Doi medici noi la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu

Posted on May 9th, 2025

Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu are doi medici noi în echipă, dr. Iulia Oaida și dr. Darius Dăncilă. Ambii sunt pneumologi specialiști şi s-au alăturat de curând echipei spitalului

“Angajarea unor noi cadre medicale care să ofere servicii de sănătate pentru comunitate este extrem de importantă și reprezintă o prioritate permanentă pentru spitalul nostru. Ne-am dorit foarte mult să reusim să mai angajăm medici, întrucât cerințele din partea populației sunt tot mai numeroase. Mă bucur că ne-am îndeplinit acest obiectiv și sperăm că prin extinderea echipei vom putea acoperi și mai bine solicitările pacienților noștri, care necesită diagnostic și tratament pentru întreaga multitudine de patologii respiratorii cu care se confruntă”, a declarat Cristian Roman, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu.

Iulia Oaida a absolvit Facultatea de Medicină a Universității “Lucian Blaga” iar în perioada rezidențiatului a activat în cadrul spitalelor sibiene. Ea mai este asistent universitar la disciplina Histologie și citologie, Departamentul preclinic din cadrul Facultății de Medicină Sibiu.

“Mă bucur că am ocazia de a-mi începe activitatea de medic specialist într-un colectiv de profesioniști alături de care am avut posiblitatea să mă dezvolt profesional. De fapt, mai bine zis, de a-mi continua munca în mijlocul lor, având în vedere că cea mai mare parte din timpul de pregătire din perioada rezidentiatului am petrecut-o în acest spital. Când am ales această specialitate nu îmi era atât de clar ce va urma. Pe măsură ce am ajuns să o cunosc mai bine, mi-am dat seama că începe să facă parte din mine. Din acea latură profesionala pe care o are personalitatea fiecărui om. Îmi doresc să mă dezvolt în continuare, sa consolidez relațiile cu colegii și să aduc o contribuție cât mai ridicată realizărilor pe care, în mod constant, Spitalul de Pneumoftiziologie le oferă comunității sibiene”, spune dr. Iulia Oaida.

Darius Dăncilă, medic specialist pneumolog, se află la început de carieră şi are o pregătire solidă în diagnosticarea și gestionarea afecțiunilor respiratorii. Absolvent şi el al Facultății de Medicină din cadrul ULBS și al programului de rezidențiat în pneumologie desfășurat la Spitalul de Pneumoftiziologie “Leon Daniello” din Cluj-Napoca, dr. Darius Dăncilă își propune să ofere îngrijire medicală de calitate, bazată pe cele mai noi ghiduri și practici clinice.

“Sunt interesat de o abordare integrată a sănătății respiratorii și voi acorda o atenție deosebită atât comunicării eficiente cu pacienții, cât și educației medicale preventive. Domeniile de acțiune includ bronhologia, tuberculoza, astmul bronșic, BPOC, infecțiile respiratorii și patologia interstițială pulmonară și îmi doresc să contribui la îmbunătățirea stării de sănătate a cetățenilor”, declară Dr. Darius Dăncilă.

De la începutul anului, în cadrul Ambulatoriului Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu au fost efectuate peste 6.000 de consultații de specialitate iar în spital au fost internați aproximativ 2.500 de pacienți.

foto: facebook/Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu

Doi medici noi, la Spitalul de Pneumoftiziologie. Ce specializări au

Posted on May 9th, 2025

Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu are doi noi medici pneumologi specialiști care se alătură colectivului pentru a crește calitatea actului medical din această unitate.

Dr. Iulia Oaida și dr. Darius Dăncilă, ambii medici pneumologi specialiști, s-au alăturat de curând echipei Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu.

„Angajarea unor noi cadre medicale care să ofere servicii de sănătate pentru comunitate este extrem de importantă și reprezintă o prioritate permanentă pentru spitalul nostru. Ne-am dorit foarte mult să reusim să mai angajăm medici, întrucât cerințele din partea populației sunt tot mai numeroase. Mă bucur că ne-am îndeplinit acest obiectiv și sperăm că prin extinderea echipei vom putea acoperi și mai bine solicitările pacienților noștri, care necesită diagnostic și tratament pentru întreaga multitudine de patologii respiratorii cu care se confruntă”, a declarat Cristian Roman, manager Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.

Dr. Iulia Oaida a absolvit Facultatea de Medicină a Universității „Lucian Blaga” Sibiu, iar în perioada rezidențiatului a activat în cadrul spitalelor sibiene. Totodată, dr. Iulia Oaida este asistent universitar la disciplina Histologie și citologie, Departamentul preclinic din cadrul Facultății de Medicină Sibiu.

