Acum 20 de ani pe vremea asta era destul de cald, dar nu chiar ca acum, pentru că nu progresasem îndeajuns. A fost un iunie ploios, spre bucuria celor din presa centrală care se isterizau în direct că e “România sub ape”, că a venit potopul şi altele din meniul de a atrage vizionări. În iunie 2005, Teodor Tulpan pornea să cucerească vârful Huascaran din Peru. Preşedinte era Traian Băsescu, premier era Călin Popescu Tăriceanu, în faţa căruia se ploconea pe atunci cam toată lumea, că ne ducea în Europa. Primar era Klaus Iohannis care era pe panta ascendentă a gloriei sale, iar preşedinte la Consiliul Judeţean era Martin Bottesch. Sibiul continua să înceapă să se fardeze gros pentru momentul glorios din 2007, dar locurile vechi şi pitoreşti încă predominau. Spaţiile verzi erau la ele acasă, deşi în fundal se ascuţeau drujbele…
Deci, acum 20 de ani pe vremea asta…
…”Podul Neculce” arăta fix ca în imagine. O punte din lemn, pavată cu scânduri, “modernizată” cu nişte stâlpi de iluminat. Pe atunci era suficientă pentru trafic, nefiind nici măcar înghesuială de pietoni pe ea. Chiar dacă are, pardon avea un aspect fragil, nu-mi amintesc să se fi rupt vreodată, singurele reparaţii, şi ele când şi când, fiind la “pavajul” lemnos, când mai ceda câte o scândură. Nu că ar fi fost un obiectiv nemaipomenit de istoric, dar avea şi puntea asta pitorescul ei.
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
…Tribunalul de pe Victoriei, zis “Palatul de Justiţie”, nu era o ruină monumentală cu vechime în serviciul ei de ruină, ci 100% funcţional şi plin de viaţă. Mai ales în zilele când se judeca pe penal, de veneau dubele de la Aiud (de la Aiud?) pline de “băieţi”. Erau aşteptaţi acolo de familii şi prieteni, strada primind un farmec aparte în acele momente. Şi chiar dacă, teoretic, inculpaţii erau aduşi “prin spate”, tu, de pe Justiţiei, vedeai “din faţă” sau în fine, din lateral. Ce m-a frapat atunci a fost că băieţii din dube se întreţineau destul de colocvial cu păzitorii lor, nu cum vedeam în “prison-movies”-urila americane.
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
…Casele din capătul Căii Guşteriţei erau demolate pentru a face loc viitoarei şosele de centură, menită să mai decongestioneze din traficul intern al Sibiului. Şi pentru că după aceea era prea decongertionat el, traficul, au venit localnicii mai vechi şi mai noi cu maşinile proprii, pentru a-l recongestiona.
Tot atunci, străzile Abrud şi Viitorului – parţial încă nu erau asfaltate deci nu contribuiau vara la încălzirea global-locală. N-o fi fost civilizaţie, o fi fost praf, dar mai respira şi pământul ăla.
Plus că îţi dădea o senzaţie de margine de Sibiu destul de romantică.
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
…Piaţa Huet îşi redescoperea mormintele vechilor sibieni. Era normal asta că doar acolo era cimitirul oraşului. A fost cel mai larg şantier arheologic din Sibiu, dacă nu mă înşel, şi s-au descoperit multe lucruri interesante care acum nu mai interesează pe nimeni pentru că asta e nostalgie iar nostalgicii (se ştiee!!!) sunt nişte putinişti. Cert este că era plin de arheologi, studenţi, schelete, casete şi secţiuni săpate, lucruri găsite, de mi-a fost ciudă că nu am dat la istorie. Chiar dacă unii dintre “lucrători” se uitau ciudat la mine că făceam poze.
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
… Încă mai exista staţia de autobuz de pe Mihai Viteazu, din faţă de la Telefoane. Urmele ei se văd şi acum în asfalt. La fel, pasajul de la gară era un loc pentru care “jalnic” era cel mai mare compliment posibil. În imagine avem ruinele chioşcului care era acolo prin anii ’70, de unde îţi puteai lua nişte mărunţişuri de-ale gurii înainte de a urca în tren. Era singurul din zonă.
