A băut și a intrat cu utilajul agricol într-un imobil

Posted on aprilie 25th, 2025

Ziua de 24 aprilie a fost cu ghinion pentru doi bărbați. Unul, băut, în timp ce conducea un utilaj agricol nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de mers înapoi și a intrat într-un imobil, iar celălalt s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a avea acest drept.

„La data de 24 aprilie, în jurul orei 17.00, în localitatea Cașolț, în timp ce conducea un utilaj agricol pe strada Principală, un bărbat în vârstă de 59 de ani, din Roșia, nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de mers înapoi intrând în coliziune ușoară cu un imobil. Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale.

În urma testării alcoolscopice a bărbatului a rezultat o valoare de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice. Din verificările efectuate de polițiști s-a stabilit că bărbatul nu are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. În cauză, la nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, se continuă cercetările în vederea stabilirii situației de fapt pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.

La data de 24 aprilie, în jurul orei 08.00, în Șelimbăr, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada 1 Decembrie de către un localnic,  în vârstă de 33 de ani. Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat că dreptul bărbatului de a conduce este suspendat. În baza celor constatate, la nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, s-a deschis un deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având acest drept suspendat”, au transmis reprezentanții IPJ Sibiu.

 

Violențe la Mediaș. Un bărbat reținut, altul încarcerat

Posted on aprilie 24th, 2025

Polițiștii din Mediaș au „săltat”, miercuri, doi bărbați, ambii pentru comiterea unor fapte cu violență. Dacă primul a fost doar reținut, în cazul celui de-al doilea acesta va sta în penitenciar 9 luni, în vederea ispășirii unei pedepse pentru fapta comisă în urmă cu șase ani.

„La data de 23 aprilie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Mediaș au reținut un bărbat de 33 de ani, din județul Timiș, cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare. În fapt, acesta este bănuit că, la data de 22 aprilie a.c., în jurul orei 13.00, în timp ce se afla pe o pășune din extravilanul satului Buzd, pe fondul unor neînțelegeri spontane, l-ar fi amenințat cu acte de violență pe un bărbat de 71 de ani, din Buzd. În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii presupusului autor pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive. Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Mediaș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.

La data de 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mediaș au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis la aceeași dată de Judecătoria Mediaș, pe numele unui tânăr  în vârstă de 23 de ani, domiciliat în municipiul Mediaș. Tânărul a fost condamnat la executarea unei pedepse de 9 luni de închisoare după ce a fost  găsit vinovat de săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe. În cursul lunii octombrie 2019, pe fondul unui conflict spontan, pe o stradă din municipiul Mediaș, l-a agresat fizic pe un bărbat. Persoana în cauză a fost încarcerată în penitenciar în vederea executării pedepsei”, au transmis reprezentanții IPJ Sibiu.

Mai multe controale, pe drumurile județului, în aceste zile

Posted on aprilie 18th, 2025

Acțiunile de prevenire a accidentelor ruriere continuă și în aceste zile pe drumurile din județ.

În această perioadă, a apropierii Sărbătorii Paștelui, traficul este mai aglomerat, mai ales în preajma piețelor, târgurilor și marilor centre comerciale, motiv pentru care efectivele de polițiști vor fi prezente mai ales în aceste zone.

„Polițiștii rutieri continuă să fie la datorie pentru fluidizarea traficului, dar și pentru prevenirea accidentelor rutiere, combaterea excesului de viteză și a conducerii sub influența alcoolului sau drogurilor. Valorile de trafic se mențin ridicate în localități, îndeosebi în preajma piețelor, târgurilor și marilor centre comerciale. Drumurile naționale sunt și ele aglomerate, cu precădere DN 1 Sibiu – Brașov și DN 7 Sibiu – Vâlcea. Nu uitați de restricțiile de circulație impuse pe Drumul Național 7 (DN7), în județele Sibiu și Vâlcea, pentru anumite categorii de vehicule”, au transmis reprezentanții IPJ Sibiu.

