Acum vă mărturtisesc cu toată sin­ceritatea, următorul în planul "cercetării" era, oricum, cartierul Ştrand. Loc dificil din punct de vedere istoric pentru că el nu are o istorie fantastică, nu avea "ieri"-ul acela de care să mă agăţ, cel puţin aparent, nu are monumente isitorice, nu poţi spune "merită să faci o vizită ca turist acolo, pentru că…". Am scris la modul "actual" despre cartierul Ştrand cred că un volum întreg lansabil într-o locaţie de fiţă culturală, mai ales de când s-a purces la "reabilitarea" lui, dar ceva mă reţinea în a-l "cerceta" şi din punct de vedere lejer istoric. Puteam trece la alt cartier, oricare, mult mai bogat în informaţii şi cu CV mai bogat, dar nu puteam ocoli Ştrandul. Rămânea fixat în trafic ca maşina aia de Vâlcea care a blocat într-o zi pe la amiază tot ce mergea pe Alba Iulia-Dealului-Banatului. 

Ştrand este unul dintre cartierele ale cărui nume au, cumva, un "spate" istoric. Pornesc de la ceva, de la o bază, de la o "vatră" a lor. Hipodromul porneşte de la terenul de instruc­ţie al armatei numit "Exerzierplatz", unde îşi avea locul său şi Şcoala de Cava­lerie, cu cai cu tot, de unde şi denumirea de Hipodrom. Terezianul vine de la împără­teasa Maria Theresia, care a adus coloniştii landleri punând bazele cartierului. Valea Aurie vine de la zona numită la fel, cu pârâul cu acelaşi nume. Maierii de peste Cibin vin de la românii măiereni de sub zidurile cetăţii, Lazaret vine de la fostul spital-colonie de boli infecţioase, Ţiglarii de la fabrica de cărămidă şi ţiglă a lui Binder, şi tot aşa. Sunt şi cartiere fără "background" de epocă. Dar totdeauna "numele" lor este baza de dezvoltare.

Este şi cazul cartierului Ştrand care şi-a luat numele de la cel mai reuşit şi cel mai faimos ştrand din Sibiu. Acum, oficial, văd că "Ştrand" este socotit cam tot ce este de la Victoriei înspre Cibin. Posibil, treaba lor cum împart oraşul, eu consider Ştrandul (fără anexa "Ştrand II") ca fiind zona mai în jos de Moldovei-Cristianului şi mărginită de străzile Transilvaniei şi Maramureşului (inclu­siv partea stângă, cum cobori dinspre Poplăcii. Dar să vedem ce era acolo înainte. 

Pajiştea/Livada Măcelarilor şi proiectatul "port" al oraşului

Bineînţeles că fiind vorba de un cartier "nou", adică făcut în vremea socialismului ceauşist, "spatele" istoric al zonei este extrem de sărac. Este un loc care nu a însemnat mare lucru în istoria "en gros" a oraşului. Un câmp care se întindea de la neterminata citadelă a oraşului până la mlăştinosul Cibin, cu un braţ-canal care îl traversa, alimentând mai multe mori în drumul său spre vărsarea sa din nou în Cibin, undeva pe strada Viitorului, dincolo de podul de cale ferată.

Hărţile de epocă ne arată exact ceea ce era viitorul cartier "Ştrand" în secolele XVIII-XX. Un teren plat, probabil destul de "gras" ca să fie cultivat cu spor, cu ceva parcelări oarecum dezordonate, ulterior, de la finele secolului al XIX-lea "rupt" de calea ferată Sibiu- Vinţu de Jos, inaugurată la 1897.

Locul era numit "Fleischhauer Wiese" – "Pajiştea Măcelarilor", cunoscut şi ca "Livada Măcelarilor", denumire ce îţi arată clar cine erau proprietarii: măcelarii oraşului. Nu ştiu dacă exploatau terenul în comun, ca breaslă, ori ca loturi individuale, sau dacă "pajişte" nu a fost cumva denumirea de dinainte de "livadă", pentru că măcelarii aveau nevoie de o pajişte pentru a-şi hrăni vitele-materie primă a produselor lor. Harta Iosefină ne arată, după cum văd eu, exact o… pajişte, fiind trecută o linie dublă de copaci doar de-a lungul pârâului. Hărţile ulterioare, din 1858 şi din 1911, ne arată în schimb terenuri parcelate, mai mulţi copaci (deci "livadă", nu?) plus nişte drumuri care vin dinspre oraş şi se "pierd" în peisaj. Pe harta de la 1858, publicată, ca şi cea de la 1911, pe pagina patrimoniu.sibiu.ro, apare şi numele "urbanistic" al locului "Suburbiul Iozefin" – "Josefstadt Vorstadt".

