Sibienii plătesc mai mult pentru benzină și motorină

Posted on June 21st, 2025

După o ieftinire a carburanților, al căror preț a coborât pentru scurtă vreme sub pragul psihologic de 7 lei, benzina și motorina s-au scumpit din nou. În două săptămâni prețurile au crescut cu 20-25 de bani/litru, iar tendința ultimelor zile este tot de scumpire. Acestor majorări de preț dictate de cotațiile de pe piața petrolieră li s-ar putea adăuga și o creștere a cuantumului accizei, ceea ce se traduce prin scumpirea suplimentară a carburanților. Pentru sortimentele premium, la unele benzinării prețul începe să se apropie de 8 lei/litru.