Tribuna
Gaz Metan - FC Hermannstadt 4-1 / ÎN ALB ȘI NEGRU
Ovidiu BOICA
3154 vizualizari
Gaz Metan - FC Hermannstadt 4-1 / ÎN ALB ȘI NEGRU
Gaziștii au jucat în alb complet, în derbiul județean, cu FC Hermannstadt, reușind să obțină cea mai clară victorie din play-out. Sibienii, în schimb, au evoluat în negru, iar evoluția lor a fost la fel cu echipamentul. Pentru prima dată în actuala ediție de campionat, ”alb-roșii” au primit 4 goluri, iar în urma victoriei Călărașiului cu Dinamo, au ajuns pe loc direct retrogradabil.

 

Negrul nu le-a mai purtat noroc sibienilor, cum s-a întâmplat în atâtea rânduri. Gaziștii, în schimb, în alb, au obținut cel mai clar succes în întâlnirile directe, pe propriul teren, chiar dacă n-au avut o evoluție peste măsură de bună. Singurul care a strălucit cu adevărat a fost venezueleanul Rondon, vârful de atac trecându-și în cont o triplă cu care a îngenuncheat-o pe Hermannstadt.

Dincolo de orgoliile locale, prezente ori de câte ori s-au întâlnit echipe din Sibiu și Mediaș, principalele orașe din județ, meciul din localitatea de pe Tîrnava Mare a fost o veritabilă scenă de teatru, cu entuziasm și euforie în rândul jucătorilor lui Edy Iordănescu și dramatism în tabăra lui Miriuță. Și, ca lovitura încasată de ”alb-roșii” să fie și mai năprasnică, o zi mai târziu Dunărea a câștigat cu Dinamo, scor 1-0, iar Hermannstadt a coborât pe loc direct retrogradabil. Să fie ăsta însă tributul plătit înaintea revenirii pe teren propriu, atât de așteptată, sâmbătă, pe 11 mai, de la ora 15:00, sibienii reîntorcându-se pe ”Municipalul” din Sub Arini pentru prima dată în actualul sezon, după exilul la Tg. Mureș, Cluj și Pitești.

Sibienii au irosit prima mare ocazie de gol a meciului. Dâlbea a trimis în careu dintr-o lovitură liberă, Marius Constantin a înălțat mingea, în careul mic, iar de la doar 2 metri Mijuskovic a trimis mult peste transversală. Pleșca, portarul Gazului Metan, ratase intervenția pentru că Tsoumou era paravan între el și minge (7)...

Deși au exersat îdelung fazele fixe la antrenamente, înaintea acestui joc, defensiva sibiană a cedat tocmai în urma unui corner. Ivanov a trimis la prima bară, unde a apărut Rondon și a reluat imparabil în plasă, la jumătatea reprizei.

Repriza secundă a fost de coșmar pentru jucătorii lui Miriuță. A fost mai întâi cadoul făcut de ”centralul” Rădulescu gaziștilor, o lovitură de la 11 metri. Arbitrul bucureștean - e un mare semn de întrebare cum Vasaras, șeful arbitrilor din România, a luat decizia de a delega la acest meci un fluieraș din Capitală, în condițiile în care Hermannstadt e în luptă directă pentru menținerea în Liga 1 cu Concordia și Voluntariul, două formații din Ilfov - a mutat faultul lui Mijuskovic asupra lui Mailat în careu, deși acesta se produsese la un metru în afara acestuia. Venezueleanul Rondon l-a trimis pe Căbuz în dreapta și a șutat plasat, pe colțul opus, de la punctul cu var, majorând diferența de pe tabelă.

Golul le-a turnat sibienilor plumb în ghete. Trei minute mai târziu, Caiado a executat impecabil o lovitură liberă de la 20 de metri, pe colțul lung, pe lângă zid, și Căbuz a fost învins pentru a treia oară.

Medieșenii nu s-au oprit aici. Peste alte două minute Vali Crețu a centrat din alergare, pentru Rondon, care a apărut între Mijuskovic și Mățel și a reluat imparabil în plasă: 4-0!

Onoarea ”alb-roșilor” a fost spălată de căpitanul Răzvan Dâlbea. Cu două minute înainte de final Dumitriu a trimis spre poarta lui Pleșca, Vali Crețu era cu brațul în față și ”centralul” Rădulescu a dictat din nou penalti. Dâlbea a executat pe centru, stabilind rezultatul final.

 

GAZ METAN: Pleaşcă - Creţu, M. Constantin (Micael ’78), Larie, Buşu - Fofana, Luis Aurelio - Olaru (Mailat ’64), Ivanov, Caiado - Rondon (Yazalde ’76). Antrenor: Edward Iordănescu.

FC HERMANNSTADT: Căbuz - Măţel, Mijuskovic, Dâlbea, Dandea, Tătar - Petrescu (Popovici ’39), Offenbacher (Dumitriu ’64), Jazvic - Tsoumou (Lendric ’72), Blănaru. Antrenor: Vasile Miriuţă.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

casino

CibinFEST

Profesional PN

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia