Ministrul mediului, Mircea Fechet a spus joi, referitor la riscul ca programul “Rabla” să fie suspendat complet sau să piardă o parte din finanțare că, dacă statul va decide să nu mai finanțeze acest program, “acest lucru ar trebui să se întâmple gradual și nu de pe o zi pe alta” şi că speră că programul va continua.
“Am discutat ieri cu colegii din coaliție și despre programul RABLA. Am explicat faptul că programul Rabla este finanțat din certificatele de gaze cu efect de seră, fapt ce nu afectează structura deficitului în România. Am mai explicat dependența producătorilor români de acest program, mă refer aici la cele două mari companii, respectiv Dacia și Ford, companii cu zeci de mii de angajați ce au un tip de structură a businessului dependentă într-o măsură mai mică sau mai mare de Programul “Rabla”. Am mai explicat că Este așteptat de zeci de mii de români, dacă nu mai bine, este un program care și-a dovedit utilitatea pentru că e la a 20-a ediție și nu am astăzi niciun motiv să cred că Programul “Rabla” va fi eliminat de la finanțare, ci dimpotrivă, eu cred că m-am făcut înțeles ieri, ca să nu mai vorbim…”
Fechet a mai adăugat că România are de îndeplinit şi un jalon PNRR prin care, până la mijlocul anului viitor, trebuie scoase din circulaţie “un număr de 250.000 de rable”.
El a precizat totuşi că poate fi sigur că nu se va suspenda Programul “Rabla” “în limita zilelor pe care le voi mai petrece la minister, în situația în care nu rămân în funcție”, dar crede că, indiferent de cine va fi noul ministru, “Rabla” va continua, “pentru că este un program care și-a dovedit utilitatea.
În şedinţa de guvern de joi a fost aprobată, printre alte documente şi o Hotărâre privind declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată de pe coridorul de expropriere al viitoarei variante ocolitoare a Mediaşului, socotită lucrare de utilitate publică de interes naţional.
Au fost astfel aprobate lista imobilelor proprietate publică a statului, şi lista imobilelor proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării. Prin această HG, Guvernul a aprobat şi declanșarea procedurii de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată situate pe acest coridor, situate pe raza Mediașului.
Sumele individuale estimate de către expropriator sunt în cuantum total de aproximativ 22,19 milioane lei, pentru 239 imobile proprietate privată, în suprafață totală de aproximativ 307.000 mp, reprezentând teren cu sau fără investiții. Suma aferentă despăgubirilor va fi alocată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.
Aşa cum bogaţii sunt cei mai tari sfătuitori în materie de “vai ce bine e să fii sărac”, la fel, cei mai îmbuibaţi amatori sau profesionişti din zona politică sunt cei mai tari în a te lămuri de ce trebuie să îţi fie prost acum ca să-ţi fie bine după aia. Despre cât de bine e ca acum să strângi cureaua câtva timp (adică ani) pentru ca după aia totul să fie mai mult ca perfectul.
Sună frumos, e aşa, cool, are vibe de implicare şi tu crezi (dacă eşti evident, ultimul fraier cu sau fără pene) că aşa contribui şi tu la bunul mers al republicii măreaţă vatră. Şi că uite eşti unic alături de generaţia ta de unici care trăieşte vremuri unice.
Trecem peste faptul că ăştia care te tot îndeamnă la sărăcie voluntară în numele patriei suverane sau dimpotrivă europene şi te consolează cu vrăjeli, o duc excelent. Ei nu au strâns şi nu strâng cureaua. Când tu îţi numeri cât ţi-a mai rămas după ce plăteţti toate alea din salariul tău minor, omul acela te pupă din mers spre o destinaţie de vis unde se petrec chestii fix pentru cei interesaţi în destinaţii de vis, îşi mai aranjează o mufare la o sursă de bani publici, se plânge că lumea e pruastă şi nu-i cumpără al sutădemii-lea volum publicat fix la librăria aia cu prietenii ştiu de ce (sunt publicaţi). Adică înţelegi, el îţi spune cum să sărăceşti în numele în timp ce el îşi rotunjeşte conturile şi relaţiile de peste tot, pe spinarea sărăcirii tale. Că tu eşti, iar, generaţia de sacrificiu care trebuie să.
