Oricât şi oricum ne-am face că plouă şi oricât am găsi scuze pentru situaţie, trotinetele sunt de mult o problemă, atât pentru circulaţia pe carosabil, cât şi pentru cea de pe trotuar. Mai ales când sunt folosite de persoane care ori nu sunt conştiente de faptul că se află în zone publice, ori nu au (încă) discernământ, ori nu le pasă că în trafic mai sunt şi alţii decât ei. Trotinetele, mai ales cele în regim self-service, sunt fruntaşe, prin utilizatorii lor, la orice afectează traficul rutier sau pietonal. Poţi merge pe contrasens, pe trotuar, poţi merge în cârd, poţi băga viteză pe trotuar şi mai ales le poţi abandona oriunde ai chef. Peste acestea se pare că ridicarea trotinetelor de la locul staţionării este deseori mai mare de o oră-două, ajungându-se chiar la zile întregi când vezi aceeaşi trotinetă “verde” abandonată pe un trotuar.
Nimeni nu se îndoieşte de faptul că sunt utile, la modă, comode, fiabile, ieftine şi ideale pentru a te descurca în traficul nebun din mediul urban. La fel, se ştie că sunt agreate şi promovate şi din cauza politicilor “verzi” extrem de la profitabile şi la modă în spaţiul european.
Numai că, tot la fel, există o legislaţie clară, naţională şi locală, cu privire la trotinetele electrice. Acesta este şi demersul nostru aici. De a arăta cum să circuli şi cum să te foloseşti de trotineta aceea, aşa cum este normal.
Normal că toată lumea ştie ce e o trotinetă, chiar şi electrică. Însă puţină lume ştie că există şi o definiţie oficială, dincolo de DEX-uri sau alte dicţionare. Conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 13 din 4 februarie 2020 “pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice”, o trotinetă este “vehiculul cu două sau trei roți și ghidon, utilizat pentru transportul unei singure persoane, care nu este prevăzut cu loc șezând sau care este echipat cu un loc șezând pentru conducător, al cărui punct de ședere de referință se află la o înălțime mai mică sau egală cu 540 mm în cazul celor cu două roți, respectiv la o înălțime mai mică sau egală cu 400 mm în cazul celor cu trei roți, a cărui viteză maximă prin construcție este mai mare de 6 km/h, dar nu depășește 25 km/h și care este echipat cu motor electric…”. Nu ştiaţi asta nu? Nici eu. O fi cumva de râs, dar fără definiţia aceasta trotineta nu ar fi încadrabilă juridic şi nu s-ar putea verifica sau constata eventualele nereguli în privinţa ei.
Dincolo de aspectul oarecum comic al lui “ce e aia o trotinetă”, OUG 13/2020 stabileşte clar cum şi pe unde se circulă cu ea.
De exemplu, te dai cu trotineta pe carosabil doar dacă există pistă de biciclete sau, în lipsa ei, doar pe porţiunile de drum unde viteza maximă este de 50 km/oră. Ca să conduci o trotinetă pe drumurile publice trebuie să ai cel puţin 14 ani şi să porţi cască de protecţie dacă eşti sub 16 ani. Aţi văzut aşa ceva? Şi noi, dar mai mult invers.
La fel, chiar dacă la Sibiu a devenit o modă ca minorii să se dea nestingheriţi pe trotuare sau chiar pe bulevarde circulate câte doi pe o trotinetă, acest lucru e clar interzis.
Un alt document oficial, Hotărârea de Guvern nr. 1075/2021, revine cu precizări speciale pentru “userii” de trotinete. Astfel, se prevede că acestea se conduc “numai în aliniament pe drumurile publice”, iar schimbarea direcției de mers se face prin deplasarea conducătorilor pe lângă acestea. De reţinut aceasta când veţi vedea 2-3 puberi dându-se pe contrasens şi urlând porcării la maşini. O altă regulă care nu contează dar există ca regulă, este cea care stabileşte că trotinetiştii, dacă sunt mai mulţi, trebuie să circule pe un singur rând. Aceeaşi HG spune că E INTERZIS să te dai cu trotineta electrică PE TROTUARE, chiar dacă e sonor corul acela de contestatari interesaţi sau de simpli indiferenţi care spun că nu asta e problema. La fel, trotinetiştii sunt obligaţi să traverseze drumurile publice pe trecerile de pietoni sau să nu facă “figuri” de tipul mers pe o roată ori sărituri de-aiurea (în document se spune pe un ton mai serios, că e interzis “să conducă vehiculul fără a menține contactul roților cu solul”.
