Dacă te uiţi acum la parcul “Belvedere”, ai în faţă două aspecte, ambele triste. Primul e că cel mai tânăr parc al Sibiului este deja îmbătrânit, chiar dacă a fost inaugurat în august 2023, deci acum mai puţin de doi ani. Al doilea aspect este că el e o mostră de eşec al modelelor de parcuri ne-naturale, proiectate pe “maps”, 3D-imensionate care or da bine pe ecran şi în PUZ-uri, dar în realitate sunt la fel de artificiale ca PC-ul sau laptopul de pe care au fost făcute, deşi or avea ele ceva iarbă şi copăcei. Şi pentru că nu erau destule aceste handicapuri, a mai intervenit şi vandalizarea repetată oferită de generaţia de hamacişti plus uzura unei folosiri mult mai intense decât se estimase.
Am trecut pe acolo într-o seară de zi de săptămână, foarte recent. Tocmai pentru a vedea, în detaliu şi nederanjat de isteria publică ce a cuprins de câţiva ani orice spaţiu verde public cu alei din oraş, cum mai e cu parcul acesta care înainte, sincer, era totuşi… un parc nou.
O stare de uzură generală
Da. Belvedere este un parc uzat. Ca o talpă de adidaşi chinezărie prea folosiţi la alergat. Ca un tricou odată elegant, dar pe care acum îl porţi doar prin casă. E ros, e chel, e, cum am spus, îmbătrânit. E o umbră palidă a ceea ce a fost. Bun, a fost construit pe un maidan care de fapt era umplutură pentru o groapă de gunoi. Au fost probleme cu realizarea lui, finalizarea fiind amânată în mod repetat. A intrat în folosinţă la propriu cu destul timp înainte de inaugurare, fiind şi un mic scandal atunci pe tema asta.
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Cum e acum? Iarba este uscată ori de la soare, ori de la prea deasa toaletare, ori de la prea mult călcat pe ea (ce circ am avut când am spus atunci în 2023, că iarba este să crească nu ca să faci tu pe întorcătorul la natură stând în fund sau dând ture pe ea la infinit) ori din multe alte motive de întreţinere defectuoasă şi îţi dă un aspect de loc de grătare fără grătare. “Pătura” de cauciuc menită să habar nu am ce, prost camuflată de un strat de rumeguş şi resturi lemnoase, se vede deja, din cauza superficialităţii stratului care îl camufla, de zici că este realitatea ascunsă după matrix. “Florile” acelea solare, aşezate mai ales în scop de propagandă “verde”, care, iniţial şi teoretic, se orientau automat după soare, zac acum ţepene, arătând fiecare direcţia ei, deşi soarele era, clar şi vizibil şi galben-portocaliu, fix la apus, adică vest, adică în direcţia opusă.
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Copacii sunt pricăjiţi, dar asta e cu toţi copacii plantaţi recent care sunt pricăjiţi. Locul de joacă pentru copii, cel cu tubul acela “tunel”, arată ca adus aici de pe şantierul reabilitării vreunei străzi de la marginea oraşului, chelită neuniform de stratul de iarbă. Mocheta de pe mini-terenul de golf arată ca cea de pe o terasă cu bere şi grătare cu cartofi după o săptămână de vreme rea în mijlocul verii (şi e normal asta, ca mochetă). Pepinierei aceleia de brăduţi se vede clar că nu-i prieşte atmosfera de acolo şi probabil nici pământul unde îşi are rădăcinile. Alţi copaci nu au “prins” deloc.
