În această dimineață a avut loc un accident la Boița, pe fondul neacordării de prioritate. Un tânăr care conducea un tractor pe o stradă secundară a pătruns pe DN7 fără să se asigure și a acroșat un autoturism condus pe direcția Sibiu – Vîlcea.
În urma coliziunii o minoră în vârstă de 3 ani a fost transportată la spital, conștientă.
„Polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au intervenit la un accident rutier produs pe DN 7, la km 250+ 750 de metri, în localitatea Boița.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul cǎ, în timp ce conducea un tractor pe o stradă secundară, un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Boița, ar fi pătruns pe DN 7 fără să acorde prioritate și a acroșat un autoturism condus pe DN 7(direcția Sibiu – Vâlcea) de către un bărbat de 33 de ani, din Arpașu de Sus.
În urma coliziunii o minoră în vârstă de 3 ani, pasageră în autoturism, a suferit leziuni și a fost transportată la spital, conștientă.
Traficul rutier în zonă se desfășoară alternativ, recomandăm șoferilor să circule cu prudență și să țină cont de recomandările polițiștilor”, au transmis reprezentanții IPJ Sibiu.
Se pare că porțiuni din tronsonul 1 al viitoarei Autostrăzi Sibiu-Făgăraș au fost cultivate de unii cetățeni din Boița. Așa reiese dintr-un anunț postat pe pagina de socializare a comunei Boița, mesaj prin care cei în cauză sunt atenționați de faptul că terenurile care au fost expropiate se află în administrarea CNAIR. Autoritățile locale din Boița atrag atenția asupra unor posibile consecințe juridice care ar putea decurge din utilizarea ilegală a respectivelor terenuri.
„Primăria Comunei Boița a fost înștiintată de către Makyol Inșaat Sanayi Turizm Ve Ticaret A.Ș. SUCURSALA BUCUREȘTI cu privire la faptul că cetățeni ai comunei Boița sunt implicați în lucrări de cultivare a terenurilor aflate pe culoarul expropriat al Autostrăzii Sibiu-Făgăraș, Tronsonul 1.
Subliniem faptul că terenurile în cauză aparțin statului român, fiind în administrarea CNAIR (Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere) iar utilizarea acestor terenuri pentru activități agricole se face pe propria răspundere a cultivatorilor, aceștia fiind direct responsabili pentru orice activitate desfășurată pe terenurile expropriate.
Orice utilizare neautorizată constituie o încălcare a dreptului de proprietate al statului și poate atrage răspundere juridică a celor implicați”, au transmis reprezentanții Primăriei Boița.
Sursa foto: Arhiva Tribuna