Ce pot face copiii în vacanță

Posted on June 20th, 2025

Copiii au intrat în vacanță, dar își pot petrece timpul liber într-un mod constructiv și plin de distracție în cadrul atelierelor organizate de Biblioteca ASTRA.

Filiala Bâlea a Bibliotecii ASTRA îi așteaptă pe cei mici în fiecare zi de luni, marți și miercuri, pe timpul vacanței, la ateliere interactive, creative și educaționale de desen, jocuri, lectură, explorare etc.

„Filiala Bâlea invită copiii din comunitate să participe, pe parcursul vacanței de vară (23 iunie – 27 august), la ateliere creative și activități educative organizate în spațiul prietenos al bibliotecii, situat pe str. Bâlea, bl. 9. Activitățile propuse includ ateliere de pictură, desen, lucru manual, sesiuni de lectură și explorare curiozități, teatru de păpuși, joc de rol, jocuri interactive și exersare de bune maniere. Cei mici vor fi așteptați și îndrumați de colega noastră, Enikö Tăvală, coordonatoare a activităților și bibliotecară la Filiala Bâlea”, au transmis reprezentanții Bibliotecii ASTRA.

Întâlnirile vor avea loc în zilele de luni, marți și miercuri, între orele 11,00–13,00, la sediul Bibliotecii situat pe str. Bâlea, bl. 9.

Locuri disponibile: 15 participanți. Cei interesați pot obține informații și se pot înscrie  la telefon 0369/807.053

 

Sursa foto: facebook Biblioteca Astra Sibiu

„Gong” în luna lui Cireșar: ateliere și spectacole pentru cei mici și nu numai

Posted on June 2nd, 2025

 Teatrul „Gong” a pregătit și în luna iunie ateliere de creație și spectacole. În cadrul atelierelor copiii își dezvoltă abilitățile artistice, învață să lucreze în echipă, să comunice și să-și exprime liber gândurile și emoțiile.

Pe lângă atelierele de creație, sunt pregătite și spectacolele în care tinerii, prin participare activă, pot pune întrebări și împreună pot afla ce se întâmplă cu ei și cu lumea din jur.

Atelierul de Creație „Piticii pricepuți – Broscuța veselă” va avea loc miercuri, 4 iunie, de la ora 18:00, pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani. Curioși și plini de chef de joacă copiii sunt invitați la un atelier special, în care vor construi cele mai simpatice broscuțe din hârtie colorată. Cu ajutorul foarfecilor, lipiciului, hârtiei colorate și a unui pai, fiecare copil își va crea propria broscuță poznașă. Vor învăța să decupeze, să lipească, să decoreze și să dea viață unor broscuțe zâmbitoare, perfecte pentru joacă sau decorat camera.

„2025: Nouameapiesă?” este spectacolul care va avea loc joi, 5 iunie, de la ora 19:00. Piesa ne va duce direct în mijlocul unei conversații, cu proiecții video live care se schimbă în funcție de spectacol, de spectatori și de sală și ne pune întrebări care lovesc exact acolo unde ne doare pe toți în 2025 – identitate, crize, haos digital și tot ce ne mai apasă. „E despre participare activă, despre a pune întrebări și despre cum, împreună, putem afla ce se întâmplă cu noi și cu lumea din jur”, au transmis reprezentanții Teatrului „Gong”.

„Harta comorii” este atelierul pregătit pentru sâmbătă, 7 iunie, de la orele 10:00 și 12:00, pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani. Cei mici vor porni într-o călătorie imaginară pe mare, în căutarea comorii pierdute. Se vor transforma în pirați curajoși, vor crea hărți misterioase și accesorii potrivite pentru marea aventură.

Spectacolul „SCUFIȚA ROȘIE” va avea loc sâmbătă, 7 iunie, de la orele 11:00 și 18:00 și duminică, 8 iunie, de la ora 11:00. Spectacolul este recomandat copiilor cu vârsta peste 6 ani și este un spectacol de teatru-dans. Un lup pleacă la vânătoare. Orice animal din pădure poate fi o pradă potrivită, cel mai important este să-și potolească foamea. Însă prada lui preferată este Scufița Roșie. Ca într-un vis sau o viziune care se repetă, el se frământă în legătură cu detaliile capturării ei: o potecă plină de flori minunate este capcana perfectă. Dar acest lucru îl va costa viața.

„ACROBAȚII – 7 zile din viața unor profesori de țară” este spectacolul de marți, 10 iunie, de la ora 18:00 și este recomandat celor cu vârsta peste 16 ani. Spectacolul spune povestea a cinci profesoare și profesori la o școală gimnazială dintr-o comună fictivă din România. Cinci cadre didactice dedicate, care vor să schimbe lumea de la catedră. Prin intermediul experiențelor acestora pe parcursul unui an școlar se construiește radiografia unei comunități, cu toate tensiunile și contradicțiile specifice procesului de învățământ în mediul rural din România anului 2022.