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Randarea de pe ecran nu bate cu cea din realitate
Înţeleg că acum parcurile se concep şi realizează la modul cool, digital, cu softuri specifice, cu proiecţii 3D, ca să dea bine în prezentări. De regulă toate randările acestea suferă de o chestie majoră: or da bine pe ecran, sunt superbe pentru o lume artificial virtuală, dar în lumea reală unde le implementezi arată patetic. În vremea când lumea nu era aşa de evoluată încât să trăiască printre megapixeli, wifi şi 5G, un parc într-un oraş era ceva clar: o bucată de natură, oarecum sălbatică ori sălbăticită intenţionat, cu copaci, cu tufişuri, flori şi alte plante, cu un fir de apă pe cât posibil, cu ceva alei nu exagerat de mari-late, (de preferinţă unele din pământ, ca să dea senzaţia de cărare) plus ceva mobilier urban care să nu violeze starea de mini-inimă a naturii în mijlocul civilizaţiei. Dar, cel puţin la Sibiu şi acum, s-a decis ca parcurile să arate ca într-un joc gratuit de time-management.
Adică totul să fie cât mai artificial cu putinţă, cât mai anti-natural chiar dacă foloseşti recuzită naturală. Să fie multe betoane, asfalturi, alei late de zici că sunt carosabil, construcţii de tot felul care chiar dacă sunt din lemn, tot nu-s de acolo şi nu te relaxează, gazon tăiat periodic de zici că e capul unui biban în vremea armatei obligatorii, flori puţine spre deloc, pietriş cât de o balastieră, curbe de zici că e un traseu de karting.
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Culmea ironiei, belvederea din Belvedere o face tocmai un loc natural complet neîntreţinut şi ne-bibilit: câmpul depresiunii Sibiului care se loveşte departe, de munţi.
Vandalizarea inevitabilă
Nu în ultimul rând, faptul că parcul acesta e loc de întâlnire a unor puberi care sunt fix la vârsta în care te auto-bagi singur în seamă şi orice cretineală e apreciată ca act de mare şmecherie, face ca, pe lângă celelalte “boli” ale lui “Belvedere”, să sufere şi de vandalizare. Unii stâlpi ai “gardului” joacă din nou, ia ghici de ce, pentru că au fost forţaţi să joace. Zona de hamace e vai de steaua ei, aproape TOATE indicatoarele sunt ori rupte complet, ori îndoite, iar la locul de joacă pentru copii, sar pe trambuline ceva feciori de a VIII-a sau a IX-a. Ba parcă au apărut şi ceva mâzgăleli graffiti. Belvedere a reuşit să recupereze handicapul de a fi mai puţin vandalizat decât, de exemplu, Sub Arini ori parcul de pe dig de pe Coposu.
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Se va spune că da, toţi ştim să criticăm, dar de dat soluţii e mai greu. Păi aici nu mai poţi da alte soluţii decât refacerea completă a parcului. Adică să se renunţe la sofisticăreala aceea de “utilaje” ludico-sportive în favoare a doar câtorva esenţiale şi robuste. Să se lase loc naturii să aranjeze cum e mai bine şi ca ea să predomine aici mai mult decât asfalturile, covoarele de gumă, pietrişul, betoanele, dalele, etc. Şi idei ar tot fi, dar mai greu e cu pusul în practică. Până una-alta, nu rataţi o plimbare la Belvedere. În general pentru belvederea aceea naturală, cât o mai fi până nu se va umple de blocuri, vile şi locuri de parcare.
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Am primit pe adresa redacției câteva fotografii surprinse în această dimineață în Parcul „Sub Arini”, în zona intersecției străzilor Avrig cu Luarea Bastiliei. În imagini apare un „izvor” exact pe fostul traseu al cunoscutului pârâu care străbate orașul: „Susură Trinkbach-ul pe banii mei și ai tăi. Sunt toate șansele ca apa rece și limpede ce curge nestingherit în șanț și pe aleile parcului să provină din conducta de apă potabilă recent instalată. Trist este că nimeni nu intervine și că, într-un fel sau altul, tot noi plătim”, este mesajul cititorului nostru care se semnează Marian Apostol.
O legătură cu totul specială s-a creat între un biciclist sibian și o veveriță care sălășluiește în Parcul Sub Arini din Sibiu. Prietenia este avantajoasă pentru ambele părți întrucât veverița primește nuci pe săturate, iar biciclistul se încarcă cu energie la fiecare întâlnire.
