1 Mai în Dumbrava: probabil cel mai liniştit loc din Sibiu (şi împrejurimi)

Posted on May 1st, 2025

Până nu demult, Dumbrava era locul obligatoriu şi tradiţional pentru toate distracţiile “câmpeneşti” ale sibienilor. Am scris de multe ori despre ce era acolo de sărbători, oficiale sau nu: era viaţă, veselie, gălăgie, fum şi arome apetisante de mici, muzici de orice fel pe cele două scene, o lume diferită radical de cea de acum mai ales prin bucuria de a se distra şi de a “scoate” cât mai mult din orele acelea petrecute “la iarbă verde”. Dumbrava era (şi chiar aşa arăta) un loc care nu avea nimic în comun cu Sibiul. Era un fel de staţiune de sine stătătoare unde te simţeai în vacanţă, lăsând treburile de zi cu zi, departe, în oraş. Aici erai în concediu. Aşa era atmosfera şi decorul. Sibiul pe care-l ştiai se termina pe la cimitir, iar de aici începea altceva. Era tramvaiul zis la un moment dat “Burduf Expres” care hârâia agale pe şine. Era “firma” de la DiscoBar, care te anunţa că deja ai intrat în zona de agrement. Era Hanul “Dumbrava”, care se încadra perfect în peisajul estival, la fel ca şi complexul de chioşcuri de dincolo de staţia autobuzului 23 (“Gara – Dumbrava – Gara”). Era “linia” de comercianţi de orice suvenir, de la buzdugane din lemn la baloane şi “tiribombe”. Era nenea Ciorogar cu standul lui foto cu urs împăiat şi maşinuţe. Era intrarea la Grădina Zoologică, fără gardul acela de lagăr. Era, adică la timpul trecut. Acum?

Un fel de parcare prelungită cu o grădină zoologică

Ca de orice sărbătoare, autobuzele circulă în regim de weekend, deci în autobuzul “de sezon”, adică 13, este cam înghesuială. Majoritatea persoane în vârstă sau părinţi cu copii, majoritatea cu destinaţia Muzeul din Dumbrava. Puţini coboară la Dumbrava. Aceasta pentru că majoritatea sibienilor merg la Dumbrava cu maşina, chiar dacă sunt nevoiţi să o parcheze cu sute de metri mai în spate, aproape spre Cimitirul Eroilor, din cauza altor sibieni care merg la Dumbrava cu maşina. Lasă, ei merg cu maşina la colţ să-şi ia pâine, aşa că nu e mare mirare că majoritatea maşinilor parcate aici sunt băştinaşe şi abia mai vezi câte un ne-sibian rătăcit. Farmecul acela de staţiune semi-montană a zonei Dumbrava a dispărut complet. Două clădiri care invadează spaţiul la propriu au contribuit la asta: hotelul care a luat locul mult mai frumosului şi accesibilului han şi restaurantul care acum este înconjurat de o salbă de maşini.

E clar că centrul atracţiei aici în Dumbrava este grădina zoologică, mai nou denumită “Zoo”. Aleea este cam aceeaşi cu cea din copilărie, doar că chioşcurile au înlocuit vânzătorii ocazionali, cu orice chestii Made în China, de la inorogi roz la săbii clasice sau “laser”, puşti de asalt şi pistoale mitralieră din plastic. O şapcă neagră zace pe jos, la rastelul (gol) de biciclete. Unul cu număr de Timiş rămâne auto-blocat pe linia de tramvai, dar nu mai auto-blocat ca tramvaiul însuşi, care rugineşte cu succes de ani întregi aici. Moda maimuţelelor (maimuţicilor?) din pluş prinse de gâtul copiilor încă mai e în toi, deşi animalele au trecut de la culoarea maro-bej la cea de albastru-mucegai. Răcoritoarea la 0,5 – 8 lei. Băuturile cu calciu, magneziu, zinc şi alte substanţe: 10 lei.