Hotărârea de Consiliu Local Nr. 229/2021 este importantă (deşi nu dă impresia că interesează) prin faptul că prin ea s-a aprobat “Regulamentului privind condițiile de utilizare pe domeniul public al Municipiului Sibiu, a trotinetelor electrice închiriate prin intermediul unei platforme online, în regim self-service”.
În general, multe prevederi sunt aceleaşi cu cele din legislaţia naţională, însă aici sunt unele aspecte mai pe înţeles. De exemplu se prevede că trotinetiştii “vor circula în locurile permise fără îngreunarea circulaţiei celorlalţi participanţi la trafic, cu o viteză adaptată pentru desfăşurarea în siguranţă a circulaţiei”. De aceea nu se plânge nimeni de ei. Sau?
Tot de aici aflii lucruri la fel de interesante, mai ales că ceea ce e în teren este, în majoritatea cazurilor, fix invers decât prevede legea. De exemplu, dacă e interzisă staţionarea trotinetelor pe trotuare cu lăţimea mai mică de 2 m, în zona staţiilor de autobuz şi la 25 m înainte şi după staţie, sprijinite de clădiri, garduri sau poduri, în parcări sau în zonele trecerilor de pietoni şi 25 m înainte şi după ele, vei vedea că majoritatea prevederilor acestea sunt încălcate.
La fel, e interzis – chiar dacă vedem toată ziua aşa ceva – să îţi abandonezi trotineta pe spaţiile verzi, în zona acceselor auto şi pietonale, pe şantierele de pe domeniul public, pe scări sau pasaje pietonale sau pe malurile râurilor sau lacurilor.
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Avem în regulament şi o decizie pe care mulţi ar acuza-o de Big Brother, dar este în fapt utilă pentru a depista nereguli, plus că, odată ce accepţi să foloseşti trotineta accepţi şi consecinţele ce decurg din asta.
Aflăm astfel că operatorul trotinetelor este obligat să asigure accesul permanent al administraţiei publice locale şi al Poliţiei Municipiului Sibiu la datele în timp real privind numărul de trotinete electrice aflate în circulaţie pe domeniul public, numărul trotinetelor electrice implicate în evenimente de trafic, numărul utilizatorilor pe zi, săptămână, lună şi an, itinerariile parcurse şi istoricul de circulaţie al flotei
Un detaliu interesant este că operatorul este OBLIGAT să ridice trotinetele staţionate în locurile unde staţionarea e interzisă în termen de două ore în afara zonei Centrului Istoric şi în maximum 60 de minute în zona Centrului Istoric.
În caz contrar, acestea vor fi ridicate de pe domeniul public de către Primărie şi duse pe Preot Bacca, la Depozitul de ridicări Auto situat pe str. Preot Bacca, Tariful de ridicare este de 100 lei, cel de transport tot 100 la care se adaugă tariful de depozitare de 25 lei/zi.
După cum se vede, în ciuda a ceea ce vedem pe stradă, avem totuşi reguli pentru trotinete şi trotinetişti. Numai că nu sunt nici aplicate de cei din trafic, nici taxate prea des de cei care supraveghează traficul. Altfel nu am avea material încăt s-ar putea face oricând un album ilustrat cu mostre de încălcare a fiecărei prevederi legale menţionate aici.
Ar trebui organizat zilnic un eveniment din acesta umanitar-pedagogic între anumite ore ale dimineţii şi amiezii, pentru ca ceilalţi participanţi la traficul cotidian (cu treabă sau doar aşa, ca să arate că au maşină) indiferent de categorie, să stea acasă sau pe unde or şti ei şi să nu-i mai deranjeze pe iubiţii părinţi care-şi duc/iau copii de la şcoala preferată.
