Trei sate fără apă. Speranțe pentru mâine, anunț sec al operatorului

Posted on July 8th, 2025

Sibiel, Săcele și Fântânele sunt satele în care apa a dispărut complet de la robinete în cursul acestei dimineți. Pe pagina sa de internet, compania Apă Canal Sibiu SA a anunțat sec: „Întreruperea distribuției apei, survenită în seara zilei de 07.07.2025 a fost cauzată de golirea completă a rezervorului de acumulare.”

De asemenea, cei rămași fără apă trebuie să o ceară: „Pentru a asigura necesarul minim de apă în intervalul menționat, vor fi puse la dispoziția populației cisterne cu apă, la cerere”, mai anunță Apă Canal Sibiu, fără a preciza dacă este vorba despre apă potabilă, propice consumului uman, indicând totodată numerele de telefon la care sătenii pot suna: 0269962 sau 0269222777.

Potrivit „Apă Canal”, cele trei sate vor avea apă, teoretic, începând cu ziua de miercuri, 9 iulie ac, ora 17.00.

Europarlamentarul Nicu Ștefănuță organizează o dezbatere pe tema „CINE ARE DE CÂȘTIGAT DIN PATRIARHAT?”

Posted on July 8th, 2025

Biroul Europarlamentarului Nicu Ștefănuță din Sibiu va găzdui marți, 8 iulie, începând cu ora 18.00, evenimentul CINE ARE DE CÂȘTIGAT DIN PATRIARHAT? Discuție heart-to-heart despre sisteme de putere și gen. Evenimentul este organizat de o parte dintre studenții aflați în stagiu de practică în cadrul biroului de la Sibiu, în cooperare cu echipa lui Nicu Ștefănuță. Evenimentul se va desfășura la biroul de pe strada Turnului numărul 12.

La discuție vor participa, în calitate de vorbitori principali, Camelia Proca – fondatoare Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen (A.L.E.G.) și Alexandra Abrudean – psiholog clinician și psihoterapeut.

Participanții sunt invitați la o discuție deschisă și sinceră despre modul în care sistemul patriarhal ne influențează zilnic viața, indiferent de gen și despre cum putem construi împreună o societate bazată pe egalitate, respect și empatie.

Temele care vor fi abordate includ:

Ce este patriarhatul? Care sunt cauzele istorice și culturale ale acestui sistem și ce efecte are asupra relațiilor dintre oameni?

Cum sunt afectate femeile – de la stereotipuri și stigmatizare până la forme concrete de violență și marginalizare.

Ce înseamnă să fii bărbat în patriarhat? Vom discuta despre standardele toxice de masculinitate, despre presiuni, vulnerabilitate și necesitatea redefinirii rolurilor sociale.

Cum ne putem proteja – individual și colectiv – de influența acestui sistem toxic? Ce înseamnă autoconștientizarea și ce pași putem face spre schimbare?

Înscrierea la eveniment se poate face aici.

Sunt foarte mândru de studenții care se află în practică la biroul nostru de la Sibiu și mă bucur foarte mult pentru implicarea lor în organizarea acestui eveniment. Patriarhatul nu este doar o problemă a trecutului – îl trăim zilnic, în inegalitățile din jurul nostru. Fie că vorbim despre diferențe de salarii, despre violență sau despre lipsa de reprezentare, consecințele sunt reale și profunde. Trebuie să avem curajul să vorbim deschis despre aceste lucruri și să construim o societate în care vocile femeilor sunt cu adevărat auzite, iar drepturile și siguranța lor sunt protejate.”, declară Nicu Ștefănuță.

Evenimentul este organizat de o parte dintre cei 18 studenți ai Universității “Lucian Blaga” din Sibiu, din cadrul Facultății de Științe Socio-Umane, Departamentul de Relații Internaționale, Științe Politice și Studii de Securitate, care își desfășoară stagiul de practică în cadrul Biroului Europarlamentarului Nicu Ștefănuță din Sibiu, în perioada 10 iunie-11 iulie. Crăciun Raluca, Swis Iasmina, Ghișa Alexandra și Mincu Amalia sunt cele 4 studente de la specializările Relații Internaționale și Studii Europene, respectiv Științe Politice care organizează acest eveniment împreună cu echipa lui Nicu Ștefănuță.

Nicu Ștefănuță este europarlamentar independent. Este primul eurodeputat român afiliat grupului politic al Verzilor din Parlamentul European (Greens / EFA) și Vicepreședinte al Parlamentului European. În prezent este membru al comisiei pentru Bugete și al comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie. Totodată, europarlamentarul sibian activează drept membru supleant în Comisia pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală și în Comisia pentru Sănătate Publică.

Sursă foto: fb Nicu Stafănuță

536 de contestații depuse la examenul de Evaluare Națională. Când se vor afișa rezultatele finale

Posted on July 7th, 2025

Sâmbătă, 5 iulie s-a încheiat etapa de depunere a contestațiilor la examenul de Evaluare Națională, susținut de absolvenții claselor a VIII-a, la nivelul celor 89 de centre de examen.

În urma centralizării, elevii au depus contestații la Limba și literatura română – 305 contestații, la Matematică – 177 de contestații, la Limba și literatura germană maternă – 53 de contestații și la Limba și literatura maghiară maternă a fost depusă o singură contestație.

Rezultatele finale se vor afișa joi, 10 iulie. Media generală de admitere se calculează considerând-se 100% media de la Evaluarea Națională.

