimoniului transilvănean.”
Gazda evenimentului, Francesco Tacconi, președintele Green Man Foundation, a oferit celor prezenți principalele atuuri ale Richișului în atragerea de turiști, începând de la biserica intrată de curând într-un proiect de reabilitare finanțat de Uniunea Europeană, până la infrastructura de servicii și evenimentele culturale ale localității.
Cum turismul lent este direcția pe care comunitatea din Richiș mizează în atragerea de vizitatori, reprezentanții Consiliului Județean Sibiu au vorbit despre Proiectul Slowdown, implementat cu parteneri din 9 țări europene. „Învățăm din bunele practici ale fiecărui partener european și dorim ca și aici, în județul Sibiu, să avem oferte prin care să asigurăm turiștilor experiențe complete, trăite în comunitatea locală”, a spus Doris Banciu, manager de proiect.
„O drumeție slow presupune parcurgerea unui traseu de-a lungul căruia turiștii beneficiază de informații legate de istoria locului, de faună și floră, dar și de gastronomia locală. Tocmai am creat un traseu de turism lent în zona Agârbiciu și am convingerea că și aici, în Richiș, există toate premisele unei astfel de rute pe care să o promovăm prin „Anii Drumeției”, a completat Thomas Roth, responsabil de comunicare în cadrul Proiectului Slowdown, cu referire la programul de ecoturism al Consiliului Județean Sibiu.
Evenimentul de la Richiș a mai inclus o serie de prezentări susținute de Primăria Biertan, Asociația „Acasă la Hundorf”, Cercetașii din Richiș, Liceul Automecanica Mediaș și Yoga în Transilvania.
Invitații au avut parte de preparate locale, între care s-au aflat omleta cu leurdă și pateul de Biertan, un tur ghidat al bisericii fortificate, recitaluri l de muzică și poezie.
Mihai POP
Scriam, în urmă cu ceva zile, că “Ar trebui din nou ceva curăţenie pe la lacătele de la Podul Minciunilor” (vezi aici). Şi mai scriam aşa: “Ei, mai facem încă o curăţenie aşa, ca după Paşti? Să li se ducă dovezile de iubire la “deşeuri metalice”?”
Ei bine, curăţenia a fost făcută, cel puţin la nivelul zilei de miercuri, 23 aprilie, Podul Minciunilor-Mincinoşilor revenindu-şi la aspectul său normal şi plăcut ochiului, fără a mai avea senzaţia că, odată ajuns pe el, ai intrat în magazinul “Metalo-Chimice” ori “Gospodarul”, de la atâtea oferte de lacăte.
Deci, treaba e aşa dragi amorezi metalici. Voi vă luaţi aşa, piţi-copy-paste după ce aţi văzut pe net sau “pe dincolo” cum agaţă şi ăia de acolo lacăte de poduri, stâlpi, copaci, garduri, etc. Aveţi impresii că imediat ce v-aţi atins altfel decât la hora de la grădi, s-a prăbuşit iubirea peste voi si că sunteţi la fel de îndrăgostiţi ca într-un clip cu Whitesnake ori Michael Bolton din perioada “oldies”. Şi că acţiunea asta cu lacătele e un fel de prelungire a garanţiei la dragostea aia. Păi o fi, teoretic, dar şi asta până apărem noi să semnalăm şi până vin băieţii specializaţi în a ne scăpa de balastul ăla metalic de pe un pod care, chiar localnici fiind, ne place. Pentru că, nu-i aşa, tu îţi manifeşti dragostea veşnică prinzând un lacăt (de Podul Minciunilor, am mai zis-o, dar în fine…). Apoi, la apelul nostru, se intervine tăindu-se lacătul, deci la revedere tabără dragă cu veşnicia iubirii. Suficient de amuzant.
Cu mulţumiri pentru acţiune şi ne vedem data viitoare!
Scriam, în urmă cu ceva zile, că “Ar trebui din nou ceva curăţenie pe la lacătele de la Podul Minciunilor” (vezi aici). Şi mai scriam aşa: “Ei, mai facem încă o curăţenie aşa, ca după Paşti? Să li se ducă dovezile de iubire la “deşeuri metalice”?”
