Mașina Poliției Locale din Avrig s-a izbit de un cap de pod

Posted on July 3rd, 2025

O mașină a Poliției Locale din Avrig a fost implicată într-un autoaccident în zona localității Bradu. În urma evenimentului rutier două persoane au ajuns la spital.

„Polițiștii rutieri intervin la un accident produs pe  DN 1, în zona localității Bradu. Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe DN 1, un bărbat în vârstă de 57 de ani, din Mârșa, din cauze care urmează a fi stabilite, a pierdut controlul direcției de deplasare,  a lovit un cap de pod și a ieșit în afara părții carosabile. În urma accidentului, conducătorul auto și un pasager (bărbat în vârstă de 35 de ani, din Avrig) au suferit vătămări corporale, fiind transportați la spital, conștienți. Autoturismul implicat în autoaccident aparține Poliției Locale Avrig”, au transmis reprezentanții IPJ Sibiu.

Sosiți la fața locului salvatorii au evaluat cele două victime.

„Un echipaj SMURD și o ambulanță SAJ au intervenit la un accident rutier în localitatea Bradu unde au acordat asistență medicală pentru două persoane.

Echipajul SMURD a preluat un bărbat în vârstă de 57 de ani cu dureri lombare. Acesta este transportat la UPU Sibiu conștient. Cealaltă victimă a fost preluată de ambulanță SAJ”, au transmis reprezentanții ISU Sibiu.

A pierdut controlul mașinii și s-a răsturnat în șanț

Posted on June 22nd, 2025

Polițiștii au fost solicitați, în această după amiază la un accident în localitatea Bradu. Un bărbat a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat în șanțul de pe marginea carosabilului. În urma accidentului, trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

„Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că în timp ce conducea un autoturism pe DN 1, din directia Brașov spre Sibiu, un sibian în vârstă de 63 de ani, din cauze care urmează a se stabili, a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a răsturnat în șanțul de pe marginea carosabilului. În urma evenimentului, doi pasageri sibieni din autoturism, o femeie de 54 de ani și un bărbat de 58 de ani, au suferit vătămări corporale, fiind transportați la spital conștienți”, au transmis reprezentanții IPJ Sibiu.

La fața locului au fost trimise un echipaj SMURD, o autospecială de stingere și două echipaje SAJ, care au acordat îngrijiri medicale unui bărbat în vârstă de 58 de ani care a suferit un traumatism la mână, fiind transportat la UPU Sibiu. Echipajul SAJ a preluat de asemenea, o femeie în vârstă de 54 de ani cu multiple traumatisme pe care a transportat-o la UPU Sibiu, iar un bărbat în vârstă de 63 de ani a refuzat transportul la spital.