Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică:
Nr. crt. |
Data întreruperii |
Localitatea/Adresa |
Intervalul orar |
1 |
07.05.2025 |
SIBIU, str. BERNA |
08:00 – 16:00 |
2 |
07.05.2025 |
SURA MARE, str. SIBIULUI, str. ATELIERULUI |
09:00 – 13:00 |
3 |
08.05.2025 |
BRATEIU, str. PRINCIPALA partial |
08:00 – 14:00 |
Informații actualizate despre întreruperile planificate în alimentarea cu energie electrică sunt disponibile pe site-ul www.distributie-energie.ro, rubrica: Suport/Întreruperi energie electrică.
Ne cerem scuze pentru neplăcerile cauzate de aceste întreruperi, care sunt însă necesare pentru asigurarea unei bune funcționări a instalațiilor electrice.
Relații suplimentare la telefon: 0269 – 929 sau TelVerde 0800 500 929.
Primăria comunei Șura Mare a lansat prima ediție a concursului „Cel mai bun Gospodar”, destinat tuturor cetățenilor comunei, prin care se urmărește înfrumusețarea și îngrijirea gospodăriilor și a spațiului din jurul locuințelor.
Până în 26 octombrie, cetățenii care participă la concurs trebuie să își înfrumusețeze locuințele, să îngrijească spațiile verzi și florile din fața casei, urmând ca la final să fie răsplătiți.
„Concursul se va încheia la începutul lunii octombrie, iar pe 26 octombrie, în cadrul Festivalului Recoltei se vor desemna cei 3 câștigători. Prin acest concurs dorim să promovăm un spirit civic activ și grija față de spațiul în care trăim. Fiecare grădină curată, fiecare poartă îngrijită și fiecare colț verde al gospodăriei contează”, au transmis reprezentanții Primăriei Șura Mare.
Comisia de evaluare va efectua periodic vizite în teren pentru verificări. Se vor acorda trei premii pentru cel mai bun gospodar: Locul 1: Diploma de merit și un premiu în valoare de 2000 de lei. Locul 2: Diploma de merit și un premiu în valoare de 1000 de lei. Locul 3: Diploma de merit și un premiu în valoare de 500 de lei. Banii se vor utiliza strict pentru achiziționarea de produse care pot fi folosite la întreținerea și înfrumusețarea gospodăriilor, a spațiilor conexe și spațiilor verzi.
Cine poate participa la concurs și care sunt criteriile de evaluare
Pot participa la competiție toți gospodarii care îndeplinesc următoarele condiții: să locuiască în comuna Șura Mare; să aibă domiciliul stabil în comuna Șura Mare; Să nu fie implicați în activități contrare legii sau moralității publice; să aibă o gospodărie activă și bine întreținută.
Gospodăriile vor fi evaluate pe baza următoarelor criterii: Absența deșeurilor și a resturilor vegetale; Menținerea trotuarelor curate și îngrijite; Tunderea regulată a gazonului, spațiilor verzi; Îngrijirea florilor și a altor plante ornamentale; Lipsa buruienilor și a vegetației necontrolate; Absența apei stătătoare și a noroiului; Asigurarea unui flux corespunzător al apei pentru prevenirea inundațiilor; Fațada să fie vopsită și întreținută corespunzător; Reparații efectuate la timp pentru a preveni degradarea; Poarta și gardul să fie vopsite și în stare bună; Repararea promptă a eventualelor daune; Menținerea drumului de acces și a aleilor curate și bine întreținute; Repararea eventualelor gropi sau denivelări; Construcțiile anexe să fie bine întreținute și cu un aspect plăcut; Lipsa structurilor abandonate sau neglijate; Idei creative în amenajarea și decorarea exterioară; Implementarea de soluții inovative și originale pentru îmbunătățirea esteticii și funcționalității spațiilor din jurul proprietății; Promovarea unui comportament exemplar în comunitate.
Regulamentul integral al concursului poate fi văzut pe https://primariasuramare.ro/regulament-concursul-cel-mai…/
Sursa foto: facebook Primăria Șura Mare
Traficul între Șura Mare și Slimnic a fost blocat în această dimineață, în urma producerii unui accident în care au fost implicate 3 autovehicule.
La fața locului au fost mobilizate două echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o autospecială de descarcerare și una de stingere și o ambulanță SAJ.
„În timp ce conducea un autoturism spre Șura Mare, din cauze care urmează a se stabili, un bărbat în vârstă de 26 de ani, din Slimnic, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă spre Slimnic de către un bărbat de 31 de ani, din municipiul Sibiu.
Imediat după impactul dintre cele 2 autovehicule, autoutilitara a fost lovită de un alt autoturism, condus tot spre Slimnic de către un bărbat de 48 de ani, din Boița. Șoferii de 31, respectiv 26 de ani, precum și o femeie în vârstă de 36 de ani, din municipiul București, pasageră în autoturismul condus de către cel din urmă, au suferit vătămări corporale și au fost transportați la spital conștienți”, au transmis reprezentanții IPJ Sibiu.
„Un bărbat de 26 de ani a rămas încarcerat. Acesta a fost extras de echipajul de descarcerare și preluat de echipajul SMURD cu medic, întrucât a suferit o fractură deschisă la mână, ulterior fiind transportat la UPU Sibiu. Un alt bărbat de 31 de ani a suferit o contuzie la picior și este transportat la UPU Sibiu. Echipajul SAJ a preluat o femeie în vârstă de 36 de ani și o transportă la UPU Sibiu”, potrivit reprezentanților ISU Sibiu.
Șurenii își pot face cumpărărturile pentru Paști de la Piața volantă de la ei din localitate, pe care autoritățile locale o vor amenaja în parcarea Centrului Cultural.
De aici cetățenii își pot face aprovizionarea cu cele necesare Sărbătorilor Pascale, de la producătorii locali, vineri, în intervalul orar 10:00-13:00.
„Sărbătorile Pascale se apropie, iar producătorii locali vin vineri, 18 aprilie, la Piața volantă din Șura Mare, în parcarea Centrului Cultural, strada Văii, nr 46, în intervalul 10:00-13:00, cu produse și preparate pentru masa de Paști. Pâine, ouă, cozonac, prăjituri, legume, fructe, lapte, brânzeturi, miere și preparate din carne, produse proaspete și de calitate vor fi aduse de producătorii locali pentru un Paște cu gust tradițional. Vă așteptăm la piață”, au transmis reprezentanții Primăriei Șura Mare.
Sursa foto: facebook Primăria Șura Mare