Ei bine, curăţenia a fost făcută, cel puţin la nivelul zilei de miercuri, 23 aprilie, Podul Minciunilor-Mincinoşilor revenindu-şi la aspectul său normal şi plăcut ochiului, fără a mai avea senzaţia că, odată ajuns pe el, ai intrat în magazinul “Metalo-Chimice” ori “Gospodarul”, de la atătea oferte de lacăte.
foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Deci, treaba e aşa dragi amorezi metalici. Voi vă luaţi aşa, piţi-copy-paste după ce aţi văzut pe net sau “pe dincolo” cum agaţă şi ăia de acolo lacăte de poduri, stâlpi, copaci, garduri, etc. Aveţi impresii că imediat ce v-aţi atins altfel decât la hora de la grădi, s-a prăbuşit iubirea peste voi si că sunteţi la fel de îndrăgostiţi ca într-un clip cu Whitesnake ori Michael Bolton din perioada “oldies”. Şi că acţiunea asta cu lacătele e un fel de prelungire a garanţiei la dragostea aia. Păi o fi, teoretic, dar şi asta până apărem noi să semnalăm şi până vin băieţii specializaţi în a ne scăpa de balastul ăla metalic de pe un pod care, chiar localnici fiind, ne place. Pentru că, nu-i aşa, tu îţi manifeşti dragostea veşnică prinzând un lacăt (de Podul Minciunilor, am mai zis-o, dar în fine…). Apoi, la apelul nostru, se intervine tăindu-se lacătul, deci la revedere tabără dragă cu veşnicia iubirii. Suficient de amuzant.
Cu mulţumiri pentru acţiune şi ne vedem data viitoare!
Sezonul turistic se deschide la Richiș printr-o manifestare aflată la cea de-a doua ediție.
Evenimentul se va desfășura în data de 26 aprilie, începând cu ora 11 în Richiș – Comuna Biertan, la Căminul Cultural (Sesiunea de comunicare și prezentări și brunch), la Biserica fortificată (tur cu ghid) și la structuri turistice locale (unde au loc prezentarea structurilor turistice și un ceaun cu foc de tabără).
Ideea este aceeași cu cea care stă la baza activității organizatorului Green Man Foundation, adică de a construi o comunitate locală capabilă să activeze și să mențină un sistem de turism cultural sustenabil. Sesiunea de comunicare și prezentări va fi deschisă prin cuvântul de bun-venit rostit de Francesco Tacconi, președinte Green Man Foundation, de Daniela Cîmpean, președinte Consiliul Județean Sibiu și de Mircea Dragomir, primar al comunei Biertan și va cuprinde și propunerea unui „Traseu al Omului Verde din Transilvania”, un traseu turistic cultural care cuprinde 14 biserici fortificate, majoritatea situate în județul Sibiu, și al cărui punct de plecare principal va fi Biserica Forficată din Richiș. Proiectul este realizat cu sprijinul Comisiei de Cercetare a Accademiei Templare de la Roma – Secțiunea Transilvania și aduce în prim-plan o descoperire simbolică rară.
Adela Diță va face cunoscut acest demers publicului larg, completat de „Harta Omului Verde din zona Transilvania” realizată de OneAds – un instrument unic pentru exploratori ai sensurilor ascunse. Ideea este de a transforma mica comunitate din Richiș în special, dar și comuna Biertan în general, deci și Copșa Mare, într-un loc în care turistul în conformitate cu conceptul de „TURISM LENT” implementat de Consiliul Județean Sibiu prin programul Slowdown să faciliteze posibilitatea structurilor turistice de a reține turiștii și călătorii în această zonă în mod natural și motivat un timp mai îndelungat pentru a vizita diferitele Biserici fortificate (bogate în simbolistică și istorie) care fac parte din „Traseul Omului Verde din Transilvania”.
În acest cadru vor fi prezentate următoarele:
Pe lângă subiectele de mai sus ne vom putea bucura de o zi cu specialități gastronomice locale, muzică live cu Antonia Muntean, Ileana Ionela Conțiu, Ana-Maria Surdu, recital de poezie cu Trupa Zero, Alex de la Sibiu, vizite, tururi ghidate în Biserica fortificată din Richiș, plimbări și multe altele.
Întregul eveniment va fi susținut și sponsorizat de: Primăria comunei Biertan, Consiliul Județean Sibiu prin programul Slowdown, TRANSILVANIA EMERALD REAL ESTATE SRL prin unitățile turistice „Hostel Omul Verde”, „Popasul Omului Verde” și „BOUTIQUE 17B”, Asociația Orizonturi Deschise Transilvănene din Dumbrăveni și TODA RABA SRL prin Agenția de marketing OneAds.
