Tribuna
CN masculin de baschet
Alexei Andruş, aproape… român
Alexei Andruş, aproape… român

Baschetbalistul lui CSU Atlassib Sibiu, Alexei Andruş, este aproape de a obţine cetăţenia română, a anunţat antrenorul echipei, germanul Peter Schomers. "Andruş este aproape de a obţine cetăţenia română. Vom avea nevoie de el ca şi jucător român. Sunt destul de sigur că o va obţine. Am vorbit cu preşedintele Federaţiei Române de Baschet, cu doamna Carmen Tocală, care ne-a spus că procesul de obţinere a cetăţeniei este aproape de final", a declarat Schomers. Alexei Andruş, originar din Republica Moldova, a fost transferat la CSU Atlassib anul trecut, însă nu a disputat decât un meci în tricoul formaţiei sibiene. De atunci, el a făcut demersurile necesare pentru obţinerea cetăţeniei române. Andruş este căsătorit cu o româncă.
De altfel, Peter Schomers a spus că, cel mai probabil, lotul iniţial va cuprinde trei români şi cinci străini, ulterior acesta urmând să fie completat cu încă un străin, dacă este nevoie. "Cred că vom avea cinci jucători străini, deşi pot fi transferaţi şapte. După ce îi vom avea pe cei cinci străini şi pe cei trei români, poate că vom mai adăuga încă unul pe listă", a spus Schomers, adăugând că bugetul pentru transferuri din acest an este ceva mai consistent decât cel din sezonul precedent. "Vom încerca să aducem cei mai buni jucători, în funcţie de bugetul pe care îl avem la dispoziţie. Mă gândesc la mai mulţi jucători acum, dar preţurile sunt mari. Este un proces de selecţie care poate dura ceva timp. Vom mai aştepta puţin", a mai spus Schomers.
CSU Atlassib Sibiu şi-a asigurat, în această vară, serviciile americanului Cortney Scott, în vârstă de 26 de ani, care măsoară 1,96 metri şi poate juca pe una dintre poziţiile trei sau patru. Cortney Scott a jucat în Statele Unite, Turcia şi Portugalia. Baschetbalistul a semnat cu CSU Atlassib Sibiu contractul chiar de ziua sa, pe 14 iulie.




comentarii
1 comentarii

"Born Cortney Jermain Scott on July 14, 1982 in Jackson, Michigan ... nickname is C-Scott ... son of Donald Scott Jr. who played football at Michigan State and Ferris State ... relatives Brent Scott played basketball at Rice and plays professionally in Spain ... another relative, T.J. Duckett, played football at Michigan State and now plays professionally for the Atlanta Falcons. (Michigan State) respectively."

Der Typ ist super geil!
Winfried
01.08.2008 07:28
Din aceeasi categorie
Infinity Ink. Photography

ciclism.sibiu.ro

Vacanta Eurotrip
info
Publica anunturi
Licitatie publica

accentmedia