O imagine paradoxală: un biciclist intra pe alee de pe pista de biciclete, nu de pe cărare. Spre Zoo, o adevărată migraţie de părinţi şi copii, pe jos sau pe tot felul de roţi. O altă migraţie este de vârstnici, care fac stânga, la băncile de partea ne-zoo a lacului, de unde poţi admira frumuseţea gardului.

Mă gândesc să intru la Zoo dar renunţ. Zoo e la fel ori e 1 mai, ori e 12 iulie. Fac cale întoarsă şi trec drumul, printre maşinile care migrează spre Curmătură, ca în filmele americane cu atacuri extraterestre sau dezastre climatice (mai târziu aveam să aflu că la Curmătură e deja un loc de parcare sub munte şi cam atât, să vezi ce praf o să lase civilizaţii de la oraş după).

Mergi pe lângă gardul din sârmă, de şantier, care îngrădeşte hotelul de cinci stele, reamintindu-ţi de atmosfera superbă de pe vremea hanului, cu mese din fier, scaune asemenea, coadă la mici şi la bere, dar care merita efortul. Acum, locul e rece în ciuda vegetaţiei relative. Pentru că destinaţia de loc de distracţie pentru sibieni (vreme de secole, peste două) a fost anihilată de ceea ce a ajuns locul acesta după anii ’90 – 2000. Fostul Disco-bar este acum pensiune de trei stele, numit “Dumbrava Sibiului”. Hilton-ul şi anexele sale a luat locul Hanului Dumbrava. Parcul de distracţii cu toate ale lui, kitschoase dar amuzante, care era pe aici a fost înlocuit cu un teren de tenis îngrădit şi o parcare privată care nu îţi pot genera decât o stare de indiferenţă.

 

Dumbrava, cel mai liniştit loc de 1 Mai

Intru în Dumbrava, adevărata Dumbrava, locul istoric al serbărilor “câmpeneşti” sibiene încă de la 1800toamna încoace. Am, cred, acelaşi sentiment pe care l-a avut făt-frumosul acela din “Tinereţe fără bătrâneţe” când a ajuns după secole în oraşul natal şi nu a mai recunoscut nimic. Sau ca veteranii de război ai Zilei Z când vizitează plajele din Normandia după zeci de ani şi văd că acolo e un fel de nimic faţă de ce a fost şi au trăit ei atunci.

Nu îţi poţi închipui, acum, animaţia, lumea, zgomotele tipice, starea care era la un 1 Mai (sau 23 august) din perioada “când eram suverani”.

Nu îţi poţi închipui că nu găseai un loc unde să stai când acum poţi sta unde ai chef. NU îţi poţi închipui vacarmul de voci când acum e o linişte de auzi păsările cântând (da, una-două mierle, o silvie, ceva cintezoi, chiar şi grauri, dacă îţi ascuţi urechea).

Valul de muzici de orice fel, de la ce se răspândea din difuzorul radiourilor “cu tranzistori”, radiocasetofoanelor mono şi stereo ori chiar “live”-urile de pe scenele special amenajate e înlocuit de piesa aia care mă călca pe nervi la culme, “Ai seu ti pego” a lui Michel Telo, care se miorlăie slăbuţ de la radioul unei maşini. Apropo de scene, acum ele se sunt folosite parţial ca spaţii ad-hoc de depozitare a ce mai scoate omul din portbagaj.

 

Chioşcurile din Dumbrava au fost demolate. Barul de la Camping nu mai e nici bar şi nu mai are nici camping, că acum este o zonă de vile simpatice despre care încă te întrebi cum şi de ce au ajuns fix în pădure. Fosta şi glorioasa “La Stejar” (sau “Stejarul”?) s-a transformat din ruină adăpost de homeleşi, în ruină renovată pe jumătate, la fel de nefuncţională şi de aiurea în peisaj.

Totuşi sunt oameni care petrec pe aici. La umbra maşinilor parcate şi ele la umbra copacilor. Neliniştitor de cuminţi, stau pe scaune pliante, mănâncă la mese pliante, beau bere din găleţi frigorifice, fac foc pentru a face şi ei un grătar acolo ca să nu zică că nu au fost în mijlocul naturii.