Natura continuă să demonstreze că deține supremația în materie de frumusețe și capacitate de a ne surprinde, indiferent de avansul tehnologiei.
Într-un parc natural, din vecinătatea Sibiului, mai exact în Rezervația Oltenia de sub Munte au fost filmate mai multe capre neagre, specie protejată. Animalele se plimbau nestingherite pe culmea muntelui, sprintene, în deplinătatea unui comportament firesc.
Imaginile au fost postate pe pagina de socializare a Geoparcului Oltenia de sub Munte. (D.B.)
Tot mai multe voci care susțin, în ultima vreme, că Sibiul cunoaște un regres din punct de vedere turistic, îndepărtându-se de vremurile sale de glorie, când în perioada Sărbătorilor sau a marilor evenimente abia dacă găseai un loc de cazare.
O simplă căutare, pe platforma cea mai utilizată de rezervări, confirmă declinul turistic al fostei Capitale Culturale Europene. Numărul mare de locuri de cazare disponibile și prețurile mai mici vorbesc de la sine despre acest fenomen.
Dacă în urmă cu doi ani de Paști sau de Crăciun nu puteai închiria o cameră sub 200 de lei pe noapte (vorbim despre o ofertă modestă de cazare), azi prețurile pornesc de la 100 de lei. E drept, această ofertă (mai exact de 99 de lei) este pentru o cameră cu baia la comun. Totuși, următorul preț de 121 de lei îți rezervă o cameră cu baie proprie, aproape de centrul istoric. Să presupunem că ai ajuns în Sibiu, în ziua de Paști și vrei să înnoptezi aici, să vizitezi Muzeul din Dumbrava, să te plimbi prin centrul istoric sau prin Târgul de Paști. Tarifele amintite mai devreme sunt cele mai ieftine variante, dar prețurile cresc odată cu pretențiile. O cameră medie, cu baie proprie, într-o zonă bună costă 145 de lei.
La polul opus avem case amenajate modern, spații cu trei sau cinci camere ce pot fi închiriate în noaptea de duminică spre luni, cu prețuri ce variază între 1200 și 1500 de lei. Tot pentru cei cu pretenții, există camere la hoteluri de patru stele cu tarife de 433-500 lei/noapte (cu mic dejun inclus).
Dacă pentru turiști, prețurile mai mici reprezintă un motiv de bucurie, pentru mulți dintre proprietarii spațiilor de cazare, scăderea fluxului turistic constituie o legitimă îngrijorare.
Potrivit sondajului, 27% dintre cei întrebaţi spun că au ales relaxarea la munte, 23% au optat pentru un sejur la un SPA, iar 19% merg să petreacă în zonele “tradiționale”. De asemenea, 45% dintre turiști și-au rezervat anul acesta vacanța cu cel puțin două sau trei săptămâni în avans. Cele mai frecvente tipuri de rezervări pentru perioada Paștelui din acest an au fost făcute de familiile cu copii şi de cupluri.
Pentru 2025, cele mai căutate destinaţii pentru vacanța de Paști, au fost, conform studiului Travelminit, Maramureș și Bucovina, alese de 41% dintre respondenții sondajului. Motivele sunt dorința de relaxare, de a participa la Slujba de Înviere și mesele cu preparate locale. La fel, mulți au ales Transilvania, Valea Prahovei și Delta Dunării pentru această perioadă.
Conform aceluiaşi sondaj, 54% dintre turiști sunt dispuși să cheltuiască între 200 și 400 de lei pentru o noapte de cazare într-o cameră dublă. Alţi 24% sunt dispuși să plătească sub 200 de lei, iar 12% aleg variantele cuprinse între 400 și 600 de lei.
Prețul mediu pentru un pachet de două nopți la cameră dublă cu mic dejun inclus, în perioada Paștelui, este cuprins între 500 și 800 de lei, conform informaţiilor oferite de 48% dintre hotelieri. 38% au spus că prețul mediu este sub 500 de lei.
