Subcarpați și Irina Rimes vin la Focus in the Park

3 scene, peste 20 de trupe și artiști, zonă generoasă de street-food, craft beer și wine garden și nenumărate alte surprize la cea mai mare ediție Focus in the Park de până acum.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Sibiu, am revenit! Focus in the Park se întoarce acasă, pe peluza din parcul Sub Arini, cu cea mai mare și mai amplă ediție de până acum. Ultima ediție desfășurată în parcul Sub Arini a celui mai mare festival de muzică alternativă din Sibiu a avut loc în 2019. În 2020 festivalul a fost anulat din cauza pandemiei iar în 2021 a avut loc în Piața Mare. A fost un eveniment reușit și atunci, fără îndoială, dar i-a lipsit elementul care îl face unic în multitudinea de festivaluri ce au loc în Sibiu, verdeața și atmosfera de libertate deplină pe care o oferă cel mai mare și mai frumos parc din Sibiu. Prin urmare, în 2022 ne întoarcem acasă!

Și Focus in the Park nu se întoarce oricum, ci cu un line-up cum rar a mai văzut Sibiul. Trei scene sunt în construcție în parc, pe care vor urca peste 20 de trupe și artiști din țară și din Sibiu. Subcarpați și Șuie Paparude revin la Focus, pe scena principală, unde va concerta în premieră la festival și Irina Rimes. Artista din Republica Moldova concertează joi, precedată de o altă trupă de care ne-a fost foarte dor, Moonlight Breakfast. Vineri, alături de Subcarpați pe scenă vor urca și Omul cu Șobolani iar sâmbătă vor concerta și Basska, înaintea concertului Șuie Paparude. Iar duminică, pe scena principală are loc un concert absolut special, trupa Byron urmând să performeze alături de 23 dintre muzicienii Filarmonicii Sibiu, dirijați de Simona Strungaru.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

SONGS OF UKRAINIAN INDEPENDENCE @ Focus in the Park 2022

24 august e o zi importantă pentru comunitatea de ucraineni din Sibiu și pentru ucrainenii de pretutindeni. Ea marchează Ziua de Independență a Ucrainei dar și 6 luni de la începutul războiului din Ucraina.

Centrul Ucrainean din Sibiu va face parte anul acesta din programul festivalului nostru cu un moment emoționant, care ne va ajuta să îi cunoaștem și mai bine pe ucrainenii care și-au găsit adăpost în orașul nostru. Pe scena Focus urcă miercuri seara de la ora 18:00 artista Olga Bogatyrenko, care va cânta melodii din folclorul ucrainean dar și melodii contemporane.

 

Street food & Craft Beer

Aromele preparatelor internaționale revin pe aleile Parcului Sub Arini! Burgeri, mâncare indiană, burrito, clătite, vin bun și bere artizanală, le găsești pe toate la Street Food in the Park by Sibiutiful. Peste 20 de foodtruck-uri vor servi preparate delicioase din toate colțurile lumii, stropite cu cele mai proaspete beri artizanale locale și cu vin rece pentru zile călduroase.

 

Programul complet Focus in the Park 2022

Main Stage

Joi: Moonlight Breakfast, Irina Rimes

Vineri: Omul cu Șobolani, Subcarpați

Sâmbătă: Basska, Șuie Paparude

Duminică: Byron & Filarmonica Sibiu

 

Sibiutiful stage by Kaufland

Miercuri: warm-up party, FunkyDrop, Vlad Dobrescu

Joi: Jazzybit, Lowelt

Vineri: One Night Stand, Yardie Flo

Sâmbătă: Partizan, Disconnected

Duminică: Crocodile Paradox & Charlie Fălămaș, Wildchild, The Noise, FunkyDrop & Charlie Fălămaș

 

Crazy Wolf stage

Miercuri: Camp Sauvage

Joi: Ioana/Cristina/Mate

Vineri: DJ Focus, The Eclectors, Claudiu

Sâmbătă: DJ Focus, Tutzi

Duminică: DJ Focus, Coralie de Gonzaga

 