Spectacolul recomandat celor cu vârsta peste 16 ani, „Odd Couture” va avea loc miercuri, 11 iunie, de la ora 18:00. În „Odd Couture”, o vestă vorbitoare ne spune povestea ei, de la farsele între muncitoare și luptele sindicatului cu direcțiunea fabricii de textile unde a fost concepută, până la accidentele din culisele paradelor de modă unde este expusă și presiunile asupra modelelor tinere care încearcă să intre în această industrie. În călătoria ei, vesta vorbitoare întâlnește directori de fabrică în pragul falimentului, designerițe aflate la prima lor colecție, găini vorbitoare care îi povestesc despre economie și multe alte personaje.

„Broscuța veselă” îi așteaptă miercuri, 11 iunie, de la ora 18:00 pe copiii cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani. La acest atelier de creație, copiii învață să construiască împreună cele mai simpatice broscuțe din hârtie colorată! Cu ajutorul foarfecilor, lipiciului, hârtiei colorate și a unui pai, fiecare își va crea propria broscuță poznașă, perfectă pentru joacă sau decorat camera.

Atelierul de Creat Povești „Pușculița purceluș” va avea loc sâmbătă, 14 iunie, de la orele 10:00 și 12:00, pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani. Aici copiii își vor crea propria pușculiță din carton, decorată cu materiale textile, forme colorate și multă imaginație.

„Fata babei și fata moșneagului” este spectacolul pregătit sâmbătă, 14 iunie, de la ora 11:00 și duminică, 15 iunie, de la ora 11:00. Spectacolul este recomandat copiilor cu vârsta peste 5 ani. „Fata babei și fata moșneagului” este un spectacol al antitezelor, iar povestea  se numără printre preferatelor copiilor, reușind să transmită valorile morale ale lumii în care trăim și care ne învață că răbdarea și bunătatea nu rămân fără răsplată, iar în lupta dintre bine și rău, binele câștigă întotdeauna.

Atelierul de Creație „Piticii pricepuți –  Regele zmeu” va avea loc miercuri, 18 iunie, de la ora 18:00 și miercuri, 25 iunie, de la ora 18:00 pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani. Jucăria făcută dintr-un dreptunghi de hârtie sau pânză fixat pe un schelet ușor de lemn, care se ridică în aer la bătaia vântului și care este mânuită de pe pământ cu ajutorul unei sfori lungi este Regele Zmeu care va fi creat din materiale colorate, cu diverse texturi și de diferite mărimi, pentru a fi înălțat cât mai sus, în curtea interioară a Teatrului „Gong”.

„Măști multicolore” este Atelierul de creație care va avea loc sâmbătă, 21 iunie, de la orele 10:00 și 12:00, pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani. Copiii vor picta măști din carton folosind culori acrilice. Fiecare copil va picta pas cu pas, alegând culori îndrăznețe, forme jucăușe și detalii creative. La final, va avea loc o mică paradă a măștilor, plină de culoare și personalitate.

Atelierul de Comunicare prin Artă – „Liniștea mării” este atelierul care încheie luna iunie. El va avea loc sâmbătă, 28 iunie, de la orele 10:00 și 12:00, pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani. Liniștea mării este un atelier creativ în care cei mici pictează valurile mării pe bețe din lemn, apoi le decorează cu nisip, scoici și alte accesorii. Micul tablou va fi numai bun de agățat și păstrat ca amintire din vacanța de vară.

Sursa foto: facebook Teatrul „Gong”

Ce vor face copiii, în luna mai, la Filiala Hipodrom a Bibliotecii ASTRA

Posted on May 12th, 2025

Filiala Hipodrom a Bibliotecii ASTRA îi așteaptă pe cei mici, în fiecare zi de joi, la întâlnirea cu lumea minunată a cărților, a imaginației și creativității.

În această lună, la filiala din strada Rahovei nr.14, vor avea loc ateliere de scriere, de confecționat flori din hârtie colorată și de pictură.

Astfel, joi, 15 mai, copiii cu vârsta peste 7 ani sunt așteptați la un atelier de scriere creativă, în care vor învăța cum se scrie o poveste. Joi, 22 mai, pentru copiii cu vârsta peste 7 ani este pregătit un atelier de confecționat flori din hârtie florală. Ultimul atelier din luna mai va fi unul de pictură, joi, 29 mai, în care prichindeii cu vârsta peste 6 ani vor învăța să combine culorile, pornind de la culorile primare. Atelierele vor avea loc de la ora 16,30.

Accesul la ateliere este gratuit, în limita locurilor disponibile. Înscrieri se pot face la telefon 0743 031 507.

Sursa foto: facebook Biblioteca ASTRA