Cele mai multe contestații s-au depus la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Sibiu (57 contestații), Colegiul Național „Octavia Goga” Sibiu (49 contestații), Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” Sibiu (43 contestații) și Școala Gimnazială Nr. 4 Sibiu (31 contestații).

”Nota obţinută în etapa de soluţionare a contestaţiilor este nota definitivă, indiferent de punctajul obţinut, în plus sau în minus, faţă de nota acordată în etapa de evaluare iniţială a lucrării. Această notă nu mai poate fi modificată şi reprezintă nota obţinută de candidat la proba respectivă”, au transmis reprezentanții IȘJ Sibiu.

Sursa foto: arhiva Tribuna

De la caniculă la ploaie într-o singură săptămână. Aşa spune prognoza pentru săptămâna ce începe

Posted on July 6th, 2025

În săptămâna ce va începe, pentru judeţul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea:

Luni, vremea va fi călduroasă. Disconfortul termic va fi accentuat după orele amiezii. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după orele amiezii și seara, când local, mai ales în zonele montane, se vor semnala averse de ploaie, însoțite de descărcări electrice. Izolat cantitățile de apă vor depăși 15-20 l/mp și vor fi condiții de grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare, mai ales asociate averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 32 și 34 de grade, iar cele minime între 16 și 18 de grade.

Marţi, vremea va fi caniculară. Cerul va avea înnorări temporar accentuate după-amiaza și seara, când pe arii relativ extinse se vor semnala averse de ploaie, însoțite de descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua și aspect de vijelie și izolat grindină. Cantitățile de apă vor fi însemnate. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare. Temperaturile maxime se vor încadra între 35 și 37 de grade, iar cele minime între 15 și 17

grade.

Miercuri, vremea se va răci față de intervalul precedent și va fi în general instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate. Local se vor semnala averse de ploaie, însoțite de descărcări electrice și intensificări ale vântului. Local cantitățile de apă vor fi însemnate. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 și 23 de grade, iar cele minime între 9 și 11 grade.

Joi, vremea va fi mai rece decât normalul termic al perioadei. Cerul va avea înnorări temporar accentuate. Pe arii restrânse se vor semnala averse de ploaie, însoțite de descărcări electrice și intensificări ale vântului. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 și 24 de grade, iar cele minime între 10 și 12 grade.

În weekend, vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei. În cursul după amiezelor se vor semnala averse de ploaie însoțite de descărcări electrice.

Prognoza meteo ne-a fost oferită de meteorologul Raul Cioc, de la CMR Transilvania Sud Sibiu

Motociclistă accidentată pe Şoseaua Alba Iulia

Posted on July 5th, 2025

IPJ Sibiu informează că polițiștii rutieri au intervenit la un accident produs pe Șoseaua Alba Iulia. Polițiștii au stabilit faptul că a fost o coliziune între un autoturism, condus de un bărbat în vârstă de 46 de ani din Mihaileni și o motocicletă condusă de către o sibiancă în vârstă de 42 de ani. Ambii conducători se deplasau pe același sens, din direcția Șoseaua Alba Iulia spre strada Turismului.

În urma accidentului, femeia a suferit vătămări corporale, fiind transportată la spital, în stare de conștienţă.

“Litoralul Sibiului” de la Lacul lui Binder. De succes local dar prea sărac în oferte pentru a se vorbi de turism

Posted on July 4th, 2025

Sibiul are şi el mini-litoralul său, în afară de “standardul” Ocna Sibiului, care este altceva şi care mai ales nu se află în Sibiu. Este zona de la Lacul lui Binder, amenajată de Primărie în ultimii ani ca o mică plajă cu toate facilităţile de distracţii acvatice pentru copii şi adulţi. Şi despre care am tot scris.

Indiferent de părerile pro sau contra, sau de faptul că astfel s-a desfiinţat un spaţiu cât de cât verde al cartierului, facilitatea aceasta are succes pe plan local şi este relativ frecventată în anumite zile sau în weekenduri. Asta mai ales că alt loc de genul acesta nu avem.

Numai că e o problemă aici. Una semnalată de destui cititori. Cum că zona unde e “Complexul “Lacul Binder”” cum i se spune oficial, în afară de distracţiile de interior care amintesc cumva de zonele private de pe litoral, nu oferă nimic altceva. Ideea transmisă este că “nu ai ce face”, că locul ar putea fi altfel, dar nu e. Că aşa nu atragi aici turişti. Că se ajunge greu. În principiu, aceste lucruri sunt ştiute de orice sibian care se respectă, dar am zis că cel mai bine e să verifici acolo, în teren, cum stă treaba. Ca un turist care tatonează un loc să vadă dacă merită sau nu. Ceea ce am şi făcut.

Cum ajungi acolo, sau un loc cam departe de orice

Pentru ca un loc să aibă priză şi succes la public, chiar la cel ne-sibian (că de aia ne tot lăudăm cu atracţiile turistice ale Sibiului), trebuie să fie uşor de… accesat. Complexul de la Lacul lui Binder este în cartierul Ţiglari. Cartierul “Ţiglari” era mult timp perceput – pe drept cuvânt – ca ceva străin de oraş, deşi parte din Sibiu. La fel ca Turnişorul sau (mai ales) Guşteriţa. Adică interesa doar pe cei care locuiau acolo. OK, oraşul s-a dezvoltat, s-a extins, au apărut cartiere noi. Dar Ţiglariul este tot acolo unde e, nu s-a mutat mai spre centru. Să zicem că tu eşti un turist “clasic”, cazat undeva în zona centrală sau prin preajma ei şi afli că Sibiul, pe lângă că e burg şi are cea mai frumoasă stradă din Sibiu, terase cu ceafă la grătar şi bere, Podul Minciunilor şi bâncile din Huet, are şi un mini-litoral. Şi vrei şi tu să ajungi acolo. Şi nu ţii neapărat să iei un neo-taxi din acela chemat prin aplicaţie sau alt fel de taxi. Care e soluţia alternativă optimă?