Din zona vilelor acelora super, cineva sărbătoreşte prin muncă, bârâind din nuştiuce, de zici că e vecinul de la bloc. Trei femei de o frumoasă vârstă vin şi ele pe cărare, una întrebându-se revoltată despre “cum dă voie la maşini să parcheze aici?”. Eu fac poze neinvazive (adică lăsând oamenii să-şi vadă de treaba lor) şi mai admir rămăşiţele din teren ale perioadei în care aici era centrul distracţiei: izolatori electrici bătuţi în trunchiul copacilor, stâlpi de iluminat părăsiţi, balustrada podeţului de peste Valea Săpunului.

 

“Au făcut ceva acolo?”

Înconjurat de atâtea construcţii noi, vile restaurante şi hoteluri, nu m mai mir de ce aici e linişte şi nu se mai organizează evenimente. Da, poţi face Focusuri în Sub Arini, concerte de rock zdranga-zdranga în vecinătatea Spitalului Judeţean, poţi să bubui boxele în Piaţa Mare, nu contează, mai strânge şi tu din dinţi. Aici nu se poate că na, cinci stele, restaurante, vile la pădure, chiar nu se face.

Ies din zonă mirându-mă cât ocolesc anapoda doar pentru o îngrăditură de gard, constatând că zona e aşa fiţă încât nu a permis amenajarea unui trotuar omenesc, de trebuie ca să te fereşti de toate maşinile care au treabă sau nu prin zonă. Şi ele de tine, evident.

 

La ieşire mă abordează un nene în etate, dar în putere. “Domnule, văd că vii din partea aia. Au făcut ceva acolo?”. Îi răspund frumos că să fie el sănătos, că de peste 20 de ani nu şi cam nimic, şi că cine să mai facă. “Păi patronii ăştia!” Îi explic că acum, de 1 Mai nu mai e obligat nimeni să facă ceva în Dumbrava şi că de fapt nu se petrece nimic acolo. (nefăcând referire la 1 Mai-urile acelea cu mici şi bere moca de la partid). “Iar eu unde să beau o bere?”, mă mai întreabă domnul respectiv. I-am spus că are de ales între Hilton şi Jacob’s. “Atunci merg la restaurantul de la Zoo”. Îi zic că bine şi mă gândesc că berea aia l-a costat (cu intrare cu tot), cam cât patru beri ca lumea, luate la purtător şi consumate fix ca acum 40 de ani, în Dumbrava, pe o buturugă.

Nu mă mai întind la discuţii că vine 13-le şi de-l pierd, următorul va fi după mult timp, că e program de sâmbătă. Maşinile continuă să se scurgă fluviu spre Curmătură. Numai să fie destulă Curmătură pentru câte maşini migrează într-acolo.

 

Ultimul 1 Mai cu Ceauşescu: nouă tone de carne de mici şi sute de mii de sticle cu băutură pentru sibienii care petreceau în Dumbrava

Posted on April 30th, 2025

Comunismul, chiar dacă făcea urât când era vorba de credinţă şi religie, era totuşi o religie şi, ca orice religie, avea nevoie de sărbători. Unele înlocuiau pe cele creştine: nu mai sărbătoreai oficial Crăciunul, ci Anul Nou, nu mai Paştile ci 1 Mai, “ziua internaţională a celor ce muncesc”. Mai erau şi altele, în funcţie de epocă, ţară şi modă: 21 decembrie – ziua lui Stalin, 7 Noiembrie – Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie, 16 februarie – Ziua Ceferiştilor, 23 august – Ziua eliberării României (de către ruşi, de către partid şi ruşi, de către armată şi partid în alianţă cu ruşii, în funcţie de moda propagandistică) “de sub jugul fascist”, 30 decembrie – Ziua Republicii, 6 Martie – primul guvern “democrat” (cu mulţi comunişti şi sateliţi de comunişti), 11 iunie – naţionalizarea, 8 Martie – ziua femeii, 1 iunie – Ziua Copilului, 2 Mai – Ziua Tineretului, şi alte sărbători asupra cărora vom reveni altădată, pentru că acum vom vorbi de 1 Mai. Şi nu orice 1 Mai, ci 1 Mai 1989, ultimul celebrat oficial, cu tot tacâmul.