Gabriel P. obișnuiește să circule cu bicicleta pe pista din Parcul Sub Arini, lucru pe care-l face aproape zilnic: „Pe aici merg spre serviciu și de șase luni mi-am mai făcut un prieten. Am observat că o veveriță a început să-mi țină calea. Este foarte prietenoasă iar atunci când îi ofer nuci se suie pe bicicletă și vine să o mângâi”.
Bărbatul a făcut numeroase fotografii cu noul său prieten, una dintre ele fiind postată și pe pagina de socializare a sibianului, însoțită fiind de textul „Dai o nucă și treci. Nu dai nuca, nu treci”, ceea ce dezvăluie secretul neobișnuitei prietenii dintre cei doi.
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu anunţă că, sâmbătă, “se alătură prietenilor de la Complexul Național Muzeal ASTRA și Muzeul Național Brukenthal, sărbătorind Noaptea Muzeelor 2025″
“Vizitatorii de toate vârstele vor avea ocazia să participe la un program special, gândit pentru a aduce magia lecturii și farmecul trecutului mai aproape de comunitate. Participarea este gratuită la toate evenimentele desfășurate la Biblioteca ASTRA Sibiu”, spun organizatorii
.
Noaptea Muzeelor de la Biblioteca ASTRA va include:
“Comori astriste: incursiune în istorie la Palatul ASTRA” – vizite ghidate în sediul istoric al bibliotecii (Corp A) – Muzeul Asociațiunii și Sala Festivă. În intervalul orar 17-22, cei interesați vor putea explora obiectele expuse în Muzeul Asociațiunii, un spațiu în care trecutul cultural-istoric este păstrat și valorificat. Participanții vor avea ocazia să descopere poveștile clădirii, alături de istoria și moștenirea culturală a Asociațiunii ASTRA.
“Poveștile Parcului ASTRA”, alături de istoricul Răzvan Pop, care va conduce participanții prin locuri importante din centrul orașului. Tururile ghidate reprezintă un bun prilej de a descoperi și a redescoperi spațiile urbane mai mult sau mai puțin familiare dintr-o altă perspectivă. Mini-excursiile de explorare a Sibiului sunt programate la ora 18:00 și ora 20:00, având drept punct de plecare Corpul B al Bibliotecii ASTRA.
“Povești altfel în pijamale” – la ora 20, bibliotecarii de la ASTRA vor citi povești copiilor, în spațiul American Corner Sibiu (Corp B, et. 5). Cei mai tineri vizitatori sunt așteptați să asculte povești captivante, transformate în lecții de viață sănătoasă.
Expoziţia “Călător în natură”, realizată de artistele plastice Maria Matei și Elena Oros. Expoziția va fi în foaierul bibliotecii (Corp B, parter) şi poate fi vizitată între orele 17 și 22.
“Noaptea Muzeelor reprezintă un moment deosebit pentru comunitate, în care cultura, istoria și poveștile prind viață în mod autentic. Biblioteca ASTRA se alătură instituțiilor muzeale din Sibiu pentru a oferi publicului o experiență aparte, dedicată descoperirii. Spațiu al culturii și al memoriei colective, biblioteca își deschide porțile pentru toți cei care doresc să exploreze istoria și comorile locului în care trăim. Invităm publicul de toate vârstele să ni se alăture pentru o seară plină de emoție și descoperiri valoroase.”, a transmis Răzvan C. Pop, istoric și director al Bibliotecii ASTRA Sibiu.
A fost odată ca niciodată, pe vremea când nu exista atâta paranoia cu privire la ce face copilul tău atunci când se distrează pe unde se mai distrează el singur sau însoţit, un loc mult mai popular decât ar fi acum un loc de joacă privat. Era pe actualul Bd. Coposu, pe atunci numit, propagandistic, “23 August”. Era faimosul tobogan, cel mai mare din Sibiu, la care veneau copii din toate punctele cardinale şi cartierele oraşului. Timp de aproape 20 de ani, generaţii de copii şi-au încercat curajul la acest “utilaj de joacă” din parcul aflat pe valul de pământ al fostei cetăţi şi fost loc de plimbare pentru sibienii care la începutul secolului al XIX-lea descopereau că e bine şi să te relaxezi. Pentru că aici era faimoasa “Promenadă de sus”/”Obere Promenade”: o alee lată, mărginită de un zid de copaci, care ducea până lângă actuala stradă Independenţei.