„Mă bucur că am ocazia de a-mi începe activitatea de medic specialist într-un colectiv de  profesioniști alături de care am avut posiblitatea să mă dezvolt profesional. De fapt, mai bine zis, de a-mi continua munca în mijlocul lor, având în vedere că cea mai mare parte din timpul de pregătire din perioada rezidentiatului am petrecut-o în acest spital. Când am ales această specialitate nu îmi era atât de clar ce va urma. Pe măsură ce am ajuns să o cunosc  mai bine, mi-am dat seama că începe să facă parte din mine. Din acea latură profesionala pe care o are personalitatea fiecărui om. Îmi doresc să mă dezvolt în continuare, sa consolidez relațiile cu colegii și să aduc o contribuție cât mai ridicată realizărilor pe care, în mod constant, Spitalul de Pneumoftiziologie le oferă comunității sibiene”, spune dr. Iulia Oaida.

Dr. Darius Dăncilă, medic specialist pneumolog, dedicat și empatic, aflat la început de carieră, are o pregătire solidă în diagnosticarea și gestionarea afecțiunilor respiratorii. Absolvent al Facultății de Medicină Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu și al programului de rezidențiat în pneumologie desfășurat la Spitalul de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” Cluj-Napoca, dr. Darius Dăncilă își propune să ofere îngrijire medicală de calitate, bazată pe cele mai noi ghiduri și practici clinice.

„Sunt interesat de o abordare integrată a sănătății respiratorii și voi acorda o atenție deosebită atât comunicării eficiente cu pacienții, cât și educației medicale preventive. Domeniile de acțiune includ bronhologia, tuberculoza, astmul bronșic, BPOC, infecțiile respiratorii și patologia interstițială pulmonară și îmi doresc să contribui la îmbunătățirea stării de sănătate a cetățenilor”, declară dr. Darius Dăncilă.

De la începutul anului 2025 și până în prezent, în cadrul Ambulatoriului Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu au fost efectuate peste 6000 de consultații de specialitate. De asemenea, în spital au fost internați aproape 2500 de pacienți.

Medic? Stetoscop? Bisturiu? Nu, dosar cu șină

Posted on April 29th, 2025

Cine crede că dosarul cu șină a dispărut din biroul și din mentalitatea funcționărimii românești, nu a înțeles mare lucru din mecanismul statului. Poate că acel obiect în a cărui cârcă se aruncau nemulțumirile legate de birocrație nu se mai regăsește în multe birouri din instituțiile publice, dar el a rămas probabil pentru vecie în sufletul aparatului de stat. Nu vom scăpa niciodată de ceea ce înseamnă dosarul cu șină la nivel de birocrație, bulibășeală instituțională și entuziasmul cu care se complică lucrurile.

Două mari și problematice sectoare publice, Educația și Sănătatea, horcăie sub cizma ideii dosarului cu șină. Repet, chiar dacă obiectul acela din carton și metal a dispărut, a lăsat în urmă osatura unei birocrații exasperante. Medicii din spitalele românești trebuie să facă și pe contabilii, să completeze o droaie de hârțoage, să adapteze n fișe la cerințe aberante pentru decontarea serviciilor medicale, mă rog, investesc timp și energie pentru a da tainul unei birocrații ce afectează simțitor principala lor menire, aceea de a vindeca oameni. Pacientul devine un număr plimbat pe tot felul de formulare inepte, se transformă în parte dintr-o statistică inutilă și, nu în ultimul rând, este un mijloc de subzistență pentru sistem. Cât de vindecat în realitate sau traumatizat pleacă din spital, nici nu contează; important e ca etapa de completat hârțoage să fie încheiată cu succes. Nu cumva acest sistem (bolnav) așa-zis de Sănătate ar trebui să-i lase pe medici să facă strict ceea ce au învățat, adică să trateze oameni?

Transformarea lor în funcționari îngropați în hârtii, în contabili nu e doar o dovadă de cinism, ci și de iresponsabilitate a sistemului. Observația e valabilă și pentru cei ce lucrează în învățământ, un alt sector în care cei ce ar trebui să se ocupe de educația elevilor sunt transformați în scribălăi ce umplu o droaie de hârțoage cu date de tot felul, de cele mai multe ori activitatea aceasta fiind una sterilă.

Statul român suferă de boala controlului absolut, de dorința suicidală de complicare a oricărui demers firesc. Cei ce au -teoretic- menirea de a vindeca, de a forma sunt asfixiați de ideile aberante ale colecționarilor de fișe, rapoarte și dări de seamă ce amintesc taman de vremurile dosarului cu șină.