Păi, în afară de să mergi pe jos până acolo – ceea ce, la modul “drumeţie” nici nue aşa de greu dar ţi-e peste mână, sau să iei trenul de la Gara Mare la Gara Mică şi de acolo să mergi tot pe jos, poţi lua autobuzul. Aceasta în cazul în care nu te grăbeşti. Pentru că locul acela – perlă estivală nu e deservit decât de două autobuze: 16 şi 18. Unul din Valea Aurie, altul de la gară. Iar dacă nu locuieşti în gară ori în Valea Aurie, va trebui să iei un alt autobuz care să te ducă într-o staţie intermediară, de unde să iei apoi autobuzul care trebuie,a dică tot 16-le sau 18-le. Asta cam mănâncă timp, iar în weekend, pentru că e alt program de circulaţie, mănâncă mult mai mult timp. Dar eu am încercat aşa şi a mers.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

Am luat o cursă “comună”, de succes şi cu frecvenţă orară mare: autobuzul 1. Cu acesta poţi merge, din centru (să zicem că e mai comod pentru toţi) până în Terezian. Ideea e să cobori la Independenţa, apoi treci podul Maria admirându-l ce praf e, apoi pe Gladiolelor, puţin pe Lungă şi de acolo, tot pe Ţiglarilor, până ajungi la destinaţie, că e în linie dreaptă. Nu e mult de mers pe jos: cam 1,6 km calculaţi pe Maps. În total, ca timp, 25 de minute cu soarele în cap sau nu.

Ar mai fi varianta să iei ceva ca să ajungi în gară şi să iei 18-le, dar traseul e cam lung şi nu ştiu dacă aveţi nervi pentru el. Iar în Valea Aurie ai Zoo, lacul şi pădurea la câţiva paşi, nu cred că te interesează să te bălăceşti neapărat la Lacul lui Binder doar ca să te dai cu 16-le.

Deci, avem legături cu centrul turistic şi de watersports din Ţiglari? Nu prea. Nici noi, nici turiştii.

O atmosferă caldă dar cât se poate de ne-estivală

Ajuns acolo, te întâmpină, într-adevăr, o atmosferă cumva estivală. Mai exact, de litoral la început de sezon (deşi e iulie). Parcarea este pustie, chiar dacă ar merita să vii aici să intri şi să “te bălăceşti”, cum se spune acum. Pustietatea parcării arată că puţini (spre deloc?) ne-sibieni frecventează locul.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

În interior, lume puţină spre suficientă, dar să nu uităm că e şi în cursul săptămânii (era miercuri), şi înainte de amiază. Când am scris “litoral la început de sezon”, m-am referit mai ales la atmosfera de şantier în lucru de acolo, care îţi spune că aici treaba e neterminată şi că să vii ceva mai încolo. De exemplu, în incintă, se bocănea de zor la un spaţiu – bănuiesc – comercial, pe un fond de manele iar limbajul lucrătorilor şi volumul sonor al acestuia nu erau dintre cele care să-ţi arate că aici eşti în capitala culturală europeană. Nu reproduc expresiile aici, că iar mi-aud de la sensibili că folosesc limbaj porcos în texte, deşi acolo îl auzeau destui copii. Oricum, am un audio video aşa ca amintire şi justificare.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

Oferte de distracţie aici, în afară de lac? Nimic

Dacă vrei ca un loc estival să fie cât mai cu priză la cetăţean, e bine să ai în jurul lui cât mai multe chestii estivale unde să-şi arunce şi banii şi să se simtă bine. Şi nu mă refer aici la “în incinta” ci mai ales la proximitatea ei. Aşa te poţi lăuda că ai un mini-litoral la o simplă aruncătură de maşină sau autobuz.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

Ei bine, nu este cazul aici la Lacul lui Binder. Aici avem doar un cartier cu un ştrand îngrădit şi doar atât. Nimic din ceva care să-ţi dea impresia aceea de loc de vacanţă, fără griji, relaxant şi cu distracţie la cote înalte. Adică e locul în care vii, stai la soare cât stai, laşi pe copii să facă chestii cât le e programul, apoi la revedere-drum bun, acasă sau în altă parte, că aici nu ai ce face mai mult.

Nu sunt, de exemplu, bănci în zonă, cu excepţia celor de la scările blocurilor, care nu sunt pentru tine, ci pentru locatari. Erau, da înainte de amenajarea lacului. Deci dacă îţi vine să stai, stai în picioare, cu capu-n soare. Sau ca tanti aceea care s-a aşezat pe bordură, sub un copăcel care dă impresia de umbră dar e în eroare pe tema asta.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

Având în vedere că moda ronţăielilor, a băutului “to go” şi a cumpăratului de orice cu orice preţ e la cote înalte, te aşteptai aici să fie ceva chioşcuri de profil cu de toate, patiserii, covrigării, jucării, suveniruri, cu sau fără tradiţionalii kurtos-colaci. Ai în Hipodrom aşa ceva şi nu e niciun ştrand acolo. Aici ai nimic.