Care sunt sfaturile polițiștilor

Pentru a avea sărbători în liniște și siguranță, polițiștii ne recomandă: „Înainte de a porni la drum, țineți cont de faptul că deplasarea spre destinație poate dura mai mult decât vă așteptați, înarmați-vă cu răbdare, nu blocați intersecțiile și respectați indicațiile polițiștilor aflați pe traseu. Adaptați viteza de rulare, măriți distanța între autovehicule și asigurați-vă foarte bine înainte de a schimba direcția. Acordați atenție pietonilor, bicicliștilor, utilizatorilor de trotinete și motocicliștilor”.

Cum circulă în aceste zile, vehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone

Circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, cu excepția celor destinate transportului de persoane, este interzisă pe DN7 după următorul program: vineri, 18 aprilie 2025: 06:00 – 22:00; sâmbătă, 19 aprilie 2025: 18:00 – 22:00; duminică, 20 aprilie 2025 (Paștele): 06:00 – 22:00; luni, 21 aprilie 2025 (A doua zi de Paște): 06:00 – 22:00.

Amenzi de peste 90.000 de lei, la magazine alimentare, în târgurile și piețele din județul Sibiu

Posted on aprilie 18th, 2025

În perioada 12 – 17 aprilie, în piețele, târgurile și magazinele cu profil alimentar din municipiile Sibiu și Mediaș, dar și din Agnita, Copșa Mică și Tălmaciu polițiștii au desfășurat controale pentru  combaterii evaziunii fiscale și protejararea siguranței alimentare a cetățenilor.

Au fost controlate 55 de societăți comerciale și au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, în valoare de 91.000 de lei. Principala neregulă constatată a fost nefiscalizarea sumelor de bani încasate de comercianți, fiind confiscați 6.200 de lei. Aceste acțiuni de control vor continua și în perioada următoare.

Ce ne recomandă polițiștii

„Vă recomandăm să acordați o mare atenţie modului în care comercianţii îşi desfăşoară activităţile, să faceţi cumpărături doar în spaţiile special amenajate corespunzător, nu înainte de a verifica data expirării produselor, calitatea acestora, îndeosebi când este vorba despre carne şi produse din carne. Asiguraţi-vă că produsele sunt avizate sanitar – veterinar, că sunt etichetate şi inscripţionate corespunzător legislaţiei în vigoare şi sunt însoţite de certificate care atestă originalitatea”, au transmis reprezentanții IPJ Sibiu.

Accident la Axente Sever: două maşini s-au ciocnit

Posted on aprilie 15th, 2025

IPJ Sibiu informează că pe DN 14, în localitatea Axente Sever, poliţiştii rutieri ai intervenit la un accident auto.
În timp ce conducea o autoutilitară spre Mediaș, un bărbat în vârstă de 46 de ani, din județul Mureș, nu a păstrat distanța de siguranță și a intrat în coliziune cu autoturismul condus în fața sa de către un alt bărbat, în vârstă de 49 de ani, din Axente Sever.
Șoferul și un pasager din autoturism, în vârstă de 57 de ani, tot din Axente Sever, au suferit vătămări corporale și au fost transportați la spital.

Weekend bogat pentru poliţişti. De la lemne transportate fără aviz la „tradiţionalul” alcool la volan

Posted on aprilie 14th, 2025

În weekendul ce a trecut, polițiștii sibieni au desfășurat 33 de acțiuni și au intervenit la 186 de evenimente, dintre care 125 sesizate la 112. Au fost constatate 40 de infracțiuni și au fost aplicate 651 de amenzi, în valoare de peste 290.000 de lei.

Lemne transportate fără documente

Vinerea trecută, în jurul orei 22, pe strada Brateiului din Mediaș, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mediaș au depistat patru bărbați, unul din județul Mureș, unul din județul Bistrița-Năsăud și doi din județul Sibiu, în timp ce descărcau material lemnos dintr-o autoutilitară.

În urma verificărilor făcute de poliţişti, a rezultat că punctul de descărcare a celor peste 11 metri cubi de cherestea nu se regăsea în avizul de însoțire prezentat. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru transport al materialelor lemnoase fără aviz de însoțire sau fără proveniența legală.

Materialul lemnos a fost predat reprezentanților ocolului silvic din zonă, iar autoutilitara folosită la transport a fost indisponibilizată de către polițiștii medieșeni. Cercetărilecontinuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.