Pentru vacanța de Paști, o bună parte dintre cei sondaţi spun că au rezervat un sejur cu cel puțin două sau trei săptămâni în avans. Locurile alese pentru cazare variază,de la pensiuni, cabane și case de vacanță la hoteluri de trei, patru sau cinci stele. Cele mai populare sunt pensiunile, ele fiind preferate de 37% dintre respondenți. Pe locul al doilea se află hotelurile, apoi cabanele sau casele de vacanță. Prețul rămâne principalul factor de decizie, menționat de 65% dintre turiști, urmat de locație și de curățenie.
Studiul a fost realizat pe baza răspunsurilor a peste 500 de turiști și reprezentanți ai unităților de cazare din România.
Credit foto: Travelminit.ro
Cică se aude prin burgul medieval că Sibiul stă cam prost la capitolul turiști care calcă prin el, comparativ cu aceleași perioade ale anilor trecuți. OK; să zicem că e de la vreme, din cauza lui Trump, a alegerilor prezidențiale care vor avea și un turul doi înapoi dar cu alții, lipsa de bani, probleme la serviciu, schimbările climatice și orele de dezvoltare personală ale copiilor.
Plus cauza minoră că Sibiul, ca orice oraș, e promovat în așa fel încât nu mai are ce oferi. Îl vezi o dată, îți faci selfi la atracțiile tot de-un fel gen Podul Minciunilor, turnurile de pe Cetății, terasele din centru, vizitezi cele trei biserici – evanghelică, romano-catolică-ortodoxă, apoi exterioarele: Zoo – Muzeu și gata. Îți mai vine să vii a doua oară? Nu. Nu ai de ce și la ce. Nici Sibiul nu se ambiționează să ofere mai mult, deși, dacă scormonești, are. Dar noi ne învârtim tot în jurul cozii cu aceleași povești prăfuite cu orașul priorităților, hermanni, bresle, capitală culturală și multikultismul de veacuri. Înainte mai era și reputația de orașul lui Klaus Iohannis, dar de când a căzut în dizgrația mai ales a celor care nu mai știau cum să îl pupe, nu mai ține nici asta.
Măcar de nu am avea ce arăta, că e berechet, dar mă gândesc că cei cu marketingul turistic ori nu au curent, ori nu au idei, ori necesită prea mult efort o muncă din asta. Avem străzi, case, locuri, fortificații, împrejurimi, patrimoniu de care vrei. Chiar industrial, cât a mai rămas după campania de demolări ce a depășit ca intensitate cea din vremea lui Ceaușescu, atunci ca și acum, tot de dragul blocurilor). Avem, numai să fie promovate.
De exemplu rudele sărace ale turnurilor de pe Cetății: turnurile din Orașul de Jos, dintre care și cel despre care vom vorbi: Turnul Pielarilor.
foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Nu chiar pe cea mai frumoasă stradă din Sibiu, dar merge…
Turnul Pielarilor se află pe strada Zidului (și Sibiul are Wall Street-ul lui…) și a Pulberăriei, în fața, ca să spunem așa, străzii Rimski-Korsakov. Strada Zidului nu e cea mai frumoasă din Sibiu, mai ales de când e circulată ca o șosea de centură, dar este foarte interesantă. Aceasta mai ales clădirilor industriale vechi, de început-mijloc de secol XX sau unele chiar mai vechi.
Strada Zidului se termină brusc, unde începe cu str. Pulberăriei care și ea se încheie tot brusc, cu o poartă, restul de până la str. Turnului devenind incintă de fabrică, fosta “13 Decembrie”, acum nu mă mai interesează ce.
Pentru cei obișnuiți cu siluetele turnurilor de pe Cetății, înalte, zvelte, chiar frumoase, acest turn este cumva la polul opus. Nu deosebit de înalt, îndesat, robust, dominând și acum locul deși sunt clădiri mai mari în jurul lui. Două intrări, una la “subsol”,în față și una lateral-dreapta cared e fapt era “ușa” de la drumul de strajă de pe fostul zid al Centurii a IV-a de fortificații (din care și face parte turnul) care duce la nivelul mijlociu. Nivelul de mijloc și de sus au guri de tragere și de aruncare, pentru archebuze și artilerie.