1 Mai 1989 a fost mai mult despre Ceauşescu

La 1 Mai 1989 s-au împlinit 60 de ani de la un alt 1 Mai, cel din 1939. Ce a fost aşa de festiv în asta, când 1 Mai avea o vechime mult mai mare ca sărbătoare? Propaganda comunist-ceauşistă a decis (din motive simple, activitatea în ilegalitate a tovarăşului Nicolae Ceauşescu avea nevoie de ceva spectaculos) că atunci a avut loc o mare manifestaţie antifascistă a muncitorimii, în frunte cum normal, comuniştii şi având ca organizatori, normal, pe viitoarea pereche prezidenţială Nicolae şi Elena Ceauşescu, “tovarăşi de viaţă şi de luptă”.

Realitatea ţine de bancuri cu Radio Erevan. Da, a fost o manifestare de 1 Mai 1939, dar nu antifascistă, ci aproape fascistă: noua organizaţie a “breslelor” (fostele sindicate) una din structurile ciudate înfiinţate de Carol al II-lea rege care se dorea şi el un autoritar ca Hitler ori Mussolini, defilând, în masă, sub organizarea ministrului muncii, Mihail Ralea, care numai comunist nu a fost, pentru a îi aduce un omagiu suveranului. Deci toată povestea cu implicarea tânărului Nicolae Ceauşescu şi a tinerei Lenuţa (pe atunci) Petrescu este cam, cum se spune, fake. Da, au fost ceva semne de agitaţie comunistă la chermeza de după defilare, dar nu la nivelul cu care se lăuda partidul. O reuşită, dar nemediatizată deloc în vreme, a fost că tânăra Lenuţa Petrescu a fost aleasă atunci atunci “Regina Muncii”, titlu echivalent cu cel de Miss.

Dar realitatea reală nu corespundea cu realitatea oficială (deci povestea e veche, da), iar la 1 Mai 1989 asta se celebra: 60 de ani de la 1 Mai 1939 în al doilea rând, iar în primul rând, pe Ceauşescu şi Elena.

Avem o mostră despre cum a fost tratat acest subiect atunci: articolul “1 Mai 1939 – pagini eroice dintr-o glorioasă istorie”, semnat de Nicolae I. Nistor în Tribuna Sibiului: “În pregătirea şi desfăşurarea amplelor demonstraţii de la 1 Mai 1939, un rol deosebit a avut tovarăşul Nicolae Ceauşescu, patriot şi revoluţionar înflăcărat, situat în primele rînduri, profund devotat clasei muncitoare, poporului român din care s-a ridicat, care încă din anii crizei economice mondiale – cu repercusiuni nefaste asupra României – a fost cunoscut şi remarcat pentru abnegaţia sa de luptător revoluţionar, precum şi tînăra militantă revoluţionară Elena Ceauşescu”.

Antologic este că a existat o fotografie de la manifestarea de la 1 mai 1939, dar cuplul Ceauşescu ne-apărând în încadrare, li s-au “pus” capetele ulterior, alături de cel al “martirului” (ucis de legionari) comunist Constantin David, ca să nu fie doar doi tovarăşi în toată poza.

Evident că nu a lipsit, la Bucureşti, în 1989, o “adunare festivă “consacrată sărbătoririi Zilei de 1 Mai”, ca “vibrantă expresie a sentimentelor de stimă şi preţuire cu care întregul nostru partid şi popor ii înconjoară pe tovarăşul Nicolae Ceauşescu, pe tovarăşa Elena Ceauşescu”.

Deci 1 Mai 1989, ultimul, a fost despre Ceauşescu, nu despre muncă şi muncitori.