Nu e un fast food sau alt loc de unde să iei ceva, de la cafea la răcoritoare sau bere. Bun, probabil că este sau va fi ceva facilitate de acest gen în incinta ştrandului, dar acum noi ne referim la partea de dincolo de el. Nu ai o terasă estivală, cu meniu, mici-grătare pizze bere, umbreluţe. Dar ce ai? Ce se vede, cum spuneau vânzătorii în anii ’80. Atmosfera de distracţie-vacanţă lipseşte complet în afara locului specific.

Dar de fapt ce avem acolo?

Am intrat iar în pielea amatorului de recreere helio-acvaitcă şi am zis că am ieşit de la “Lacul Binder”, mi-e foame şi sete şi am chef să stau undeva relaxat, la umbră, cu mâncarea şi berea “răcoritoare” sub nas, alături de prieteni. Ei bine, nu am găsit nimic în zonă. Nici restaurant nici terasă. Iar fostul restaurant “La Lac” ţi-e de folos doar să vezi cum arată un spaţiu abandonat de peste 10 ani (cred că sunt zece ani, nu?) care îţi dă impresia că locul a fost părăsit în fugă din cauza unui dezastru iminent. Iar grafittiul acela făcut la un SISAF nu rezolvă cu nimic aspectul de loc lăsat de izbelişte.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

Dar, ai câteva magazine alimentare, din acelea obişnuite de cartier. Pe Ţiglarilor, o TransAgape (pe Ţiglarilor) şi un alt magazin alimentar “Casa Curtean” sunt mai aproape de “Punctul Zero” al nostru, Dincolo de blocuri, o Simpa la vechiul complex şi Profi-ul din fosta centrală termică. Dacă vreau cafea, mă pot aproviziona de la un automat. Dacă vreau ceva haine de purtat, e un second. Aici ai chiar câteva bănci şi un loc de joacă, destul de în soare, unde o ceată de porumbei stă relax la umbră.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

Magazinul numit nostalgic Aprozar e de închiriat, casa de pariuri de lângă nu dă nici ea semne de viaţă dar nu-i bai, e oricum alta peste drum Mai adăugăm aici o farmacie, un magazin tip “Gospodarul”, un cuib de berze şi un porumbel care trece strada pe zebră, Mai poţi vizita biserica, admira ce a mai rămas (deşi “tunat”) din fosta fabrică de cărămidă a lui Binder, o dubiţă TV albastră într-o curte şi o grădină faină devenită maidan şi tocmai prin asta frumoase în pustietatea vegetală de acolo. Poţi să mai stai în picioare, la umbră, printre blocuri, că e umbră şi răcoare, că acolo nu s-a “reabilitat” spaţiul verde cu drujba ca în Ştrand, Terezian sau Hipodrom. Dacă eşti fiert pe artă poţi să admiri graffiti-ul acela cu bătrâna în adidasbascheţi pe fond negru şi să te întrebi ce e aia.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

Şi cam atât. Asta e. Cartierul mărginaş e cartier mărginaş., chiar cu facilităţi de loisir atractive în el şi cu camere de închiriat în regim hotelier. Iar dacă toate îţi sugerează să nu mai stai pe aici, te decizi că aşa e, şi pleci.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

Drum întors? La fel, ori aştepţi 16-le sau 18-le să te ducă unde te-or duce, sau mergi pe jos până în Terezian pe Lungă, unde ai o staţie de unde poţi lua un 1. Drumul te face cam 15-20 de minute. Pleci gândindu-te cât de frumos ar fi fost dacă s-ar fi încercat ceva acolo să atragă ceva mai multă lume. Aşa, vorba cititorilor, nu prea ai ce face dincoace de gardul complexului de acva-distracţii de la Lacul lui Binder. Decât să vii şi să pleci.

În ciuda a ceea ce vedem pe stradă, există totuşi reguli pentru trotinete şi trotinetişti. Numai că sunt ignorate

Posted on July 3rd, 2025

Oricât şi oricum ne-am face că plouă şi oricât am găsi scuze pentru situaţie, trotinetele sunt de mult o problemă, atât pentru circulaţia pe carosabil, cât şi pentru cea de pe trotuar. Mai ales când sunt folosite de persoane care ori nu sunt conştiente de faptul că se află în zone publice, ori nu au (încă) discernământ, ori nu le pasă că în trafic mai sunt şi alţii decât ei. Trotinetele, mai ales cele în regim self-service, sunt fruntaşe, prin utilizatorii lor, la orice afectează traficul rutier sau pietonal. Poţi merge pe contrasens, pe trotuar, poţi merge în cârd, poţi băga viteză pe trotuar şi mai ales le poţi abandona oriunde ai chef. Peste acestea se pare că ridicarea trotinetelor de la locul staţionării este deseori mai mare de o oră-două, ajungându-se chiar la zile întregi când vezi aceeaşi trotinetă “verde” abandonată pe un trotuar.

Nimeni nu se îndoieşte de faptul că sunt utile, la modă, comode, fiabile, ieftine şi ideale pentru a te descurca în traficul nebun din mediul urban. La fel, se ştie că sunt agreate şi promovate şi din cauza politicilor “verzi” extrem de la profitabile şi la modă în spaţiul european.

