Tribuna
Sibiul, unul dintre cele 11 centre regionale din baschetul românesc. Carmen Tocală, președintele federației: ”Sunt convinsă că putem demara un proiect frumos aici, pe 8 ani!”
Ovidiu BOICA
2691 vizualizari
Sibiul, unul dintre cele 11 centre regionale din baschetul românesc. Carmen Tocală, președintele federației: ”Sunt convinsă că putem demara un proiect frumos aici, pe 8 ani!”

 

Chiar în ziua în care echipa lui Tomas Rinkevicius avea progrmat meci în Liga Națională cu SCM ”U” Craiova, președintele Federației Române de Baschet, Carmen Tocală, a anunțat, la Sibiu, că orașul nostru va găzdui unul dintre cele 11 centre regionale, conform unui proiect prin care se urărește reforma baschetului românesc. Noii structuri i-au fost arondate patru județe, alături de Sibiu mai fiind Alba, Brașovul și Vâlcea, însă în cazul ultimului, doar echipele din reședința de județ, Rm. Vâlcea, vor intra sub ”umbrela” acesteia.

”Suntem la un început de drum. Început de drum înseamnă reforma administrativă, motiv pentru care am preferat ca o primă ședință pe anul acesta să fie la Sibiu. Sibiul va fi una dintre capitalele regionale ale baschetului, are patru județe arondate. (...) Capitală regională înseamnă organizarea de competiții regionale, de la local, la regional. Va fi ierarhizat tot baschetul și fiecare sucursală va avea un număr de echipe înscrise în campionatele naționale pe toate categoriile de vârstă, dar și o selecționată regională. (...) Sunt 11 centre, 10 capitale, plus Bucureștiul. Vor fi numai patru academii județene, sucursale ale Academiei Române de Baschet, există în statulul FRB, a fost aprobat în noimebrie statutul. Suntem convinși că putem ridica și performanța, dar și interesul pentru acest sport. În mare parte, (n.a. centrele regionale) sunt acolo unde avem echipe cu tradiție în prima ligă. Stabilitatea primei ligi este foarte importantă”, a spus Tocală într-o conferință de presă.

Președintele FRB a explicat care este obiectivul acestei regionalizări și de ce Sibiul se numără printre cele 11 centre.

”Suntem în faza în care vrem ca selecția națională să vină așa cum este firesc, de la mic la mare, de la regiune către național, să avem mai mulți copii implicați, mai mulți sportivi implicați și evident că acolo unde avem motorul, motorul înseamnă Divizia A (n.a. Liga Națională), cu multă tradiție, acolo vom avea și centrele de pregătire”, a mai spus Tocală.

Carmen Tocală a adăugat că acest program este aprobat de Solidaritatea Olimpică, de Comitetul Internațional Olimpic (CIO) și avizat de către Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR). În plus, se va colabora și cu Academia Olimpică.

 

O săptămână pe lună, în cantonament

 

Concret, copiii și juniorii selecționați vor fi prezenți la Sibiu o săptămână pe lună pentru pregătire, iar pe lângă antrenamente, vor continua să meargă și la cursuri, nu vor întrerupe școala. Ulterior, vor fi alese unitățile de învățământ care vor intra în acest proiect, iar notele elevilor vor fi transferate către școlile de care aparțin, de fapt, în localitățile de reședință cel mai probabil. Școlile și liceele ale căror cursuri le vor urma tinerii baschetbaliști în săptămâna respectivă vor fi din Sibiu, în schimb antrenamentele se vor desfășura, cel puțin pentru început, în sala de spor din comuna Șura Mică, situată în imediata vecinătate a municipiului de pe Cibin.

Carmen Tocală a avut o întrevedere și cu primarul Sibiului, Astrid Fodor, în acest sens, urmând să fie semnat un parteneriat. De asemenea, noul proiect se bucură de sprijinul Universității ”Lucian Blaga”.

”Am agreat, împreună cu domnul Mircea Vulc (n.a. fostul președinte și antrenor al CSU Sibiu, fost vicepreședinte al FRB și antrenor al lotului național masculin) să alegem unitățile de învățământ din Sibiu. Am vorbit astăzi (n.a. vineri) și cu doamna primar, vom semna un parteneriat. (...) Pregătire înseamnă 5 zile în fiecare lună. (...) Am ales sala, la Șura Mică își vor desfășura antrenamentele și vor avea transport local asigurat. (...) Vom discuta cu doamna primar, probabil că se va alege sistemul școlar, ei pot face ore și notele se transferă de la o unitate la alta, deci nu se întrerupe școala. (...) Ne bucurăm că am agreat astăzi cu Primăria Sibiu, vom veni să semnăm parteneriatul. Ne bucurăm că avem clubul universitar (n.a. BC CSU Sibiu), am discutat și cu domnul rector (n.a. Sorin Radu, rectorul Universității ”Lucian Blaga”). S-a discutat și despre infrastructura sportivă, săptămâna viitoare vom pleda împreună pentru sporirea numărului de baze (n.a. sportive). Doamna primar mi-a spus că mai ia în considerare încă trei baze, trei școli”, a completat Tocală.

