Drumeție la Mălâncrav, satul în care este înmormântat un prinț

Posted on July 18th, 2025

Cei cărora le plac drumețiile pe potecile din jurul Sibiului au acum ocazia să plece într-o excursie la Mălâncrav, satul în care este înmormântat un prinț și se face tocană săsească cu vită și capră.

Anii Drumeției are pregătită pentru ei o excursie pe dealurile din apropierea satului, drumeții în care vor avea parte și de o experiență culinară deosebită la un punct gastronomic local din sat.

Mălâncravul este satul în care venit în repetate rânduri și Regele Charles, pe când purta titlul de Prinț de Walles. Aici se află cunoscuta biserică fortificată ridicată în secolul al XIV-lea și își doarme somnul de veci prințul Mihai Apafi al II-lea. Tot în acest loc de poveste se regăsesc 53 de fresce cu scene din Noul și Vechiul testament pictate în urmă cu aproape șapte secole.

„Vom avea parte și de o drumeție pe dealurile din apropierea satului, de-a lungul căreia vom discuta despre floră și faună. Distanta aproximativa este de 10 km, cu diferență de nivel de 250 m. Traseul se desfășoară prin pădure, la umbră, pe poteci largi, cu un nivel redus de dificultate. Dar facem destul efort pentru a stimula pofta de mâncare la un Punct Gastronomic Local din sat, unde se mai prepară o tocană din carne de vită și capră după rețelele săsești. Este un răsfăț, mai ales că la desert vom avea hencleș sau gogoși. Meniul final îl stabilim în funcție de numărul de participanți”, a declarat Daniel Hegheș, cel care va asigura ghidajul grupului.

Drumeția este organizată duminică, 27 iulie.

„Dacă v-am stârnit interesul pentru drumeție și poftă pentru gastronomia săsească, nu trebuie decât să intrați pe www.aniidrumetiei.ro și să vă rezervați un loc în următoarea aventură în aer liber organizată în ultima duminică a acestei luni”, au transmis reprezentanții Anii Drumeției.

Excursiile lui Cireșar: ce poteci batem cu „Anii Drumeției”

Posted on May 29th, 2025

Luna lui Cireșar aduce cu ea drumeții pentru toate vârstele, pentru începători și avansați, drumeții de nivel ușor, mediu și dificil. Anii Drumeției a pregătit excursii pe cărările munților care străjuiesc Sibiul, la biserici fortificate, drumeții în familie până la cherhana sau pentru a ne delecta privirea cu spendidele flori de munte, bujorii.

Astfel, prima ieșire va avea loc duminică, 1 iunie: două biserici fortificate și o pădure, de la Curciu la Bărcaciu, ghid Ioana Pătrășcoiu. Sâmbătă, 7 iunie, drumeții o iau la pas prin Țara Colibelor, alături de ghidul Claudia Popelca sau pot merge de la Lotrioara spre Vârful Hînsa prin Țara Șurilor de Lemn, Munții Lotrului, alături de ghidul Nicoleta Ocnariu. Pentru duminică, 8 iunie, este pregătită o drumeție din Fântânele până la fosta cabană Fântânele, ghidaj Hopihe Tours (Daniel Hegheș). Sâmbătă, 14 iunie, ghidul Dumitru Troancă îi aștepată pe excursioniști la o drumeție de la fosta cabană Fântânele la Piscul Vulturului, Râul Mic – Dealul Runcului; tot sâmbătă este organizată o ieșire unde drumeții pot vedea un apus feeric pe cărările „Burduf Challenge”, Țara Colibelor din Biberani și pot face o vizită la Casa cu povești, ghidați de Nicoleta Ocneriu. Duminică, 15 iunie, este rândul familiilor să plece în drumeție până la cherhana, alături de ghidul Ioana Pătrășcoiu; totodoată, se organizează o drumeție în Munții Făgăraș, la Colțul Bălăceni, ghid Radu Zaharie. Sâmbătă 21 iunie, este timpul pentru o drumeție circulară pe dealurile din Copșa Mare, alături de ghidul Ioana Pătrășcoiu; o drumeție printre bujorii de munte spre Platoul Scărișoarei și spre Vârful Scara, ghid Nicoleta Ocneriu; o drumeție în Munții Lotrului, Vârful Sterpu, ghid Radu Zaharie. Duminică, 22 iunie, se pleacă în drumeție în Munții Făgăraș, pe traseul Valea Arpașului Mare – Lacul Podrăgel – Cabana Podragu – Cabana Turnuri, cu ghidul Radu Zaharie; sau se poate alege o drumeție în Munții Făgăraș, la bujorii de munte, la Bâlea Lac, ghid Teodora Bobeș. Sâmbătă, 28 iunie, ghidul Dumitru Troancă îi însoțește pe drumeți într-o excursie în Munții Făgăraș, pe Valea Doamnei. Ultimele excursii din iunie vor avea loc duminică, 29 iunie, o drumeție răcoroasă până pe Vârful Cindrel – 2244 m, de-a lungul pârâului Iezerul Mare, ghid Daniel Hegheș și o drumeție în Munții Făgăraș, pe Vârful Șerbota – Mâzgavuri, ghid Radu Zaharie.