Pentru că, zilnic, cel puţin în jurul orei 12, definiţia nebuniei în trafic o găseşti sub formă materială, (şi continuată, vorba comunicatelor de la poliţie) pe străzile pe care se află şcoli. Aceasta pentru că, aşa cum am mai spus pe aici, moda acum este să-ţi duci copilul la o şcoală cât mai îndepărtată de locul unde stai tu de fapt. Pentru că doar o şcoală aflată la minimum un kilometru şi ceva poate satisface pretenţiile super-părinţilor în materie de calitatea profesorilor. Pentru că se ştie, la angajarea aia care va fi (să zicem) peste 20 de ani, actualul elev de acum va fi întrebat la ce şcoală a făcut clasa a IV-a şi ce reputaţie avea aceasta (clasa şi şcoala): bună/rea.
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Oricum, pentru aceste teorii ale conspiraţiei didactico-parentale se fac şi şmecherii cât se poate de materiale, ca de exemplu cu aranjarea unei vize de flotant. Dar dacă toate acestea sunt strict treaba părinţilor, problema că tu năvăleşti cu maşina în trafic de nu mai e loc de altceva devine una publică.
Uite de exemplu, marţi, 17 iunie anul curent, traficul de pe Şaguna era la nivelul patetic şi culmea răbdării, fix din motivul că pe bastionului este Şcoala 15, unde tocmai se eliberau copiii de la ore. Şi pariez că zilnic e la fel.
Adică a durat să scapi de pe Unirii pe Alba Iulia cam cât în mod normal şi ideal, îţi lua să ajungi din Unirii la Podul Gării în contextul în care prinzi roşu la toate semafoarele.
În vremea asta, în paralel, câteva autobuze “de elevi” aşteptau semnalul de plecare, să dea şi ele o tură aşa, semi-goale, prin oraş.
Coșmarul șoferilor se pare că nu ia sfârșit. A venit rândul celor care tranzitează comuna Slimnic să fie mai atenți la drum, deoarece pe sectorul de drum național km 14+000 – km 19+000, traficul rutier va fi îngreunat din cauza lucrărilor de reabilitare a stratului de uzură, proiect realizat pentru îmbunătățirea infrastructurii locale.
Lucrările vor dura 30 de zile (până în 11 iulie), șoferii fiind rugați să respecte semnele de circulație temporare și indicațiile echipelor aflate pe teren.
Sursa foto: facebook Arhiva Tribuna
Cei care au drum astăzi pe DN1, pe sensul de mers Brașov – Sibiu trebuie să știe că din cauza unor lucrări la partea carosabilă pe o anume porțiune de drum se va circula pe o singură bandă.
„Vă informăm că astăzi, în intervalul orar 09:00 – 18:00, pe DN 1, pe tronsonul cuprins între km. 304 – 306, traficul se desfășoară pe o singură bandă, pe sensul de mers Brașov – Sibiu, din cauza lucrărilor la partea carosabilă.
Conducătorii auto sunt sfătuiți să circule cu viteză redusă în această zonă, să respecte semnificația semnalizării temporare, să se asigure foarte bine înainte de schimbarea benzii de circulație și să semnalizeze din timp efectuarea acestei manevre”, au transmis reprezentanții IPJ Sibiu.
După ce luni traficul a fost îngreunat pe Valea Oltului, azi e rândul DN1 să le dea bătăi de cap șoferilor. De această dată, lucrări executate în zona Mohu vor îngreuna deplasarea celor ce au drum pe acolo.
Potrivit reprezentanților IPJ Sibiu, „Vă informăm că astăzi, până la ora 18.00, pe DN 1, pe tronsonul cuprins între km. 302+400 – 302+800m, zona Mohu, traficul se desfășoară îngreunat pe sensul de mers Brașov – Sibiu, din cauza lucrărilor la partea carosabilă.
Conducătorii auto sunt sfătuiți să circule cu viteză redusă în această zonă, să respecte semnificația semnalizării temporare, să se asigure foarte bine înainte de schimbarea benzii de circulație și să semnalizeze din timp efectuarea acestei manevre”.
