Plăcile memoriale sau comemorative de pe clădirile unei localităţi sunt o dovadă că acolo a fost o bucată de istorie: a stat cineva, s-a început ceva, a fost sediul instituţiei Cutare, că acolo s-a semnat, s-au întâlnit, a avut loc. Dau valoare atât locului, cât şi oraşului. Adică arată că localitatea în cauză nu a trecut prin istorie cum trecea acceleratul prin halta Mohu, ci chiar a însemnat ceva. O asemenea localitate este şi Sibiul. Bun, colecţia lui de plăci memoriale, comemorative şi indicatoare, oricât ar fi ea de consistentă (şi e!), nu contribuie la afluxul de turişti, dar şi aceste plăci au valoarea lor. Şi se supun anumitor legi. Şi contează. Sunt o parte a unui întreg numit patrimoniu cultural.
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Cum să NU ai o evidenţă publică a plăcilor memoriale din Sibiu
Ca să vezi ce lipseşte, trebuie să ştii ce ai. E ca la inventar. Aici inventarul a fost mai greu deoarece, online, nu ai vreo listă centralizată a tuturor plăcilor memoriale/comemorative ale Sibiului. Lista Monumentelor Istorice – LMI se ocupă doar de ceea ce e clasat ca monument istoric, dar nu toate clădirile beneficiare de aşa ceva sunt clasate astfel. Nu am găsit pe vreo pagină despre Sibiul istoric decât secundar ori fragmentar câte ceva. Cărţile ghid ale oraşului sunt prea vechi ca să fie “la zi”, iar să răsfoieşti colecţia de ziare sibiene de la 1930şi încoace e cam dificil şi mănâncă prea mult timp.
În schimb, mi-a parvenit o lucrare, “Locuri ale memoriei. Politicile simbolice ale spațiului public într-un oraș memorial”, semnată de Mihai S. Rusu, conferenţiar la ULBS, în care, printre altele, avem şi un inventar al plăcilor de acest fel de pe teritoriul Sibiului, la nivelul anului 2023. Cel puţin până acum, este singurul loc unde am găsit aşa ceva la nivel mai actual.
Interesant cum iar, în materie de istorie locală şi de promovare a ei, treaba bună o face tot “iniţiativa particulară”. Oricum, ideea e că avem o evidenţă, deci putem vedea ce avem şi ce lipseşte.
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Sibiul, oraş de top (şi de comedie) în materie de plăci comemorative
Conform cărţii lui M.S. Rusu (şi a numărătorii mele, deci scuze dacă apar mici erori), în municipiul Sibiu avem 98 de plăci memoriale, la care se mai adaugă 14 plăci informative. Un palmares demn de valoarea cultural-istorică a Sibiului.
Calitativ, unele sunt în regulă, dar altele sunt ori amplasate aiurea (ca cea cu şcoala românească a lui Gheorghe Lazăr de pe Reconstrucţiei, pe o clădire care NU a fost şcoală vreodată), altele sunt aşa de vechi încât au valoare istorică prin ele înseşi (din vremea de când Sibiul era capitala raionului Sibiu din regiunea Braşov) iar altele sunt pur şi simplu comice prin ceea ce sunt şi cum sunt ele concepute.
De exemplu, o avem pe cea de pe clădirea cu Agenţia Teatrală (fost hotel), unde aflăm că aici a “poposit” (sună mai arhaic, mai de letopiseţ “poposit” decât secul “a stat”) Alexandru Ioan Cuza care era “în drum spre exil, după detronarea sa de către reacțiunea burghezo-moșierească”. Să citeşti de “reacţiunea burghezo-moşierească” în anul 2025 este hazliu, mai ales că “reacţiunea” aceea este acum chiar parte din guvernarea “pro europeană”. Iar Cuza nu era vreun fiu de muncitor sau ţăran clăcaş, ci chiar boier. Deci un burghezo-moşier. La fel, cea de la Facultatea de Teologie, în care este vorba despre Mihai Eminescu şi poetul indian Rabindranath Tagore. Care nici Eminescu nici Tagore nu au călcat în sau pe lângă clădirea Teologiei, nici nu au stat prea mult prin Sibiu (Eminescu, da, o dată a “poposit” cu trupa lui Pascaly, dar ca simplu sufleur, iar Tagore deloc) nici nu s-au cunoscut unul pe celălalt. Un premiu al penibilităţii îl poate lua placa de pe Turnul Olarilor, unde avem o mostră de moartea gramaticii, când citim că turnul a fost întreţinut şi apărat de “bresla Olarilor”, fix pe cea mai frumoasă cică stradă din Sibiu. Avem şi ceva neautorizat, dacă ne referim la citatele din gândirea politică a ex-preşedintelui Iohannis, expuse pe o casă de pe Filarmonicii şi despre care am scris.
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Vorbeam despre plăcile dispărute…
Unele dintre plăcile memoriale (sau comemorative, contează?) pur şi simplu au dispărut de pe anumite obiective: case, clădiri, turnuri. Motive? Oficial niciunul, dar poate fi vorba ori de o renovare a clădirii şi lipsa de chef de a mai monta la loc placa aceea, că merge şi aşa şi că nu vede nimeni. Sau de o lucrare (tot de renovare) publică aşa de la fix făcută încât “uitatul” re-montării acelui accesoriu a fost doar un detaliu infim. Sau, în unele cazuri şi pentru că altă explicaţie nu putem găsi, pentru că aşa a avut chef proprietarul.
De exemplu, Turnul Dulgherilor nu mai are vreo placă informativă, deşi avea. A dispărut o dată cu renovarea lui şi transfomarea sa într-un loc vizitabil. Bun, placa era dintre cele vechi, dar nefiind înlocuită de ceva similar, o declarăm pierdută. Tot pierdută declarăm placa memorială care marca locul de unde s-a plecat în decembrie 1989 la Revoluţie, de pe o clădire ce aparţinea de fabrica “Balanţa”. Clădirea s-a demolat, fabrica “balanţa” a devenit “Balanţa Residence” iar placa o fi ajuns, până la proba contrarie, nimic sau accesoriu de grătar, că cică se face bine ceafa pe ea dacă o încălzeşti cum trebuie. Sau o fi fost salvată, dar nu ştiu eu.
La fel, pe strada Mitropoliei nr. 7 clădirea fostului “împinge tava” “Expres” ulterior “Metropol”, se afla montată o placă memorială care arăta că “În această casă a poposit (iar “poposit”!) în toiul evenimentelor din 1848, în drumul său spre Munții Apuseni, Avram Iancu (1824-1872), membru al Comitetului națiunii române”. Placa a fost montată în 1968, iar “casa” era de fapt un hotel unde de regulă “poposesc” oameni. Acum, ea nu mai există pe clădire sau cel puţin nu mai e vizibilă. Oricum, aici nici casa propriu-zisă nu dă semne că va mai exista, aşa că nu are rost să ne mai mirăm.
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Dispărută este şi o supravieţuitoare: placa de pe str. Avrig nr. 14. Veche din 1930, ea se referea la faptul că aici şi-a trăit ultimii ani ai vieţii Andrei Bârseanu, cel mai longeviv preşedinte al Asociaţiunii ASTRA. De fapt şi str. Avrig s-a numit, din 1930 până în 1947, Andrei Bârseanu: Pe placă scria: “De la anul 1914 până la anul 1922/ în această casă a muncit pentru ideal a crezut si a/ așteptat ziua cea mare cel care a fost/ Andrei Bârseanu,/ președintele ASTREI./ Luptător pentru dreptate cântăreț al triumfului/ prin unire și apostol al luminei poporului/ românesc”. Placa a supraviețuit dictaturilor regale, antonesciene, războiului, ocupaţiei sovietice, dictaturilor staliniste şi ceauşiste, perioadei demente de imediat după 1990, tranziţiei la economia de piaţă, integrării în NATO şi UE iar în 2017 încă mai exista pe faţada casei. Până când, la un moment dat, a dispărut. Cum de ce şi în ce scop, habar nu avem.
O altă placă ce nu mai există în teren este cea de pe bd. Mihai Viteazu, de pe fosta clădire a Telefoanelor, acum sală de jocuri şi magazine de îmbrăcăminte. Ea marca locul unde a fost împuşcat de terorişti (indiferent de-ai cui erau), în timpul Revoluţiei din 1989, locotenentul major Octavian Niţă, de la şcoala de transmisiuni.
Era din marmură şi pe ea scria: “Pentru libertate şi dreptate /pe această clădire a căzut/ eroic Mr. p. m. NIŢĂ OCTAVIAN / în 22 decembrie 1989 / Fie ca cinstirea să-i fie veşnică/ Promoţia subofiţeri transmisiuni 1991”
Cinstirea veşnică a durat până la transformarea şi “renovarea” Telefoanelor când a dispărut complet, clădirea fiind “placată”, deci nemaifiind loc de amintirea unuia care a murit acolo. Oricum, şi înainte de dispariţia ei, placa era periodic acoperită de reclame sau de alte chestii.
M3362M-4206
Ce spune legea. Legea spune că nu e bine
Am fost curioşi şi dacă legea care-o fi ea, face referire la starea, mutarea sau demontarea plăcilor memoriale de pe clădiri, indiferent de proprietatea lor. Legea 299/2022 “pentru modificarea și completarea Legii monumentelor de for public nr. 120/2006” face referire la faptul că plăcile memoriale sunt monumente de for public, invocându-se Articolul 2 din legea anterioară. Acesta spune că “În sensul prezentei legi, monumentele de for public sunt bunuri imobile, lucrări de artă plastică, artă monumentală, construcţii sau amenajări neutilitare, având caracter decorativ, comemorativ şi de semnal, amplasate în spaţii publice, într-o zonă de protecţie, pe terenuri aflate în domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale”. Legea nouă adaugă la Art. 2 şi că din arta monumentală de for public fac parte “plăcile sau lucrările comemorative”, oferind o clasificare a acestora: “plăci comemorative dedicate unor personalități istorice, culturale, științifice, sportive sau din alte domenii” şi “plăci comemorative dedicate unor momente, evenimente istorice, clădiri demolate”.
Art. 5 din legea 299/2022 spune şi cine este responsabil cu administrarea și conservarea plăcilor memoriale: proprietarii sau autoritățile publice centrale sau locale, ori instituțiile care sunt proprietare ale locurilor de amplasare a plăcilor memoriale.
Se mai spune în lege că “Fapta proprietarului sau administratorului unui monument de for public de a nu îl întreține în mod corespunzător sau de a nu remedia degradările survenite, într-un termen de maximum șase luni de la data sesizării oficiale a degradării, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 15.000 lei”. Dar, în cazurile de mai sus, cineva putea face oficial o sesizare pe care nu a făcut-o.
Şi dacă noi nu am fi scris, problemele acestea nici nu ar fi existat. Ei, acum există. Să vedem ce se va face.