Turnul mai are o caracteristică: doar partea dinspre Zidului poate fi văzută de aproape, cea opusă abia o vezi de pe str. Cibinului, peste garduri. De aproape nu o vezi deloc, pentru că se află într-o curte a unui spațiu privat. Care e înconjurat de o cale de acces tot privată ce trece prin spatele fabricilor de pe Zidului, aflată lângă fosta întreprindere “Independența”, și ea spațiu privat cu pază și chiar un câine.
foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Turnul stă să pice. A început acoperișul
Era vorba să fie aici sediu de uniune de arhitecți, sau bar, sau cofetărie, sau habar nu mai am și nici nu mai contează ce. Era vorba de reabilitări, de vizibilitate turistică, de promovare, valorificare, dar nimic. Singurele chestii care s-au petrecut acolo din deceniul trecut încoace a fost o cercetare arheologică, o curățenie generală care a scos basculante întregi de gunoaie, scoaterea turnului din circuitul dormitoarelor pentru homeleși și montarea de gratii la căile de acces și a unui gard metalic care strică peisajul.
Uitându-te la modul cum au fost realizate acestea, se vede clar că cel care le-a conceput nu avea și nu va avea chef ca să re-intre în turn. Adică ceva de genul “gata l-am încuiat, nu mă mai interesează, praf de el”.
“Praf de el” deja începe să fie tot mai vizibil. Față de strălucirea și fardul monumentelor din zona centrală, Turnul Pielarilor este fix opusul: tencuială căzută, cărămizi la vedere, restaurare zero barat. și, vorba bătrânilor care stăteau încă de seara la coadă la carne în anii ’80, încă e bine, că e partea cu fața la stradă.
Partea care “nu e bine” o vezi, cu puțin efort, de pe strada Cibinului: pe lângă tradiționala tencuială picată, aici se adaugă igrasia, cărămizi care stau să cadă, țigle (de fapt olane) lipsă și cel mai grav lucru, acoperișul care, pe timp ce trece, dă tot mai multe semne că va cădea. și va cădea. și vom auzi iar explicații, scuze, pisici aruncate la alții peste gard, probabil vor fi și ceva evenimente cu expuneri în powerpoint. Care vor fi cam degeaba. De aceea scriem noi aici, ca să nu se spună că “vai, noi n-am știut, nu a zis nimeni asta”.
foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Turnul Pielarilor, scurt istoric
Are o înălțime de 18,6 metri, deci e scund față de cei 21 m ai de exemplu, Turnului Dulgherilor. A fost construit (oficial) în perioada 1475 – 1485 și este unul dintre puținele turnuri rămase din Centura a IV-a, celălalt fiind Turnul cu Pulbere din curtea Liceului “Independența”.
Cunoscut, mai mult de către cunoscătorii în materie de sibiu, ca ”Turnul cu Pulbere cel mic” (Kleiner Pulverturm), pentru a îl diferenția de turnul cu pulbere/Pulberăriei ”cel mare”. Și i se mai spunea și Turnul “Maria”. “Pielarilor” vine de la faptul că era în îngrijirea breslei pielarilor, cei care, la nevoie, asigurau şi apărarea lui.
Cercetările arheologice efectuale aici în octombrie 2010 (dacă nu face feste memoria) au scos la iveală că aici, inițial, a fost doar un zid de apărare, iar turnul a fost construit ulterior anului 1457, anul construirii celei de-a patra centuri de fortificații. Zidul a fost ridicat pe locul unde curgea un braț al Cibinului, ulterior devenit mlaștină, care a fost asanat și umplut cu resturi menajere.
Turnul Pielarilor a avut o viață destul de tumultoasă, explodând de de trei ori: la 31 martie 1556, la 7 septembrie 1570, și la 28 august 1638, din cauza unui trăsnet. De fiecare dată a fost reconstruit. Denumirea o are de la breasla pielarilor, care aveau ateliere în această parte a orașului și care se ocupau cu paza și întreținerea lui
Acoperișul are în vârf un steguleț de vânt din metal, dreptunghiular, dar fără a avea imprimată vreo dată, însă, conform reprezentărilor mai vechi ale construcției, acesta a apărut după prima jumătate a secolului al XIX-lea.
În 2007, Ministerul Culturii a predat municipalității sibiene o documentație pentru restaurarea a șase obiective istorice, printre care și Turnul Pielarilor, dar aceasta nu a mai demarat nici în ziua de azi, adică după aproape 20 de ani. În 2008 era intenția ca aici să funcționeze, după restaurare, filiala locală a Ordinului Arhitecților din România.
foto: Dumitru CHISELIŢĂ