Mi-am amintit deseori de el, până l-am regăsit într-o imagine dintr-un ziar vechi, cumva înaintaş al Tribunei, săptămânalul raional “Flacăra Sibiului”.
Cum era toboganul din parcul numit de copiii vremii “La leagăne”? Era foarte înalt. Avea cam 2 metri spre 3. E mult? Nu. Nu, dacă nu eşti un copil cu o înălţime de un metru. Dacă eşti, ţi se părea chiar foarte sus. Să urci pe scara aceea metalică până sus era o dovadă de vitejie, de încredere în sine, de imaginea ta în ochii celorlalţi copii. Dacă reuşeai asta, ajungeai în “foişorul toboganului”, împrejmuit de un parapet din metal şi plasă de sârmă. Dacă reuşeai şi să “te dai” pe una din “pantele” lui, de regulă cea spre bulevard (era una şi spre str. Gimnasticii, mai puţin folosită), era ca şi când ai fi trecut un examen. Deci urcai, singur sau ajutat de ceilalţi copii. Acolo sus, te decideai să cobori, deşi era cam dificil, pentru că înălţimea aceea era cam zăpăcitoare şi te simţeai ca un paraşutist în faţa primului salt. Apoi te puneai în poziţia “şezând” şi îţi dădeai drumul la modul “asta e”. Viteza era mare, senzaţia era unică, iar când ajungeai jos, nu ştiu cum te făceai că erai aruncat fix în picioare. Se mai întâmplau deseori mici incidente: pantalonii, ciorapii sau alte componente vestimentare se mai agăţau de tabla uzată a “pantei” şi se rupeau, spre deliciul mamelor care aveau din nou obiecte ale muncii.
Toboganul de pe Bd. 23 august era unul care dădea dependenţă. Odată ce te-ai dat pe el, doreai să te dai din nou. Tu şi ceilalţi copii. Te dădeai chiar şi când era vreme mai rea, de făceau fundul (pantalonilor) plici în balta adunată în partea de jos a toboganului, plus că aterizai fi în noroi. Dar nu conta, ai fost şi tu să te dai pe tobogan.
Amintiri cu Toboganul
Chiar după atâtea decenii, oamenii maturi – foşti copii încă mai au amintiri cu acel “utilaj de joacă”:
“De pe toboganul ăla am căzut eu ca să-l salvez pe fratele să nu cadă pentru că eram mai mare și trebuia să am grijă de el” (C.C.); “Cred că era cel mai mare topogan din Sibiu. Și leagănul de 4 persoane. Ce frumos era parcul acela, păcat că nu mai este așa”. (A.V.); “Cel puţin o pereche de pantaloni i-am agăţat pe acel tobogan” (M.B.); “Aici mi-am agățat “ștrampelii” cei noi, albi, cei de la costumul de pionier: Şi ce supărare a fost… Şi câte lacrimi…” (B.C.); “Ai mei mă aşteptau acasă, iar eu apăream cam spre seară. În jocul nostru uitam de tot. Ore în şir mă dădeam în leagăne. Inclusiv în cel mare. Câte hăinuţe nu am rupt pe tobogan…. Apoi ajungeam acasă flămândă şi murdară, fără pulovăraş şi gentuţa de grădinită…” (A.S.); “Bineînțeles că îl țin minte. Am vrut să mă dau în picioare pe el, și am căzut în bot” (R.H.); Eu locuiam la Rășinari și când ne aduceau părinții la oraș, odată la săptămână, era sărbătoare mare că ajungeam în parc și automat la tobogan. (L.S.); “Îmi amintesc bine de el, locuiam pe Tipografilor, eram mereu la leagăne și pe tobogan!”. (N.C.); “Mi-am rupt şi eu o pereche de pantaloni pe toboganul ăla (G.M.); “Mă ducea mama. Nu era altul pe vremea aceea, după, au apărut “elefanţii” (F.V.); “Era un parc frumos. Aveam leagăne, tobogane, “rotative”. Era OK. Îl parcurgeam frecvent, locuind în zonă. (S.T.); “Câți nădragi a rupt toboganul ăsta…” (A.C.); “Eu mi-l amintesc foarte bine! Era un tobogan care strica pantaloni & ştrampeli”. (E.N.); “Era în partea dinspre teatru? Și era mult noroi când ploua? Atunci îmi amintesc”. (T.S.B.);