Apa care traversa zona era Canalul/Pârâul Morii" – "Mühlkanal", dar tradiţia orală l-a legat de acei măcelari – fleischhauer/fleischer. Încă i se mai spunea, prin anii '50-'60 ai secolului XX, "Pârâul Fleischer". Izvora dintr-o meandră a Cibinului pe atunci neregularizat, traversa Pajiştea-viitorul ştrand, o lua pe sub înălţimile citadelei niciodată terminate, ajungea pe actuala Aleea Filosofilor, traversa Oraşul de Jos, ajungea în actuala zonă Lupeni, pe atunci nişte grădini şi ajungea din nou în Cibin. În trecere, alimenta câteva mori şi băi.

Amintirea ei a fost păstrată în zona ştrandului de denumirile străzilor Gârlei, Morii şi Băii şi de rămăşiţele unui podeţ în parcul Petöfi şi a altuia sub Şoseaua Alba Iulia, vizibil dinspre Filosofilor.

Aici, la "baza" oraşului, pe la 1700, era proiectat să funcţioneze un "port" al Sibiului, unde să se descarce plutele şi alte ambarcaţii care aduceau, pe un canal care venea tocmai de la Gura Râului, materiale de construcţii pentru viitoarea Citadelă a oraşului. Canalul se pare că a fost prima lucrare hidrotehnică de amploare de dincoace de Carpaţi, realizată cu mult înaintea Canalului Bega, de exemplu. Con­form articolului "Portul oraşului Hermann­stadt (Sibiu) din anul 1703", realizat de istoricii Claudiu Munteanu şi Răzvan Pop, şi publicat în "Studia Universitatis Cibinien­sis. Series Historica" Nr. XI/2014, o con-s­trucţie de tip "port" sau mai degrabă un debarcader pentru materii prime a existat fiind conectat cu acel canal "von Gurareu".

Astfel, Ludwig Reissenberger, citat de autori, face referire la faptul că "acest canal se desprinde la aproximativ 1 kilometru deasupra localităţii Gura Râului de Cibin (care îl alimentează), trece aproape prin mijlocul satului unde avea două extensii, aici făcându-se deja două lucrări de lărgire a canalului. De aici se întinde mai departe pe o lungime de 13 kilometri, peste câmpii mlăştinoase, de-a lungul promontoriilor, trece pe lângă dealul Măgurii şi la nord de comuna Poplaca pe lângă pădurea din Turnişor denumită "Kirchenwaldchen". Se termină în partea de vest a povârnişului platoului într-o amenajare portuara în zona "Laberschenwiese". Aici, apa se aduna într-un bazin mai mare şi unde plutele (sic !) îşi găseau locul de acostare, iar de aici curgea apa prin două canale spre Mühlbach" (Pârâul Morii, n.n.).

Fostul arhitect al oraşului Sibiu, Otto Czekelius, este pomenit şi el de Munteanu şi Pop: când spune, într-un articol, că acel canal de la Gura Râului exista deja când
s-au început lucrările la citadelă, el înles­nind transportul materialelor de construcţie, care, în lipsa lui, ar fi trebuit transportate de 450 de care cu animale cu tot, lucru ce ar fi fost şi dificil şi mult mai costititor. La 1702, împăratul Leopold I al Austriei a aprobat proiectul canalului, iar la 1703 acesta era finalizat. A fost folosit aproximativ 50 de ani. La Sibiu, canalul se termina într-o amena­jare portuară situată în zona "Fleischauer­wiese" ("Pajiştea Măcelarilor"). "Portul de mărfuri" al Sibiului se afla, după cum spun autorii, în zona cuprinsă între actualele străzi Ştrandului, Vasile Cârlova, Transil­vaniei şi I. Velceanu. Evident că nu mai e urmă de el la fel cum s-a "pierdut", cel puţin pe raza Sibiului, şi canalul de aprovizionare de la Gura Râului.

