Chiar nu mai poţi cu autobuzele astea, ce şmechere pot fi ele să năpădească fix când omul şi-a găsit, în Sibiul ăsta înghesuit, un loc de parcare fix la botul pieţei agroalimentare. Adică vii, găseşti liber, opreşti, îţi vezi de cumpărăturile alea zise şi shopping şi haţ, vine măgăoaia cu tupeu, te mai şi claxonează, deşi tu ai fost primul aici. Păi nu-i aşa?
Nu-i. Este imposibil ca într-o tură de autobuz (sau traseu, în limbajul oficial) să nu găseşti pe câte unul parcat fix în staţie. Ba că numa o ţâră să-şi ia ceva de la chioşc, ba că e piaţă, ba că flori roze şi garoafe, ba că aştept să coboare cineva că vine imediat, pretexte sunt destule.
Ideea însă e aceeaşi. Ăla nu e loc unde să parchezi tu. E locul unde vine şi implicit pleacă autobuzul. Scrie şi pe asfalt: BUS. “BUS”, nu “maşina mea”. Deci e locul lui, nu al tău. Numai că la România şi la normal Sibiu, fiecare participant la trafic se crede suveran şi are drepturi în detrimentul celorlalţi, iar atunci când îşi ia amendă este din cauză că ăia sunt corupţi şi că nimeni nu vede cum se fură în ţara asta, dar o amărâtă de parcare şi aia nevoită, da.
A, dacă ne acuzaţi ce ne repetăm cu faze din astea, explicaţia e simplă: ele se repetă. Şi dacă se repetă, asta e, nu poţi sta de-o parte şi să priveşti. Sau poţi, dar ţi-e jenă să taci. Oricum, mare tupeu să vii să staţionezi cu autobuzul în parcarea omului…
Nu am fost niciodată adeptul zicătorii aceleia cu “cei şapte ani de acasă” care era oricum o tâmpenie, că acasă stăteai până la trei (ani) apoi erai vărsat la grădiniţă. Nu am fost nici fan al supunerii cu orice preţ la regulile societăţii actuale sau mai vechi, iar codul manierelor elegante îl consider şi acum o lectură umoristică şi atât.
Dar ideea de a arunca chestii pe jos când le poţi arunca unde le e locul nu mi s-a părut niciodată una OK. Nici la nervi, nici de chestie, nici de revoltă împotriva sistemului, nici de te da mare prin parcare. Şi nu numai că mi s-a părut mie, dar nici nu e OK să arunci chestii pe jos. Prin ceea ce faci, tu strici peisajul, care peisaj nu este terenul proprietate personală al tatălui tău (ca să nu zic altcumva, despre moşia lui tac-tu) şi care oricum e vai de steaua lui, mai ales pe la noi, prin mediul urban.
Cu scuze (sau fără) dar o mare şi copleşitoare parte din generaţia asta “nouă” este praf în materie de comportament în public. Ca prezenţă, limbaj şi ca manifestări şi orice altceva. Nu facem acum un studiu despre cauze şi efecte, dar nu e vorba doar de clasicul conflict între generaţii. Uite un exemplu.
În staţie la autobuz (că tot se comentează că nu mă dau cu maşină, bicicletă, trotinetă, avion low sau high cost). Nu contează care staţie, una dintre ele. Printre cei care aşteaptă, avem şi doi gimnaziali sau proaspeţii liceeni. Evident, stând în poziţia clasică, cea cu nasu-n smartfone şi dialoguri fragmentare. La un moment dat, unul desface o doză de “tea” (adică ceai). O bea, apoi o depune la piciorul băncii, pentru că cel mai apropiat coş de gunoi se afla ehei, la 10 metri.
Aştept să văd urmarea. Mă gândeam că, poate, vreunul dintre ei se va gândi să ducă doza aia la coş, că deja îi incomoda. Nimic. Doza, uşoară, cade, din diverse motive, lovindu-se uşor de călcâiul unuia dintre feciori. Reacţia? Nulă. Vine autobuzul. Băieţii-floarea vieţii se ridică, doza se încurcă în picioarele aceluiaşi “unuia dintre ei”. El se uită absent la ea ca la o goangă urâtă şi urcă în autobuz. Doza a rămas, rostogolindu-se pe asfalt, fix cât să se încurce în picioarele călătorilor.
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Cum am zis, nu sunt fiert pe ordine cu orice preţ nici nu am pată pe tânăra generaţie când nu am motiv. Dar chestia asta arată un lucru: la generaţia “totul mi se cuvine 2”, urmaşa generaţiei “totul mi se cuvine 1”, pur şi simplu i se rupe. Are orice, e servită cu orice, nimeni nu-i cere socoteală, are doar drepturi şi nicio obligaţie şi tot ce îi reproşezi este ba hărţuire, ba discriminare, ba bullying ba “da’ ce p**a mea mai vor şi ăşta”. Iar dacă i se rupe, e cineva răspunzător de asta şi trebuiesc luate ceva măsuri ca să nu i se mai rupă. Ei?
Da ştiu, nu mai sunt subiecte, nu mai am de cine să mă iau. Atunci să nu vă mai aud cu mamă câtă civilizaţie zace la Sibiu şi ce super-educaţie se bagă prin şcolile şi liceele de elită. Că nu de alta, dar realitatea se vede de cum ieşi pe uşă.
Sunt curios care staţie de autobuz din Sibiu NU este folosită ca loc de parcare pentru cei care se lasă ispitiţi de atâta loc liber unde nu stă vreo maşină. Poate pe undeva pe la periferia periferiilor, prin fundul Lazaretului sau al Turnişorului, pe platformele industriale est-vest. Că în zona asta mai urbană este imposibil ca să nu găseşti, la un moment dat, vreo maşină parcată fix pe unde nu e de parcat: în staţia de autobuz.
Adică înţelegi, lumea aşteaptă să vină 5-ul, 1, 2 sau 11-le, şi se trezeşte cu ditamai proprietatea privată pe roţi, care efectriv nu poate fi parcată cu 15 metri mai încolo pentru că deja e departe, e de mers pe jos ca de la Sibiu până la Bucureşti Nord. Bineînţeles că toţi au urgenţe: să aştepte pe cineva; să lase pe cineva şi să mai discute impresii vreo 20 de minute; să cumpere ceva de la piaţă; să coboare iute la farmacie care, paradoxal, e pe lângă o cafenea, aşa că de ce nu?; Să se nimerească staţia lângă o terasă sau o pizzerie; că sunt cu maşină de ride-sharing şi am drepturi infinite. Sau numai aşa, că era liber şi e liber. Mai sunt şi cei puşi pe aroganţe, de tipul “la valoarea şi banii mei îmi permit orice”.
A, mai sunt tupeişti care îi claxonează, de obicei şoferi de autobuz propabil invidioşi că ce maşină belea le-a ieşit în cale. Mai sunt şi pedeştri care se miră că uite câtă îndrăzneală, că ce-ar fi dacă s-ar pune ei în mijlocul drumului.
Ideea e simplă: nu parchezi în staţia de autobuz, nici nu staţionezi cât ai chef. Hai că toţi am făcut nu de multe ori o oprire scurtă prin ele, cât de un “bine, mersi, salut”. Dar una e să opreşti să laşi/iei pe cineva, alta e să stai pentru că aşa ai tu chef. Da ştiu, nu mai sunt alte probleme în Sibiu, ar trebui ca staţiile de autobuz să devină parcări, ar trebui autobuze în care să te urci cu maşina. Şi staţia de autobuz tot parcare e, dacă vrei tu asta. Până nu te prinde.
