O echipă de eroi tăcuți: bilanțul Animal Life pentru 2024

Posted on May 15th, 2025

Animal Life a  împlinit anul trecut 18 ani de când are grijă de animalele care au nevoie de ajutor. Peste 200 de câini și 120 de pisici au ajuns doar în 2024 în adăposturile Animale Life și peste 1700 de câini și pisici au fost castrate.

Dincolo de cifre se află o muncă fără pauză, pentru că animalele nu știu că e weekend sau că a intervenit o problemă în viața personală a celor ce se ocupă de ele. „Anul 2024 a fost un an cu spor și rezultate îmbucurătoare”, ne spun cei de la Animal Life.

Organizația non-profit urmărește ca fiecare animăluț să fie fericit și încearcă, pe cât posibil, să educe și să conștientizeze persoanele cu privire la grija pentru cele necuvântătoare. Echipa de super eroi se ocupă de preluarea, cazarea, sterilizarea, vaccinarea animalelor abandonate până pot fi plasate în familii, dar și de sterilizarea și tratarea animalelor de companie pentru persoanele care nu își pot permite aceste intervenții. Fără îndoială, Animal Life înseamnă mai mult decât aceste activități, înseamnă empatie, dragoste necondiționată și o putere desăvârșită, pentru că, din păcate, cele mai multe animăluțe nu vin în adăpost îngrijite și sănătoase.

Dacă ar fi să ne uităm peste date, perioada 2016–2021 a fost marcată de o creștere constantă, culminând în 2021 (758 animale preluate), iar după 2021, are loc o scădere accentuată, ajungând la minimul perioadei în 2024 (333). Când vine vorba de animalele adoptate, vârful s-a înregistrat în 2021 (661 adopții), urmat de o scădere continuă până la 298 în 2024. La capitolul sterilizări, 2022 marchează un vârf absolut (2175), iar valorile rămân ridicate până în 2024.

Din păcate, scăderea numărului de animale adoptate după 2021 nu este doar un indicator al apetitului public redus pentru adopție. Adopțiile limitate  afectează direct capacitatea de preluare: adăposturile funcționează la capacitate  și nu pot prelua noi animale dacă cele existente nu sunt adoptate. Prin urmare, o rată mică a adopțiilor determină automat o reducere a numărului de animale care pot fi salvate de pe străzi, blocând întregul sistem de protecție.

Asociația Animal Life face în raportul său de activitate precizări importante despre modul lor de lucru: nu eutanasiază animale sănătoase și nu are perioadă limită de cazare a animalelor (adică niciun animal nu este eutanasiat din cauză că a depășit o anumită limită de timp până la care nu a fost adoptat). Eutanasierile se fac doar la recomandarea medicului veterinar pentru boli incurabile și situații critice.

De asemenea, adopțiile constau în cea mai mare parte din adopții internaționale realizate prin intermediul organizațiilor partenere germane: toate animalele sunt introduse în sistemul european de urmărire TRACES, sunt înregistrate la autoritățile veterinare germane, iar organizația parteneră este responsabilă pentru ele pe toată durata vieții lor.

Între suferință și speranță

Așa cum spuneam și mai sus, cei din echipa Animal Life dau dovadă de multă putere și empatie, pentru că aici ajung multe cazuri speciale, de la animale lovite de mașini, până la cele abuzate. Fiecare își doresc același lucru: o mângâiere.

Printre cele mai frecvente intervenții se numără: fracturi de membre, de bazin sau mandibulă (în special la pisici victime ale accidentelor auto), mastectomii, amputări, chimioterapii pentru tumori, sticker, enucleări, cazuri grave de demodecie, infecții diverse, parvoviroză, panleucopenie și babesioză și animale extrem de slăbite sau victime ale abuzului.

„Un caz aparte al anului 2024 a fost preluarea, prin intermediul Poliției Animalelor, a 20 de câini dintr-o canisă ilegală, unde trăiau în condiții inumane – fără lumină naturală, în spații improprii, în mizerie și fără hrană adecvată. O altă intervenție dificilă a fost salvarea a doi câini închiși într-o locuință în care stăpânii lor decedaseră cu câteva săptămâni în urmă. În plus, am observat un val tot mai accentuat de abandon al câinilor vârstnici, slăbiți și cu afecțiuni medicale – animale care, tocmai atunci când au cea mai mare nevoie de sprijin, sunt lăsate în urmă. Totodată, am fost martori ai unor transformări emoționante: animale profund timide sau traumatizate care, prin interacțiune constantă cu voluntarii noștri, au învățat din nou să aibă încredere. Aceste schimbări necesită timp, dedicare, dragoste și o răbdare infinită – dar sunt dovada vie că fiecare efort contează”, ne povestește Maria, cea care cunoaște fiecare suflet din adăposturile Animal Life.

Adăpostul pentru câini dispune de aproximativ 40 de locuri și funcționează constant la capacitate maximă. Activitățile zilnice – curățenie, hrănirea patrupedelor, administrarea tratamentelor, vizitele la veterinar, programările pentru intervenții chirurgicale, dar și plimbarea și răsfățul cățeilor – sunt realizate de un angajat cu normă întreagă, cu sprijinul voluntarilor dedicați.

Pentru a face față numărului mare de animale, capacitatea de cazare este extinsă cu ajutorul familiilor temporare (fosteri) și al pensiunilor canine. Astfel, în mod constant, asociația are  în grijă în jur de 180 de câini.

„Pe lângă siguranță și îngrijire, ne dorim să le oferim cățeilor din adăpost pregătirea necesară pentru o viață în familie. Le oferim plimbări regulate, interacțiune cu alți câini și cu voluntarii, ieșiri în grupuri, dar și expunere treptată la mediul urban, prin plimbări în oraș sau în parc. Ne străduim să le înțelegem și să le satisfacem nevoile, ținând cont de personalitatea fiecăruia. Totuși, oricât de mult ne-am implica, adăpostul nu este acasă. Visul nostru este ca fiecare dintre ei să își găsească o familie potrivită, iar timpul petrecut în adăpost să fie cât mai scurt”, spun cei din Animal Life.

Adăpostul de pisici funcționează în permanență la capacitate maximă, oferind un cămin temporar pentru aproximativ 36 de pisici. Spațiul este special amenajat pentru nevoile lor, cu zone separate pentru carantină și pentru pisicile sănătoase, unde se pot juca, relaxa și chiar bucura de acces controlat în aer liber, în siguranță.

„Pentru a putea ajuta cât mai multe suflete, extindem capacitatea adăpostului cu sprijinul familiilor temporare (foster), care găzduiesc pisici până la adopție. Noi ne ocupăm de tot ce este necesar: hrană, nisip, tratamente și vizite la veterinar. În total, avem în grijă, în mod constant, în jur de 80 de pisici – fiecare cu povestea ei, fiecare în așteptarea unei familii care să le ofere un cămin permanent”, explică Cristina, responsabila departamentului de pisici în Animal Life .

„Mulțumim fiecărui sponsor și donator, fiecărui  angajat și colaborator, fiecărui medic și asistent și fiecărui om care a pus umarul alături de noi pentru a face lumea mai bună! Să continuăm să fim buni împreună, să continuăm să creștem împreună: într-o țară cu mai puțină suferință și mai multă decență”, încheie președinta asociației, Andreea Roseti.

Rapoartele anuale ale organizației și moduri în care puteți să salvați vieți de animale alături de Animal Life găsiți aici:

https://animallife.ro/rapoarte-anuale

https://animallife.ro/cum-poti-fi-de-ajutor