30 aprilie 1989. “încălzirea” pentru 1 mai

De regulă, ziua de 1 Mai era legal liberă. Clasa muncitoare se odihnea şi se distra în, paradoxal, o zi care celebrează munca. Existau şi excepţii, ca şi acum, în cazul serviciilor permanente: spitale, pompieri, interne, armată, energie, transporturi sau în întreprinderile cu “foc continuu” din industria minieră, metalurgică sau orice era socotit esenţial pentru buna funcţionare a României. Mai erau şi directoraşi care, ca să se bage în seamă şi să fie lăudaţi de partid, ori care o comiseseră în trecut şi doreau să dea bine şi să arate că acum sunt cuminţi, declarau 1 Mai ca “zi normală de lucru”. Era de fapt mai mare deranjul, că se muncea mai nimic, pe la 12 se pleca acasă, fiecare dându-şi seama că scopul acţiunii era doar ca să îţi strice ziua pentru gloria altuia.

Festivismul începea încă din 30 aprilie, când ziarele deja îşi făceau încălzirea pentru ediţia de după 1 mai. Tovarăşii jurnalişti nu aveau nici atunci liber, ci erau pe teren, băgând mare: la serbarea câmpenească, în fabricile unde se lucra, în punctele “fierbinţi” unde activitatea nu se încheia.

Puteam citi, în Tribuna Sibiului, despre “Faptele noastre de muncă – la temelia marilor împliniri contemporane”, unde erai informat despre “cele mai importante realizări ale judeţului, expresie a mîndriei că trăim şi muncim în anii glorioşi, de neasemuită măreţie şi strălucite izblnzi comuniste, anii “Epocii Nicolae Ceauşescu””. Sau despre cum “colectivele de oameni ai muncii şi-au pus şi îşi pun în valoare tot mai activ capacitatea lor organizatorică şi profesională, traducînd cu cinste în fapte sarcinile stabilite de partid”.

Economic, chiar dacă prin magazine fluiera vântul iar nemulţumirea era la cote maxime, era bine spre superb în judeţ la noi. O spun statisticile (ca de obicei): “în perioada de după anul 1965, (când Ceauşescu a fost ales secretar general al PCR, la Congresul al IX-lea, n.n.) producţia industrială a crescut de aproape 6 ori. În primii trei ani ai actualului cincinal, sarcinile de plan au fost îndeplinite şi depăşite. În anul 1988, spre exemplu, producţia marfă suplimentară obţinută a fost de peste 1,5 miliarde lei, spor obţinut în întregime pe seama creşterii productivităţii muncii, în condiţiile economisirii resurselor materiale şi energetice, prin sporirea eficienţei economice”. La fel, pe primele patru luni ale lui 1989, judeţul Sibiul “a obţinut o producţie marfă suplimentară de 600 milioane lei”. Din 1969 până în 1988, s-au creat 63.000 de locuri de muncă. Tot în 1988 erau 23 028 preşcolari; 10 822 de elevi în şcolile profesionale, 23.310 în liceele industriale şi 2.963 în cele agroindustriale şi un total de 39.866 de elevi de liceu, la zi şi seral. Baza materială a învăţământului a crescut cu 630 noi săli de clasă, 4.724 noi locuri în grădiniţe, 3.682 în creşe şi 5.476 în internate.

Pe post de ştiri interne şi externe, cititorul putea afla despre “România, preşedintele Nicolae Ceauşescu, promotori activi ai solidarităţii militante pentru o lume mai bună şi mai dreaptă”.

Se mai pomeneşte şi ceva despre 2 Mai, Ziua Tineretului, şi despre tinerii din judeţ care “În aceste zile de puternică vibraţie patriotică, revoluţionară, (…) se angajează solemn faţă de secretarul general al partidului tovarăşul Nicolae Ceauşescu, îndrumătorul şi prietenul apropiat al tinerei generaţii, de a face totul pentru a contribui cu întreg potenţialul de gîndire, acţiune şi iniţiativă la îndeplinirea exemplară a sarcinilor ce le revin în toate sectoarele, pentru

a întîmpina cu noi fapte de laudă măreţele evenimente politice ce dau strălucire anului 1989 – a 45-a aniversare a revoluţiei de eliberare naţională şi socială, antifascistă şi antiimperialistă şi Congresul al XIV-lea al Partidului Comunist Român”. Bun, evenimentele cu mare participare a tineretului sibian din decembrie 1989 nu au apărut aici, dar asta nu înseamnă că nu au avut loc.