“Reabilitarea” bulevardului 23 august din 1986 (dacă nu mă înşel) şi trecerea lui de la două benzi pietruite la patru asfaltate a însemnat nu doar ruperea a jumătate din valul de pământ, şi implicit din parc, ci şi dispariţia celui mai mare tobogan din Sibiu. Char dacă nu mai aveam vârsta, un timp am sperat că îl vor monta la loc. Nu a fost aşa. Pentru cei deosebit de curioşi, acum, aproximativ în locul lui, e chestia aceea numită “skate-park”. Ce mai, am evoluat până dincolo…
Sursa foto: ziarul “Flacăra Sibiului”
Vremea bună îi readuce în parc pe „hamaciști”. Zona cu iarbă dintre aleile ce mărginesc cel mai mare parc al Sibiului se repopulează, încetul cu încetul, de adolescenți care își montează hamacul pe copacii parcului.
Primul „hamacist” a apărut încă din ziua de Paști, tânărul fiind surprins într-o fotografie în timp ce citea. Prezența adolescenților ce își petrec după-amiezele relaxați în hamac este una obișnuită în Sub Arini, pe timpul verii.
„Moda” a apărut în urmă cu câțiva ani și în scurt timp a devenit parte din peisaj „Nu e nimic rău că stau în hamac în parc și citesc, discută sau ascultă muzică. Decât să stea pe la discotecă sau să facă altele, mai bine așa” a spus un bărbat care se plimba alături de familie pe aleea principală a parcului. (D.B.)
Vremea din ziua de Paști a fost, mai degrabă una de vară decât de primăvară, așa că după masa festivă mulți sibieni au ieșit să se plimbe prin parcuri.
Fie că au luat aleile la pas, fie că le-au străbătut cu bicicleta ori au împins cărucioarele cu bebeluși, cu toții s-au bucurat de vremea caldă, bă unii chiar au căutat locuri mai umbroase.
Atracția din Parcul Sub Arini s-a dovedit a fi o familie de rațe sălbatice ai cărei pui alunecau pe luciul pârâului Trinkbach. Cei care au trecut pe podul situat în vecinătatea terenului de tenis s-au oprit pentru o sesiune de fotografii cu simpatica familie de rățuște. Astfel, locul s-a transformat în cel mai populat punct al parcului, spre distracția celor ieșiți la plimbare.
Rațele sălbatice, veverițele și aricii sunt „locatari” obișnuiți ai Parcului „Sub Arini”, pe timp de „pace”, ele căutându-și refugiu în alte zone odată cu dezlănțuirea unor evenimente zgomotoase în Sub Arini.
Natura continuă să demonstreze că deține supremația în materie de frumusețe și capacitate de a ne surprinde, indiferent de avansul tehnologiei.
Într-un parc natural, din vecinătatea Sibiului, mai exact în Rezervația Oltenia de sub Munte au fost filmate mai multe capre neagre, specie protejată. Animalele se plimbau nestingherite pe culmea muntelui, sprintene, în deplinătatea unui comportament firesc.
Imaginile au fost postate pe pagina de socializare a Geoparcului Oltenia de sub Munte. (D.B.)