Aceasta a mai spus că speră în găsirea unor soluții pentru acordarea burselor universitare, școlare și academice, după modelul Statelor Unite ale Americii.

 

Jucătorii din Liga Națională, implicați în proiect

 

În noul proiect, un rol vor avea și jucătorii din loturile echipelor de seniori care activează în prima ligă din România. Concret, aceștia ar urma să desfășoare în unitățile de învățământ orele de educație fizică împreună cu profesorii de specialitate, ore în care baschetul va fi în prim-plan. ”Trebuie să întoarcă ceva comunității”, își justifică Tocală decizia, care dorește să fie înlocuită astfel ”joaca în nisip cu joaca pe terenul de baschet”.

”Toți jucătorii care activează în prima ligă vor avea în contractele de activitate sportivă, drept obligație, ca împreună cu profesorii de sport să facă posibil ca ora de educație fizică să fie oră de baschet. (...) Sportivii care primesc ceva de la comunitate, trebuie să întoarcă ceva comunității și am hotărât, împreună cu Consiliul Director (n.a. al FR de Baschet) și cu cei care se ocupă, domnul vicepreședinte Mircea Cristescu, domnul Horațiu Floca, pe zonă, să întoarcem în acest fel, din știința noastră, din ceea ce am acumulat și ceea ce ne-a dat baschetul, să întoarcem ceva copiilor. (...) Am fost bucuroasă să văd eforturile domnului Floca în organizarea sucursalei, am vorbit cu tehnicienii aseară, cred că aveți și resursă umană, și resursă materială... Financiară, găsim împreună. Sunt convinsă că putem să dezvoltăm un proiect frumos, pe 8 ani, în Sibiu, unde aveți și o Asociație Județeană de Baschet puternică, condusă de Cipi Stoica”, a mai declarat Tocală.

Planul îndrăzneț privind colaborarea dintre jucătorii de la BC CSU și educatoarele, învățătoarele și profesorii de sport include inclusiv grupele de copii din cadrul creșelor.

”Pentru că un copil de 3 ani a ales jocul de baschet, sau mai mulți copii au ales panoul de baschet și mingea, vrem să înlocuim puțin joaca în nisip cu joaca pe terenul de baschet. (...) Nu vorbim despre piramida baschetului, vorbim acum despre dezvoltarea limitelor personale, despre dezvoltarea durabilă a copiilor. Sigur, ne dorim să aleagă baschetul, dar în egală măsură vor face și alte jocuri sportive”, a adăugat Tocală.

 

Horațiu Floca: ”Direcția este bună!”

 

Directorul CSU, membru în Consiliul Director al Federației Române de Baschet și unul dintre oficialii cu un rol important în noul proiect de la Sibiu al federației, s-a declarat bucuros pentru sprijinul oferit de autoritățile locale și de Universitatea ”Lucian Blaga”. Horațiu Floca crede că proiectul ”va aduce roade pe termen mediu și lung”.

”Suntem bucuroși că am găsit deschidere maximă la autoritățile locale. Universitatea «Lucian Blaga», Primăria Municipiului Sibiu, au îmbrățișat acest proiect și sunt convins că ne vom putea baza pe ajutorul și susținerea lor. Vom avea probabil și susținerea Consiliului Județean pentru că, până la urmă, toți ne dorim să crească sănătoși copiii noștri, să crească educați în mediul sportiv și Doamne-ajută ca, din cei care vor intra în acest proiect, să ajungă cât mai mulți mari campioni. Este un proiect pe care l-am îmbrățișat, un proiect care va aduce roade pe termen mediu și lung. Cândva trebuia pornit și știu politica federației de a face această regionalizare și această acțiune cu centrele zonale în toată țara. Cred că direcția este cea bună”, a afirmat Floca.

 

Țintele lui Cristescu: Europenele și Olimpiada

 

Vicepreședintele Federației Române de Baschet, clujeanul Mircea Cristescu, speră ca acesto proiect, cu centrele regionale, să ducă la revenirea baschetului românesc în elită.

