Paracetamol din plastic, cu ajutorul bacteriei E. coli: O descoperire promițătoare, dar cu limite

Posted on June 27th, 2025

Cercetătorii de la Universitatea din Edinburgh au reușit să sintetizeze paracetamol din deșeuri plastice, folosind o reacție biochimică care implică bacteria Escherichia coli (E. coli), potrivit unui studiu publicat în revista Nature Chemistry și preluat de AFP.

Experiența, descrisă drept o premieră, combină procese chimice și biologice pentru a transforma fragmente din PET (polietilen tereftalat), adică plastic reciclat, într-o moleculă intermediară numită PABA, apoi în paracetamol – un medicament utilizat frecvent împotriva durerii și febrei. Procesul a fost posibil doar prin modificarea genetică a bacteriei, astfel încât aceasta să finalizeze conversia în substanța activă.

Studiul, finanțat inclusiv de compania farmaceutică AstraZeneca, arată că o astfel de sinteză nu poate fi obținută exclusiv prin metode chimice sau biologice, ci doar printr-o combinație a celor două. Cercetătorii consideră că reușita deschide noi direcții pentru reciclarea plasticului în produse utile.

Reprezentanții mediului academic consideră descoperirea promițătoare, dar subliniază că este, pentru moment, o simplă demonstrație de fezabilitate. La rândul lor, ONG-urile de mediu se declară sceptice: „Aceste descoperiri nu ajung niciodată la o scară suficientă pentru a aborda problema majoră a poluării cu plastic”, spune Melissa Valliant, de la organizația Beyond Plastic.