Se publicau şi poezii omagiale, bineînţeles pe tema “1 Mai – Ceauşescu”. De exemplu “Întîi Mai aniversar”, care este chiar duioasă prin stângăcia rimei şi lipsa, de, cum se spune în hip-hop, “flow”.:

“Se-mpodobeşte ţara cu florile lui Mai

În primăvara ţârii – aleasă sărbătoare,

Răsună azi temeinic al maselor alai

De ziua solidară a clasei muncitoare.

Trecură ani cincizeci de cînd aici, la noi,

Din zeci de mii de piepturi a răsunat chemare

Nu vrem a ţării fascizare, nu vrem război,

Ci fiecăruia din noi, şi tuturor, un drum spre soare.

Eroul Ceauşescu Nicolae organiza muiţimea-n Capitală

În fruntea ei privind cu optimism spre viitor,

li sta alături, furtuna înfruntînd cu îndrăzneală,

Elena Ceauşescu, exemplu eminent de luptător.

Şi iat-acum, în zi de Mai aniversar

Suflarea românească-n unitate

Redefinită azi ca meşter făurar

Îşi cîntă ţara-n bunăstare şi dreptate.

Independentă, luminînd mereu, văpaie,

Arată România omenirii drumul de urmat

ín frunte CEAUŞESCU NICOLAE

Cel mai de seamă-al ţării azi bărbat.

El ne trasează drumul spre viitor de aur

Cu toţii îl urmăm cinstind prin faptă glia

Avînd drept crez în opera de faur

PARTIDUL, CEAUŞESCU, ROMÂNIA

.

1 Mai la Sibiu: de la Ceauşescu la deschiderea muzeului din Dumbrava

Despre ce a fost pe 1 Mai la Sibiu, aflăm abia pe 3 mai, când ziarul local-judeţean Tribuna Sibiului a decis că cea mai importantă ştire este “Tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU şi tovarăşa ELENA CEAUŞESCU au participat la deschiderea Expoziţiei omagiale foto-documentare şi de carte, organizată cu prilejul aniversării a 100 de ani de

a declararea zilei de 1 Mai ca zi a solidarităţii internaţionale a celor ce muncesc şi a 50 de ani de la marea demonstraţie patriotică, antifascistă şi antirăzboinică de la 1 Mai 1939″ (da, acesta e doar titlul!)

Bun, bun, dar cum s-au distrat sibienii atunci, la ultimul 1 Mai? Păi aşa, “sub semnul profundei cinstiri pe care toţi oamenii muncii o dau împlinirii a 100 de ani de la declararea întîiului de mai ca zi de luptă şi sărbătoare solidară a muncitorimii de pretutindeni, sub semnul omagierii decisivei activităţi revoluţionare a tovarăşului Nicolae Ceauşescu şi a tovarăşei Elena Ceauşescu în organizarea marii demonstraţii patriotice, antifasciste şi antirăzboinice de la 1 Mai 1939 din Capitală, sub semnul marilor evenimente politice a le anului 1989, împlinirea

a 45 de ani de la victoria revoluţiei de eliberare socială şi naţională antifascistă şi antiimperialistă de la 23 August 1944 şi cel de al XIV-lea Congres al Partidului Comunist

Român”. Iar atmosfera a fost una de “de bucurie şi împlinire, sub semn de cîntec, joc şi voie bună”

Dincolo de plictisitoarea şi monotona şi repetitiva limbă de lemn a vremii, aflăm totuşi, că, încă de dimineaţa şi “în pofida vremii instabile” sibienii au pornit spre Dumbrava, “tradiţionalul loc de întîlnire în zile de sărbătoare”. Transportul public a fost la înălţime, fiind puse la dispoziţie, pe lângă traseele tradiţionale în regim de duminică, 30 de taxiuri, au fost suplimentate cu maxi-taxi-uri trasele din Gusteriţa, Turnişor şi Terezian spre Hanul Dumbrava, plus alte 10 mijloace de transport în plus pe traseul Sibiu – Păltiniş (unde avea loc Ziua Tineretului).

