Polițiștii din Săliște, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Săliște, au efectuat sâmbătă două percheziții pe raza orașului Săliște, la domiciliile unei persoane cercetate pentru furt.
Aceasta este suspectată că, în urma unui incendiu ce a avut loc pe 21 mai la un ansamblu de vehicule de pe pe A1, ar fi sustras mai multe produse electronice.
O parte dintre produsele care ar fi făcut obiectul transportului menționat anterior ar fi fost oferite spre vânzare, prin intermediul unor site-uri de profil, existând o corelare între aceste produse și documentele înaintate de societate privind proveniența bunurilor, respectiv identificarea unora dintre acestea prin intermediul unei serii unice.
Au fost efectuate două percheziții domiciliare la adresa de domiciliu, respectiv adresa unde locuiește fără forme legale un bărbat, de 32 de ani, din Săliște. Prin activitatea infracțională, a fost cauzat un prejudiciu de 320.000 de lei, dintre care 150.000 de lei au fost recuperați.
Mai multe mijloace de probă și un telefon au fost ridicate, în urma perchezițiilor efectuate.
Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Săliște, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Săliște, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și Serviciului Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu.
Polițiștii rutieri au intervenit la un accident produs în Piața Junilor din Săliște. În timp ce traversa neregulamentar partea carosabilă, un localnic în vârstă de 67 de ani a fost lovit de un autoturism, condus de către o tânără în vârstă de 28 de ani, din Sibiu.
Un alt accident a avut loc în Sibiu, pe str. Hipodromului, unde o sibiancă în vârstă de 57 de ani nu a acordat prioritate de trecere și a acroșat o minoră în vârstă de 16 ani, din Sibiu, care traversa strada pe trecerea pentru pietoni.
Ambele victime au fost transportate la spital, conştiente
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică:
Nr. crt. |
Data întreruperii |
Localitatea/Adresa |
Intervalul orar |
1 |
15.05.2025 |
SALISTE, str. VALE partial, str. TABEREI integral, str. SUB VII integral, str. STEAZA partial, str. GARII integral, str. BUCURESTI partial, str. BAII partial |
09:00 – 17:00 |
2 |
15.05.2025 |
MEDIAS, Strada ORIZONT, Strada MOSNEI Partial, Strada HOTAR BRASOVEANA, Strada GRAIA DE SUS |
09:00 – 17:00 |
3 |
16.05.2025 |
SURA MARE, Strada SOSEAUA SIBIULUI partial, Strada PRINCIPALA partial, Strada INFRATIRII total, Strada CAMPULUI total, Strada ANDREI SAGUNA total |
10:00 – 14:00 |
19.05.2025 |
TARNAVA, Strada VAII, Strada MARULUI, strada LIVEZII, Strada LIBERTATII, Strada FANTANILOR, Strada EMINESCU M., Strada 1 DECEMBRIE |
09:00 – 14:00 |
Informații actualizate despre întreruperile planificate în alimentarea cu energie electrică sunt disponibile pe site-ul www.distributie-energie.ro, rubrica: Suport/Întreruperi energie electrică.
Ne cerem scuze pentru neplăcerile cauzate de aceste întreruperi, care sunt însă necesare pentru asigurarea unei bune funcționări a instalațiilor electrice.
Relații suplimentare la telefon: 0269 – 929 sau TelVerde 0800 500 929.
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică:
Nr. crt. |
Data întreruperii |
Localitatea/Adresa |
Intervalul orar |
1 |
15.05.2025 |
SALISTE, str. VALE partial, str. TABEREI integral, str. SUB VII integral, str. STEAZA partial, str. GARII integral, str. BUCURESTI partial, str. BAII partial |
09:00 – 17:00 |
Informații actualizate despre întreruperile planificate în alimentarea cu energie electrică sunt disponibile pe site-ul www.distributie-energie.ro, rubrica: Suport/Întreruperi energie electrică.
Ne cerem scuze pentru neplăcerile cauzate de aceste întreruperi, care sunt însă necesare pentru asigurarea unei bune funcționări a instalațiilor electrice.
Relații suplimentare la telefon: 0269 – 929 sau TelVerde 0800 500 929.
Autostrada Sibiu – Sebeș a fost una care, de-a lungul timpului, le-a dat șoferilor mai multe bătăi de cap, existând intervale în care circulația a fost restricționată din cauza unor probleme de consolidare.
Cei ce vin spre Sibiu dinspre Sebeș vor constata că între Săliște și tunelul de la Aciliu drumul e vălurit, existând multe denivelări mari care pot pune în pericol siguranța circulației. Astfel de porțiuni cu asfalt vălurit sunt și pe celălalt sens, spre Sebeș, dar cele despre care vorbim reprezintă în ultima vreme o problemă pentru tot mai mulți conducători auto.
În toată situația e și un avantaj: pe respectivele porțiuni, oricât de obosit ar fi, unui conducător auto îi e imposibil să adoarmă, trepidațiile mașinii ținându-l treaz.
Autostrada Sibiu Sebeș a stârnit mai multe controverse de-a lungul timpului, fiind invocate mai multe greșeli de proiectare și de execuție.
(D.B.)