Alexandru Luca a lăsat liderul Ligii 2 pentru FC Hermannstadt, care l- a împrumutat în cel de-al treilea eșalon, la ACS Mediaș
Mijlocașul Alexandru Luca a fost împrumutat de FC Hermannstadt la ACS Mediaș, una dintre echipele din Seria 9 a Ligii 3 care se luptă pentru promovarea în eșalonul secund. În vârstă de 19 ani, Luca semnase în urmă cu câteva zile cu gruparea de pe ”Municipal” după despărțirea de CSC Șelimbăr, liderul Ligii 2 după 15 etape.
Sibianul a prins lotul pentru meciul din etapa a XXIV-a a Superligii, cu FC Voluntari, în deplasare, încheiat la egalitate, scor 1-1, dar nu a fost introdus de antrenorul Marius Măldărășanu niciun minut.
Alex Luca și-a început cariera la AFC Interstar, iar după despărțirea de ”călăreții roșii”, în această iarnă, s-a pregătit o vreme chiar sub conducerea antrenorului Mihai Ianc la ocupanta locului secund în Seria 9 a Ligii 3, ACS Mediaș. De altfel, Luca a și evoluat în mai multe amicale de până acum ale formației din localitatea de pe malurile Târnavei Mari.
Alexandru Luca a ajuns la CSC Șelimbăr în vara anului 2021, după promovarea sibienilor în eșalonul secund, iar de atunci a evoluat în mai mult de 50 de meciuri pentru ”călăreții roșii”. Între timp, evoluțiile sale l-au propulsat și în atenția loturilor naționale de juniori.
La ACS Mediaș, unde a fost împrumutat până în vară, Luca va evolua alături de alți trei jucători care aparțin lui Hermannstadt, Beniamin Hanzu, Emanuel Baba Ayine și Bogdan Rotar. Pentru tânărul mijlocaș sibian, perioada petrecută sub comanda lui Mihai Ianc nu va avea decât să-i priiască pentru că va avea posibilitatea de a evolua meci de meci după ce, la Șelimbăr, antrenorul Claudiu Nicunescu a apelat prea puțin la serviiile sale.
Echipa lui Mihai Ianc a câștigat fără probleme, pe teren propriu, cu universitarii din Alba Iulia. Medieșenii rămân la 4...
Echipa lui Mihai Ianc a câștigat fără probleme, pe teren propriu, cu universitarii din Alba Iulia. Medieșenii rămân la 4...
Echipa sibiană s-a impus cu 3-1 la Arad, în etapa a IV-a din play-out-ul Superligii. Acesta este primul succes pentru...
Echipa sibiană s-a impus cu 3-1 la Arad, în etapa a IV-a din play-out-ul Superligii. Acesta este primul succes pentru...
Echipa din Șelimbăr se întoarce de la Buzău cu un punct, al doilea obținut în play-off, după 0-0 cu Corvinul,...
Echipa din Șelimbăr se întoarce de la Buzău cu un punct, al doilea obținut în play-off, după 0-0 cu Corvinul,...
Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal a analizat, astăzi, incidentele d ela finalul meciului de pe ”Municipal”...
Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal a analizat, astăzi, incidentele d ela finalul meciului de pe ”Municipal”...
După o întrerupere de câteva meciuri, clubul de pe ”Municipal” a reluat campania prin care sportivi, foști sportivi sau alți...
După o întrerupere de câteva meciuri, clubul de pe ”Municipal” a reluat campania prin care sportivi, foști sportivi sau alți...