Numai că, tot la fel, există o legislaţie clară, naţională şi locală, cu privire la trotinetele electrice. Acesta este şi demersul nostru aici. De a arăta cum să circuli şi cum să te foloseşti de trotineta aceea, aşa cum este normal.

Ce e o trotinetă, conform legislaţiei

Normal că toată lumea ştie ce e o trotinetă, chiar şi electrică. Însă puţină lume ştie că există şi o definiţie oficială, dincolo de DEX-uri sau alte dicţionare. Conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 13 din 4 februarie 2020 “pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice”, o trotinetă este “vehiculul cu două sau trei roți și ghidon, utilizat pentru transportul unei singure persoane, care nu este prevăzut cu loc șezând sau care este echipat cu un loc șezând pentru conducător, al cărui punct de ședere de referință se află la o înălțime mai mică sau egală cu 540 mm în cazul celor cu două roți, respectiv la o înălțime mai mică sau egală cu 400 mm în cazul celor cu trei roți, a cărui viteză maximă prin construcție este mai mare de 6 km/h, dar nu depășește 25 km/h și care este echipat cu motor electric…”. Nu ştiaţi asta nu? Nici eu. O fi cumva de râs, dar fără definiţia aceasta trotineta nu ar fi încadrabilă juridic şi nu s-ar putea verifica sau constata eventualele nereguli în privinţa ei.

Reguli de mers cu trotineta, “faza naţională”

Dincolo de aspectul oarecum comic al lui “ce e aia o trotinetă”, OUG 13/2020 stabileşte clar cum şi pe unde se circulă cu ea.

De exemplu, te dai cu trotineta pe carosabil doar dacă există pistă de biciclete sau, în lipsa ei, doar pe porţiunile de drum unde viteza maximă este de 50 km/oră. Ca să conduci o trotinetă pe drumurile publice trebuie să ai cel puţin 14 ani şi să porţi cască de protecţie dacă eşti sub 16 ani. Aţi văzut aşa ceva? Şi noi, dar mai mult invers.

La fel, chiar dacă la Sibiu a devenit o modă ca minorii să se dea nestingheriţi pe trotuare sau chiar pe bulevarde circulate câte doi pe o trotinetă, acest lucru e clar interzis.

Un alt document oficial, Hotărârea de Guvern nr. 1075/2021, revine cu precizări speciale pentru “userii” de trotinete. Astfel, se prevede că acestea se conduc “numai în aliniament pe drumurile publice”, iar schimbarea direcției de mers se face prin deplasarea conducătorilor pe lângă acestea. De reţinut aceasta când veţi vedea 2-3 puberi dându-se pe contrasens şi urlând porcării la maşini. O altă regulă care nu contează dar există ca regulă, este cea care stabileşte că trotinetiştii, dacă sunt mai mulţi, trebuie să circule pe un singur rând. Aceeaşi HG spune că E INTERZIS să te dai cu trotineta electrică PE TROTUARE, chiar dacă e sonor corul acela de contestatari interesaţi sau de simpli indiferenţi care spun că nu asta e problema. La fel, trotinetiştii sunt obligaţi să traverseze drumurile publice pe trecerile de pietoni sau să nu facă “figuri” de tipul mers pe o roată ori sărituri de-aiurea (în document se spune pe un ton mai serios, că e interzis “să conducă vehiculul fără a menține contactul roților cu solul”.

Regulamentul local al trotinetelor şi cum să încalci fiecare paragraf al lui

Hotărârea de Consiliu Local Nr. 229/2021 este importantă (deşi nu dă impresia că interesează) prin faptul că prin ea s-a aprobat “Regulamentului privind condițiile de utilizare pe domeniul public al Municipiului Sibiu, a trotinetelor electrice închiriate prin intermediul unei platforme online, în regim self-service”.

În general, multe prevederi sunt aceleaşi cu cele din legislaţia naţională, însă aici sunt unele aspecte mai pe înţeles. De exemplu se prevede că trotinetiştii “vor circula în locurile permise fără îngreunarea circulaţiei celorlalţi participanţi la trafic, cu o viteză adaptată pentru desfăşurarea în siguranţă a circulaţiei”. De aceea nu se plânge nimeni de ei. Sau?

Tot de aici aflii lucruri la fel de interesante, mai ales că ceea ce e în teren este, în majoritatea cazurilor, fix invers decât prevede legea. De exemplu, dacă e interzisă staţionarea trotinetelor pe trotuare cu lăţimea mai mică de 2 m, în zona staţiilor de autobuz şi la 25 m înainte şi după staţie, sprijinite de clădiri, garduri sau poduri, în parcări sau în zonele trecerilor de pietoni şi 25 m înainte şi după ele, vei vedea că majoritatea prevederilor acestea sunt încălcate.

La fel, e interzis – chiar dacă vedem toată ziua aşa ceva – să îţi abandonezi trotineta pe spaţiile verzi, în zona acceselor auto şi pietonale, pe şantierele de pe domeniul public, pe scări sau pasaje pietonale sau pe malurile râurilor sau lacurilor.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

Ce nu voiaţi să ştiţi: că primăria poate să vadă unde aţi mers

Avem în regulament şi o decizie pe care mulţi ar acuza-o de Big Brother, dar este în fapt utilă pentru a depista nereguli, plus că, odată ce accepţi să foloseşti trotineta accepţi şi consecinţele ce decurg din asta.