În acest sfârșit de săptămână în oraș vor avea loc mai multe evenimente, fapt care va închide mai multe parcări, iar traficul pe anumite străzi va fi oprit pentru perioade scurte de timp.
Astfel, Parcarea Teatrului se închide până în 1 iunie, ora 24.00 pentru desfășurarea a două evenimente: cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Inspectoratul Județean de Poliție va organiza vineri, 30 mai, în Parcarea Teatrului, o serie de evenimente dedicate copiilor, iar în perioada 30 mai – 1 iunie în spațiul acestei parcări va avea loc Upsidedown Festival.
Duminică, 1 iunie, când se desfășoară Criteriul Primăverii, se închide circulația rutieră între orele 8.30 și 9.30, pe Calea Poplăcii, la ieșirea din Sibiu spre localitatea Poplaca (zona Inspectoratului Județean de Jandarmerie) și în intervalul orar 9.10 – 10.00, pe Calea Dumbrăvii, la ieșirea din Sibiu spre localitatea Rășinari (zona de întoarcere a autobuzelor Tursib – ZOO).
Marți, 3 iunie, în intervalul orar 9.00 – 11.00 se va închide traficul rutier pe str. Arieșului, pe porțiunea de drum nou care face legătura dintre str. Arieșului și Calea Dumbrăvii (prin fosta autobază Tursib). Închiderea este necesară pentru siguranța copiilor de la grădinița nr. 5 care îl vor folosi pentru a învăța să meargă cu bicicleta.
Sursa foto: facebook Primăria municipiului Sibiu
Primăria Municipiului Sibiu anunță că astăzi și mâine, cu ocazia Maratonului Internațional, se vor închide traficul și unele parcări pentru desfășurarea în bune condiții a evenimentului sportiv.
„Sâmbătă, 24 mai traficul va fi închis complet, în anumite intervale de timp, pe următoarele străzi din centrul istoric, între orele 7.00 – 11.30: Mitropoliei, Poștei, Centumvirilor, Konrad Hass, Alexandru Odobescu, Ocnei, 9 Mai, Constituției, Gheorghe Magheru, Filarmonicii, Pompeiu Onofreiu, b-dul Corneliu Coposu (prima bandă de circulație pe sensul de circulație spre Teatru și pe sub zidul Cetății), Cetății, Tipografilor, P-ța Schiller, Timotei Popovici, Papiu Ilarian; b-dul Victoriei, tronsonul dintre str. Martin Hochmeister și Bazinul Olimpia, între orele 7.00 – 10.00, iar în intervalul orar 7.00 – 14.15, pe un sens, porțiunea de stradă dintre Bazinul Olimpia și str. Rennes, precum și prima bandă de circulație între str. Rennes și Casa Armatei; str. Martin Hochmeister și Luarea Bastiliei, între orele 8.00 – 10.00; str. Aleea Călăreților, în intervalul orar 7.00 – 13.45; str. Valea Aurie, între orele 8.00 – 13.45.
De asemenea, mai multe spații de parcare vor fi eliberate pe străzile pe care se desfășoară Maratonul, acestea urmând să fie disponibile din nou publicului, de sâmbătă, 24 mai ora 14.00, după ce se încheie competiția.
Duminică, 25 mai, când sunt programate cursele copiilor, circulația va fi închisă pe str. Timotei Popovici, Arhivelor și pe str. Papiu Ilarian (între Tipografilor și Timotei Popovici), între orele 12.40 – 13.15”, au transmis reprezentanții Primăriei municioiului Sibiu.
Sursa foto: facebook Primăria municipiului Sibiu
Potrivit prevederilor Ordinului MT-MAI nr. 1249-132/2018, circulaţia vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă pe mai multe sectoare de drum în zilele de joi 17 Aprilie (ziua premergătoare zilei de sărbătoare legală), 18 Aprilie (Vinerea Mare), 19 Aprilie (ziua premergătoare zilei de sărbătoare legală), 20 Aprilie și 21 Aprilie (prima și a doua zi de Paște) 2025.
Tronsoanele de drum vizate sunt:
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere avertizează că încălcarea prevederilor Ordinului MT-MAI nr. 1249-132/2018 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă.