Atât la nivel naţional cât şi la nivel judeţean, rata de promovare la examenul de Definitivat 2025 este extrem de scăzută. Doar 60,8% dintre cei examinaţi la nivelul judeţului Sibiu au trecut examenul, având medii mai mari sau egale cu 8, înainte de contestații. La nivel naţional, suntem în aceiaşi parametru, rata de promovare fiind de doar 63,36%.
Este o situaţie record, ea fiind cea mai scăzută rată din 2021 încoace, pe plan naţional ((72,58% în 2024, 76,97% în 2023, 70,8% în 2022 și 72,9% în 2021) 33 de candidați au obținut nota 10, şi aici numărul fiind sub cele anterioare (58 de candidați în 2024, 131 candidați în 2023 și 187 în 2021).
La nivelul județului Sibiu, din cele 286 cadre didactice ale căror lucrări au fost evaluate, 174 au obținut certificatul de definitare în învățământ. Aici trendul a fost ascendent, faţă de 166 de promovaţi în 2024, 171 în 2023, 146 în 2022 și 174 în 2021.
La nivel national, în această sesiune, la proba scrisă din 8 iulie au fost prezente 9.169 cadre didactice (96,41%). Dintre ele, 311 s-au retras și alte opt au fost eliminate pentru fraudă sau tentativă de fraudă, iar o lucrare a fost anulată în centrele de evaluare.
Nu există cadre didactice care să fi obținut media 10 în acest an (niciun cadru didactic în 2024, 5 cadre didactice în 2023, 1 cadru didactic în 2022 și 6 cadre didactice în 2021).
Județul Sibiu ocupă locul 29 pe țară, înainte de rezolvarea contestațiilor, după Iași (74,3), Gorj (74,1%), Maramureș (73,3%), Dâmbovița (73%), Galați (72,5%), Alba (72,3%) Cluj (72%), Botoșani (69,6%), Dolj (69%), municipiul București (68,5%), Buzău (68,1%), Bacău (67,8%), Brașov (67,4%), Prahova (67,3%), Brăila (67%), Suceava (66,3%), Bihor (65,9%), Argeș (64,8%), Vâlcea (64,5%), Ilfov (64,3%), Vaslui (63,6%), Constanța (63%), Arad (62,8%), Hunedoara (62,7%), Bistrița-Năsăud (62,5%), Olt (62,1%), Vrancea (62%) și Mureș (61%)
Contestațiile se depun la sediul centrului de examen (Liceul Teoretic „Constantin Noica” Sibiu) sau pot fi transmise on-line sau pe fax, în zilele de 15 iulie (între orele 12:00 – 20:00), respectiv 16 iulie (intervalul orar 08:00 – 12:00). Rezultatele finale se afișează la centrele de examen și pe site-ul anterior menționat, în data de 21 iulie 2025.
LA nivelul judeţului Sibiu, numărul de medii între 4 şi 5,99 a fost de 10, între 6 şi 6,99 de 40, între 7 şi 7,99 de 62, între 8 şi 8,99 de de 112 iar între 9 şi 9,99 de 62. NU a existat la sibiu, ca municipiu şi judeţ, vreo medie de 10.
Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu a anunţat că Ministerul Educației și Cercetării a centralizat, vineri, rezultatele din prima sesiune a examenului de bacalaureat pe 2025, cele de dinainte de soluționarea contestațiilor.
La Sibiu, rata de promovare (înainte de contestații), la nivelul judeţului, este de 80,1%. Pentru promoția curentă, rata de promovare este 85,0%.
Comparativ cu sesiunea de BAC din iunie-iulie anul trecut, rata de promovare este mai slabă, ea scăzând cu 3,1% (83,3%), dar față de cea din 2023, a crescut cu 2,6% (77,5%) La fel, promovabilitatea de anul acesta a crescut cu 0,2% (79,9%) față de sesiunea iunie-iulie 2022, cu 3,2% (76,9%) față de sesiunea iunie-iulie 2021, cu 8,3% (71,8%) față de sesiunea iunie-iulie 2020, și cu 3,8% (76,3%).
În sesiunea iunie 2025, au promovat 1.584 de candidați, dintr-un total de 1.977 prezenți, 393 candidați fiind respinși pentru că au avut media probelor mai mică de nota 6. Dintre aceștia, 268 candidați respinși (68,19%) sunt din promoția curentă, iar 125 candidați respinși (31,81%) sunt din promoțiile anterioare. Alţi 54 de elevi au absentat.
Niciun elev nu a obținut media generală 10, primele trei medii fiind de 9,96, 9,95 și 9,93 ele aparţinând unor absolvenți ai Colegiului Național “Georghe Lazăr” din Sibiu.
Cei mai mulţi 10 la matematică, apoi la biologie
Pe disciplinele de concurs cele mai multe note de zece au fot de 53, la matematică, apoi la biologie (21), geografie (16 şi logică şi argumentare (14). Au mai fost note de 10 la limba și literatura română (4), limba și literatura germană maternă (1), istorie (11), chimie (1), fizică (11) şi informatică (3),
La nivelul județului, o singură unitate de învățământ a avut rata de promovare de 100%: Liceul Tehnologic “Stănescu Valerian” din Târnava). Nu a existat vreo unitate de învățământ cu o rată de promovare de 0%. Topul unitățior de învățământ cu nivel liceal din județul Sibiu, după rata de promovare înainte de contestații, este:
Liceul Tehnologic “Stănescu Valerian” Târnava – 100%
Colegiul Național “Samuel von Brukhenthal” Sibiu – 99,05%
Colegiul Național “Octavian Goga” Sibiu – 98,85%
Colegiul Național “Gheorghe Lază” Sibiu – 98,12%
Colegiul Național Pedagogic “Andrei Șaguna” Sibiu – 95,31%
Liceul Teoretic “Constantin Noica” Sibiu – 94,18%
Liceul Teoretic “Onisifor Ghibu” Sibiu – 92,72%
Liceul Teoretic “Axente Sever” Mediaș – 91,30%
Liceul de Artă Sibiu– 90%
La nivel național rata de promovare este de 74,3%. Pentru promoția curentă rata de promovare este 79,90%, iar pentru promoțiile anterioare 32,1%. Cele mai mari rate de promovare au fost în judeţele: Cluj – 85,4%, Bacău – 82,3%, Iași – 81,4%, Brăila – 81,3%, Brașov – 81,0%, Galați – 80,9% şi Sibiu – 80,1%
IŞJ Sibiu precizează că nota minimă de promovare la BAC, pentru fiecare disciplină, este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este minimum 6. Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaților prezenți.
Rezultatele de dinainte de contestații au fost afișate vineri 20 iunie, la ora 12, în centrele de examen şi pe pagina web dedicată examenului, bacalaureat.edu.ro.