Aflăm astfel că operatorul trotinetelor este obligat să asigure accesul permanent al administraţiei publice locale şi al Poliţiei Municipiului Sibiu la datele în timp real privind numărul de trotinete electrice aflate în circulaţie pe domeniul public, numărul trotinetelor electrice implicate în evenimente de trafic, numărul utilizatorilor pe zi, săptămână, lună şi an, itinerariile parcurse şi istoricul de circulaţie al flotei

Poliţia Locală poate ridica trotinetele

Un detaliu interesant este că operatorul este OBLIGAT să ridice trotinetele staţionate în locurile unde staţionarea e interzisă în termen de două ore în afara zonei Centrului Istoric şi în maximum 60 de minute în zona Centrului Istoric.

În caz contrar, acestea vor fi ridicate de pe domeniul public de către Primărie şi duse pe Preot Bacca, la Depozitul de ridicări Auto situat pe str. Preot Bacca, Tariful de ridicare este de 100 lei, cel de transport tot 100 la care se adaugă tariful de depozitare de 25 lei/zi.

După cum se vede, în ciuda a ceea ce vedem pe stradă, avem totuşi reguli pentru trotinete şi trotinetişti. Numai că nu sunt nici aplicate de cei din trafic, nici taxate prea des de cei care supraveghează traficul. Altfel nu am avea material încăt s-ar putea face oricând un album ilustrat cu mostre de încălcare a fiecărei prevederi legale menţionate aici.

Cristianul răsună din nou: șase concerte de orgă în biserica fortificată, în cadrul proiectului „Muzica în Bisericile Fortificate”

Posted on July 3rd, 2025

Vara aceasta, biserica fortificată din Cristian, una dintre cele mai valoroase din Transilvania, devine din nou spațiu viu pentru cultură.

În perioada iulie–septembrie, aici vor avea loc șase concerte de orgă susținute de artiști consacrați din România, Germania, Elveția și Statele Unite, în cadrul proiectului „Muzica în Bisericile Fortificate”, finanțat de Consiliul Județean Sibiu.

Evenimentul este organizat de Parohia Evanghelică C.A. Sibiu, cu scopul de a pune în valoare patrimoniul muzical și arhitectural al regiunii, în special prin promovarea orgei istorice Hahn (1775/1782), complet restaurată în 2023.

Programul concertelor aduce nume sonore ale muzicii de orgă internaționale:

10 iulie – Bálint Karosi (SUA)

24 iulie – Steffen Schlandt (Brașov)

7 august – Markus Piringer & Andrea Kulin (Germania)

21 august – Amalie Erdős (Cluj-Napoca)

4 septembrie – Ralf Borghoff (Germania)

18 septembrie – Nicoleta Paraschivescu (Elveția / Sibiu)

Toate concertele încep la ora 19:00 și durează aproximativ 50 de minute. La final, publicul este invitat să rămână pentru un moment de socializare cu artiștii și comunitatea locală, într-un cadru prietenos și relaxat, acompaniat de o gustare oferită de organizatori.

Bilanțul primei zile de transport metropolitan: câți călători au circulat pe cel mai solicitat traseu

Posted on July 3rd, 2025

Marți, 1 iulie a fost prima zi în care autobuzele Tursib au operat pe primele 5 trasee ale sistemului de transport metropolitan care asigură legătura din Municipiul Sibiu și comunele Poplaca, Cristian și Roșia. 

În această primă etapă traseele pe care circulă autobuzele în zona metropolitană sunt: Traseul 500 (Poplaca – Valea Aurie); Traseul 510 (Cristian – Aeroport); Traseul 520 (Roșia – Irmes); Traseul 521 (Roșia – Cornățel – Irmes); Traseul 525 (Cornățel – Daia DJ 106-2).

Cel mai utilizat traseu, marți, 1 iulie, a fost cel dintre comuna Cristian și Aeroport, pe care l-au folosit 272 de călători. Traseul comuna Poplaca – Valea Aurie a fost utilizat de 245 de pasageri, pe traseul dintre Roșia și Irmes au circulat 105 persoane, iar pe ruta Cornățel – Daia s-au înregistrat 24 de călători.

„Și sistemul de ticketing s-a modificat de la 1 iulie, introducându-se biletul pentru zona metropolitană. Au fost astfel create 2 zone tarifare: Zona 0 – Municipiul Sibiu și Zona 1 – Cristian, Roșia, Poplaca.

Concret, aparatele contactless din autobuze au fost actualizate, introducându-se aceste 2 zone tarifare, lucrându-se în prezent și la actualizarea aplicației Sibiu Bus și a portalului tursib.ro. Astfel, cei care călătoresc în Municipiul Sibiu vor selecta butonul URBAN, iar cei care utilizează transportul public în afara Sibiului vor selecta butonul METROPOLITAN.

În acest moment, locuitorii celor 3 comune pot achiziționa titlurile de călătorie prin următoarele modalități: Agențiile Tursib (plată cash/card bancar); Aparatele contactless din autobuze (plată card bancar); Colaboratori din comune (plată cash/card bancar).

