E vremea colindelor. Mă scuzați, am încurcat șabloanele de Paști cu cele de Crăciun. Revin: trebuie să fim mai buni, acum, de Sărbătorile Pascale. Dar nu-i nimic, trec și ele, după care scăpăm de corvoada asta a îmbunării impuse de calendarul religios. Ce facem după Paști, că îndemnurile sunt de o proximitate temporală crâncenă? Mă rog, mai suntem ocupați până în 18 mai cu alegerile, dar după aceea cu ce ne mai îndeletnicim? De buni, nu va trebui să fim mai buni, căci au trecut Sărbătorile Pascale, problema prezidențială va fi tranșată (dacă nu mai face vreun bis CCR la reprezentația din 6 decembrie), deci ne paște o debusolare totală. Poate vine canicula mai devreme și ne fixăm alt obiectiv, să trecem cu bine peste ea. Și uite așa, dintr-o așteptare a trecerii unui eveniment în alta, ne trezim că s-au mai scurs câteva luni, câțiva ani. Iar noi am uitat să ne bucurăm de prezent, stând geană pe dealurile încețoșate ale unui viitor incert.
Recidivăm la fiece mare sărbătoare în compulsivele curse nebunești săvârșite întru aprovizionări de proporții, contribuim la formarea unor interminabile coloane de mașini al căror cap începe la hypermarket, iar coada e peste două cartiere. Din nou, Sărbătorile Pascale se dovedesc mai degrabă un asalt culinar decât o zvâcnire sufletească, dar nu e nimic nou, probabil am rămâne înmărmuriți dacă lumea nu s-ar buluci la magazine, în această perioadă.
Vom trăi, ca de fiecare dată, revelația supraviețuirii post-sărbătoare: ne-am baricadat între sarmale, fripturi, cozonaci, drob, vin, bere, sucuri, iar timpul a trecut iute și nepăsător prin noi, lăsându-ne cu gurile căscate și câteva kilograme în plus. Că, deh, nu ești în rândul lumii dacă nu te iei la trântă cu puhoaiele calorice și nu etalezi oarece bunăstare festivă. Poate că ne comportăm ciudat deoarece ținem prea mult cont de calendar, de poză, de ceea ce suntem în percepția altora și uităm de noi; de noi cei fără de accesorii și cosmetizări sociale, de noi înșine, cei de care ne-am înstrăinat, voit sau luați de val. Cine știe, poate vom reuși să dibuim în noaptea Învierii și altceva în afara inventarului vestimentației cunoscuților zăriți în mulțimea adunată în jurul bisericii. Să aveți Sărbători tihnite, cu regăsiri vindecătoare!
Ca niște pristandale de studio, analiștii neamului numără procentele pe care candidații cu oarece șanse la turul doi al prezidențialelor le au. E un fel de joc de „alba-neagra” cu voturile românilor, ale unui electorat ce pare să pândească din umbra incertitudinii și să lovească neașteptat, în 4 mai. S-au făcut toate combinările și permutările de voturi posibile, dar misterul continuă să planeze asupra podiumului electoral. Cineva observa că pe rețeaua de socializare care face și desface în România, Elena Lasconi a devenit un fel de Călin Georgescu. După ce USR s-a lepădat de ea, Lasconi a început să capete o aură de erou anti-sistem, ceea ce o duce, în conștiința unora, spre modelul Georgescu; cu atât mai mult cu cât acesta din urmă a lăsat un loc liber în barca unei anumite părți din electorat. Într-adevăr, Elena Lasconi s-a declarat împotriva curentului pe care l-a numit izolaționist, însă în percepția unora dintre admiratorii lui Georgescu, imaginea ei ar putea căpăta valențele luptătorului cu hidra sistemului.