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
…”Budi Bar”-ul din Sub Arini era în plină faimă, mai ales seara. Era perioada când nu plăteai de trei ori preţul berii (sau îl plăteai dar nu se observa asta la portofel), când oamenii erau aşa de înapoiaţi încât vorbeau unul cu altul la masă în loc să stea cu nasu-n smartfon iar găştile animau atmosfera. Dacă stau să mă gândesc, generaţia noastră şi imediat următoarea i-a spus “Budi-Bar”. Se numea de fapt “Student” (că era lângă cămine), bineînţeles că nimeni nu-i zicea “Student”, iar numele neoficial îi venea pentru că aici fusese WC-ul public al parcului.
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
…La capătul dinspre gară al străzii Lupeni încă mai exista firma “Tutungerie” pe chioşcul ce era înainte de barieră. Aşezat strategic, ca toţi ceferiştii din staţie să se poată aproviziona de acolo. Acum, na, şi cârciuma “Zorile” era aşezată la fel de strategic… Locul s-a transformat în magazin cu articole de pescuit şi în ultima vreme îl văd tot închis. DE remarcat balconul original la clădirea din dreapta (acum e altceva acolo)
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
…Liceul Pedagogic plus şcoala din incinta lui erau funcţionale, cu elevi şi profesori în el. De fapt, făcusem poza asta ca material “critică” pentru stâlpii aceia cu lanţuri care ba erau, ba nu erau, ba unul era căzut pe jos, numai bun de dus la fier vechi de către profesioniştii genului. Acum asta a ajuns o imagine document, de când clădirea s-a distrus prin retrocedare, felicitări proprietarilor, mai puteţi?
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
…Troleibuzele făceau legea în transportul sibian. Interesant este că erau vehicule electrice, deci numai bune pentru propaganda energetică de acum, dar au fost desfiinţate. Aici eram într-un T2: Gară- capăt Rahovei, iar “troleul” era cel roşu, primit second-hand de la elveţieni, care care era foarte cochet şi funcţional. Se vede şi compostorul cu buton vechi de decenii. Apropo, câţi bani or fi făcut atunci când au dat jos cablurile? Şi mai ales la cine or fi ajuns banii ăia? (va urma)
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Acum 20 de ani pe vremea asta nu erau nouă grade ziua, pe soare. Vremea era în limite ceva mai normale, Sibiul era înflorit, copacii nefiind mătrăşiţi în numele diverselor fiţe verzi. Nu se înghesuia turistul să vadă podul de unde erau aruncate în cap miresele care erau fete mici nu mari, nici berea în centru nu era la de trei ori preţul. Încă mai erau fabrici nedemolate şi nedevenite înghesuieli imobiliare sau super-hiper-marketuri. Oamenii încă se mai comportau normal, şi nu dăduseră în boala digitalizării relaţiilor cu semenii. Era 2005 şi venea vara.
Deci, acum 20 de ani pe vremea asta…
Se lucra de zor la clădirea care astupa complet cinematograful “Arta”, marcând era înghesuielilor imobiliare la Sibiu. Am râs atunci de cum pui o clădire în faţa altei clădiri, iar acum avem încă două blocuri în plus aici.
foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Cişmeaua de la Piaţa Teatrului era încă în funcţiune şi domolea setea celor care frecventau zona. Din arteziană de fiţă a Târgului de Mostre din perioada interbelică, a devenit un fel de robinet multifuncţional servind la băut apă, spălat mâini, ochi, încălţăminte şi legume-fructe. După desfiinţarea pieţei şi transformarea ei în parcare, fântâna a fost abandonată undeva în decor, de unde apoi a dispărut cine ştie unde
foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Aşa arăta podul de la prelungirea Mihai Viteazu, spre Lidl, Mega, Dedeman şi cartierul de blocuri care poate fi ilustrarea conceptului de “varză” în materie de urbanism. Chiar şi Valea Săpunului avea altă alură, mai de apă curgătoare nu de canalizare cu apă naturală, Încolo era doar câmp şi linişte, până la troiţă.
