Doi sibieni, reţinuţi de poliţie pentru furt. Medieşanul acuzat de înşelătorie, pus sub control judiciar

Posted on July 9th, 2025

Polițiștii sibieni au reținut doi tineri, ambii din Sibiu, în vârstă de 21 și 28 de ani, care sunt cercetați penal pentru furt calificat în formă continuată, transmite IPJ Sibiu.

Concret, pe 30 mai, în jurul orei 23:55, cei doi ar fi intrat în locuința unei femei (în vârstă de 32 de ani, domiciliată tot în Sibiu) dar la auzul acesteia, ar fi fugit. La fel, aceiaşi, pe 3 iunie, în jurul orei 23:15, ar mai fi pătruns în curtea unui imobil tot din Sibiu, de unde ar fi luat un portofel cu bani și documente plus mai multe obiecte electronice. Prejudiciul creat este de 3.500 de lei.

Foto: IPJ Sibiu

Asupra celor doi s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore iar cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu. Marţi,

Control judiciar pentru 60 de zile pentru cetăţeanul străin acuzat de înşelătorie la Mediaş

Bărbatul acuzat şi reţinut pe 8 iulie pentru înşelătorie şi efectuarea de operațiuni în mod fraudulos a fost prezentat instanței care a decis controlul judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Acesta a fost reţinut marţi, în jurul orei 00:00, are 40 de ani, este cetățean străin şi locuieşte fără forme legale în Mediaș. Este acuzat că ar fi determinat o femeie, tot din Mediaș, să investească bani în acțiuni, ar fi intrat în conturile acesteia şi ar fi efectuat transferuri bancare din contul persoanei vătămate. Prejudiciul cauzat este de aproximativ 70.725 de lei.

Fără permis, dar la volan, a intrat într-un garaj

Miercuri, în jurul orei 4 dimineaţa, în timp ce conducea un autoturism pe strada Baznei din Mediaș, un localnic în vârstă de 18 de ani, a pierdut controlul direcției de deplasare și lovit un garaj, avariindu-l. Nu au existat persoane rănite. Din cercetările efectuate de către polițiștii a reieșit tânărul nu deținea permis de conducere iar testarea alcoolscopică a şoferului a indicat 0,12 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost întocmit un dosar penal pentru conducere fără permis.

O zi, trei evenimente pentru poliţie: furt, accident şi conducere fără permis

Posted on June 20th, 2025

IPJ Sibiu informează că, ziua de joi, 19 iunie, a întregistrat trei evenimente unde a fost necesară prezenţa ei. Un caz de furt, un accident şi un mandat de executare.

Astfel, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut un sibian, în vârstă de 40 de ani, cercetat penal pentru furt. Bărbatul e bănuit că, pe 10 iunie, în jurul orei 16:57, ar fi sustras dintr-un autoturism parcat pe strada Cristian din Sibiu mai multe bunuri și bani, după ce ar fi spart geamul portierei dreapta față a autoturismului. Prejudiciul creat este de 4.000 de lei. Polițiștii au luat măsura reținerii bărbatului, urmând ca acesta să fie prezentat în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

În aceeaşi zi, în jurul orei 00:30, în Șeica Mică, în timp ce conducea un microbuz pe DJ 142 J, un bărbat în vârstă de 56 de ani, din Blaj, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un alt microbuz parcat în afara părții carosabile, răsturnându-l.

În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale.

Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. El a fost însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.

La nivelul Secției de Poliție Rurală Axente Sever se continuă cercetările în vederea stabilirii situației de fapt pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.

Polițiștii din Porumbacu de Jos au identificat, tot joi, un bărbat în vârstă de 55 de ani, din comuna Racovița, pe numele căruia, la aceeași dată, Judecătoria Avrig a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis (două acte materiale).

Bărbatul a fost predat polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Sibiu în vederea încarcerării în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu.

Fost lupător în Congo, a sărit cu maceta la un bărbat. El mai e acuzat şi de proxenetism

Posted on June 11th, 2025

Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu anunţă că a dispus trimiterea în judecată, miercuri, în stare de arest preventiv, a unei persoane în vârstă de 27 de ani, născut în județul Vâlcea şi cu domiciliul pe raza județului Sibiu,

Acesta este fost angajat în calitate de contractor militar în Congo “al societății controlate de un cunoscut recrutor român din Mediaș” şi este cercetat pentru proxenetism în formă continuată, (infracţiune compuisă din șapte de acte materiale), tentativă la omor în stare de recidivă, și respectiv tulburarea liniștii și ordinii publice, în stare de recidivă, toate aflate în concurs real de infracțiuni.

Parchetul infomează că, din cercetările efectuate s-a reținut că pe 20 mai, în jurul orelor 10:55, în timp ce se afla în Cisnădie, a lovit cu maceta, “acționând cu intenția vădită de a-i suprima viața persoanei vătămate” pe un alt bărbat, în vârstă de 38 de ani. Lovitura a fost puternică, dată în zona craniului, “cauzându-i astfel un traumatism facial cu interesarea globului ocular drept și pierderea vederii, ce necesită pentru vindecare un număr de 100 – 110 zile de îngrijiri medicale”.

De asemenea, s-a mai reținut că, prin aceasta, inculpatul, în vârstă de 27 de ani a tulburat liniștea și ordinea publică în acel loc, “provocând un sentiment de nesiguranță și, totodată, de indignare a persoanelor ce au asistat la aceste manifestări violente”.

În final, s-a mai reținut că, în perioada februarie 2017 – septembrie 2020, acționând cu o rezoluție infracțională unică și având cunoștință certă asupra provenienței sumelor de bani, același inculpat în vârstă de 27 de ani a dobândit și a folosit în interes personal suma totală de 7.050 de euro obținută de o persoană de sex feminin din practicarea prostituției în Austria, acești bani fiindu-i transmiși inculpatului prin intermediul Western Union și MoneyGram.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore după care judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Sibiu a admis propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu și a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30 zile, începând cu 21 mai până la 19 iunie, inclusiv.

Pe parcursul cercetărilor, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al I.P.J. Sibiu și al lucrătorilor de poliție din cadrul IGPR – Direcția Operațiuni Speciale, fiind de remarcat și implicarea promptă a lucrătorilor de poliție din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale al I.P.J. Sibiu cu prilejul capturării autorului faptelor.