E posibil ca USR să îi fi făcut un serviciu primăriței din Câmpulung atunci când a vrut să o arunce din tren, transformând-o într-o victimă prigonită de uneltitori coborâți din tabloul cu practici politice românești învechite. Și mai e ceva: George Simion, teoreticul moștenitor al averii electorale lăsate de Georgescu, duce o campanie pasivă, neîmbrățișată de foarte mulți dintre cei ce îl votaseră pe câștigătorul din noiembrie 2024. În plus, anunțurile venite dinspre actuala putere cu privire la posibile măsuri draconice aplicate după prezidențiale, nu fac altceva decât să mai știrbească din bagajul electoral al candidatului comun, Crin Antonescu.
Dacă Elena Lasconi va puncta și la acest capitol, afurisind ipotetica majorare și înmulțire a birurilor, are șanse să mai ia câteva procente. Strategic vorbind, totul ar putea părea un plan inteligent, bine pus la punct. Totuși, e prea sofisticat pentru năcădăii din politica românească, mai degrabă viscerali decât calculați. Au mai rămas doar două săptămâni și jumătate până la marea confruntare, dar lucrurile sunt departe de a fi tranșate. Candidații dimpreună cu partidele au darul de a-și da cu stângul în dreptul, de a le ridica mingi la fileu adversarilor (vezi bâjbâielile lui Ponta) și o fac cu un entuziasm tâmp, inexplicabil. Marea durere e că unul dintre ei, oricare ar fi, se va muta pentru următorii cinci ani la Cotroceni.
Am pășit, de luni, în Săptămâna Mare, așa că am și auzit îndemnurile unora la abținere de la clevetiri și alte porniri răutăcioase. Nu poți să nu remarci din nou, acest contract pe perioadă determinată cu bunătatea, cu toleranța. Tacit, ni se propune să fim buni până de Paști, mă rog, hai, treacă de la noi, până în a treia zi, adică pe marțea viitoare. După care se poate dezlănțui potopul răutăților, cu o și mai mare presiune, că, deh, ne-am abținut o săptămână. Ceea ce n-am reușit să înțelegem (și aici e inclus și subsemnatul, că nu-i vreun sfânt necanonizat) este că domesticirea, toleranța, altruismul nu se contractează pe termen limitat, ideea e să te lași pătruns de ele în fiece zi. M-am uitat luni la știrile cu conținut de săgeți politice și mi-am dat seama că, prinși de microbul luptei de gherilă, bidiviii partidelor au ratat poza de început de Săptămână a Patimilor, acea ipostază în care ar fi trebuit să joace rolul smeriților de serviciu.
Le-am urmărit replicile tăioase și am ajuns la concluzia că e de preferat consecvența sinceră în polemica de mahala acelei sfieli teatrale pe care o adoptă unii, scrâșnind din dinți, clocind planuri de răzbunare ce vor fi puse în aplicare imediat ce se va stinge flacăra lumânării aprinse în noaptea de Înviere. Nu cred în îmblânzirea de formă, pe termen scurt, a cuiva, nu cred că un om va deveni cu adevărat mai bun, doar pentru că în această săptămână se va abține de la bârfe și uneltiri. Și-atunci, de ce să ne mai prefacem, de ce să îmbrăcăm înșelătoarele straie ale evlaviei sezoniere? Cine a scuipat venin până duminică, nu are cum să reverse blândețe de luni încolo; poate cel mult să ia o pauză ipocrită de la sălbăticia cotidiană.
Dacă jinduim la puțină primenire sufletească, să ne facem planuri pe termen lung, nicidecum să ne înfrățim cu smerenia până trecem puntea Sărbătorii de Paști. Contrar credinței unora, Divinitatea nu poate fi dusă cu preșul, nu poate fi amăgită cu o pauză de câteva zile de la răutățile și încrâncenările obișnuite. Măcar în această privință, măcar de această dată politicienii nu au mai fost ipocriți: au continuat să se taie, să se înjure și în intervalul în care mulți se înzorzonează cu tinichelele aparentei toleranțe.