Nu ştiu dacă mai sunt urme palpabile, cu excepţia terenului poate de dincolo de calea ferată, unde sunt acum ceva grădini frumoase, ale locului numit Pajiştea-Livada Măcelarilor. Dacă socoţi, "Ştrandul" ca pornind dinspre străzile Moldovei-Cristianului înspre Cibin, sunt câteva case-martori databile la secolul al XIX-lea – secolul XX a ceea ce a fost aici înaintea cartierului Ştrand. În rest… nimic.

 Anii '30: Apare ştrandul din Ştrand

Una dintre primele construcţii cunoscute din viitorul cartier (mare!) Ştrand a fost, desigur, cel care i-a dat numele: ştrandul de pe Cârlova.

 Erau anii '30, perioada descoperirii sportului "pentru toată lumea" şi a cultului perfecţiunii umane dobândite prin exerciţii fizice, promovat mai ales printre tinerii etnici germani cât şi pe la "lumea bună" româ­nească. Un grup de entuziaşti ai sportului se constituie într-o societate pe acţiuni având ca scop construirea "Strandbad"-ului sibian, ale cărui planuri  au fost realizate de arhitectul Walther Schöpp.

La 12 iulie 1936 este inaugurat, pe locul unde se află şi acum, pe strada Vasile Cîrlova- Ştrandului.

Ştrandul era dotat cu un bazin de dimensiuni olimpice, un bazin pentru copii şi alte amenajări de agrement. Cîţiva ani mai târziu, este construită trambulina "Turnul lui Phleps", după numele donato­rului, dr. Erich Phleps, care a finanţat această construcţie în memoria tatălui său, Robert Phleps. "Turnul" a fost una dintre primele structuri din Transilvania construite din beton armat. Se putea sări de la 3, 5 sau 10 metri. Turnul era înclinat nu atât din motive aristice, cât utilitar-sanitare: se evita astfel riscul ca cineva care sărea de la 10 m de exemplu, să cadă peste cel care sărea de la 5 sau 3 metri.

Se spune că a existat şi o placă ce menţiona actul donaţiei, dar care a fost făcută să dispară în anii socialismului biruitor (probabil din cauza numelui german şi "burghezo-moşieresc"). Se mai spune că ştrandul era doar începutul unui întreg complex sportiv "popular", cu terenuri de tenis, cu un viitor stadion plus alte facilităţi. Cert este că ştrandul sibian a fost, până la naţionalizare, graţie calităţilor lui, gazda multor competiţii naţionale de sporturi "acvatice": nataţie, sărituri, polo, de aici răsărind o întreagă echipă de campioni-antrenori despre care sibienii "vechi" îşi amintesc cu nostalgie: fraţii Wittenberger, Norbert Hatzak, Ion Ganea… 

Dar, la 1948, "Strandbad"- ul sibian este naţionalizat, el devenind acum proprietatea structurii sportive (tot "de mase") numită Clubul Sportiv Muncitoresc, iar "Baia Ştrand"- "Strandbad" devine "Ştrandul CSM".

De atunci ştrandul a fost, decenii la rând, punctul de atracţie estivală al Sibiului: vara, aproape toţi tinerii mergeau la ştrand. Ba chiar, în "onoarea" locului, fabrica de Bere "3 Stejari" a produs, prin anii '70, un sorti­ment de bere-răcoritoare, slab alcoolizată (1-1,5 grade alcoolice, acum o bere "nor­mală" fiind de 4-5 grade) numită, evident, "ştrand". Costa 2,5 lei ceauşeşti, adică aproximativ cam tot atât în lei de acum.