foto: Dumitru CHISELIŢĂ
În Piaţa Huet, cum se săpa o groapă, cum răsăreau oase umane, spre groaza locuitorilor care efectiv nu pricepeau că atunci când stai pe un fost cimitir, e normal să îţi sară scheletul de cum loveşti pământul cu ceva. A, că atunci când se săpa “oficial”, oasele acestea stăteau la lumină cu săptămânile, e altă poevste. Ulterior, dar foarte ulterior, au fost adunate şi reînhumate.
foto: Dumitru CHISELIŢĂ
La Dragoner încă mai era chestia aceea, sculptură-arteziană care luase locul complexului de clădiri care a dat numele locului. Îi spuneam “Bomba cu neutroni” pentru că semăna cu o bombă sau cu o rachetă înfiptă în sol. O mostră de artă din perioada ceauşistă, care a dispărut. Chiar dacă sunt uneori foarte strict cu lucrurile istorice din Sibiu, nu regret dispariţia acesteia.
foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Ceva mai încolo, pe 9 Mai, încă puteai admira două firme “de epocă”. Prima, cea de la tutungerie, rămasă din vremea dictaturii regale, era tot de la o tutungerie. “CAM” înseamnă “Casa Autonomă a Monopolurilor”, “Debit de tutun” nu mai trebuie tradus, ţigările “Bucureşti” au rezistat până prin anii ’80, se pare că apar şi două ţigarete “Regale” şi mai avem un timbru fiscal cu profilul regelui Carol al II-lea. Firma a rezistat dictaturii carliste, regimului antonescian, răuboiului, haosului de după război, republicii populare, regimului Ceauşescu, revoluţiei, perioadei de tranziţie dar a cedat până al urmă în mileniul 3. Nici nu e de mirare, la ce mileniu e.
foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Nu mai departe, peste drum, era fostuil magazin de pâine, uşor de recunoscut după firma pe care scria “Pîine”. Aici găseai pâine, care pe când nu eram sclavii Europei şi eram suverani, nu avea gluten, nu era aerată de să ţi-o zboare vântul şi culmea, avea gust de pâine. Uşile şi vitrina sunt cele originale, probabil de la începutul secolului XX.
foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Depoul Mocăniţei încă avea mocăniţă, iar Mocăniţa era originală 100%, spre deosebire de ce avem acum. Iar Podul Gării cel nou era în construcţie, iar “Mecanica” funcţiona ca fabrică.
foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Strada Centumvirilor arăta mult mai bine ne “reabilitată” şi decât parcarea ce i-a luat locul. Chiar putea fi un obiectiv turistic ce putea fi promovat dar asta e, s-a vrut parcare…
foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Staţia de tramvai construită din lemn de la capătul bd. Victoriei încă exista, deşi de decenii nu a mai trecut tramvaiul pe acolo. Dar regimul Iohannis a decis ca ea să dispară. A fost recuperată de grădiniţa din vecinătate pe post de pavilion, dar grădiniţa a fost şi ea evacuată din cauza retrocedării imobilului. Dar ne lăudăm ca avem transport încă din vremea lui drăguţul de împărat.
foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Pe strada Abatorului încă mai era ceea ce i-a dat numele: Abatorul. Care, într-o ţară normală din vest, putea fi reabilitat pe post de obiectiv istoric industrial. Acum vom avea un nou cartier de blocuri. Blocuri egal oameni, oameni egal maşini, maşini egal trafic, sincere felicitări!
foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Marele castan din faţa gării und era staţia de troleibuz, încă nu fusese ucis. Era simpatic mai ales vara, când făcea umbră. Dar am devenit europeni şi nu a mai fost nevoie de copaci. Puteau pune o eoliană, ca să arătăm că o ardem pe sustenabilitate.
foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Încă mai puteai citi, pe zidul care înconjura stadionul “Luceafărul”, mesajul filologilor de elită de la “Goga”: “Da-ţi pletoşi afar din liceu”. Mesajul a dispărut odată cu gardul. (012)
foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Deci, acum 20 de ani pe vremea asta…
…Piața 1 Decembrie 1918 pe care toți o știm de “Piața Gării”, era circulabilă din punct de vedere auto și mult mai vie decât pustietatea aceea cu pavaj ce avem acum, care iarna emite frig iar vara căldură. Avea chiar și giratoriu cu restaurant (pe locul fostului wc public) Capela Crucii nu fusese reabilitată și încă avea pe o latură un întinzător de cabluri rămas din vremea tramvaiului care mergea spre Turnișor. Apropo, ce s-o fi ales de pietrele cubice din pavaj?