Reamintim și tipurile de titluri de călătorie valabile pentru zona metropolitană: Bilet 75 de minute – 5 lei (valabil 75 de minute în Municipiul Sibiu și cele 3 comune); Legitimație zilnică – 10 lei (valabilă 1 zi în Municipiul Sibiu și în una dintre cele 3 comune); Abonament săptămânal – 34 lei (valabil 7 zile în Municipiul Sibiu și în una dintre cele 3 comune); Abonament 30 de zile nominal – 130 lei (valabil 30 de zile în Municipiul Sibiu și în una dintre cele 3 comune); Abonament 30 de zile nenominal – 180 lei (valabil 30 de zile în zona 0 și în una dintre cele 3 comune)”, au transmis reprezentanții Primăriei municipiului Sibiu.

“Conexiunea transportului public cu aceste 3 comune este prima etapă a extinderii transportului public în zona metropolitană. În prima zi de operare, pe cele 5 trasee s-au înregistrat un număr de aproape 650 de călătorii. La finalul lunii august vor sosi în Sibiu încă 30 de autobuze electrice achiziționate de Primăria Sibiu pentru transportul metropolitan. După recepționarea acestora și îndeplinirea formalităților pentru circulație, aceste mijloace de transport ne vor permite să începem operarea și pe restul traseelor ce conectează celelalte localități care fac parte din ADI Transport Metropolitan: orașele Cisnădie și Ocna Sibiului și comunele Rășinari, Sadu, Slimnic, Șelimbăr, Șura Mică și Șura Mare”, a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Turul Ciclist al Sibiului închide străzi și parcări în oraș. Pe unde nu putem circula în aceste zile

Posted on July 3rd, 2025

Începând de astăzi și până duminică, în Sibiu și împrejurimi se va desfășura Turul Ciclist al Sibiului, eveniment care va reuni la start 24 de echipe din țară și de peste hotare.

Cele patru etape ale competiției și evenimentele conexe se vor desfășura pe trasee din județul Sibiu, cu startul festiv din Piața Mare, dar și pe străzile din centrul istoric al Sibiului, unde va avea loc proba de contratimp individual.

Pentru buna desfășurare a acestei competiții sportive, se va închide circulația și se vor institui restricții de trafic pe străzile din centrul orașului astfel:

Joi, 3 iulie se va închide circulația pe str. Mitropoliei, cu devierea traficului pe strada Tribunei spre Teatrul Gong, între orele 14.00 -14.45, pe str. Al. Odobescu și Masărilor între orele 14.30 -14.45, pe str. Avram Iancu, între orele 16.30 – 20.30, iar locurile de parcare vor fi indisponibile între orele 10.00-21.00. Se va restricționa traficul rutier pe str. G-ral Magheru, inclusiv intersecția cu str. Constituției, în momentul sosirii mașinilor din caravană, aproximativ în intervalul orar 18.50 -19.30, traficul rutier urmâd a fi restricționat și pe str. Ștefan cel Mare, pe tronsonul cuprins între străzile Bâlea și Semaforului, în intervalul orar 18.50 – 19.15.

Vineri, 4 iulie se va închide circulația pe str. Avram Iancu între orele 10.40 -11:00.

Sâmbătă, 5 iulie se va închide circulația pe str. Mitropoliei, cu devierea traficului pe strada Tribunei spre Teatrul „Gong” între orele 09.20 -10.00, pe Al. Odobescu și Masărilor între orele 9.40 -10.00 și pe str. Gh. Lazăr între orele 10.25-10.35, pentru startul festiv al etapei.

Duminică, 6 iulie, pentru proba de contratimp care va avea loc în centrul istoric se va închide circulația pe str. Mitropoliei (între str. Tribunei și str. Odobescu) între orele 12.00 – 21.00, pe str. Al. Odobescu între orele 12.00 – 21.00 și pe străzile N. Bălcescu și Cetății între orele 12.00 – 21.00. De asemenea, ieșirea din parcarea Cazarma 90 spre str. Cetății nu va fi posibilă în intervalul orar 16.00 – 21.00. Circulația se va închide și pe B-dul Corneliu Coposu între Piața Unirii și str. Gheorghe Lazăr în intervalul orar 15.00 – 21.00, cu posibilitatea de a circula pe o bandă liberă spre str. Independenței și ieșire pe str. Berăriei. Accesul în parcarea Teatrului rămâne liber. Închiderea circulației se va face și pe str. Gh. Lazăr între orele 12.00 – 21.00. Vor fi eliberate parcările de pe străzile Poștei, Al. Odobescu (de la Teatrul Gong până la strada Mitropoliei), str. Centumvirilor (până la str. Poștei), str. Cetății (de la scările de acces spre B-dul Coposu până la Piața Unirii), str. Gh. Lazăr, în intervalul orar 06.00 – 21.00.

Sursa foto: facebook Primăria Municipiului Sibiu

Sibiul pe locul şapte la promovarea BAC-ului. Superstarul cu 100% promovare e liceul din Târnava

Posted on June 30th, 2025

Conform rezultatelor obţinute la examenul de bacalaureat transmise de către Inspectoratul Şcolar Judeţean, Sibiul, ca judeţ, ocupă doar locul şapte, chiar dacă rata sa de promovare a depăşit 80%. La nivelul județului, după rezolvarea contestațiilor, 1.630 de candidați, respectiv 82,4% (mai mult cu 2,3%/46 de candidaţi) față de rata de promovare înainte de depunerea contestațiilor, au obținut o medie de cel puțin 6, iar 347 elevi (17,6%) nu au promovat în această sesiune. Dintre aceştia, 75 elevi au obținut medii între 5 şi 5,98, media minimă de promovare fiind 6.