Tot de 1 Mai s-a (re) deschis Muzeul Tehnicii Populare din Dumbrava, unde a avut loc, pe scena de pe lac, un program artistic susţinut de “formaţii artistice participante şi laureate ale Festivalului Naţional “Cîntarea României“. Sunt menţionate aici taraful şi echipa de dansuri a Întreprinderii “Mecanica”, formaţiile muzicale ale Clubului CFR., ale cooperativelor meşteşugăreşti “Progresul” şi “Igiena” şi ansamblul folcloric “Doina Transilvaniei“ al întreprinderii “Independenţa”.

Tone de carne şi zeci de mii de sticle de băutură pentru “clasa muncitoare”

Pentru consumatorii de la restaurantele din Dumbrava şi din alte locuri pitoreşti, au fost puse la dispoziţie nouă tone de carne şi preparate din carne, 350.000 sticle de (şi cu) bere, 100.000 sticle de răcoritoare, trei vagoane de vin şi “o importantă cantitate de produse de patiserie şi cofetărie”.

În Dumbrava, la “serbarea câmpenească” a sibienilor, ICSAP Sibiu a oferit chefliilor oameni ai muncii, în cele 14 unităţi de consum din zonă (sunt menţionate restaurantele “Transilvania”,

“Sibiul Nou”, Tîrnava”, “Trei Stejari”, “Carpaţi”, “Stejarul” şi cofetăriile “Cedonia” şi “Primăvara”) nouă tone de carne de mici. o tonă de brînză, “diverse preparate din carne, produse de patiserie şi cofetărie”, 400.000 sticle de bere, vin şi răcoritoare.

Ca program artistic pe scenele (încă existente şi acum) din Dumbrava au urcat, sub ochii indiferenţi ai participanţilor care aveau alte distracţii în program, cea mai de succes fiind statul la coadă la mici şi la bere ori ascultarea radioului, Fanfara Clubului Turnişor, Ansamblul de cântece şi dansuri al Centrului de Creaţie şi Cultură “Cîntarea României” al Municipiului Sibiu, (aşa era redenumită Casa de Cultură a Sindicatelor) fetele de la formaţia de dansuri populare a întreprinderii “FLARO”, formaţia de dansuri populare a I.U.P.S., orchestra de muzică uşoară şi soliştii vocali de la “7 Noiembrie” şi ansamblul folcloric al Sindicatului Oamenilor Muncii de la întreprinderea “Balanţa”.

Cei care “sărbătoreau prin muncă”

Bineînţeles că un reporter-redactor trebuia să-şi strice ziua liberă legal, bântuind prin fabricile judeţului (sau măcar telefonând pe la directori să îi “dea ceva” care să sune bine la ziar şi la “Bordul managerial” de la judeţeana de partid). Astfel puteai citi “Pe traseele focului nestins –

lapte şi realizări deosebite in producţie”, unde aflai cât de cu spor se lucra la “Carbosin” Copşa Mică, unde s-a obţinut peste plan o tonă de monomer la secţia de metacrilat de metil, secţie unde s-a evidenţiat schimbul condus de loan Grecu.Tot de la Copşa au plecat la export fix în perioada de sărbătoare (duminică şi luni), “încă de la primele ore ale dimineţii” şi “în pofida vremii instabile”, 80 de tone de negru de fum în RDG şi Cehoslovacia.

La “Geamuri” din Mediaş, de 1 Mai 1989, “toate cele 3 cuptoare de topit sticlă au funcţionat din plin, producînd geam tras atît pentru piaţa internă cît şi pentru export”, în Ungaria şi Egipt.