„În luna iunie, îți dăm întâlnire cu natura, istoria și peisajele spectaculoase ale județului Sibiu. Fie că ești începător sau explorator experimentat, avem o drumeție pentru tine: plimbări ușoare prin sate pitorești, trasee montane spectaculoase în Făgăraș, Cindrel și Lotru și povești cu ghizi locali și descoperiri surprinzătoare”, au transmis reprezentanții Anii Drumeției.

Sursa foto: facebook Anii Drumeției

Mănăstirea Turnu Roșu – Vf. Chica Pietrelor, tura de duminică

Posted on May 13th, 2025

Duminică este zi de plecat în excursie, Anii Drumeției pregătind tura Mănăstirea Turnu Roșu – Vf. Chica Pietrelor (1606 m), prin Șaua Corbului.

Este un traseu  de dificultate medie, pe o distanță de 12 km și o durată de aproximativ 8 ore, cu pauze generoase, în care excursioniștii pot admira peisaje deosebite, precum panorama superbă asupra întregii depresiunii a Sibiului.

„Dragi drumeți, vă propunem tura Mănăstirea Turnu Roșu – Vf. Chica Pietrelor (1606 m), prin Șaua Corbului. Este drumeție de intensitate medie care te poartă prin păduri răcoroase și poieni liniștite până pe Vârful Chica Pietrelor, de unde se deschide o panoramă superbă asupra întregii depresiunii a Sibiului. Pe traseu întâlnim: urcușuri line, dar și porțiuni mai abrupte, o poieniță pitorească – perfectă pentru relaxare și gustări (popas). Peisaje de poveste, aer curat, oameni faini și un Samoyed cu zâmbetul mereu pe buze îți vor face ziua de neuitat. Lasă-te ghidat de munte, de povești și de lăbuțele lui Hopi”, au transmis reprezentanții Anii Drumeției.

Cei care vor să plece în drumeție, se vor întâlni duminică, 18 mai, la ora 8:00 în parcarea din fața magazinului Hervis (Mall Șelimbăr) și trebuie să aibă la ei bocanci de munte, pantaloni lungi, termos cu ceai, sticlă cu apă (minim 1l), frontală, căciulă, mănuși, haine de ploaie/vânt, în mai multe straturi, cremă de soare, șapcă/buff, bluză de schimb, geacă de puf (geacă groasă), gustări (batoane, fructe). Recomandate sunt bețele trekking.

Drumeția costă 80 lei/adult și 40 lei/copil și pot participa și copiii în vârstă de peste 14 ani, cu condiția să fie însoțiți de un părinte. Ghidul drumeției va fi Hopihe Tours – Daniel Heghes, contact 0743 071 983.