 

Cu caii la control

Sâmbătă, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Sibiu, cu sprijinul polițiștilor din Agnita şi în colaborare cu D.S.V.S.A. Sibiu, au continuat acțiunile de prevenire și combatere a organizării de expoziții de cai fără avizele legale, respectiv fără aprobare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor.
Acțiunea s-a derulat pe raza orașului Agnita şi au fost legitimate 30 de persoane, verificate 22 de autovehicule, au fost efectuate 22 de testări cu etilometrul, au fost controlați 10 deținători și şapte transportatori de animale și au fost verificate 17 cabaline.
Polițiștii au aplicat trei sancțiuni contravenționale în valoare de 47.000 de lei, în urma constatării de nereguli privind fiscalizarea activităților comerciale. A mai fost confiscată suma de 3.770 de lei.

 

Nereguli „tradiţionale” pe drumuri: conducere fără permis sau sub influenţa alcoolului

Pe linie rutieră, polițiștii sibieni au constatat în weekendul ce a trecut opt infracțiuni la regimul circulației, reținând 15 permise de conducere, dintre care cinci pentru conducere sub influența alcoolului. Au mai fost retrase 19 certificate de înmatriculare și s-au aplicat 373 de amenzi, în valoare de 185.000 de lei.
Astfel, sâmbătă, în jurul orei 10, în Mediaș, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe str. Mihai Eminescu, de către un localnic în vârstă de 20 de ani.
În urma verificărilor a rezultat că autoturismul nu este înmatriculat, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.
În aceeaşi zi, în jurul orei 2.30, în Șelimbăr, polițiștii au oprit un autoturism condus pe Prelungirea Mihai Viteazu de către un bărbat, în vârstă de 29 de ani, din Arpașu de Jos.
Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şoferul a fost însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.
În cauză, la nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, se continuă cercetările.
Duminică, în jurul orei 4.45, în Cisnădie, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe str. Transilvaniei de către un bărbat în vârstă de 30 de ani, din Sadu. În urma testării alcoolscopice a conducătorului auto a rezultat o valoare de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cercetările sunt continuate de către Poliția Orașului Cisnădie.
Sâmbătă, în jurul orei 13.50, în Scoreiu, în timp ce conducea un autoturism pe DN 1, un tânăr în vârstă de 20 de ani din Porumbacu de Jos, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un cap de pod. Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale.
Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat că autoturismul este neînmatriculat, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

Acţiunea Roadpol „Speed”: 680 de sancţiuni pentru viteză într-o săptămână

Posted on aprilie 14th, 2025

În perioada 7 – 13 aprilie 2025, în județul Sibiu s-a desfășurat acțiunea „Speed”, destinată verificării respectării regimului legal de viteză și prevenirii evenimentelor rutiere cauzate de viteza excesivă sau neadaptată. Acţiunea s-a desfăşurat conform Programului Operațiunilor Europene 2025 al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (ROADPOL),

În cadrul acesteia, polițiștii rutieri au acționat cu prioritate pentru depistarea șoferilor care depășesc limita legală de viteză, folosind toate echipamentele de supraveghere a traficului și măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor.

Activitățile s-au desfășurat pe toate categoriile de drumuri din județ iar polițiștii rutieri au aplicat 680 de sancțiuni contravenționale care au vizat abateri de la normele privind viteza de deplasare. la 30 de conducători auto, li s-a suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile (pentru 22 de șoferi), respectiv pentru 120 de zile (opt șoferi).

IPJ Sibiu face precizarea că, în perioada 1 ianuarie – 31 martie 2025, în județul Sibiu au avut loc 12 accidente rutiere grave, în urma cărora patru persoane și-au pierdut viața și opt au fost rănite grav. Din totalul accidentelor grave, cinci au avut viteza drept cauză generatoare și s-au soldat cu decesul a trei persoane și rănirea gravă a altor două.

„În acest context, le reamintim conducătorilor auto necesitatea de a respecta regimul legal de viteză, de a se asigura foarte bine înaintea efectuării oricărei manevre de schimbare a direcției de mers și de a păstra distanța de siguranță față de cel care circulă înainte. Toate acestea sunt doar câteva dintre regulile elementare caracteristice condusului preventiv, astfel încât, indiferent de categoria de drum pe care circulă, toți participanții la trafic să fie în siguranță și să ajungă cu bine la destinație”, transmite IPJ Sibiu.

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.