La examenul de bacalaureat sesiunea iunie-iulie 2024, rata de promovarea a fost de 83,3% (2.119 candidați), în sesiunea iunie-iulie 2023 a fost de 79,53% (1.896 de candidați), însesiunea iunie-iulie 2022 rata de promovare a fost de 79,8% (1.765 de candidați), în sesiunea iunie-iulie 2021 a fost de 76,90% (1.724 de candidați), în sesiunea iunie-iulie 2020 a fost de 73,80% (1887 de candidați), iar în sesiunea iunie-iulie 2019 a fost de 74,54% (1.730 de candidați).

O singură unitate de învățământ din județul Sibiu are promovabilitate de 100% la această sesiune a BAC-ului: Liceul Tehnologic „Stănescu Valerian” Târnava.

Unitățile de învățământ din județ cu o ratp de promovare de peste 90% a Bacalaureatului pe iunie 2025, sunt: Liceul Tehnologic “Stănescu Valerian” din Târnava – 100%, Colegiul Național “Samuel von Brukhenthal” din Sibiu – 99,06%; Colegiul Național “Octavian Goga” din Sibiu – 98,85%, Colegiul Național “Gheorghe Lazăr” din Sibiu – 98,75%, Colegiul Național Pedagogic “Andrei Șaguna” – 96,87%, Liceul Teoretic “Onisifor Ghibu” din Sibiu – 94,54%, Liceul Teoretic “Constantin Noica” – 94,18%, Liceul de Artă 94,00% şi Liceul Teoretic “Axente Sever” din Mediaș – 92,17%

Cele mai multe contestaţii au fost la limba şi literatura română: 230. Acestea au avut ca rezultat mărirea a 166 de note dar şi nemodificarea a 7 note şi micşorarea altor 65. După rezolvarea contestațiilor, un elev de la Colegiul Național “Gheorghe Lazăr” Sibiu a obținut media 10, datorită faptului că la limba și literatura română a obținut nota 10 (inițial obținuse 9,40).

Județul Sibiu s-a clasat, în final, pe locul 7, după județele Cluj (86,9%), Galați (84,7%), Bacău (84,5%), Brăila (84,2%), Brașov (84,1%) și municipiul București (83,3%).

La nivel național, rata de promovare (absolvenți din promoția curentă și din promoțiile anterioare), înregistrată la sesiunea iunie 2025 a examenului național de Bacalaureat, după soluționarea contestațiilor, este de 76,5%, mai mare cu 2,2% față de rata de promovare anterioară depunerii contestațiilor (74,3%).

Pregătirea profesională a angajaților, tema proiectului derulat de Crucea Roșie filiala Sibiu

Posted on June 30th, 2025

Crucea Roșie Filiala Sibiu derulează, începând cu data de 1 septembrie 2024 până la 31 august  2027, proiectul „ UpSkill Inovativ – programe de formare și actualizare a competențelor specifice angajaților în regiunile Centru și Sud Vest Oltenia”.

Proiectul este derulat în parteneriat cu Asociația Profesională Neguvernamentală de Asistență Socială ASSOC Sud-Centru și urmărește creșterea gradului de pregătire profesională a angajaților, prin oferirea de programe de formare și actualizare a competențelor în concordanță cu transformările tehnologice accelerate și apariția de noi cerințe ocupaționale. Scopul final este facilitarea menținerii locurilor de muncă și crearea de premise pentru o mobilitate profesională sustenabilă, în acord cu nevoile reale ale pieței muncii.

Cui se adresează proiectul

Proiectul se adresează unui grup țintă format din 601 persoane, cu vârste cuprinse între 18 și 65 de ani, care sunt angajați cu contract individual de muncă (normă întreagă sau parțială), inclusiv persoane care ocupă poziții de management, dar care nu au calitatea de administrator sau reprezentant legal în nicio întreprindere publică sau privată. Pentru a fi eligibili, membrii grupului țintă trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele criterii: să fie angajați cu contract individual de muncă (normă întreagă sau parțială); să aibă vârsta de minimum 18 ani și sub 65 de ani; să aibă domiciliul sau reședința în regiunile Centru și Sud-Vest Oltenia; să nu fie angajați în instituții sau autorități publice (centrale sau locale) și în cadrul persoanelor juridice publice din sistemul de sănătate și învățământ; să nu fie angajați ai Beneficiarului sau Partenerului proiectului; să nu fie angajați cu nivel scăzut de educație (ISCED 0-2).

Care sunt activitățile desfășurate în cadrul proiectului

În luna mai, a fost organizat un curs de instruire în domeniul Primului Ajutor, la care au participat 15 angajați eligibili, proveniți din sectorul privat. Tot în luna mai 2025 a fost susținut pentru un grup de 22 participanți, un curs de instruire în domeniul Excel în afaceri. În luna iunie au absolvit un nou curs de Excel în afaceri un grup de 21 de participanți. Tot în luna iunie 2025, a fost organizat un workshop tematic sub titlul „Identificarea și eliminarea obstacolelor care pot împiedica participarea la programe de formare profrsională”. Evenimentul, care a reunit 15 participanți care au fost implicați într-o dezbatere activă privind relevanța învățării pe tot parcursul vieții în contextul transformărilor accelerate ale pieței muncii.

Atât sesiunile de formare, cât și activitatea de tip workshop, s-au adresat angajaților și angajatorilor din județele Sibiu și Alba, regiunea Centru.