Ştrandul, în sezon, îţi aducea o porţie de mare şi o atmosferă de litoral şi de vară frumoasă, într-un oraş mort, exagerat de cald şi extrem de prăfuit. Majoritatea celor care "se foloseau" de ştrand erau tineri şi veseli. Copiii se bălăceau şi ei la bazinul "de copii". Te mai uitai la câte un curajos care "încerca" trambulina de 3 şi 5 metri, sau, mai rar, de la 10 metri. La intrare, erau afişate tot felul de avertismente aşa de serios formulate, că te umfla râsul citin-
du-le. "INTERZIS ACCESUL în incinta ştran­dului cu cîini-pisici sau alte animale" sau clasicul "Vă rugăm PĂSTRAŢI CURĂŢENIA în incinta ştrandului. Vă mulţumim!". La ştrand se mai punea şi de câte o idilă, pardon, de o "lipeală", că erau atât terenul, atmosfera cât şi "costumaţia", propice. Locul a rezistat atât "întoarcerii armelor" de la 1989 cât şi perioadei de tranziţie distrugătoare din sălbaticii ani '90. CSM devenise alt CSM, transformându-se rentabil din "Munictoresc" în "Municipal".

Şi oamenii erau mai altfel, dacă citeşti cum au evoluat noile avertismente de la intrare: "Accesul în bazin se face DOAR în costum de baie"; "Persoanele care părăsesc incinta ştrandului sunt obligate să plătească contravaloarea biletului la revenire". Tot în incinta ştrandului era, la un moment dat, prin anii 2000, Centrul de Tineret aparţinător de Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport. 

În 2002, o solicitare de retrocedare a tere­nului pe care era construit ştrandul oraşului, venită din partea Bisericii Evanghelice, închide, timp de şase ani (!!!!) singurul loc exterior de recreere acvatică din Sibiu. Anul de "glorie" 2007 şi titlul de Capitală Cultu­rală Europeană prind Sibiul tot fără ştrand, pe lângă alte extrem de multe minusuri. Cei care doreau bălăceală, alegeau ori la Ocna Sibiului, ori în Oraşul Victoria.

Prin găurile şi spaţiile libere din gard, puteai admira definiţia unei decăderi tipic Made in Hermannstadt-Romania a ceea ce a fost pe vremuri un etalon al moder­nităţii. Vegetaţia a invadat locul, care s-a transformat într-o pădurice corcită cu mai­dan, cu bazine care puteau fi orice plus o porţie consistentă de resturi şi gunoaie. De undeva din vegetaţie răsărea, maiestuos şi oblic, Turnul lui Phleps cu cele 3-5-10 înălţimi de sărituri. Ba chiar o familie de homeleşi care locuia în clădirile "admi­nistrative", (originale şi ele, de la înfiinţare), "avea grijă" de acel loc.

În 2008 problema s-a rezolvat, ştrandul, ca facilitate, (terenul fiind revendicat de Biserica Evanghelică) fiind concesionat de către CSM Sibiu firmei Corsa Trans, pentru 49 de ani (după cum titra, la acea vreme, ziarul Bursa), locul redevenind funcţional. Noua denumire: ştrandul "Aqua Fun".

"Aqua Fun" s-a deschis la începutul lui august 2008. Trebuia să fie deschis la mijlocul lui iulie, dar nu a permis vremea. Noul ştrand reapărut pe "ruinele" celui vechi oferea vizitatorilor 5.000 de locuri, bazin olimpic, bazin pentru copii, dotat cu tobogane, bazin cu jacuzzi, bazin cu pool-bar. În plus, trei terase, locuri de joacă plus necesităţile inerente unui ştrand: grupuri sanitare, punct de prim ajutor, duşuri şi cabine de schimb. Din păcate, trambulina care era imaginea-simbol a ştrandului sibian a fost ciuntită, porţiunea de sărituri de la 10 metri fiind desfiinţată.

Distracţiilor acvatice sibiene li s-a pus "capac" odată cu odiosul an 2020 şi stupi­dul său lockdown. În 2021, avem o revenire, ştirile locale anunţând, pe 23 iunie, redeschiderea ştrandului. Acum e 2022, final de mai şi aşteptăm.

Chiar dacă nu e clasat ca atare, ştrandul din Ştrand ar putea fi socotit un fel de monu­ment istoric al locului, mai ales datorită faptului că este "naşul" cartierului şi că, chiar dacă modificat radical, încă mai are din "urmele" Strandbad-ului original. (va urma)