Food & Drinks Line-up:

Prepelițescu || Indivan || Rotysseria || Mexican Bizness || Two Chefs || Schässburger || The Folk Wagon || Plescavita Van || The Codfather || Bavarezul XXL || Gastro || Mimi's Delices || Mr. Cannoli || THAICE CREAM

Nembeer || Bere SB || One Beer Later || Wine Not? || Gorgandin || Olha Coffee || Prosseco || Wunderbar

 

Focus in the Park 2022 este o acțiune cofinanțată de Consiliul Local si Primăria Municipiului Sibiu

 

Premium partner:

Continental Automotive Sibiu

 

Powered by:

Kaufland Romania

 

Main Partners:

Cognizant Softvision || Strongbow || Promenada Mall || Parsa Beauty || Arc Stake

 Custom Image Custom Image

23 august 2022 la 11:31
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Paul NEAGU
acum 13 ore
Triatlonul Binder Lake: o zi în care sportul a purtat un alt sens
Duminică dimineața, la răsăritul soarelui peste Lacul Binder, liniștea apei a fost spartă de emoție, pași grăbiți și...
Eveniment
3 min de citit
Autor Mihai POP
acum 17 ore
Jurnalistul Cătălin Striblea: „Sibiul este un județ binecuvântat”. Avem poteci montane cât distanța Sibiu – Viena
Prezent în calitate de moderator al dialogurilor „Carpathia Talks”, organizate la Sebeșu de Sus în cadrul Făgăraș Fest,...
Actualitate
4 min de citit
Autor Mihai POP
acum 17 ore
Directorul Muzeului Astra a făcut senzație cu „cuțâtoaia” la Făgăraș Fest
Atelierul de șindrilar al Muzeului Astra a stârnit curiozitatea celor veniți să petreacă pe muzică bună și să...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 19 ore
Vremea continuă după acelaşi tipar: jumătate căldură moderată, jumătate ploaie
În săptămâna ce începe, prognoza meteo va fi următoarea pentru judeţul Sibiu: Luni, vremea va fi caldă pentru...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 19 ore
Două intervenții cu elicopterul în Munții Făgăraș pentru salvarea a două persoane
Echipajul Salvamont Sibiu a fost solicitat sâmbătă pentru două intervenții distincte în Munții Făgăraș, ambele necesitând sprijin aerian...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 20 ore
Piața Mare din Sibiu, plină de chitariști. Pregătiri în forță pentru Guitar Meeting Festival
Sute de tineri chitariști au transformat sâmbătă Piața Mare din Sibiu într-o adevărată scenă rock, în cadrul unei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Seri de vară cu filme „hot”, la Cinema Boutique. Ce surprize îi așteaptă pe cinefili
Până pe 15 septembrie, singurul cinematograf în aer liber din Sibiu promite să transforme fiecare seară într-o experiență...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
Covrigul și cafeaua la „botul calului”, în Sibiu. Cât ne costă o gustare în mers
Zilele aglomerate și pauzele scurte de prânz au transformat masa „to go” într-un stil de viață pentru mulți...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
Ciocnire în lanț la ieșirea din Șura Mică. Unul dintre șoferi a ajuns la spital
Un accident s-a produs vineri după-masă pe DN 7H, în zona podului peste autostradă, la ieșirea spre localitatea...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Sembraz dispare, pregătirea pentru hypermarket apare…
Ultimele rămăşiţe ale fostei fabrici "Sembraz", anterior I.M.A.I.A. sunt în curs de dispariţie şi de pe harta Sibiului,...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
Filme de weekend la Cinema „Ion Besoiu” Sibiu. Program pentru toate vârstele
În ciuda vremii mohorâte, sibienii se pot bucura în weekend de filme pentru toate vârstele. Cu un program...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 3 zile
Aproape nicio zi fără urs într-o localitate, în județ! Mesaj RO-Alert la Tălmaciu!
În urmă cu puțin timp, pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, a fost semnalată prezența unui...
Actualitate
1 min de citit