Articol
Săptămâna aceasta credincioșii romano-catolici și protestanți sărbătoresc Sfintele Sărbători Pascale. Sărbătoarea Învierii este sărbătoarea mângâierii, a îmbărbătării și a speranței.
De-și trăim într-o lume a neliniștii și chiar fricii, Dumnezeu ne îmbărbătează, precum a făcut cu Moise: Nu-ți fie frică, căci eu sunt alături de tine…(Facerea 26,24). Credincioși români, maghiari, sași și de alte naționalități îl invocă pe Dumnezeu, fiecare în limba lui maternă, iar Dumnezeu ne răspunde prin cuvântul biblic, predica slujbei divine și conștiința creștinească. El este atât de aproape de noi: doar la o rugăciune distanță…
Este important ca în această perioadă de căință și pregătire trupească-sufletească să avem timp pentru a dialoga cu Dumnezeu. Cu cât relația noastră cu Dumnezeu este mai apropiată, cu atât vom fi mai puternici și în perioada încercărilor, iar sufletul nostru își va găsi pacea în apropierea Mântuitorului. Fiecare mărturisire, fiecare rugăciune, fiecare minut petrecut alături de Dumnezeu este un izvor viu de bucurie și împăcare sufletească. Împăcare cu Dumnezeu și împăcare cu noi înșine.
Și astăzi Mielul lui Dumnezeu se apleacă spre cei nevoiași, săraci, proscriși. Isus nu a renunțat la nimeni, pentru că a venit să vindece, să dea putere, să-i găsească pe cei pierduți, dar mai ales să aducă omenirii iubirea necondiționată a lui Dumnezeu și vestea bună a mântuirii.
Simbolul învierii este oul roșu, pe care îl pregătim înainte de sărbătoare. Culoarea roșie de pe exterioarul oului reprezintă sângele Mântuitorului curs pe crucea Golgotei. Culoarea albă a cojii din interior simbolizează lacrimile lui Isus pentru oamenii care nu și-au găsit mântuirea, doar soarta potrivnică. Precum din interiorul oului răsare viața nouă, atunci când puiul îi sparge coaja și vede lumina zilei, așa și Isus a spart învelișul întunericului morții pentru a reveni a treia zi la viață, înviere și lumină.
Acest mesaj a fost transmis copiilor și tinerilor din comunitatea creștină maghiară din Sibiu, care marți, 26 martie s-au adunat pentru a picta cu ceară diferite modele tradiționale pe ouăle de Paști. Aproximativ 40 de copii și tineri s-au bucurat de frumoasa tradiție organizată în Sala de Adunare a Bisericii Reformate. Evenimentul a fost organizat de Biserica Reformată din Sibiu și Asociatia Maghiarilor din Sibiu – HID. Cu siguranță că de-acum încolo ei vor vedea mult mai mult în ouăle roșii de Paști decât mâncare pentru trup: vor vedea simbolul jertfei de dragoste a lui Cristos.
Dumnezeu să binecuvânteze toți creștinii, indiferent de confesiune și naționalitate, care sărbătoaresc cu rugăciune și dragoste creștinească Sfintele Sărbători de Paști! Cristos a înviat! Adevărat, a-nviat!
Varró Sándor, preot reformat