Sursa foto: facebook Anii Drumeției

Drumețiile din luna lui florar. Pe care le vom alege

Posted on April 30th, 2025

Așa cum s-au obișnuit, și în luna mai sibienii care iubesc mișcarea în aer liber pot alege dintre excursiile organizare de Anii Drumeției pe cărările munților din jurul Sibiului.

Pentru luna lui florar, sunt pregătite drumeții pentru toate gusturile, ieșiri de dificultate medie și ușoară la care pot lua parte atât cei experimentați, cât și cei care acum descoperă frumusețile pe care le oferă peisajele de lângă noi.

Astfel, primele drumeții încep sâmbătă, 3 mai, când Anii Drumeției a pregătit o ieșire la apus de soare în Munții Făgăraș, pe Muchia Buteanului, alături de ghidul Radu Zaharie; o drumeție cu o vizită la fermă și brânzeturi alese pe Via Transilvanica, cu ghidul Nicoleta Ocneriu; un foto-tur: Rășinari! Văzut, plăcut, gotografiat, ghid Ștefan Dragomir. Sâmbătă, 10 mai, drumeții sunt așteptați la un spectacol de primăvară pe cărări neumblate spre Vârful Piscul Vulturului, ghid Nicoleta Ocneriu sau la o tură spre Iezerul Mare și Vârful Cindrel, ghid Cu drag de Transilvania. Duminică, 11 mai, ne așteaptă o drumeție în Munții Făgăraș, la Poiana Curmăturii (fosta Cabană Urlae), alături de ghidul Radu Zaharie. Sâmbătă, 17 mai, vom merge de la Lotrioara spre Vârful Hînsa prin Țara Șurilor de Lemn, alături de ghidul Nicoleta Ocneriu sau vom alege o drumeție în Munții Făgăraș, pe Valea Doamnei, cu ghidul Florin Ionescu. Duminică, 18 mai, este timpul unei drumeții la Mănăstirea Turnu Roșu – Șaua Corbului, ghidați de Hopihe Tours (Daniel Hegheș).

FOTO/VIDEO- De neuitat: vânătoare de ouă la apus de soare, foc de tabără și drumeție pe Hârtibaciu

Posted on April 22nd, 2025

Primul „Osterfest” organizat de „Anii Drumeției”, programul de ecoturism promovat de Consiliul Județean Sibiu, s-a bucurat de un mare succes în rândul familiilor cu copii. Luni, a doua zi de Paști, 31 de copii s-au întrecut în a descoperi cât mai multe ouă ascunse în vastul spațiu verde al hergheliei „Zorabia” din Dealul Dăii.

Evenimentul a început după-amiaza, cu o drumeție de trei ore și jumătate. „Am traversat Hârtibaciul și am descoperit vechile șine ale mocăniței. Drumeția a fost ușoară, binevenită după mesele îmbelșugate din ziua de Paști”, a declarat Nicoleta Ocneriu, ghid „Anii Drumeției” și inițiatoare a evenimentului.

Nici la „Zorabia” bunătățile nu s-au lăsat așteptate: drumeții au trebuit să se pronunțe care cozonac este mai bun: cel de Jina sau cel de la Tălmăcel? Apoi, copii au hrănit caii arabi cu morcovi și au fost invitați să participe la vânătoarea de ouă. „S-a vorbit în română, maghiară și germană, așa cum odinioară se vorbea pe străzile Sibiului. Am sărbătorit multiculturalitatea și buna înțelegere, mai ales că în acest an catolicii și ortodocșii au sărbătorit împreună Învierea Domnului”, a adăugat Nicoleta Ocneriu, care de „Osterfest” a purtat un costum săsesc.

Ziua s-a încheiat cu un foc de tabără și o perspectivă impresionantă asupra Sibiului scăldat în razele apusului de soare. S-a cântat mult,  s-a dansat și mai mult, copiii fiind răsplătiți cu dulciuri și aplauze, dar și cu promisiunea că astfel de evenimente vor continua.

Mihai POP