Divizionara secundă continuă șirul despărțirilor de unii jucători care au făcut parte din lot în prima parte a sezonului. După Alexandru Curtean,. Octavian Ursu, Alexandru Ciocâlteu, Ribert Riza, Alexandru Silveanu, Alexandru Raicea și Alexandru Dandea, CSC Șelimbăr a reziliat contractul și cu vârful de atac Adrian Cîrstean, unul dintre jucătorii care au făcut parte din lot și pe vremea când echipa evolua în Liga 3, aduncându-și contribuția la promovarea în eșalonul secund.
Anunțul a fost făcut pe contul oficial de Facebool al clubului.
”CSC 1599 Șelimbăr și unul dintre cei mai vechi jucatori din echipă, Adrian Cîrstean, au ajuns la un acord privind încetarea pe cale amiabilă a contractului!
Adrian Cîrstean și-a adus aportul la promovarea echipei în Liga 2, iar în eșalonul secund a reușit să marcheze de trei ori pentru «alb-roșii» din Șelimbăr.
Îi dorim mult succes în carieră lui Adrian Cîrstean!”, este postarea făcută de CSC Șelimbăr pe rețeaua de socializare.
Anul trecut, la primul sezon în Liga 2 al ”călăreților roșii”, Cîrstean a evoluat în 21 de meciuri, înscriind trei goluri, însă în actuala ediție, vârful de atac n-a reușit să-și treacă numele pe lista marcatorilor în cele 14 jocuri, dintre care unul în Cupa României. Atacantul de 32 de ani se transferase la CSC Șelșimbăr în vara anului 2019.
Mijlocaşul vicecampioanei FCSB, Darius Olaru, a fost desemnat fotbalistul anului 2022 de către Asociaţia Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori din România,...
Mijlocaşul vicecampioanei FCSB, Darius Olaru, a fost desemnat fotbalistul anului 2022 de către Asociaţia Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori din România,...
Antrenorul lui Hermannstadt a mai afirmat, în conferința de presă, că acuzațiile celor de la FC ”U” Craiova 1948, echipă...
Antrenorul lui Hermannstadt a mai afirmat, în conferința de presă, că acuzațiile celor de la FC ”U” Craiova 1948, echipă...
Echipa feminină de junioare III, pregătită de prof. Dan Buta, a câștigat Seria J și va merge la tunruel final...
Echipa feminină de junioare III, pregătită de prof. Dan Buta, a câștigat Seria J și va merge la tunruel final...
Sâmbătă, 11 martie, începând cu ora 10, în zona Bâlea din Masivul Făgăraș se va desfășura ediția a X-a a...
Sâmbătă, 11 martie, începând cu ora 10, în zona Bâlea din Masivul Făgăraș se va desfășura ediția a X-a a...
Arena din Parcul Sub Arini și cea a Rapidului, ”Giulești - Valentin Stănescu”, sunt singurele din România incluse de site-ul...
Arena din Parcul Sub Arini și cea a Rapidului, ”Giulești - Valentin Stănescu”, sunt singurele din România incluse de site-ul...
Clubul studențesc sibian a anunțat, joi, despărțirea de Dallas Walton. Americanul sosit în vara anului trecut la BC CSU ajunge...
Clubul studențesc sibian a anunțat, joi, despărțirea de Dallas Walton. Americanul sosit în vara anului trecut la BC CSU ajunge...