Cursuri pentru vacanța de vară, la Școala Populară de Arte și Meserii ,,Ilie Micu”

Posted on May 30th, 2025

Nu peste mult timp elevii vor intra în vacanța de vară și își pot petrece timpul liber într-un mod plăcut și util.

Școala Populară de Arte și Meserii ,,Ilie Micu” organizează pe perioada verii cursuri modulare de artă, muzică, lucru manual sau teatru dedicate tuturor vârstelor și nivelurilor de experiență. Se vor organiza cursuri de canto muzică populară / ușoară, orgă / acordeon / pian, instrumente de suflat, actorie, pictură, percuție și artă tradițională.

Costul unui curs care conține 10 ședințe este de 300 de lei și se vor desfășura în perioada: 5 iulie – 15 septembrie, înscrierile putându-se face pe str. Avram Iancu nr. 10, din Sibiu. Cei interesați pot obține informații la telefon: 0269 210 829 sau E-mail: artiliemicu@yahoo.com.

Sursa foto: facebook Școala Populară de Arte și Meserii ,,Ilie Micu” Sibiu

Cursuri de grafică digitală pentru tineri

Posted on May 20th, 2025

Tinerii cu vârsta peste 15 ani interesați de grafică digitală au posibilitatea să participe la cursuri organizate până în 12 iunie.

În cadrul acestora, participanții se vor familiariza cu diverse programe de editare precum: Adobe Express, Canva și CorelDraw și vor avea posibilitatea să creeze ilustrații, logo-uri, afișe și alte materiale grafice.

Asociația Digital Generation – Generația Digitală organizează, în cadrul proiectului „Grafică digitală”, o serie de cursuri menite să îi învețe pe tineri tehnici și instrumente moderne de design grafic. Acțiunea este cofinanțată de Primăria Sibiu prin Agenda pentru Tineret 2025.

Cursurile se desfășoară în parteneriat cu Liceul Economic „George Barițiu”, marți-joi între orele 08,00-14,00, până în data de 12 iunie, pe str. George Cișbuc nr.11 Sibiu. Cei interesați se pot înscrie la telefon 0727/740.667 sau pot obține informații și de pe www.digital-generation.ro

Sursa foto: facebook Primăria Municipiului Sibiu