Dacă nu eşti pasionat de matematică, aşa cum e toată lumea bună acum, ci de istorie, vei vedea că România poate fi în top cu cele mai multe generaţii de sacrificiu care s-au întrepătruns cu alte generaţii de sacrificiu ba chiar câte o generaţie de sacrificiu a prins mai multe perioade de sacrificiu. Primul război mondial şi sărăcia de după el. Criza economică din 1929-1933. Al doilea război mondial şi sărăcia de după el. Instaurarea comunismului şi teroarea stalinistă. Dictatura ceauşistă cu criza economică din anii ’80 cu bonus de Cernobîl, generaţia care a murit la 1989 pentru ca acum să aud securisme că totul a fost aranjat şi că ăia au murit că ce căutau acolo, apoi perioada de sacrificii în lanţ: anii 90 cu Frontul şi devalorizarea leului, alţi ani ’90 cu cei care promiteau reclădirea speranţei dar care au reclădit fix pix că mai mult au dărâmat, perioada confuză din 2000-2000şi, criza generată de măsurile guvernării Boc şi MRU (cu Băsescu la leviere), perioada prosperă economic când patronache îţi spunea că “nimeni nu e indispensabil, pleci tu aşteaptă zece la poartă”, apoi Marea Covideală care a pus pe butuci multe afaceri, apoi dezastrul politicilor verzi care dau bine în poze şi comunicate dar sunt praf în realitate, reapariţia atacurilor oficiale la libera exprimare, şi acum, hopa, să strângem iar cureaua pentru că ţara are nevoie de taxe şi impozite şi de TVA: dar nu pierdeţi sepranţa că oricum banii de pensii sunt pe risc de canci dar nu-i nimic, o rezolvâm cu o nouă mărire a vârstei de pensionare, că tu eşti de sacrificiu, nu special ca să te pensionezi la 40şi de ani.
Ultimele generaţii de dinainte de 1989 sunt veterani în materie de strâns cureaua, prinzând mai multe reprize. Au strâns cureaua degeaba, România s-a dus pe tobogan ca să nu spun pe altceva, îmbuibaţii cu sfaturi de genul “sărăciţi voi ca să ne îmbogăţim noi” au dus-o bine când se anunţa sărăcie şi foarte bine când nu se mai anunţa. Iar când vine vorba de uite bă cum mie mi-a mers rău iar ţie bine, vin cu Marea Replică: “Păi ce să-ţi fac dacă nu te-ai descurcat?”
Am încheiat, cu greu și cu o încărcătură emoțională considerabilă, un capitol important pentru România: alegerile locale, parlamentare și prezidențiale. Dar dacă am crezut că urmează liniștea… ne-am înșelat. Urmează, foarte probabil, un capitol și mai greu.
Ne-am putea bucura de o majoritate parlamentară stabilă, un guvern cu oameni politici competenți și, de ce nu, trei ani și jumătate de predictibilitate. Ar fi nu doar frumos, ci absolut necesar. Pentru că traversăm o perioadă economică fără precedent: deficit bugetar uriaș, blocaje în accesarea fondurilor PNRR, inflație încă mare, prețuri crescute la energie și gaze – cu o nouă majorare anunțată de la 1 iulie – și o lipsă acută de surse de finanțare avantajoase pentru stat.
Ministerul Finanțelor se zbate între cheltuieli mult prea mari și venituri bugetate… optimiste. Iar în fundal, războiul și incertitudinea economică europeană pun și mai multă presiune. Cine a contribuit la această situație, va trebui, într-un final, să contribuie și la rezolvarea ei. Sau măcar așa ar fi normal.
Ce este însă cu adevărat frustrant e că se vorbește tot mai mult despre creșteri de taxe și impozite, dar prea puțin – sau deloc – despre reforme reale în administrațiile publice și locale, în companiile de stat sufocate de sinecuri și pierderi cronice.
Așteptați-vă la două momente critice: unul imediat, cel târziu până pe 1 septembrie, și un al doilea la 1 ianuarie 2026. Fie că vorbim de o creștere a TVA – poate chiar o aliniere generală la cota maximă –, de impozit progresiv în locul cotei unice, de majorări pe impozit pe profit și/sau dividende, nimic nu mai surprinde.
Statul pare să bifeze metodic fiecare linie din nomenclatorul taxelor europene, ca și cum ar colecționa biruri. Noul slogan fiscal? „Colecție nouă, în fiecare an!”
Din ianuarie, aproape sigur vom avea parte de majorări ale taxelor locale, pe proprietăți și mașini. Este un jalon clar asumat în PNRR. Așadar, pregătiți-vă buzunarele pentru 2026.
Și atunci… ne mai desparte ceva de „taxa pe supraviețuire”? Sau poate de o taxă pe umbră – că dacă te expui la soare, s-ar putea să scapi de ea.
Mă bucur, totuși, să văd reacția fermă a confederațiilor patronale împotriva acestor măsuri. E mult prea mult. Antreprenorii sunt sufocați de taxe, de creșteri de costuri operaționale fără acoperire în venituri. Sper că și sindicatele vor înțelege că suntem toți în aceeași barcă. Fără mediul antreprenorial, nu vor mai exista nici drepturi de apărat. Poate doar pentru bugetari – dar și aceia trăiesc, indirect, din economia reală.
Eu, unul, vreau să zâmbesc, să fiu pozitiv. Vreau să mă simt respectat în țara mea, nu captiv taxelor și impozitelor. Sper doar că nu am dat idei statului roman… cine știe, poate urmează și „taxa pe zâmbet – râzi, dar plătești”.
Ciprian FARAON,mba
ciprian.faraon@infobiz.eu
președinte Centrul INFOBiz