Într-adevăr, regionalizarea este un proiect foarte frumos, care aparține doamnei Tocală. Față de noi, are o mare experiență, și internațională, știe foarte bine cum este organizat baschetul în diferite țări. Încercăm să găsim un drum astfel încât, într-un anumit ciclu, probabil mai mult unul olimpic, de 4 sau 8 ani, să reușim să scoatem niște jucători cu care să fim mândri și să ne putem califica atât la Campionatul European, cât și la - Doamne-ajută! - o Olimpiadă”, a spus președintele campioanei ”U” BT Cluj.

 

Primul pas: competiții 4 la 4 în școli

 

Carmen Tocală a mai spus că primul pas va fi clasificarea cluburilor și a antrenorilor din diferitele regiuni ale țării, după care prima competiție va fi cea de baschet 4 la 4, la nivelul claselor I-IV, recomandarea Comisiei Europene fiind aceea ca federațiile sportive să-și desfășoare activitatea prnind de la nivel local spre cel național.

Întâi de toate, va exista o clasificare atât a cluburilor, a antrenorilor, a echipelor participante și a regiunilor. Target-ul principal este să intrăm, împreună cu inspectoratele (n.a. Inspectoratele Școlare Județene), în școli. Vom începe în (n.a. ciclul) primar, cu 4 la 4. Întâi de toate, spune foarte clar Comisia Europeană cum trebuie să ne desfășurăm noi, federațiile, activitatea: local, regional și apoi național. Noi nu avem niciun fel de clasificare și intrăm direct în național cu echipe care poate nu au valoare. Acolo pierdem copiii, plus că sunt costurile foarte mari”, a mai afirmat Tocală.

 

În Europa, în funcție de zona geografică

 

În plus, președintele FRB consideră că, în urma acestui proiect, inclusiv în competițiile europene, echipele românești vor juca în funcție de zona din care provin, dând exemplul Franței și Elveției.

”Echipele din partea de nord a țării vor juca, regional, cu echipele din nordul Europei. Cele din partea de sud, cu echipele din Balcani. Cele din partea vestică vor merge... Deja am început, la seniori, pentru că am înregistrat Timișoara în Alpe Adria Cup. Deci, am făcut deja primii pași... Același lucru se va întâmpla și la juniori. (...) Toată Europa joacă așa. În Franța joacă pe provincii. Am fost la Geneva, au 16 cantoane, joacă pe 16 cantoane”, a completat președintele FRB.

Tocală spune că, prin regionalizare, vor fi eliminate costurile inutile, iar echipele care vor ajunge în CampionatulNațional vor fi susținute financiar de federație: ”Noi, plecăm de la Sighet, mergem și jucăm la Constanța, dăm o căruță de bani. Părintele are să dea 1.300 de lei? Nu are! Pleacă de la Oradea, se duce în partea cealaltă a țării. Trebuie să vedem, numai echipele bune - și vor fi susținute - vor merge în sistemul național”.

 

De la Olimpiada Sportului Școlar, la Campionatele Naționale

 

Carmen Tocală a explicat care sunt pașii următori din acest proiect, precizând că prima competiție va începe în luna septembrie, cea de baschet 4 la 4, în cadrul Olimpiadei Sportului Școlar.

Ulterior, la nivel universitar, fiecare facultate va avea propriul campionat, iar de pe plan local se va ajunge la cel regional, apoi zonal și în cele din urmă, național, fază în care se vor putea întâlni în sfârșit echipe din extremele României.

În luna martie semnăm parteneriatul și, din luna septembrie, începe prima competiție, de 4 la 4, Olimpiada Sportului Școlar, în ciclul primar. De acolo începem, copiii vor face baschet la orele de educație fizică, cei care-și doresc. (... ) De-acolo se merge la gimnazială, care este tot la fel. (...) Pașii sunt pentru sistemul universitar, mai bine conturați, pentru că toate facultățile vor avea propriul campionat. Mergem de la local, pe regiuni. Din regional, mergem pe zonal și de-abia după aceea în Campionatul Național de 3 la 3, care înseamnă mult, Jocuri Olimpice, pe lângă faptul că vom pregăti selecționatele regionale și atunci selecționata Sibiului va avea o competiție cu selecționata Iașiului și cea a Clujului. Competiție benefică, credem noi!”, a mai spus, în încheiere, președintele FR de Baschet.

 

 





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
serviciul public

Q House

A.D.I. Eco Sibiu
VISA MEDICA
Licitatie publica

EVENIMENT TV

ACCENT MEDIA