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
…Piața Mare continua să rămână un șantier noroios a ceea ce va fi viitorul lighean din piatră cubică și captator de căldură pe vreme de caniculă și loc de stat în picioare la evenimente moca sau plătite. Clădirile încă mai aveau forma lor normală, având un aspect istoric original mai mare decât ce avem acum în același loc. Pe clădirea viitorului “Am Ring” încă trona “șevaletul” metalic al unei reclame interbelice plus cele patru lucarne care nu erau șase ferestre de mansardă. Tot aici încă poți recunoaște la stradă unde era magazinul de perdele “Bumbacul” și tutungeria. În plin șantier, în stânga, se poate vedea ce a rămas din soclul statuii Sf. Jan Nepomuk, pe care erau aruncați la mare aroganţă șantieristică, niște colaci de ce-o fi fost alea, cabluri sau tubulatură.
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
…Coadă de mașini în trafic vedeai mai rar. De exemplu aici, pe Rennes, Unicul motiv pentru care circuația era tulburată aici a fost nenea acela cu căruțul metalic care se ambiționa să meargă pe mijlocul drumului, în ciuda decorului ostil. De remarcat cine făcea legea pe șosele: Daciile, Matizurile și mai ales mașinile aduse “de dincolo”.
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
…Se țineau prezentări de modă la “Împăratul Romanilor”. Ce am căutat acolo nu mai știu și mi-e lene să caut.
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
…În Piața Mică, și ea aflată în plin șantier de schimbare a aspectului (am mai scris despre asta) încă se mai afla o bucată de corp de liluminat din vremea primei electrificări a Sibiului. Inscripția “R. Ph. / Waagner /Wien spune și cine este constructorul: Rudolf Philip Waagner, unul dintre pionierii construcțiilor metalice utilitare din Imperiul Austro-Ungar. În ceș mai pur stil sibian, bucata asta de istorie era să ajungă la gunoi dacă nu ar fi fost salvată de oameni cu o conștiință mai dezvoltată decât media pe oraș, adăpostindu-l în curtea Uzinei Electrice. Acum nu mai știu nimic de soarta lui, sper să fie bine.
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
…A fost una dintre puținele ieșiri publice ale presei locale. Pentru o cauză care nu depindea deloc de ea, dar ajuta la imaginea proprie și publică și dădea impresia de solidaritate colegială nationwide. Deci noi presa, nu știu la a cui idee (felicitări, ce să povestesc…), ne-am gândit că poate cei care (probabil) au răpit pe cei trei jurnaliști care atunci (probabil) erau în Irak sunt fierți să vadă ce mai e pe la Sibiu, așa că le-am transmis două mesaje, unul imperativ, altul patetic: “Eliberați jurnaliștii răpiți în Irak” și “Orice pentru viața lor!” Nu am avut nicio reacție a răpitorilor sau a răpiților (nici măcar un “mersi fain” pentru deranj). Eu eram ca de obicei, circumspect, spre revolta colegilor. Circumspectul care făcea poze. În una din poze, în spate, apare blocul “Prima Ardeleană” cu reclama veche “Economisiți la CEC”.
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
…Se lansa, la Sibiu, noul Opel “Tigra”, la Autohaus Huber.
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
…Încă mai exista Parcul Gării cel original, sau ce mai rămăsese din el, nu colțul acela mic de stradă 9 Mai care e acum. Da, nu era chiar drăguț (devenise un fel de loc de stat, cantină și wc public pentru tot felul de călători și homeleși), însă oricum mai drăguț față de ruina aceea neterminată care e acum şi strică complet peisajul.
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
…Era plin de sportivi amatori de tenis la terenul privat din parcul Sub Arini, probabil din lumea bună a orașului. Aşa de iubitori de sport și de mișcare încât numai că nu intrau cu mașinile pe teren. Dar transformau parcul în parcare. Ceea ce strica atât ca estetic cât și ca reputație…
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
