S-a răsturnat în şanţ pentru a nu lovi cealaltă maşină

Posted on May 13th, 2025

Polițiștii rutieri au intervenit marţi la un accident produs pe DN 14, în localitatea Târnava, unde o maşină s-a răsturnat pe marginea şoselei

În timp ce conducea un autoturism spre Sibiu, pe fondul nepăstrării distanței de siguranță, pentru a evita impactul cu mașina care circula în față, o femeie în vârstă de 35 de ani, cetățean străin, a virat brusc la dreapta și s-a răsturnat pe marginea carosabilului.

Cele două pasagere aflate în autoturism, o minoră în vârstă de 13 ani și o femeie în vârstă de 41 de ani, ambele din Copșa Mică, au fost transportate la spital pentru li se acorda îngrijiri medicale. Conform ISU Sibiu, acestea erau conștiente dar suferiseră atacuri de panică.

La locul accidenului au fost mobilizate două echipaje SMURD dintre care unul cu medic și o autospecială de descarcerare, intervenind şi un echipaj SAJ.
Echipajele medicale au acordat asistență medicală pentru două persoane, o femeie în vârstă de 41 de ani și o minoră în vârstă de 13 ani.

Trei sibieni cercetaţi de poliţie pentru că ar fi bătut două persoane şi le-ar fi luat maşina

Posted on May 9th, 2025

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au reținut miercuri trei sibieni, cercetați penal pentru tâlhărie calificată, respectiv tulburarea ordinii și liniștii publice.

Cele trei persoane, o femeie de 37 de ani și doi bărbați de 19, respectiv 39 de ani, sunt bănuiți că, în seara de 4 mai, în jurul orei 22.30, în timp ce se aflau într-o parcare de pe Aleea Seviș din Sibiu, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, i-ar fi agresat fizic pe un bărbat de 30 de ani și pe o femeie de 28 de ani și le-ar fi luat autoturismul în care cele două victime se aflau.
Autoturismul în cauză și cei trei presupuși agresori au fost depistați în scurt timp de către polițiști.

În baza probatoriului, polițiștii de investigații criminale au luat măsura reținerii pentru 24 de ore a celor trei persoane, iar de joi, 8 mai, la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, față de cei trei sibieni s-a dispus aplicarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile.

Cercetările sunt continuate la nivelul Serviciului de Investigații Criminale Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

A făcut varză o mașină…de pe strada Verzăriei. Ce s-a întâmplat după accident

Posted on April 21st, 2025

Incident neplăcut pe strada Verzăriei, în ziua de Paști: un conducător auto care se deplasa cu spatele a lovit o mașină parcată, avariind-o serios. Din relatarea unui cititor, rezultă că autorul accidentului a plecat imediat de la fața locului, fără a anunța proprietarul mașinii pe care o lovise.

Se pare că autoturismul a fost găsit ulterior, nu și șoferul care a provocat pagubele.