Şi aici, s-a evidenţiat formaţia din schimbul C de la Cuptorul 1, condusă de maistrul loan Mărginean, “care a realizat o însemnată producţie de export peste plan”. La IMMN Copşa Mică se vorbeşte doar la general, ceva reralizări pe aprilie şi că “întreaga activitate s-a desfăşurat sub semnul maximei mobilizări a forţelor şi resurselor existente, într-un climat de ordine şi disciplină desăvîrşite”.

Normalitate la sport şi Mica Publicitate

Probabil singurele rubrici nepoluate aşa tare de necesara propagandă de partid erau Sportul şi Mica Publicitate.

La evenimente sportive, aflam că Inter-ul şi-a luat-o cu 1-0 în deplasare, în faţa echipei gazdă S.C. Bacău. Din echipa antrenată de Titi Ardeleanu şi Viorel Hizo au făcut parte Alexa-Cotora,

Boar, Ene, Dobrotă – Stănescu, Laurenţiu , B. Popescu înlocuit în minutul 76 cu Hila) – C. Zamfir (înlocuit în minutul 77 cu Năstase), Văsîi şi Casuba. Inter-ul se afla în Divizia A, pe locul 5, după Dinamo, Steaua, Victoria Bucureşti şi Flacăra Moreni.

În Divizia B, Gaz Metan Mediaş, chiar antrenată de superstarul craiovean Ilie Balaci, ia bătaie acasă cu 2-1 de la Pandurii Târgu Jiu. În divizia C, Carpaţi Mîrşa bătea pe I.P.AS cu 3- 1, CSU Mecanica învingea Şoimii Lipova cu 2-0, Textila Cisnădie era învinsă de Metalurgistul Cugir, egal făceau Automecanica cu Aurul B rad (1—1) iar Carpaţi Agnita dădea 2-0 lui Retezatul Haţeg.

La baschet, echipa Gaz Metan C.S.Ş. Mediaş a promovat în A, câştigând turneul de calificare la baschet feminin.

La Mica Publicitate se vindeau video playere Goldstar sau Akai, maşini Lada 1200, Wartburg 312 ori Renault 14, orgi electronică Farfisa şi Casio, o Jawă de 350, un bilet la Saturn pentru 21-27 mai (era sezon estival!), un magnetofon Tesla, cu boxe şi benzi înregistrate, un “calculator programabil”, o maşină de cusut Malva, un covor pluşat, un cort de trei persoane din RFG sau un ARO 243 Diesel.

Dincolo de politizarea excesivă din presa locală şi centrală, cert este că oamenii de atunci, chiar dacă mult mai puţin împliniţi material decât cei de acum, ştiau să se distreze şi nu ratau nicio ocazie să o facă, chiar sub umbrela propagandei de stat. Poate de aceea unii se miră, nepricepând nici în ruptul capului de ce bătrânii ăia expiraţi spun că “era fain” la un eveniment la care erau “duşi cu forţa”. Păi, o dată, nu erau duşi cu forţa. Trecuse perioada defilărilor de 1 Mai cu gărzi muncitoreşti purtătoare de drapele, linii de portrete de tovarăşi din ceceu, scandarea numelor stahanoviştilor şi a camioanelor mascate în care alegorice. În plus era zi liberă, lucru ce se oferea rar şi voiau să profite de ea din plin. Pentru că a doua zi, de la 7 dimineaţa, reîncepea programul de lucru.

 

Acum, fiecare şi-a tras câte un Ceauşescu din politica românească, pe care îl adoră şi-l ridică în slăvi, dar fără să fie obligat, ca atunci. Iar “serbarea câmpenească” din Dumbrava a devenit un fel de grătăreală fără dată fixă, cu câteva maşini parcate sub copaci, grătare “private”, mese pliante, oameni tăcuţi cu figura fixată de smartphone şi, eventual, un acompaniament de boxă din care să urle manele la maximum. Iar dacă spui că înainte era mai frumos, sar ăştia că ai fi nostalgic.