Un apus de soare în Șaua Bătrâna, scopul drumeției de vineri

Posted on July 8th, 2025

Ce poate fi mai frumos decât un apus de soare pe răcoare. Programul Anii Drumeției a pregătit, pentru vineri, o ieșire pe culmile Munților Cindrel, o drumeție la apus de soare pe Șaua Bătrâna.

Este o excursie pe o distanță de 7 km, care se poate parcurge în aproximativ 3 ore, o excursie ușoară, potrivită și persoanelor care nu au multă experiență în mersul pe munte. La ea pot participa și copiii cu vârsta de peste 7 ani, dar trebuie să fie însoțiți de un adult.

„Dragi drumeți, a venit momentul să ne bucurăm împreună de un apus de soare de vară, admirat pe răcoare din culmile munților din jurul Sibiului, Munții Cindrel. Drumeția va porni de la Cantonul Muncel, spre Poiana Găujoara și va fi una ușoară ca și grad de dificultate, cu mențiunea că întoarcerea va fi pe întuneric, la lumina lanternei frontale.

În timp ce admirăm apusul, putem savura un ceai alături de o mică gustare. Între timp ne pregătim și frontalele și suntem gata de coborârea către Cantonul Muncel. Ne vom bucura astfel de ultimele raze de soare, iar spre finalul drumeției, de primele stele apărute pe cer”, au transmis reprezentanții Anii Drumeției.

Cei care vor să plece în această drumeție se vor întâlni, vineri, 11 iulie, la ora 18:30, în Păltiniș la Telescaun Oncești, de unde vor porni spre Cantonul Muncel. Echipamentul necesar excursiei trebuie să includă lanternă frontală; bocanci de munte; căciulă/buff; haine de ploaie și vânt; geacă groasă; termos cu ceai, sticlă cu apă (minim 1,5 l); gustări. Recomandate sunt bețele trekking.

Drumeția costă 90 de lei/persoană, ghid fiind Teodora Sabina Bobeș – ghid și voluntar aspirant Salvamont. Contact: 0753-439.280.

Sursa foto: facebook Anii Drumeției

Ultima drumeție din Cireșar, în mijlocul rhododendronilor, pe vârful Cindrel

Posted on June 26th, 2025

Ultima drumeție din iunie îi va purta duminică, pe excursioniști pe vârful Cinfrel, în mijlocul rhododendronilor, într-un peisaj plin de culoare. Este un traseu de dificultate ridicată, pe o distanță de 15 km, care se poate parcurge în aproximativ 8 – 9 ore.

„Dragi drumeți, ne aventurăm într-o drumeție magică, în inima Munților Cindrel, exact când natura se îmbracă în roz. Pornim pe urmele pârâului Iezerul Mare, răcoriți de umbra pădurii care ne însoțește în prima jumătate a traseului.

Pe drum trecem pe lângă Refugiul Cindrel și continuăm urcarea abrupta in ritm domol, până la Lacul Glaciar Iezerul Mare – un loc care pare desprins din altă lume. Aici ne întâmpină feeria rhododendronilor înfloriți, un spectacol natural rar și memorabil. După un scurt popas, urcăm spre vârf. De pe Vârful Cindrel, priveliștile te lasă fără cuvinte – un colț de paradis care îți amintește de ce merită fiecare pas și fiecare picătură de efort. Întoarcerea se face pe același traseu, cu inima plină și ochii încă fermecați de culorile muntelui”, au transmis reprezentanții Anii Drumeției.

Cei care vor să plece în această drumeție se vor întâlni duminică, 29 iunie, la ora 08,00 în parcarea din fața magazinului Playtopia / Jisk (lângă Metro). Ei trebuie să aibă pentru excursie bocanci de munte; pantaloni lungi; termos cu ceai, sticlă cu apă (minim 2l); căciulă; mănuși; haine de ploaie/vânt, în mai multe straturi; cremă de soare; șapcă/buff; bluză de schimb; geacă de puf (geacă groasă); gustări (sandwich-uri, batoane, fructe). Recomandate sunt bețele trekking.

Drumeția costă 80 lei/adult. Ghidul va fi Daniel Heghes, contact 0743/071.983.

Sursa foto: facebook Anii Drumeției